Căutare

Share this article

 Laura Cosoi are 38 de ani, este actriță, este mama Ritei și, de câteva luni, a Verei, iar perioada de sarcină și nașterea în vreme de pandemie COVID-19 au fost prilej de reflecție asupra tuturor lucrurilor bune pe care copiii le-au adus în viața ei și a soțului ei, Cosmin Curticăpean.

Laura a născut natural de fiecare dată și este adepta ideii că o comunicare onestă și autentică cu copilul, chiar dacă acesta se află în pântece sau e prea mic pentru a-și verbaliza dorințele este cel mai bun semn despre ce urmează să faci. Această manieră foarte profundă de a-și asculta fiicele, a dus-o pe Laura în punctul de a scrie câteva volume care se bucură de un real succes printre fanii ei, Rămâi la masă?, Forma gustului (premiate de Gourmand International), dar și Papă tot, o carte de rețete prietenoase cu bebelușii, chiar de la momentul diversificării alimentației.

Povestea Laurei părea să capete altă turnură acum 10 ani, când era iubita lui Smiley, iar tânărul cuplu împlinea visurile romantice ale românilor, telespectatorii ProTv și nu numai, iar Laura era o actriță ce promitea să țină capul de afiș al mai multor producții naționale sau străine. Cu toate astea, Laura și Smiley s-au separat, iar fata a început o relație cu cel pe care acum îl cunoaștem ca fiind soțul ei, Cosmin. Atunci era doar un prieten pe care îl cunoștea de ani de zile și cu care vorbea cu bucurie și sinceritate, din când în când.

Încet-încet, Laura Cosoi și-a reconstruit celebritatea în altă schemă, în care se simțea ea însăși: în familie, în tihnă, cu binecuvântarea lui Dumnezeu, cu valori puternice care nu face niciun compromis în fața notorietății vremelnice.

Cum te descurci acum cu bebelușul, cu Vera?

Laura Cosoi: E dificil, bineînțels fiindcă nu avem bunici, bone care să ne ajute, dar ne descurcăm. Și ne e bine.

Rita merge la creșă de la un an; evident că în luna martie s-a pus stop, fiindcă aceasta era regula pentru toată lumea, dar din 15 iunie ea a reluat creșa. Am fost extrem de curajoasă în ochii multor mămici să o trimit înapoi în colectivitate, mai ales că eram însărcinată, în ultimul trimestru, deci era de așteptat tocmai, să elimin orice ocazie de a contacta vreun virus, nicidecum să trimit copilul la creșă.

Laura Cosoi și Vera, fiica ei cea mică

Eu m-am gândit așa: „cu Dumnezeu înainte!”. În plus, dacă aș fi privat-o pe Rita de creșă în ultimele luni de sarcină și primele luni de viață ale Verei era aproape inutil, fiindcă oricum ar fi venit această iarnă, plină de viroze și semne de întrebare, deci o pauză de vreo 8 luni. Scenariul cel mai fericit ar fi fost ca Rita să ajungă la creșă abia anul viitor, în martie. Or, ar fi fost un preț pe care nu am vrut ca fetița să-l plătească.

Mă ajută foarte mult și faptul că sunt mai puțini copii, este o creșă privată, e chiar în spatele casei, deci indiferent de ce s-ar întâmpla, eu sunt acasă.

Rita se simte foarte bine acolo, socializează, a evoluat foarte mult. Iar eu sunt conștientă că e important pentru copil să fie acolo; carența de interacțiune cu alți copii cred că și-ar fi pus puternic amprenta asupra personalității ei. Și nu am vrut asta.

Cum a fost să naști în pandemie?

Laura Cosoi: Să știi că pentru mine a fost aproape la fel ca prima dată, nu am resimțit pandemia, dacă nu iau în calcul prima perioadă când am trecut prin tot felul de triaje epidemiologice, cu test și așa mai departe.

Diferența a fost că nu i-au mai permis lui Cosmin să fie cu mine, în rest, de la maternitate, moașă, neonatolog, ginecologul toate au fost la fel. Am născut în aceeași sală, am ajuns în același salon. Dacă ar fi fost prima oară poate că ar fi fost mai complicat, dar acum știam cum decurge treaba și la ce să mă aștept.

M-am simțit în siguranță.

Laura Cosoi și Rita, fiica ei cea mare

Pe de altă parte, mă gândesc că în alte vremuri femeile nășteau pe-acasă, prin căruțe, pe unde apucau. Acum avem condiții de super-lux. Deci mă raportez la alte vremuri și mi se pare totul foarte simplu.

Ascultându-te, mă întreb ce te-ar putea speria pe tine.

Laura Cosoi: Dacă mă sperie ceva, ar fi să am o problemă de sănătate mai gravă. Și m-ar speria să pierd persoanele dragi. În rest nu mă sperie nimic.

Nici în cea mai neagră durere, soră cu moartea, din travaliu, nu am dat înapoi; nicio secundă nu mi-am imaginat că eu nu o să nasc natural, iar Vera nu va veni pe lume așa cum a lăsat Dumnezeu.

De ce ai ținut să naști natural? Majoritatea femeilor, puse în această situație, aleg varianta cea mai confortabilă.

Laura Cosoi: Să fiu sinceră, întotdeauna am știut că voi naște prin cezariană și chiar spuneam oricui mă întreba că în aceste vremuri, cu toată tehnologia de care dispunem, să ajungem să naștem ca acum 200 de ani este o barbarie. Recunosc, așa spuneam.

Din secunda în care am simțit-o pe Rita în burtică nicio clipă nu mi-am imaginat că o voi naște altfel decât natural. A fost o conexiune foarte puternică cu trupul meu și el, cumva, mi-a transmis că pot să fac astfel.

Laura Cosoi și Vera, fiica ei cea mică

Asta nu poți programa înainte. Dar poți fi un om deschis să-și asculte vocea interioară și copilul. Fiindcă aici nu este vorba doar de noi, ci și de ei, copiii ce urmează să vină pe lume și care sunt partenerii noștri. Ei au o viață a lor independentă de noi. Așa că eu tot ce am făcut a fost să fiu deschisă la ce-mi transmite Vera, pe care am simțit-o extrem de puternică.

Nicio secundă nu mi-a fost teamă, nu m-am uitat la video-uri cu nașteri naturale, am încercat doar să ascult și să nu mă las influențată. Fiindcă în general, persoanele din jurul meu: medicii, mama, chiar și soacra mea erau pro-cezariană.

Nu mi-a fost frică nicio clipă fiindcă știu că suntem făcute să naștem natural. De altfel, ambele nașteri au fost cele mai frumoase experiențe; nimic nu poate să bată aceste momente.

Recunosc, la Vera, după ce s-a rupt apa, a existat un plan de intervenție operatorie, dacă nu se declanșa nașterea. Și m-am tot gândit, pentru ca în cele din urmă să spun: „cum vrea Dumnezeu! Cum o fi! Mi-am dorit așa, dar dacă nu se poate, facem următorul pas!”. Însă s-a născut natural și mă bucur că am avut încredere în mine și în Vera. E o comunicare pe care nu o pot pune în cuvinte.

Sarcina cu Vera mi-a servit mai multe provocări; a decurs ușor și am luat puține kilograme, dar a fost o sarcină mai încercată. Am avut tot felul de momente mai ciudate: mi-am scrântit piciorul, de-am crezut că mor de durere, am avut contracții din prima lună în care am rămas însărcinată, ceea ce m-a făcut să înțeleg că Vera s-a luptat să vină pe lume.

Dacă ea și-a dorit atât de mult să vină pe lume, nu pot eu să fac jocul de-a medicina, așa că s-a născut natural, a ieșit perfect, a știut ce să facă.

Laura, Cosmin și Vera

Se zice că cea mai cumplită durere este cea a nașterii. Cum reziști, unde evadezi cu mintea?

Laura Cosoi: Dacă mă întrebi, nu am avut epidurală, deci nu am avut niciun element care să elimine vreun pic din durere. Iar singura explicație a rezistenței la această durere este faptul că vine treptat și crește în intensitate puțin câte puțin. Se mai întâmplă, la finalul travaliului, cam o oră jumătate sau două ore, ca durerea să fie soră cu moartea.

Este foarte intensă.

La un moment dat a venit o contracție atât de puternică încât nu-mi mai găseam nici telefonul, nu mai puteam să-mi spun nici rugăciunea, nimic.

Fiecare respirație e un chin, nu poți trage aer în tine, nu-l poți scoate fără să doară incredibil și este de nesuportat.

Dar, chiar și atunci, am simțit că nu sunt singură și că toate astea sunt parte din proces. Dacă tu înțelegi că acele contracții îți aduc pe lume copilul mult dorit, pe care îl vei strânge în brațe, nu ai cum să nu reziști.

Durerea asta este cu totul altceva decât orice altceva cumplit ai simți, fiindcă la final tu te întâlnești cu o nouă viață.

Laura, Cosmin și Vera, la botezul celei din urmă

Tu ești un om credincios?

Laura Cosoi: Sunt, dar nu habotnică, în sensul că țin toate posturile. Dar cred că există Dumnezeu și nu ai cum să crezi altceva când vezi acești copii. Numai când vezi răsăritul, viața, verdele și simți că există divinitatea.

Când ai simțit că vrei să fii mamă? A fost un gând dintotdeauna acolo sau a apărut la un moment dat ca o revelație?

Laura Cosoi: Am știut că-mi doresc copii, dar nu neapărat din adolescență. Cred că după 30 de ani am început să îmi doresc. Dar cred că acest gând are legătură cu bărbatul cu care ești.

Cred că mi-am dorit copii când am început relația cu Cosmin. Dar nu din primul an.

Cosmin este profilul tatălui meu. Eu am avut o copilărie foarte frumoasă, iar mama și tata au fost foarte implicați în a construi asta. Și chiar cred că fetele își aleg bărbații în funcție de tații lor.

Dincolo de asta însă am avut sentimentul la un moment dat că nu o să am copii niciodată. Erau o grămadă de persoane din jurul meu care încercau să aibă copii și nu reușeau.

Cu cine semeni tu așa războinică?

Laura Cosoi: Să știi că vorbeam cu Cosmin despre asta și am realizat că nu-mi dau seama cu cine semăn. Am un mix între mama și tata, dar niciunul nu e ca mine. Poate cu stră-bunica mea, mama bunicii mele; ea era mai determinată, mai organizată.

Dar să știi că singură mi-am construit personalitatea. Probabil că semăn mult cu părinții dar am modificat mult din ce nu mi-a plăcut din ce am văzut sau trăit în copilărie, lucruri pe care le-am dat la o parte și mi-am creat singură propriile reguli.

Laura, împreună cu părinții ei

Dă-mi două exemple!

Laura Cosoi: Ai mei au divorțat când aveam 20 de ani, iar eu am suferit chiar dacă eram mare când s-a întâmplat asta. Eu trebuia să fiu între ei doi, la toate sărbătorile trebuia să merg când la unul, când la altul, iar dacă nu ajungeam sau întârziam se supărau.

Nu am vrut să am discuții despre terenuri, moșteniri, adică ceea ce auzeam discutându-se la mesele noastre în familie, între bunicii mei. La noi era ca la italieni la aceste mese de familie.

Cred că cel mai greu lucru pe care ar trebui să-l fac ar fi să-mi cresc copiii singură fiindcă știi cum e?, mi se pare foarte greu să iei decizii de una singură și cred că și deciziile proaste, dacă le iei împreună cu cineva, parcă sunt mai ușor de dus. În plus, de puține ori părinții ajung să aibă o relație bună pentru copil după despărțire.

Am vrut ca toate aceste lucruri să nu ajungă să le aibă și copiii mei, iar când pun capul pe pernă seara, am vrut să fiu împăcată cu mine însămi, să nu am ranchiună față de oameni, să văd partea plină a paharului, să nu mă plâng și să mă bucur de ce am.

Eu, când nu aveam bani, când trăiam în București, singură, în 2003, cu banii câștigați din serialul La bloc, foarte puțini, pentru că nu voiam să cer bani de acasă, îi drămuiam pe chirie și pe celelalte cheltuieli, îmi cumpăram mai puține lucruri, purtam aceleași haine de mai multe ori, dar nu m-am plâns niciodată.

Laua și mama ei, omul care a visat o carieră artistică pentru ea

Tu de ce ai vrut să te faci actriță?

Laura Cosoi: Nu am vrut. Nici nu mi-a trecut prin cap așa ceva, dar mama visa pentru mine o viață artistică, drept pentru care am făcut dans sportiv de performanță.

Voi spune totdeauna că sportul de performanță, în general performanța, este extraordinar de importantă pentru dezvoltarea unui copil, chiar dacă uneori este mai greu, mai dur. Dar pe termen lung e mult mai bine.

