Povestea de dragoste dintre o vedetă TV și Lady, un câine abandonat pe străzi. Laura Lezis, inima de aur care a salvat o viață nevinovată și promisiunea emoționantă făcută patrupedului

Ce-ţi aduce?

Laura Lezis: Îmi aduce foarte multă bucurie, la pachet cu foarte multe greutăţi. Am învăţat multe lucruri. Am învăţat să mă bucur de oamenii pe care îi am lângă mine…

Un câine mă învaţă să fiu om.

M-a învăţat să-mi arăt sentimentele şi stările pe care le am faţă de oameni. E uimitor cum un câine, care nu are vocabular, ştie să-ţi arate afecţiune, ştie să-ţi arate că-i e frică. Ştie să-ţi arate mărinimie. E uimitor cum comunică ea cu mine şi cu cei din jur.

Revenind la dr. Elefterescu. Ai reuşit să ajungi acolo până la urmă…

Laura Lezis: Da. Am reuşit. Situaţia lui Lady se agrava şi atunci toată lumea mi-a spus că trebuie să fac un efort şi să merg la cei mai buni. Asta simţeam şi eu că trebuie să fac. Am mers la Elefterescu şi a spus că o operează peste o lună şi jumătate, când se întoarce din Anglia. A operat-o de mai multe ori şi, de câte ori venea din Anglia, mergeam la control. Starea ei la un moment dat s-a agravat. Făcuse puroi.

Am întrebat dacă Lady mai are vreo şansă şi mi-a spus că nu. Am izbucnit în plâns şi nu m-am putut opri timp de 20 de minute… plus alte câteva zile. Într-una din zile, m-a sunat o prietenă. I-am spus că nu sunt bine şi că vreau să plec la Constanţa, la mare, într-un loc în care să mă reculeg. Mi-a spus atunci să mă duc la o cunoştinţă a ei, care nu ştiu exact ce face, dar lucrează cu bioenergii. Şi am întrebat-o dacă Lady va muri şi de ce a venit în viaţa mea, că nu mai înţelegeam nimic din tot ce se întâmpla, din tot caruselul ăla de emoţii şi trăiri. Mi-a spus că Lady a venit în viaţa mea ca să-mi arate nişte lecţii şi să-mi deschidă nişte uşi. M-a sfătuit să o urmăresc ce face şi să învăţ de la ea. Am ştiut atunci că drumul nostru nu se va opri acolo, deşi ea era foarte rău.

Am avut o discuţie cu Lady în care i-am spus că, dacă ea vrea să se ducă, eu o eliberez. Nu o voi ţine cu forţa.

Cum te înţelegi tu cu ea? Ce-ţi transmite ea?

Laura Lezis:  Îmi transmite foarte multă iubire. Simt că e un câmp de iubire şi de bucurie şi de bine. Îmi e bine când e lângă mine.

Revenind la filmul evoluţiei ei, după ce dr. Elefterescu mi-a spus că nu mai are şanse, s-a întors în ţară şi şi-a deschis propriul cabinet. Am mers şi am mai operat-o o dată, pe exterior. Asta a făcut diferenţa. Lady şi-a mai revenit, dar au apărut nişte suspiciuni de cancer. Dar, din fericire, nu s-au confirmat. Problemele au revenit însă, mai violent. Infecţia îi cuprinsese ochii şi am crezut că până acolo i-a fost. Medicul mi-a spus să mă pregătesc pentru ce e mai rău. Tata tocmai fusese diagnosticat cu cancer. Era pandemie. Spitalele erau închise.

Am o prietenă care este medic stomatolog veterinar, care găsise o variantă de implant în Franţa, ceva ce era diferit de tot ce încercasem până atunci. Dar doctorul Elefterescu a spus că dacă el nu a putut să o salveze, ar trebui să mă împac cu gândul că nu mai e nimic de făcut.

Viaţa ei oricum devenise un chin, aşa că am acceptat ideea că nu va mai fi, că trebuie să o eutanasiez. Costa însă prea mult să fac asta, aşa că am amânat şi am început să economisesc. Ăsta a fost norocul ei.

Eu mă pregătisem şi spiritual, mă spovedisem, preotul îmi explicase că trebuie să fiu împăcată pentru că o scap de o suferinţă. Am întrebat şi care sunt sfinţii protectori ai animalelor şi mi-am făcut pe comandă o icoană cu ei şi m-am rugat mult. A coincis şi cu perioada de citostatice a tatălui meu, iar la mine în apartament era un du-te vino continuu, iar eu am tot amânat eutanasierea, pentru că aveam nevoie de linişte pentru decizia asta şi de timp doar eu cu Lady, să-mi iau rămas bun.  Niciodată nu m-am rugat mai intens pentru ceva, iar rugăciunile mi-au fost ascultate.

Ce s-a întâmplat?

Laura Lezis: Într-o sâmbătă, m-a sunat domnul doctor şi mi-a spus că a operat un labrador peste care dăduse trenul sau o maşină şi îi spărsese capul, că a trebuit să-i reconstruiască capul şi că crede că Lady ar avea o şansă. După ce a terminat ce avea de spus, pentru că eu nu ziceam nimic, m-a întrebat dacă am eutanasiat-o. I-am spus că nu, dar aia era săptămâna în care urma să o fac. Mi-a spus că are şanse foarte mici, dar măcar are şanse. Mama a spus că nu ar trebui să accept, pentru că nu m-ar ierta dacă aş omorî câinele. Se întâmpla acum 1,5 – 2 ani. De atunci, din 3 în 3 luni face tratament cu antibiotic, dar aleargă, respiră, e un câine care se bucură de viaţă.

Foto: Alex Csiki

Ce rost a avut în viaţa ta Lady?

Laura Lezis: M-a schimbat foarte mult. Până să o am, eram un fel de city-girl: nu pierdeam niciun eveniment, ieşeam în oraş, nu ratam nimic. Aşa îmi luam energia şi bucuria. Lady mi-a schimbat toată rutina. E prima mea grijă când mă dau jos din pat. E ca un copil. Am învăţat să mă conectez cu natura. În momentul în care dă iarba, Lady se aşază acolo şi nu poţi să o iei până nu îşi face ea timpul ei acolo. Ea aşa se încarcă cu energie şi mi-am dat seama că asta trebuie să fac şi eu. Şi, de câte ori am ocazia, merg desculţă. De asemenea, eu sunt introvertită. Şi am învăţat de la Lady să-mi arăt sentimentele, să iubesc fără foarte multe cuvinte, că atitudinea e cea care ne defineşte în relaţiile interumane şi am învăţat să mă bucur de lucrurile foarte mărunte. Mă gândeam într-o zi că, datorită ei, am văzut atât de multe răsărituri.