Aveai nevoie de toate aceste schimbări?
Laura Lezis: Nu ştiu. Îmi era bine cum eram înainte. Eu pentru efervescenţa Bucureştiului am venit aici. Dar acum nu mai e la fel. Nu mai merg la evenimente decât foarte rar şi doar prin prisma meseriei. Mergeam la toate concertele înainte, acum sunt foarte selectivă. M-am schimbat mult, m-am marturizat foarte mult. Au fost 6 ani foarte grei, dar au fost ca o sită care a cernut relaţiile şi oamenii din viaţa mea. Am intrat într-o zonă a adevăraţilor iubitori de animale.
De ce nu ai renunţat?
Laura Leziş: Nu ştiu. Am simţit că nu pot să o las să moară. Nu am putut să accept că acest câine se stinge sub ochii mei.
Cum reuşeşti să împaci jobul, care e foarte solicitant, cu timpul pe care îl oferi căţeluşei tale?
Laura Lezis: Dimineaţa o plimb şi am norocul că e un câine foarte cuminte şi foarte aşezat. Nu am dus-o niciodată la dresaj, dar i-am reprimat comportamentul de câine de stradă. Când am mers prima dată în Herăstrău, a vrut să sară în apă. Am ţinut-o şi multă vreme nu am mai apropiat-o de nicio apă. Are tendinţa să roadă beţe, iar ea are probleme cu dantura şi cu cerul gurii. I-am reprimat şi asta. Nu fac jocuri de aport cu ea. A devenit foarte cuminte şi poate nu e fericită într-un apartament cu două camere, dar e într-un mediu foarte controlat, ca să evităm infecţiile. Plus că ea nu a mâncat niciodată boabe, ci doar mâncare gătită. Fratele meu zice că mănâncă mai sănătos decât mine. În weekend-uri merg în piaţă la Obor să cumpăr rădăcinoase, apoi gătesc orez cu legume. Ea mănâncă mereu mâncare proaspătă, caldă. Iar carne mănâncă ori de pui, ori de peşte. Eu şi mama ne rânduim cu gătitul pentru Lady, mai ales când eu trebuie să merg în deplasări. Avem o ladă frigorifică special pentru ea, unde depozitez legume cumpărate ieftin, în sezon, ca să mă pot descurca cu banii.
Cum îţi spune ea că te iubeşte?
Laura Lezis: Când vin acasă dă din coadă, se bucură, se vede pe ea. Se vede bucuria în ochii ei. Uneori doarme şi se trezeşte, din senin, şi vine şi mă pupă. Faptul că îşi doreşte tot timpul să fie lângă mine e felul ei de a-mi spune că mă iubeşte. Plus că e foarte ascultătoare. Noi avem câteva reguli: când îi spun nu, e nu. Şi nu are voie în pat. O singură dată s-a urcat, când îmi era foarte rău. Ea a simţit, nici nu a mai cerut afară şi a stat lângă mine, cu capul pe umărul meu, să simtă că respir. Ştia că încalcă o regulă, ştia că o pedepsesc, dar nu i-a păsat. Sunt uimită de faptul că ştie de reguli, dar că îşi urmează instinctele atunci când e ceva grav. O simt că are un suflet foarte bun.