Și acum văd diferența între mine și sora mea. Suntem născute din aceiași părinți, care ne-au crescut la fel, diferența de vârstă între noi este de doar un an și suntem foarte diferite. Eu mă organizez foarte bine, nu întârzii, oamenii se pot baza pe mine dacă spun ceva, nu sunt sucită, sunt ordonată, riguroasă, poate un pic prea tipicară uneori.

Și cu Rita noi suntem destul de riguroși. Ea are momentele ei de slăbiciune, când e obosită, tracasată și, chiar dacă este un copil foarte bun, am generat un soi de pedeapsă, în sensul că intră singură în camera ei, închide ușa și numără până la 10 în trei limbi: în română, în engleză și în germană. Asta e pedeapsa. Dar dacă o vezi, e mortală! Te și bușește râsul!

Marea problemă cu sportul de performanță la copii este că antrenamentele trebuie să continue și atunci când nu mai sunt distractive. Cum făceai tu să reziști? Care era strategia mamei tale?

Laura Cosoi: Mama era antrenoarea mea, ce zici de asta? Crede-mă, când îmi era lumea mai dragă aveam antrenamente. (râde)

Mama a fost și cea mai bună prietenă a mea în perioada adolescenței, însă era dragoste/ură, fiindcă stăteam foarte mult timp împreună, mă chema tot timpul la antrenamente, deși nu aveam chef de fiecare dată să mă antrenez.

Pe de altă parte, eram foarte temperamentală, îmi băteam partenerul de dans, dar mama nu mă lăsa niciodată să renunț. Dacă mă vedea întoarsă pe dos, mă ignora, îmi făceam damblaua, dar eram acolo, la antrenament, nu în altă parte. Stăteam pe bancă, mâncam o ciocolată să-mi revin, iar ea înțelegea că sunt obosită, fiindcă, ce crezi?, aveam două antrenamente zilnic și mergeam și la școală, apoi la competiții. Nu era ușor, dar îi mulțumesc pentru că nu m-a lăsat să mă pierd în tot felul de nimicuri ori anturaje periculoase.

Laura Cosoi. Foto: Alex Gâlmeanu

Dintre toate sporturile pe care le puteai face, de ce ai ales dans sportiv și cum te-a ajutat el?

Laura Cosoi: Am început cu baletul. Am continuat cu dans sportiv fiindcă mama a adus prima școală de dans din Moldova, în anii 90. A fost evident că asta voi face.

Totul era strălucitor în acest sport, costumele spectaculoase, muzica senzațională, iar eu mă potriveam foarte bine în relație cu un băiat, deci în echipă. Cred că nu aș putea face un sport individual; iată un detaliu foarte important atunci când alegi un sport pentru copilul tău.

Fac dans de la 3 ani, deci n-am habar dacă eu am ales asta sau nu. (râde) Ce știu sigur că am ales eu a fost să mă las de dans, în clasa a XI-a, cel mai mare șoc al părințiror mei, al mamei, care a investit foarte mult în mine. Dar i-am spus că vreau altceva, psihologie, că vreau să-mi dau examenul de bacalaureat și nu mai vreau dans. Și m-am ținut de cuvânt, fiindcă de atunci nu am mai intrat în ring ca sportivă.

Cum a încercat ea să te convingă să te răzgândești?

Laura Cosoi: Nu a putut. Am mai avut un impuls să mă las, prin clasa a V-a, când am făcut o hepatită urâtă, luată dintr-o tabără, și nu am avut voie să mai fac efort timp de 6 luni. Din acel moment mi-a fost foarte greu să mă reapuc, am suferit foarte tare că toate prietenele mele de la club mergeau la competiții, partenerul meu dansa cu alticineva, deci am fost foarte puternic lovită în orgoliu. Apoi, mi se părea că nu mai există nicio evoluție pentru mine, luasem premii și se cam termina.

Care e miza dansului sportiv? La sporturile clasice țintești titlurile mondiale, medalia olimpică. La dans sportiv ce urmărești? Cât de sus poți urca?

Laura Cosoi: Miza era să câștigi cât mai multe medalii, să ajungi să arbitrezi, să antrenezi, să faci bani din asta. În rest nu este nicio mare miză, ci un spectacol. Uneori simți că alergi pur și simplu, chiar dacă nu mai știi exact pentru ce.

Dincolo de asta, dansul sportiv m-a ajutat foarte mult, mi-a modelat corpul, mi-a dat un anumit tip de mișcare, iar cele mai frumoase trupuri, observ în continuare, sunt create în aceste „laboratoare” de dans. Când te uiți la dansatoarele de latino-american, vezi niște cai de rasă superbi: musculatură, talie, fibră, grație. Nici nu mai vorbesc de muzica de fundal, care te ajută la creație.

De ce ai ales psihologie?

Laura Cosoi: Nu știu. Așa m-a inspirat profesoara mea de psiholigie, aceeași cu care am făcut și logică, și economie, și psihologie, și filozofie. Ea m-a văzut din clasa a IX-a și mi-a spus că trebuie să fac psihologie sau asistență socială.

Și de ce ai avut încredere în ea?

Laura Cosoi: Pentru că îmi plăcea de ea. Era o ființă blândă. De-acolo mi s-a tras.

Am făcut 4 ani de facultate la Iași și a fost o întâmplare să încep să fac actorie.

Laura Cosoi, în primul ei rol, din filmul „Călătorie la oraș”, al lui Corneliu Porumboiu

Cum așa?

Laura Cosoi: Prima oară am jucat într-un film al lui Corneliu Porumboiu, Călătorie la oraș, care a luat premiul II la Cannes; era filmul lui de absolvire. Apoi am ajuns să dau o probă pentru La bloc, fiindcă mama o cunoștea pe Andreea Tănăsescu, care avea o agenție de casting.

Am dat probele, nu am trecut de ele, iar când să plec la Iași, Andreea, care era directoarea de casting al filmului Modigliani, cu Andy Garcia, care se turna la Buftea, m-a dus și pe mine să văd platourile, să văd cum arată. Când am intrat acolo, m-a luat cu leșin; mi s-a părut fantastic. Am zis: „Eu aici voi fi!”.

Andreea a mers să vorbească cu un producător și m-a lăsat cu Irina Dinescu, fiica lui Mircea Dinescu, actriță, care m-a lăsat singură și s-a dus să-și probeze costumele. Timp în care mă trezesc cu un tip, un englez, care mă întreabă: „nu ai vrea să joci în filmul meu?” Eu am crezut că nu aud bine, că nu înțeleg. „Da, zice el, eu sunt regizor, fac filmul James the First (era filmul în care știam că joacă Irina și se turna pentru Hallmark) și aș vrea să vii să probezi niște costume!”. În acel moment mă sună Andreea: „Ce faci? Hai să mergem spre București! Ești gata?”. La care eu îi răspund, sigură pe mine: „Nu merg, că sunt la proba de costume pentru James the First! Am luat proba!” Iar Andreea, care era în biroul producătorului, îi cere detalii și-i spune despre mine. Și adaugă și acest amănunt: „a dat probă și pentru voi, pentru La bloc, dar nu ați luat-o!”

Laura Cosoi, împreună cu colegele ei din „La bloc”

Vineri trebuia să încep filmările pentru James the First; era un rol important, făceam parte dintre doamnele de la curtea regelui Franței și aveam o scenă romantică împreună cu actorul principal. Deja mi-am anulat plecarea la Iași, m-am dus la Unirea, în magazin, probam niște jeanși, când m-a sunat Andreea și mi-a zis: „nu mai pleci nicăieri fiindcă ai luat rolul pentru La bloc!”  Deci, un englez mi-a dat o șansă și astfel m-au văzut și românii. Numai că regizorul serialului, Răzvan Săvescu, așa de mult nu m-a dorit în distribuție, încât făceau casting pentru rolul Adina, în timp ce eu eram în platouri și apăream pe ecran.

Apoi am apărut în alte producții străine, am intrat în alte seriale, am început Fete cu lipici, apoi film de lung metraj, niște documentare, am participat la Dansez pentru tine și a fost un mare succes, fiindcă era evident că mă ajuta trecutul meu de performanță. Și am continuat, iar acum joc în niște spectacole de teatru.

Laura Cosoi și Adriana Trandafir, partenere de scenă

De ce nu te vedeai actriță?

Laura Cosoi: Nu am fost niciodată genul băgăcios, să mă duc la probe, să mă bag în seamă. Și acum sunt stângace la castinguri. Nu-mi place să văd filmările cu mine, nu-mi place să dau interviuri, nu am cultul apariției. Oamenii îmi spuneau că sunt frumoasă, am luat o grămadă de premii, iar pe mine mă frustra imaginea asta de cea mai sexi. Mi se părea că nu este vorba despre mine.

Eu sunt foarte bine când mă aflu pe scenă pentru că pot face abstracție de public. Nu joc pentru spectatori. Mă simt stânjenită să fiu privită, dar atât de mult cred în relația pe care o construiesc cu partenerul și cu echipa mea pe scenă încât uit că o fac pentru cineva.

Meseria asta este despre a căuta nu doar despre a te căuta cineva. Iar la mine această carieră a fost mai mult despre oamenii importanți care au crezut în mine. Deci eu am ajuns să fiu actriță mai mult din inerție.

Ca psiholog ai profesat vreodată?

Laura Cosoi: Am terminat asistență socială și nu am profesat niciodată, dar sunt implicată în campanii umanitare.

În timpul relației cu Smiley ai avut perioada ta de extremă popularitate, erați cuplul care aduna visele de iubire ale tuturor româncelor romantice. Dar din momentul separării, impresia pe care o lăsai era că te stingherea această vizibilitate. De ce așa? Cum vezi tu celebritatea?

Laura Cosoi: Știi ce mi se pare amuzant? Uneori mă uit la tv și mi se pare că toată lumea încearcă să pară altfel decât e, în ideea că suntem la televizor, deci trebuie să facem frumos, ca la serbarea de la grădiniță, când trebuia să spui poezia. Drept urmare, în acest moment nu mi-am găsit locul în niciun proiect tv și am refuzat ofertele tocmai pentru că nu mă văd în niciunul care să mă reprezinte. Și nu sunt dispusă să fac, cu timpul și cu viața mea, niciun fel de compromis.

Eu am început relația cu Andrei când nu era Smiley de astăzi, ci doar un cântreț, iar eu o actriță. Apoi el a devenit foarte iubit și cunoscut pe plan muzical, s-a desprins de trupa Simplu, lucru pe care eu l-am văzut bun de făcut și chiar cred că este unde trebuie acum.

Amândoi am avut această problemă legată de comunicare, fiindcă orice comunicam profesional trebuia să avem disponibilitatea de a răspunde și curiozităților din viața personală. Cu cât publicul iubește mai mult cuplul respectiv, cu atât va dori răspunsuri numeroase despre viața lor împreună.

Mergând pe această rețetă, evident că amândoi eram în proiecte și eram gestionați de un PR care comunica pentru noi. Apoi ne-am despărțit și am putut să luăm în mâinile noastre comunicarea propriei persoane, fiindcă nu mai eram împreună, nu mai aveam proiecte comune, iar eu nici măcar nu mai lucram pentru televiziunea respectivă.

Laura Cosoi și Smiley

A fost alegerea ta să te retragi?

Laura Cosoi: Da. Sigur că da. Pur și simplu nu mi-am mai găsit locul.

De la mine se vede așa: un cuplu, tip BranJelina, se află într-un spot de lumină, de la care toată lumea se așteaptă la un deznodământ fericit. Presa ajută la creearea acestei imagini, doar că dintre cei doi, unul face un pas în spate, iar în acest spot de lumină rămâne doar unul.

Laura Cosoi: Da, așa e, iar eu nu am cum să mă compar cu el. Dar nici nu mi-am dorit asta.

El cântă, iar orice cântăreț ajunge mult mai ușor la oameni decât o face un actor. Dincolo de asta nu mai există genul acesta de cupluri acum și nici nu mai există un PR care să-ți creeze o astfel de imagine.

Vedetele de astăzi nu se mai compară cu vedetele de pe vremuri de la ProTv. Atunci erai Dumnezeul presei din România, fiindcă în jurul tău era creat un efect de miraj. Niciun jurnalist nu putea să mă sune direct vreodată. Era imposibil să ajungă la mine. Iar această intangibilitate duce la această imagine.

Acum așa ceva nu mai este posibil. Acum oricine poate ajunge la mine, eu pot ajunge la oricine: îi scriu pe Instagram, pe Facebook și vorbim.

Nu știu dacă m-am retras conștient sau nu, dar nu mi-am dorit niciodată nici să dau autografe, nici să fiu super aplaudată, ci mi-am dorit să fac ce-mi place, să fiu fericită, să aleg să merg undeva, nu să mi se impună, iar dacă vreau să nu particip la o emisiune ori să dau un interviu să pot să refuz.

Laura Cosoi. Foto: Alex Gâlmeanu

Și celebritatea are un tăiș ciudat. Fiindcă la sfârșitul zilei, după ce tragi cortina, cel mai important este cum te simți tu în acel rol, în acea postură. Iar pentru mine a contat să fiu fericită și să am parte de un om care să fie lângă mine tot timpul.

Și succesul nu aduce fericire?

Laura Cosoi: Deloc. De regulă aduce multă nefericire și singurătate. Eu pot să-ți spun că atunci când ai succes, nu mai ai vreme pentru familie, nu mai poți să faci ce-ți dorești, nu mai poți purta culoarea părului pe care ți-o dorești.

Devii un produs al altora. Nu-ți mai aparții. Or, mie mi-a plăcut mai mult echilibrul, liniștea, să merg în vacanțe cu familia, să petrec timp cu ei, să am tihnă.

Cum a umplut Cosmin, soțul tău, acest gol care a rămas, sunt convinsă, după ce ai renunțat la această celebritate de mucava, cum îi spui tu. Când ai rămas probabil fără contracte, fără conexiuni și așa mai departe?

Laura Cosoi: Mie mi-a mers mai bine după asta. (râde)

Vorbim acum despre niște lucruri atât de vechi, încât îmi par din altă viață.

În momentul în care doi oameni se despart o fac pentru că nu mai este bine pentru ei și când o fac, poți fi convinsă că nu s-a petrecut dintr-o dată. În cazul meu, despărțirea a început cu mult timp înainte, și nu vorbesc de două luni, ci de mult mai mult. Așadar, am fost foarte pregătiți pentru acest pas. Și a fost un moment foarte bun pentru mine, iar toate proiectele au început să ia amploare. Practic, am renăscut într-o formă în care îmi plăcea foarte mult să fiu.

Laura Cosoi, la evenimentul de lansare a filmului „Cel ales” (r. Cristi Comeagă)

Cum ți-ai dat seama că el, Cosmin, este omul cu care vei avea copiii și alături de care te vezi îmbătrânind?

Laura Cosoi: Nu neapărat în primul an, dar noi ne știam de foarte mult timp, din 2003. Sunt deja 18 ani de atunci și noi vorbeam de câteva ori pe an. El avea o relație, eu eram în alta, deci nu se punea problema de altfel de implicare emoțională, dar eram prieteni buni.

Cum v-ați cunsocut?

Laura Cosoi: Ne-am întâlnit la un restaurant. El m-a văzut și căuta un motiv să vină să mă cunoască, fiindcă mă știa de la televizor. Dar nu avea cum fiindcă i se părea aiurea să mă abordeze pur și simplu. Îmi amintesc de el, l-am văzut că ceruse nota când am ajuns eu, dar două ore mai târziu era tot acolo. După vreo 3 luni ne-am întâlnit la Predeal, a venit la mine, am făcut o poză împreună, apoi mi-a cerut numărul de telefon, iar eu i-am spus că îl poftesc să-l afle dacă e interesat să vorbim (era foarte greu, în 2003, să afli un număr de telefon al cuiva din ProTv), dar a doua zi dimineața m-a sunat. (râde)

Nu ne-am gândit niciodată în acei ani că noi vom fi împreună. Pur și simplu, când am fost amândoi disponibili emoțional, am început relația.

Cum te-a cerut de soție?

Laura Cosoi: M-a cerut de soție în biserica în care am fost eu botezată, biserica romano-catolică din Iași, Adormirea Maicii Domnului. Eu eram acolo, mă rugam, era ziua Paștelui, moment în care a apărut el, împreună cu cei dragi ai noștri. Știa că nu era nimeni străin înăuntru, fiindcă este biserica veche de la Iași. Nu există un loc mai frumos și mai plin de însemnătate ca acel loc, în care, de altfel, ne-am și căsătorit.

Habar nu aveam ce pune la cale. Dar la un moment dat am auzit versurile de la piesa Privește-mă, a celor de la Grimus, care a devenit melodia noastră. Am auzit versurile, melodia, am deschis ochii și l-am văzut pe el, lângă mine, care mă întreba dacă vreau să fiu soția lui. În spate plângeau părinții și cei dragi din familia mea și a lui.

A fost momentul imaginat de el sau l-ai ghidat cumva, vreodată?

Laura Cosoi: El știa unde mă simt cel mai bine și cu cine sunt cea mai fericită. Un om care te iubește și te cunoaște nu are cum să dea greș.

read
next
promoted
articles
loading...

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO