Căutare

Share this article

Lia Stoica este profesoară de pre-școală în Stockholm (în România ar fi o educatoare licențiată), iar criza sanitară mondială a prins-o între aceste două lumi: cea românească, în care autoritățile au blocat complet activitățile pentru a limita pe cât posibil răspândirea noului coronavirus și cea suedeză, dispusă să tolereze o infectare controlată a populației, nu a încetat activitățile, dar recomandă, pe cât posibil, distanțarea socială.

Guvernul suedez a decis închiderea stațiunilor de schi, a activat planul de urgență în spitalele din Stockholm și a recomandat o regândire a planurilor de călătorii în vacanța de Paște. Grădinițele și școlile au rămas încă deschise, iar Lia, după un concediu medical de 4 zile, timp în care a trecut prin toate stările febrile ale unei gripe, s-a întors la copiii ei de la grupă, pe care continuă, cu zâmbet pe buze și iubire, să îi îmbrățișeze și să-i ajute.

Iar toate astea în ciuda câtorva evidențe: un cunoscut al ei, de 75 de ani (diagnosticat deja cu boli cronice) a fost internat și a decedat; România a suspendat aproape toate cursele aeriene și recomandă poporului său aflat în afara granițelor să rămână acolo, iar guvernul suedez pare relaxat în măsuri draconice de evitare a unei contaminări în masă.

Acum, prinsă între dorul de casă și teama firească pentru ce ar putea să se petreacă cu părinții ei și neputința de a reveni în România, Lia Stoica ne povestește.

La noi există deja o stare de alarmă față de virus în sine. La voi cum este?

Aș zice că și suedezii sunt panicați în legătură cu virusul, dar ce nu văd aici este vreo isterie. Oamenii au încredere în măsurile, puține, luate până acum și au convingerea că sistemul de sănătate va face față. Acum întreaga societate îi susține pe cei din sistemul de sănătate și din toate zonele care asigură urgențele sociale.

Una dintre cele mai la îndemână măsuri a fost să țină deschise grădinițele și școlile generale, tocmai pentru ca cei care lucrează în zonele sensibile, de siguranță națională, să aibă unde să-și lase copiii când merg la muncă.

Eu lucrez la o grădiniță și am convingerea că Suedia va păstra câteva unități deschise, chiar dacă majoritatea își vor înceta activitatea, tocmai pentru a acoperi nevoile celor din „prima linie”.

Tu, prinsă între două maniere foarte diferite de a aborda COVID-19: „stați în casă!”/ vs. /„e doar un virus!”, cum te simți?

Lia Stoica: Am fost în România când nu se întâmpla vreo pandemie, ci veneau niște ploi mai puternice, iar la televizor era isterie. Eram la ai mei acasă și simplul fapt că treceam de câteva ori pe lângă televizorul care anunța totul cu un ton grav, isteric îmi dădea o stare de neliniște inexplicabilă.

În România „urlă” televizoarele. Reclamele la un meci de fotbal sunt apocaliptice, cele la medicamente sunt înfiorătoare.

Aici, în Suedia, știrile legate de COVID-19 se transmit pe două posturi tv: pe cel național și pe unul privat. În plus, mai vezi știri legate de măsurile guvernului în online, la radio sau în ziare.

Nu apare nimeni la fiecare 3 ore să te anunțe că s-au mai infectat 10 oameni și că în Italia au mai murit 900 de oameni. Iar asta în ciuda faptului că suedezii sunt foarte conectați cu Italia, au case de vacanță acolo, merg la schi în zonă. La fel și cu Spania.

Instructoarea mea de yoga are scleroză multiplă, adică o boală foarte complicată pe care o ține sub control, cu medicamente, cu antrenamente și meditație, dar și prin faptul că toată iarna locuiește în Spania, unde are o casă de vacanță.

Acum este în Spania. Și o are cu ea și pe mama ei care tocmai a scăpat de un cancer agresiv. Dar ne-a scris și ne-a spus că sunt foarte bine.

Suedezii știu și ce se întâmplă în Spania, și ce s-a petrecut în Italia, dar avem convingerea că suntem mulți care au avut sau au acest virus, însă cu manifestări ușoare, fără nevoia de spitalizare. Suedezii acum numără și testează doar cazurile ajunse în spital.

Lia Stoica, profesoară de pre-școală în Stockholm

Prietena mea, în casa căreia locuiesc, este asistentă medicală în cel mai mare spital din Stockholm. Ea îmi spune că acele proceduri de igienizare există dintotdeauna, nu s-a făcut nimic special în această zonă. Este adevărat, au schimbat și au devenit mai drastici în zona de boli infecțioase și în cea de triaj, unde lucrurile sunt mult mai riguros făcute. Ce vreau să spun este că dacă ai proceduri bune, implementate deja de multă vreme, e mai simplă adaptarea la schimbare. 

Cât despre distanțare socială, suedezii sunt mai izolați de la natură, fiindcă sunt puțini pe un teritoriu foarte întins. (râde)

Țara are destul de puține aglomerații urbane. Iar în educația suedezilor, mersul afară, contactul cu natura sunt mult mai importante decât contactul cu oamenii.

Aceasta este perioada (martie-aprilie) când înviază suedezii, după cinci luni de frig, întuneric și vitamina D. Acum ar trebui să înceapă socializarea și la noi. Putem să mai amânăm un pic.

Dincolo de panica subliminală, la noi există două mesaje: de ce nu se testează mai mult, fiindcă testarea ne salvează viața, apoi „stați în casă!” fiindcă o aglomerare a cazurilor ajunse la spital rupe în două sistemul de sănătate. Care sunt mesajele principale la voi?

Lia Stoica: Ce-mi place cel mai mult la suedezi este sinceritatea până la cinism a autorităților. Premierul nostru a zis: „e dureros ce urmează să spun, dar trebuie spus că este de preferat să avem câte un mort zilnic, timp de 365 de zile, decât 365 de morți o dată”.

Or, din România nu am auzit nicio voce autoritară care să spună onest: „suntem depășiți!”.

De la noi, strategia țărilor nordice, a Angliei, de a permite infectarea controlată a populației pare un plan cinic al unor guverne obtuze. Cum ți se pare ție?

Lia Stoica: Nu mi-e ușor. Este un plan cu care încerc să țin ritmul.

Știu ce se întâmplă în Spania, în Italia: mor mulți oameni și este cumplit să vezi asta în fiecare zi. În același timp, văd și victime mai tinere, dar 90% sunt oameni foarte în vârstă.

În Italia și în Spania această populație vârstnică este foarte numeroasă, cu un anumit statut social și cu niște tabieturi greu de schimbat: ies dimineața, socializează, beau cafeluța la terasa de cartier.

În Suedia nu există așa ceva. Aici bătrânii nu stau cu nepoții și restul familiei, ci fiecare la el acasă sau la centrele de specialitate. În Suedia, căminele de bătrâni sunt foarte bine cotate.

Am discutat cu câțiva vârstnici de aici care mi-au spus: „Copiii sunt la serviciu, noi avem nevoie de asistență, iar căminele sunt foarte bune. Aici trăiesc oameni ca și noi, ieșim la plimbare împreună, jucăm cărți. Ne e bine în cămin!”.

Biserica suedeză, care nu primește bani guvernamentali (suedezii sunt atei în general), organizează petreceri pentru cei singuri și vârstnici, iar acesta este un alt mod „instituțional” de comuniune.

Mă liniștește un pic gândul că aici lipsa de socializare între tineri și vârstnici, între vârstnici pe care-i găsești pe străzi ori la terase este naturală. Aici există deja o regulă că magazinele alimentare deschid în această perioadă cu o oră mai devreme pentru cei din categoria de risc.

Lia Stoica, alături de părinții și fratele ei

De ce te temi tu acum?

Lia Stoica: De această nesiguranță. Nu am un termen limită, nu știu când se va termina.

În plus, mi-este teamă că sunt departe de ai mei, iar dacă se întâmplă ceva nu pot ajunge la ei.

Ai mei sunt în București. Mă bucur că au curte, unde cresc flori, au un loc unde ies și hrănesc găinușele, deci sunt încântată că nu stau tot timpul acesta închiși între patru pereți.

Mi-a trimis tata, zilele trecute, un filmuleț cu zambilele din curte înflorite și cu merișorul, iar când l-am văzut, am izbucnit în plâns. Chiar dacă nu sunt atât de emotivă sau plângăcioasă.

Florile din curtea părinților Liei, din București.

De ce nu ai venit acasă?

Lia Stoica: Lucrurile au escaladat neașteptat de repede. În primă instanță s-au anulat cursele aeriene, apoi am realizat că trebuie să continuu să merg la muncă. Mi-ar fi plăcut să le fac o surpriză și să ajung la ei de 1 Mai. Dar nu se mai poate.

Nu mă pot pune în locul celor care stau acum la graniță, care aleg să stea 14 zile în carantină doar pentru a ajunge acasă. Nu pot. Nu știu ce fel de oameni sunt.

Înțeleg că autoritățile fac ce trebuie făcut, dar eu nu pot judeca pe nimeni. Nu știu în ce situații sunt ei.

Eu am un job aici, am casă, am acte, sunt cetățean suedez (nici nu mai am acte românești, pentru moment), deci chiar nu pot judeca situația în care cineva forțează regula pentru a ajunge acasă.

Dar mai pot să spun atât: mi-e un dor cumplit de ai mei. Acum, mai mult ca oricând. Ce mă liniștește un pic este să știu că nu sunt singuri, ci sunt cu fratele meu și cu familia lui.

Nici eu nu sunt singură aici, am prieteni buni cu care stau, dar asta nu potolește cu nimic dorul de ei.

Lia Stoica, profesoară de pre-școală în Stockholm

Unde lucrezi tu?

Lia Stoica: Lucrez la o pre-școală, adică la o grădiniță, cu copii între 1 an și 5 ani.

Aici există educatori, cu studii medii, și profesori, care au terminat o facultate. Eu sunt profesoară de pre-școală. Am un grup de 24 de copii, de 4 – 5 ani, cu care lucrez proiecte diverse, avem activități în natură, excursii în pădure.

Grădinițe private sunt acolo?

Lia Stoica: E cu totul alt sistem aici, față de România. Există, teoretic, un sistem de grădinițe private, în sensul că taxa rămâne aceeași ca la stat, curricula este exact ca la stat, doar că au voie să facă 2% profit.

De la vârsta de 1 an, orice copil are dreptul la grădiniță. Taxa maximă plătibilă de un părinte este de 140 de euro lunar, în condițiile în care un salariu net este de 2500 de euro. Iar regula este valabilă doar pentru familiile în care ambii părinți lucrează. Pentru familii monoparentale, pentru cele în care un părinte este încă la studii există reducere.

La fel este și sistemul de sănătate: cabinetele private funcționează tot pe asigurarea de sănătate, iar pacientul nu simte nicio diferență de bani între un consult la stat și unul la privat.

De ce ai ales tu această muncă?

Lia Stoica: De drag. În România munceam în comunicare, iar în paralel dădeam meditații de engleză și română.

Apoi am ajuns aici și, în timp ce făceam cursurile de suedeză (gratuite pentru imigranți), am avut o discuție cu un îndrumător de carieră.

Acești oameni își fac treaba la fel și pentru absolvenți de liceu, confuzi și nesiguri, și pentru cei în floarea vârstei, care nu știu ce să facă mai departe cu viața lor.

Am discutat cu el despre pasiuni și vocație și i-am povestit că-mi place să lucrez cu copiii. Iar el mi-a spus că în perioada următoare, 10-15 ani, Suedia va avea nevoie de profesori de pre-școală și de școală generală.

Peisaj din Stockholm

Cât de complicat a fost să faci facultatea acolo?

Lia Stoica: Foarte complicat. Norocul meu a fost că în România am făcut engleză de copil, am terminat liceul în limba engleză, deci engleza era, practic, a doua limbă. Așa mi-a fost mai simplu să învăț suedeză, care seamănă destul de bine cu engleza.

Am avut și înțelegerea profesorilor, mai ales că, deși știau că sunt imigrant și și-au imaginat că nu stăpânesc bine limba, i-am dat pe spate cu limbajul academic, fiindcă nu avusesem timp să-mi „stric” limba, să am „slang”.

Aici toată școala este extrem de pragmatică. În plus, la seminarii se lucrează foarte mult în echipă. Iar relația cu profesorii este altfel bazată: pe o recunoștință reciprocă. Aveam profesori care îmi mulțumeau pentru că am participat la cursurile lor.

Copiii știu de la clasa întâi ce înseamnă plagiat, iar în toată facultatea am avut un singur examen la care am învățat. Restul examenelor au fost rezultatele unor experiențe, cu tematică, cu cărțile deschise, acasă.

Din 3 ani și jumătate de facultate, 6 luni am făcut practică, așa încât în secunda doi după ce am terminat facultatea m-am putut angaja.

De ce ai plecat în Suedia?

Lia Stoica: Vizitasem această țară la 17 ani, în 1995. Era prima mea ieșire din țară, când m-am și îndrăgostit ca nebuna de un suedez și mi-a rămas, cumva sufletul aici. Deși eu eram o nebună și o turbată, calmul lor, natura explozivă m-au atras foarte mult.

Acum 10 ani, când mi-am dat seama că aș vrea să încerc și altceva decât ce avusesem în România, m-am decis să vin în Suedia. Mi-am vândut mașina, mi-am închiriat apartamentul din București și am plecat.

Primul obstacol este să găsești chirie. Suedia are un sistem de chirii de la stat, unde ești eligibil dacă ești pe o listă. Oamenii pe aici se înscriu de mici. Dar sistemul este complet depășit fiindcă nu s-a mai construit în ritmul cererilor. 

Așa a apărut chiria la „mâna a doua”, care este foarte mare. Eu am dat pe o garsonieră în Stockholm 750 de euro.

Acum doi ani, când îmi căutam casă pentru că mă despărțisem de bărbatul cu care fusesem de 8 ani (același pe care îl cunoscusem în 1995), am găsit un apartament de 3 camere cu 1500 de euro, dar am ales să stau într-o căsuță, cum se fac pe aici, de 40 de mp, separată de casa mai mare, unde ai tot ce-ți trebuie, cu aproape 900 de euro.

Lia Stoica în Elveția

Ai plecat în Suedia pentru că ți-a plăcut. De ce ai rămas?

Lia Stoica: Pentru că-mi place în continuare. Am prins și eu multe de la ei.

Am învățat să respir de două ori înainte de a exploda cu vreo reacție și am dezvoltat o pasiune pentru natură. Nu aș fi crezut, acum vreo 10 ani, că voi ajunge să fac baie în apa mării la 12 grade, să plec singură în pădurea mea, să adun ciuperci și să ascult copacii.

În același timp, am ajuns în acești ani (poate aș fi reușit și în Români să fac la fel) să câștig suficient de mult cât să călătoresc în toată lumea. În noiembrie, când aici era deja întuneric, ningea și te-apuca depresia, eu am plecat cu prietenele mele în Tenerife.

Care sunt poveștile tatuajelor tale?

Lia Stoica: Pe umăr am primul tatuaj, făcut la 19 ani. Este un simbol celtic și este făcut cu un aparat improvizat și cu cerneală Rotring. În esență, el nu înseamnă nimic, dar este primul meu semn de rebeliune.

Apoi, mi-am desenat pe spate o fetiță-îngeraș. Este foarte frumoasă și a apărut în vremea când am început să fac voluntariat în România și duceam ajutoare copiilor orfani, familiilor sărace și în acel context am văzut-o într-un tablou în ulei, foarte vechi.

Pe gleznă am o brioșă, făcută de o tipă din America, tatoo-artist, vârstnică, pe care am întâlnit-o la un festival. Nu mai avea o mână foarte fină, dar mi-am dorit foarte mult ceva de la ea. Apoi mi-am făcut un Mic Prinț și a lui vulpiță, „Îmblânzește-mă!”.

Eu am o relație specială cu animalul meu suflet-pereche, vulpea. Și am scris pe mână un mesaj al unui guru indian, pe care l-am cunoscut în Stockholm, „water is immortal, life is a wet dream”.

Lia Stoica și tatuajele ei

Care este treaba cu vulpile?

Lia Stoica: De mică mi se spunea vulpița.

Apoi, când am crescut un pic și am ascultat tot felul de povești și fabule cu ele, mi s-a părut foarte injust că vulpile sunt personajele negative.

Mai târziu am înțeles că vulpile sunt extrem de inteligente, de fapt, niște animale care trebuie să se adapteze în permanență, sunt niște mame extrem de iubitoare și niște supraviețuitoare.

În plus, sunt foarte frumoase și foarte jucăușe. 😉

read
next
promoted
articles
loading...

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO