Julia Petreanu, fetița de la circ. Povestea celei mai mici membre a trupei de acrobați de la Circul Metropolitan București - LIFE.ro
Sari la conținut

Julia Petreanu are numai 16 ani și de la zece ani, circul este a doua sa casă, iar artiștii de la circ, a doua sa familie. A făcut gimnastică de la o vârstă fragedă sperând să ajungă ca Nadia Comăneci, visul tuturor fetițelor care renunță la șotron și joaca cu păpușile în favoarea antrenamentelor din sala de gimnastică. La un moment dat s-a accidentat grav la un genunchi și a trebuit să renunțe. O cunoștință a întrebat-o dacă nu i-ar plăcea să vină la circ. Când a înțeles despre ce este circul, Julia Petreanu nu doar că a vrut să vină, dar nu a mai vrut să plece. Astăzi este cea mai mică membră a trupei de acrobați, iar numerele ei aeriene te fac să simți cum ți se zbârlește pielea de emoție.

M-am întâlnit cu Julia Petreanu la o oră de repetiție, timp în care am stat cuminte în sală și am privit-o. Am avut un nod în stomac văzând că nu este asigurată în nici un fel și imaginându-mi că ar putea cădea în orice clipă. Julia însă era foarte relaxată și sigură pe ea și executa exercițiile fără nici o emoție.

În puținul timp liber ce-i rămâne, pentru că se străduiește foarte tare să fie printre cei mai buni elevi din școală, Julia Petreanu este și model în campanii publicitare.

Vă invit să aflați astăzi cum un copil schimbă ritmul unei generații.

De câți ani colaborezi cu Circul?

Colaborez cu circul de când aveam zece ani.

Și cum ai ajuns tu la circ?

Eu am făcut gimnastică, dar la un moment dat, am avut un accident la genunchi, care a fost destul de grav și trebuia să mă operez. Printr-o cunoștință care a făcut circ, un om foarte de seamă în circ, am ajuns aici.

Julia în timpul antrenamentelor la gimnastică

Ce ți-a zis?

M-a întrebat dacă mă interesează ideea de circ. Eu am întrebat ce presupune, el mi-a explicat și la final chiar eram interesată. Părinții mei, de șase ani și ceva, s-au obișnuit greu cu ideea. Este ceva deosebit pentru ei să aibă un copil care face circ, la propriu.

Julia în timpul repetițiilor, Foto: Raduly Laszlo

 

Înțeleg că tu ești mezina trupei. Ce faci tu la circ, care sunt rolurile tale?

În primul spectacol la circ am intrat cu jonglerie. Practic, am început cu jongleria și apoi am trecut la numerele aeriene. Și în momentul de față fac tot spectacol aerian. Mai fac și numere de echilibru sau contorsionism, fac câte puțin din toate.

Julia în spectacol la circ

Părinții tăi au venit la spectacolele tale?

Da, au venit. Cu emoții foarte mari, dar au venit.

Ce au zis după primul spectacol?

M-au felicitat. Era ceva wow pentru ei. Eu făceam antrenamente de vreo doi ani, primul spectacol l-am avut după mult timp de repetiție, dar a meritat tot.

Foto: Raduly Laszlo

Ce rol aveai?

În primul spectacol eram niște pisicuțe drăguțe care jonglau cu diferite obiecte.

E o meserie riscantă? Tu simți asta?

Da, clar. De fiecare dată când intru în spectacol mă gândesc în primul rând la riscurile pe care mi le asum, iar apoi încerc să înlătur toate fricile și temerile ca să pot intra pe scenă pregătită emoțional.

În șase ani te-ai accidentat vreodată?

Da, dar nu foarte grav.

Care sunt primele trei calități de care ai nevoie pentru a fi artist de circ?

Primele trei…. Perseverență, determinare și cred că voință.

Foto: Raduly Laszlo

Curaj?

Și curaj, dar curajul vine pe parcurs, vine de la sine.

Ce înseamnă pentru tine responsabilitatea?

Responsabilitatea înseamnă foarte multe lucruri pentru mine, începând de la școală și până la ceea ce fac. La școală pentru că eu sunt acum la liceu, iar notele înseamnă foarte mult pentru mine, poate mai mult decât ar trebui. Responsabilitatea înseamnă note, cum te pregătești, ce cunoștințe acumulezi și pot aplica toate acestea și la circ. Încerc să asimilez toate informațiile și explicațiile antrenorilor mei ca să-mi fie mai ușor în spectacol.

Julia în spectacol

Câștigi bani din meseria asta?

Da și nu. Eu sunt colaborator, ceea ce înseamnă că banii pe care îi câștig sunt doar așa, cât să-mi mențin pasiunea. Dar pasiunea mea există oricum și pentru asta vin la circ, nu pentru bani.

Adică nu poți spune că ești independentă financiar?

Sunt independentă financiar nu neapărat datorită circului, ci datorită altor job-uri pe care le mai primesc ca model, în reclame.

Julia în rolul de model

Dar le mai ceri bani părinților?

Nu, îmi dau ei.

Pe ce anume îți cheltui tu banii?

Nu prea îmi cheltui banii. Dacă vreau să-mi iau ceva care îmi doresc de mult, mă gândesc foarte mult înainte de a-mi lua ceva care costă mult. De obicei, mami și tati îmi cumpără tot ce vreau. Altfel, eu îmi dau banii pe mâncare.

Julia câștigătoare a titlului de Miss Boboc

Colegii și profesorii tăi ce spun? Știu că lucrezi la circ?

Colegii știu, se amuză… Dar profesorii nu știu chiar toți. Știu câțiva, printre care și diriginta. Nu fac asta ca să știe lumea, fac asta pentru mine.

Crezi că te-ar taxa profesorii?

Au făcut-o, așa că da.

Foto: Raduly Laszlo

Colegii nu sunt invidioși?

Invidioși sigur nu sunt.

De ce? Nu e de invidiat?

Nu cred că e chiar de invidiat. Am pierdut o grămadă de ore de la liceu pentru repetiții generale și fiind foarte doritoare să iau note mari, a devenit la un moment dat o problemă. Acum am reușit să le echilibrez foarte bine.

Ai un iubit?

Nu.

Citește și:

Cel mai tânar ,,inginer” din lume este român. Cine este puștiul care, la doar 13 ani, a reușit să vadă Pământul din spațiu

Ce voiai să te faci când erai mică?

Când eram mică… cred că spion. Voiam să fiu spion.

Julia la vârsta de 1 an

Văzuseși filmul acela… „Joaca de-a spionii”?

Cred că am văzut toate filmele despre spioni.

Julia model

Care e cea mai simpatică și amuzantă amintire a ta din copilărie?

Au fost foarte multe, dar cred că una dintre ele e de la grădiniță. Aveam un iubit, primul și ultimul meu iubit. Îl chema Andrei. Le spuneam mereu părinților și le povesteam tuturor membrilor familiei – noi avem o familie foarte mare – cum eu merg cu el la hotel, stăm într-o cameră și ne comandăm orez cu lapte.

Share this article

Pe aceeași temă

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora