Laura Dachin, profesoara care a înființat cinci școli românești în Danemarca
În 2012, Laura Dachin a trecut granițele României prima dată în Finlanda și a predat la copiii românilor limba română și a ținut cursuri pentru adulți la un institut, cum erau la noi școlile populare. Natura întâmplărilor a făcut în așa fel încât să ajungă cu șapte ani în urmă să locuiască în Danemarca, unde se simte ca acasă. S-a identificat perfect cu stilul danezilor, întrucât este de-a lor.
Este profesoara care aduce în rândul copiilor din familiile române sau bilingve din țara nordică cultura și civilizația noastră, istoria și le fac cunoscute obiceiurile și tradițiile încă păstrate. A înființat cinci școli românești în regim after-school de care se ocupă continuu, dar și cu sprijinul autorităților locale.
Este foarte mulțumită de ceea ce a realizat până-n prezent. Ticluiește noi și noi proiecte, iar munca îi este recunoscută și apreciată. Acum doi ani a primit Ordinul „Meritul Cultural” în grad de cavaler pentru promovarea culturii în Danemarca și în octombrie a fost nominalizată în topul „100 de români din diaspora”. Să-i cunoaștem traseul profesional!
Sunteți în concediu, doamna Laura?
În iulie aș fi avut concediu, dar nu am plecat nicăieri pentru că am avut niște treburi de rezolvat prin casă. Am renovat etajul și mi-am luat acum liber, săptămâna trecută și aceasta și la noi abia a început școala în Danemarca. Școlile de limbă română sau limbă maternă încep cu o săptămână după ce începe școala normal și mi-am zis că iau concediu între 1-15 august ca să mă mai relaxez puțin, dar nu există așa ceva.
Câtă pauză a fost cu pandemia aceasta, acolo?
Nu a fost pauză, s-a lucrat. În schimburi ciudate. Cei mari știu că mergeau două zile pe săptămână, ba făceau online. S-au făcut niște aranjamente întrucât nu s-a vrut să se piardă coordonata socială care este foarte importantă pentru copii în mod special. S-au găsit niște soluții. De exemplu, unii mergeau o zi, alții stăteau acasă și se făcea rotație. Drept urmare, s-a făcut școală aici. Mai puțin, școlile de limba maternă, dar motivele sunt lesne de înțeles. La mine la școală, copiii vin din mai multe școli, din mai multe municipalități și atunci riscul era mai mare. Ne-a spus să rămânem online, iar acum ne bucurăm că începem fizic. Abia aștept să-mi văd copiii, ei așteaptă să mă vadă. Deja mă întreabă părinții dacă facem ceva acțiune anul acestaJ. Recuperăm, normal!:)
Dar de școli vă ocupați în permanență dvs. sau aveți echipă numeroasă?
Nu, eu mă ocup.
Laura Dachin: „Programa școlară conține istorie, cultură și civilizație română, limbă și literatură.”
Și ce conține programa școlară?
În programa școlară pentru învățământul în limba maternă sunt incluse istorie, cultură și civilizație, limbă și literatură. Eu fac nițică geografie cu ei pentru că aș dori să cunoască câteva noțiuni primare, dar geografia nu este inclusă în programă.
la școala românească din Danemarca
De când nu am mai vorbit, respectiv din decembrie 2020, ce noutăți aveți?
Nu mai am trei școli, am cinci acum și după modelul nostru s-au mai deschis încă două. Se ocupă altcineva, căci îmi este fizic imposibil, fiind la două ore distanță, să ajung acolo. Plus de asta, ultima dată când am verificat săptămâna tot șapte zile avea și ziua doar o dimineață și ora tot 24 de h aveaJ Și atunci am zis că am două variante: ori preia altcineva, ori aștept să se inventeze ziua cu două dimineți și ziua cu 48 de h. Dar s-au rezolvat între timp problemele și sunt atât de bucuroasă că s-au mai deschis între timp încă două locații pe lângă cele cinci ale mele.
Este loc pe piață pentru toată lumea, nu?
Evident. Nu sunt doar eu în toată lumea și eu, cea care le știe pe toate. Nu există așa ceva. Nici vorbă. Am dat tot sprijinul colegelor care se ocupă, bineînțeles doar atunci când mi-a fost solicitat.
Chiar înainte de discuția pe care o avem acum, purtam conversație cu o colegă și povestea că este emoționată, că e prima dată, nu știe cum cum vor merge lucrurile.
Dar vă recunoașteți în ipostaza aceasta, nu? Ați avut și dvs. emoții, așa-i?
Desigur. Sunt aceleași dubii și aceleași nesiguranțe. Nu preiei o clasă de sine stătătoare, sunt copii de vârste diferite. Sunt ei apropiați de ani între ei, dar tot sunt diferențe care se sesizează la nivel de înțelegere. Sunt niște frământări pe care le recunosc, prin care am trecut.
Laura Dachin: „În iunie 2014 am venit în Danemarca și în octombrie deja aveam prima grupă de copii.”
Haideți să o luăm cu începuturile. Ce ați terminat în țară și din câte știu prima dată ați trecut granițele în Finlanda. Corect sau nu? Ce ne puteți mărturisi?
Corect. Am absolvit facultatea de litere, dublă specializare română-franceză. Am terminat învățământ de lungă durată, întrucât este corespondentul masterului. Am trei licențe, una în literatură română, una în gramatică, una în gramatică în limba franceză. Am făcut și modulul de psihopedagogie. Cam acestea sunt calificările mele.
Experiență am în învățământ din 1990. De atunci, am avut o perioadă relativ scurtă în care am pășit în afară din învățământ din motive financiare. La momentul respectiv, eram doi profesori în casă și deja era prea multJ Nu ne permiteam să fim amândoi profesori în casă, dar am păstrat legătura cu învățământul pentru că am mai făcut meditații, ba o suplinire, ba am fost pe la postiliceală. Nu am abandonat, deoarece școala a fost dragostea mea din clasa a V-a. Pe urmă, în 2012 am plecat în decembrie în Finlanda, fără vreo intenție de a rămâne acolo, dar mi s-a oferit șansa de a primi un post pe catedra de limbă engleză la o grădiniță particulară. Am stat acolo doi ani de zile și pe urmă am venit în Danemarca. În iunie 2014 am venit și în octombrie 2014 deja aveam prima grupă de limbă română. În anul următor, de la 12 copii am ajuns la 35 de copii și după doi ani, după ceva discuții cu o primărie am decis să deschidem încă o grupă. Acolo, am început cu și mai puțini copii și anume cu patru. Cred că în trei săptămâni aveam deja 20 înscriși. Numărul de copii a crescut de la un an la altul. După care, am deschis cursurile din Vaijle. În Skive a patra locație, cu ajutorul unui părinte extrem de inimos, foarte insistent, mâna mea dreaptă și sprijinul meu permanent, am reușit să avem 15 copii acum. Într-o altă comună, unde chiar astăzi am fost acolo, am luat legătura cu directorul și cu persoana de la locație care mi-a dat cheile de la locație și vom începe săptămâna viitoare și acolo. Avem deocamdată doar nouă copii, dar sunt convinsă că o să mai vină.
Cine v-a dat ideea de a deschide o școală românească în Danemarca?
În Finlanda am predat la copiii românilor limba română și am mai predat cursuri la un institut, cum erau la noi școlile populare. Este dedicat adulților care vor să învețe, ba să facă mâncare, ba să învețe o limbă străină. Am fost întrebată dacă nu vreau eu să susțin aceste cursuri și normal că am vrutJ. Am avut 18 studenți la adulți și vreo 15 copii la cursurile de limbă română. Și mi-am zis că dacă s-a putut în Finlanda, se va putea și-n Danemarca. Și s-a putut.
Laura Dachin:„Am primit ajutor din partea statului danez, dar multă reticență din partea românilor.”
Cu ce v-ați confruntat? Statul danez, mi-ați spus, că a întins brațele și a fost deschis. Nu ați întâlnit nicio provocare?
Ba da, dar nu din partea statului danez.
Unde a fost provocarea?
Nu neapărat provocare, ci mai bine spus extrem de multă reticență din partea românilor.
Până să audă de dvs. să vadă ce faceți frumos și de folos?
Și după aceea, la fel.
De ce atât de puțină încredere?
Nu neapărat puțină încredere în mine, ci foarte mulți părinți au justificat neînsrierea copiilor la cursurile de limbă română pe motivul că ei oricum nu se mai întorc în România și nu au nevoie să învețe. Eu le-am explicat celor care au avut mintea deschisă și urechi să audă că nu are nimic de pierdut copilul dacă-și învață limba maternă, mai ales că va ști de unde provine și-și are originile, de unde se trage și chiar dacă nu se mai întoarce în țară, nu ai de unde cunoaște ce avantaj poți să ai din momentul în care știi o limbă în plus.
Ce mi s-a părut un pic ciudat, din punctul meu de vedere, faptul că un părinte decide ca al său copil să nu învețe ceva, indiferent ce este acel ceva, înseamnă că-l văduvește pe acel copil de liberul arbitru. Îi ratează o oportunitate care nu știi dacă se poate întoarce împotriva ta, la un moment dat. Copilul dacă vrea să învețe ceva, poate să învețe și să aleagă. Am avut parte de foarte multe vorbe urate, pe care nu le împărtășesc. Am avut părinți care, necunoscându-mă, au lansat ideea că aș face îndoctrinare religioasă pentru că am făcut serbare de Crăciun și i-am învățat colinde. Am primit răutăcisme.
Dar vocile acestea negative nu v-au doborât?
Nu. Am mers pe principiul: „Câinii latră, șatra trece!”. Eu îmi văd de „trebica” mea și până la urmă o să se vadă cine are dreptate.
Și până la urma urmei, numărul părinților care vă susțin și vă îndrăgesc și apreciază munca, este mai mare.
Da, clar. Recunosc că la început m-au atacat și mă simțeam foarte rău. Dar am ajuns la concluzia că vorbe de genul acesta o să existe tot timpul, că răutatea omului se manifestă permanent. Nu mă mai interesează, pentru că am ajuns la stadiul în care merg pe al șaptelea an unde copiii se înmulțesc, se înmulțește numărul de școli. Asta înseamnă că fac treabă bună.
Cât curaj vă trebuie să plecați singură într-o țară străină?
Curaj, puțin și multă inconștiență. Avusesem un an foarte urât în 2012 și am decis să plec. Stând la sora mea în Finlanda, ea mi-a spus că pot sta la ea cât am nevoie și la un moment dat, într-o doară, mi-a zis să depun niște CV-uri. Îmi aduc aminte că era 22.30 când am trimis un CV, cred că nu a durat 15 minute și am primit răspunsul. Asta se întâmpla vineri seara și eu luni am început lucrul deja. Mesajul a fost: „Poți să începi din 4 februarie?” Nu am să uit câte zile voi avea acea dată. Și am zis: „Da, ok!”. Așa am început, fără să știu dacă o să mi se potrivească stilul. Finlanda este o țară deosebită. Sunt niște probleme de acomodare pe care finalndezii nativi le au și aici mă refer la vreme și la zi, nu știam dacă o să mă descurc. Am încercat, s-a ivit pasența, dar s-a ivit ocazia de a merge în Danemarca cu actualul meu soț. A venit o ofertă de job, am primit și eu o ofertă de job care nu s-a mai concretizat, și am reușit, uite, cu școala. Cam acesta a fost parcursul.
Laura Dachin:„Nouă ni se potrivește foarte bine stilul danez.”
Cât timp v-a luat să vă acomodați în Danemarca?
Foarte, foarte puțin.
Cum de?
Pentru că am ajuns la concluzia foarte devreme că o să rămân în Danemarca. Ori am avut noi foarte mult noroc, ori am fost foarte deschiși pentru ce am primit aici, dar nouă ni se potrivește foarte bine stilul de aici.
Vă identificați aproape perfect cu danezii? Cât de diferiți sunt față de români?
Sunt foarte diferiți față de români, în sensul bun al cuvântului. Sunt niște oameni extrem de zâmbitori, sunt niște oameni care-ți acordă încrederea lor din prima, deci nu sunt reticenți, nu au rețineri când te văd prima dată în viața lor. Problemele se complică în momentul în care le înșeli așteptările. Dacă ei ți-au dat încrederea lor și tu le-ai încălcat-o, atunci sunt probleme. Dar, altfel, noi personal, nu am avut parte de tratament rasist, nu am avut problema cum că suntem români. Eu vorbesc din xperiență proprie. Ni s-a potrivit foarte bine stilul, căci eu și soțul meu suntem din Ardeal. Danezii sunt „oleacă” mai lenți ca ardelenii. E o relaxare zilnică dată din siguranța zilei de mâine. Îți permiți să fii relaxat, ai timp pentru a te bucura de detaliile mici. Toate au ritmul lor, pentru că trebuie rezolvate toate din prima. Au și ei carențele lor. Nu există țară perfectă. Există și aici mici sincope, dar per total, nouă ni s-a potrivit țara aceasta.
V-ați gândit că va deveni țara dvs. pentru mulți ani?
Din momentul în care am văzut că ni se potrivește, da.
La cât timp vă vedeți cu familia din țară?
Păi, familia din țară nu prea mai e. E doar mama. Tata s-a dus anul trecut, fie-i tărâna ușoară, iar celelalte două surori pe care le am sunt în Finlanda, respectiv Anglia.
Ce vă aduceți aminte din copilărie? Cum era fetița Laura?
Fetița Laura își punea păpușile pe pat și scria cu creta pe dulapul lăcuit al mamei. Și mama se bucura foarte tare când vedea lecții de geografie pe dulap sau istorie sau românăJ). Am fost conștientă de mică, de faptul că șansa mea este să învăț. Am fost o fire mai bolnăvicioasă, mai firavă, am fost fetița familiei, deși suntem trei fete. Îmi plăceau rochițele, îmi plăceau codițele, rozulJ.
Totuși, dârză și hotărâtă erați de mică cum demonstrați în prezent?
Să știți că am fost o timidă.
Ce e drept, aveți o blândețe în glas.
Sunt în continuare timidă, deși nu se vede. În ultima vreme nu prea am mai avut timp să-mi arăt timiditatea, fiind ocupată cu de toate, dar sunt genul acela de om căruia îi transpiră palmele atunci când face cunoștință cu un om. Nu mi-a plăcut să fiu în centrul atenției, la școală dacă se putea să nu mă bage nimeni în seamă ca să-mi văd de lecțiile mele, era perfect. Nu am fost expansivă. Cu cei care-mi sunt foarte aproape și mă cunosc foarte bine, sunt o zănatică. Compensez cumva. Cam asta sunt eu. Prinde bine la copii faptul că sunt o zănatică, deoarece mă cobor la mintea lor și le vorbesc pe limba lor și pentru ei contează foarte mult.
Ce le transmiteți copiilor ca valori?
Am format cu copiii de la școală o legătură strânsă. De multe ori vin la mine cu ce nu pot discuta acasă. Să nu uite că sunt oameni, să încerce să nu judece, este primul luru pe care-l explic copiilor. Nu știți cine sunt, nu știți de ce sunt cum sunt. Le spun mereu: „Nu judecați fără informații. Fiți cinstiți voi înșivă.” Îi învăț să nu mintă, să respecte pe cel de lângă ei. Să-și urmeze visurile, indiferent ce vrea mama și tata. Fiecare trebuie să aibă drepturi. Nu voi lua un copil niciodată de pe șinele lui, să-l pun pe șinele mele, ca părinte. Mi se pare chestia asta o foarte mare greșeală. Din 1990 mi-au trecut câțiva copii prin mână, le creează un „handicap”. Am vorbit și cu părinții și le spuneam să-și găsească singuri calea. Copiii trebuie să aibă dreptul să aleagă, în universul lui. Îi dirijăm. E calea lor, până la urmă.
Pe aceeași temă
Citește mai multe
