Konstantinos Vakalidis, doctorul grec îndrăgostit de România de mai bine de 30 de ani, ce vine în fiecare lună la București pentru a-i trata de cancer și infertilitate pe bărbații români

Dr. Konstantinos Vakalidis s-a născut în Germania și după ce a făcut școala acolo, a fost nevoit să se întoarcă în țara sa de origine, Grecia. Părinții lui, ingineri constructori și-au dorit pentru el același drum în viață, însă tânărul visa de mic să devină doctor. Student la medicină fiind, înainte de Revoluție, a vizitat România și atât de impresionat a fost de țara noastră încât s-a apucat să învețe românește. 20 de ani mai târziu era chemat să-i trateze pe pacienții români de diferite probleme ale aparatului urinar.

Azi este unul dintre primii medici care au operat cu robotul Da Vinci și vine de câteva ori în fiecare lună pentru a consulta și a-i trata pe cei care au nevoie de el.

Viața lui se împarte între București și Salonic și nu o dată a spus că România este a doua lui casă. Nu pentru că avem o țară frumoasă, cu munți, păduri, mare și alte minunății ale naturii, ci pentru că aici „oamenii sunt frumoși”.

Dar citiți voi mai jos un dialog sincer, amuzant și extrem de interesant ce zugrăvește pasiunea unui om și dorința de a se implica acolo unde este nevoie de el.

Domnule doctor, când ați venit prima dată în România?

Prima dată am venit în 1989, când încă era comunism.

Profesional sau în scop turistic?

Prima dată am venit ca turist, am văzut cum este facultatea aici, după aceea am plecat în Grecia și am făcut facultatea la Democritus Faculty of Medicine, în Atena.

Ulterior, am mai venit în România în 2010. 20 de ani mai târziu. Atunci am văzut o Românie total diferită. Se schimbase foarte mult.

Citește și: Tammam Youssef, medicul sirian care vine în fiecare lună la București pentru a opera inimioarele ce stau să nu mai bată: „Bucuria cea mai mare este când nu am gustat amărăciunea eșecului sau a morții copilului.”

Când ați venit prima dată, erați deja student la medicină?

Da. A doua oară când am venit, aveam deja o carieră bine stabilită de medic în Grecia. Atunci, în 2010, era în România un centru medical care mi-a propus să vin să ofer niște consultații. Eu lucrez la un spital în Grecia și pentru că aveam un CV bun și învățasem românește, m-au trimis în România. Mi-a plăcut și am rămas. La vremea respectivă veneam în fiecare lună în România și consultam câte trei zile.

Dar când ați început să învățați românește? Atunci când ați început să veniți să lucrați în București?

Nu, de când am venit prima dată, în 1989.  

Cum așa? Vă imaginați că limba română ar putea să vă ajute vreodată cu ceva?

Nu! Știam engleză și am spus că vreau să învăț și o limbă care nu este atât de uzuală. Astfel, am ales să învăț românește. M-am chinuit ceva, dar m-am străduit să citesc cât mai mult, pentru că vroiam să vorbesc corect gramatical.

Dar puteați să învățați japoneza…

Nu-mi plăcea. Mai știu și germană, dar româna mi-a plăcut mult. E limbă latină și nu e grea.

Dacă știți limba germană, puteați să mergeți acolo, pentru că e un alt fel de sistem medical, lucrurile funcționează nemțește… 😀

M-am născut în Germania. Părinții mei lucrau acolo și eu m-am născut acolo în 1970. Am făcut școala acolo și apoi, când ei au trebuit să se întoarcă în Grecia, m-am întors cu ei.

Ce profesie au părinții dumneavoastră?

Tatăl meu a fost inginer, iar mama lucra cu tatăl meu.

Dar de ce ați ales medicina? În ce moment al vieții dumneavoastră ați pornit pe drumul acesta?

De când eram mic am vrut să fac medicină. Părinții mei nu au fost de acord cu decizia mea pentru că într-o familie de ingineri și constructori trebuie să faci o facultate tehnică . Dar, eu am vrut să devin doctor pentru că îmi plăcea foarte, foarte mult medicina.

Și cum i-ați convins pe părinți?

Puțin s-au supărat, dar ce să facem acum, asta a fost 😀.

Le-a trecut între timp?

Da 😀! Acum sunt mândri de mine. Viața a vrut așa, ca, într-un context mai puțin fericit, să fiu eu cel care a operat-o pe mama. Mama mea avea cancer la rinichi și, acum 10 ani, când am descoperit că are cancer, am operat-o eu. De atunci, vă dați seama că imaginea lor s-a schimbat complet. Mama a spus atunci: „Am avut noroc că te-am făcut și că ești doctor”.

Specializarea, când și cum ați ales-o?

Adevărul este că, atunci când eram la facultate și învățam despre toate specializările, când am intrat la prima operație – o operație la vezica urinară, am spus că eu vreau să mă fac urolog. Mi-a plăcut foarte mult aparatul urinar și nu mi-a mai plăcut nimic altceva. Am avut un profesor foarte bun, cel mai bun chirurg și cel mai bun urolog. După ce l-am cunoscut, mi-am dorit să ajung ca el.

Ați ajuns și profesor, sau doar medic?

Când am terminat facultatea, mi-am dat doctoratul, apoi am intrat la cel mai mare spital din Salonic; dar, după trei ani de muncă, mi-am dat demisia pentru că am vrut să lucrez în privat. Chiar dacă sunt doctor la medicină, am predat studenților, dar apoi am renunțat fiindcă am vrut să lucrez numai în privat.

Dar de ce? Sistemul de sănătate privat în Grecia este mai bun ca cel de stat?

Sistemul privat este mult, mult mai bun, lumea se duce foarte mult la privat, majoritatea oamenilor au asigurări private, iar tehnologia cu care se lucrează este net superioară. Situația din Grecia e diferită de cea din România, unde asigurările pătrund mai greu în sistemul privat. În Grecia, asigurarea de sănătate de stat oferă posibilitatea de a te trata la privat, unde beneficiezi de cele mai bun servicii medicale, de calitate.

Dacă cineva vine la cabinetul meu și necesită intervenție chirurgicală, îl operez la spitalul privat la care lucrez, operația fiind decontată de stat. Pacientul nu e nevoit să plătească mult, poate chiar deloc noi suntem plătiți de asigurările private. Din acest motiv avem foarte mulți pacienți în privat, unde sunt altfel de condiții.

Astăzi locuiți în Salonic?

Da.

Și aveți casă și în România?

Da, am casă și în România.

Vă place în continuare la fel de tare România?

Da, foarte mult.

În vacanță unde mergeți de obicei?

Iarna merg în Europa, iar vara merg pe insulele grecești.

Și noi tot acolo 😀

(Râde)

Consider că pentru vară, Grecia este cea mai potrivită. Am fost și în alte țări…

La noi la mare ați fost? 😀

Am fost. Îmi place, da. Dar, e altfel Marea Neagră. Dar, e distracție.

Haideți să ne întoarcem puțin la profesia dumneavoastră. Am citit că sunteți super specialist în operațiile acestea cu roboți…

Eu am fost printre primii doctori care, în 2004, am operat cu robotul DaVinci. Aceasta este o tehnologie foarte avansată. Sunt operații deschise, operații laparoscopice și operații robotice. Un doctor trebuie să învețe să facă o operație deschisă, apoi laparoscopic și apoi robotic. Eu am fost unul dintre cei care au făcut primele operații laparoscopice și robotice în Grecia.

Și faceți în continuare?

Da.

Pe pacienții români de ce îi tratați?

Vin de mai multe ori pe lună la București și consult la Atena Medical Center.

Operații faceți aici?

Nu. Operații am făcut la un spital privat de aici, dar prefer ca operațiile mai dificile – fiindcă mie îmi plac operațiile dificile – să le realizez în Grecia. Foarte mulți pacienți români au venit în Grecia și i-am operat acolo. La final, toți au fost foarte mulțumiți și, nu știu cum, am păstrat legătura cu ei, și ne revedem adesea.

Am văzut că aveți o părere destul de fermă legată de infertilitatea masculină, și anume că se tratează.

Da, se tratează. Cel mai grav caz de infertilitate apare la un bărbat diagnosticat cu azoospermie, când nu se găsesc spermatozoizi în lichidul seminal. Se tratează cu medicamente, iar dacă acestea nu au efect, facem o operație, încerc să găsesc spermatozoizi direct  la sursă. Când găsesc, se face fertilizare in vitro. Sunt și cazuri în care nu găsim spermatozoizi la sursă și atunci propunem două variante: să apeleze la donator, sau să înfieze un copil. 98% dintre greci sunt de acord cu donator, românii mult mai puțin.

În România încă se consideră că femeia e infertilă, bărbatul niciodată…

Am observat asta 😀. E rău fiindcă problemele apar în egală măsură și la femei și la bărbați, nu doar unii sunt responsabili. Vestea bună e că au început să se deschidă mințile. La început, când ajung în cabinet, spun că nici nu se pune problema de donator, însă, la finalul discuției, mulți sunt de acord și cu această variantă.

Ce alte probleme mai tratați în România?

Cum v-am spus înainte, mie îmi plac operațiile dificile, provocările. Îmi place foarte mult oncologia. Astfel că operațiile mai dificile pe care le fac eu, sunt de obicei pentru tratarea cancerelor. Operez și tratez tot ce ține de aparatul urinar. Dacă cineva are cancer la vezica urinară, se poate ajunge până la cistectomie – o operație foarte mare și grea – , operez cancere de prostată – cancerul la prostată este al doilea ca incidență la bărbați – și cancer la rinichi.

Dar nu ar fi mai rapid și mai eficient să operați aici, și să nu mai duceți pacienții în Grecia?

Aveți dreptate, ar fi. Aici, sunt puține spitale private, în tot Bucureștiul, dotate cu cea mai bună tehnologie, unde aș putea face operații ca lumea. Problema este însă la personal. Nu ajunge să operez eu cu cea mai bună tehnologie și cu cei mai buni roboți. Trebuie să am colegi buni, reanimare bună, asistente bune etc. Nu doar aparatul și chirurgul contează, ci și îngrijirea de după a pacientului, pe care nu mă bazez.

Deci România nu e chiar așa de frumoasă pe cât o vedeți dumneavoastră?

Este foarte frumoasă! Iar, pe partea medicală lucrurile se vor schimba. Sunt medici foarte buni în România, cu care mă întâlnesc la congrese internaționale, care fac operații mari. Dar pentru o țară de 20 de milioane de locuitori cred că este nevoie de mai mulți.

Aveți copii?

Am doi copii în Grecia. Amândoi sunt încă elevi, dar își doresc și ei să devină doctori.

Și îi încurajați?

Da, sigur. Pentru că despre medicină, eu cred că este o știință foarte frumoasă.

Frați mai aveți?

Da, mai am un frate, dar el este constructor. 😀

Mai devreme ați menționat că România este ca a doua casă pentru dumneavoastră. De ce? Ce vă place așa mult aici?

Mie mi-au plăcut foarte mult oamenii. Românii sunt aproape ca grecii. Sunt oameni primitori, au o cultură care mie îmi place, sunt oameni calzi. V-am spus că m-am născut în Germania. Ei bine, pot face diferența între oamenii de acolo și cei de aici. Nu există termen de comparație.

Nu-mi place doar că aveți parcuri frumoase, munți, păduri, lacuri. Îmi place că oamenii sunt frumoși.