Livia Antoci, femeia care a reușit să transforme o „școală de țigani” de la periferia Iașului într-una dintre primele opțiuni ale părinților. Și directorul anului, ce sprijină egalitatea de șanse pentru fiecare copil - LIFE.ro
Sari la conținut

Dacă mergi în cartierele de romi de la periferia Iașului, acolo unde românii sunt sfătuiți să umble doar însoțiți pe poliție, o vei găsi cu siguranță pe „doamna”, adică pe Livia Antoci, directoarea școlii gimnaziale Elena Cuza.

La început a mers și ea cu poliția, însă apoi și-a făcut curaj și a văzut că nu i se întâmplă nimic, ba dimpotrivă, e primită cu brațele deschise atunci când vine și le vorbește oamenilor din suflet. Ce treabă are ea în cartierele de romi? Cu precizie și insistență, vine să le spună oamenilor cât de important este să-și trimită copiii la școală și să le ofere o alternativă mai bună pentru viitorul lor.

Livia Antoci a preluat funcția de director în 2016, însă acum spune că o ocupă doar de patru ani, cei doi de pandemie nefiind puși la socoteală. La momentul respectiv, școala Elena Cuza era etichetată drept „școală de țigani” și nimeni nu se înghesuia să-și înscrie copilul acolo. Ba mai mult, avea o rată de absenteism aproape critică, iar riscul de abandon școlar era iminent.

Ce a făcut ea? Primul lucru a fost să comunice. A recunoscut că în școală sunt atât copii romi, cât și copii cu cerințe speciale de învățare, dar și români.

Apoi a început să caute tot felul de programe care favorizează integrarea și diversitatea, iar azi, Livia Antoci a fost aleasă directorul anului la categoria „Egalitate de șanse” din partea Asoaciației Valori în Educație.

De cât timp sunteți director și ce materie predați?

Sunt profesor de limba română și sunt director din 2016. Am câștigat postul prin concurs și dacă e să calculăm, sunt director de șase ani, însă de fiecare dată spun că cei doi ani și jumătate de pandemie nu prea se pun. Atunci nu prea s-a simțit că sunt director, a fost o nebunie totală, când ne-am plâns de foarte multe lipsuri, ca ulterior să încercăm să ne păstrăm siguranța și sănătatea.

Astfel, spun eu că sunt director de vreo patru ani. Noi am intrat în pandemie exact în momentul în care mă obișnuisem cu ceea ce înseamnă a fi director și învățasem oarecum cum merg lucrurile pe partea de management a unei școli.

Evident, apoi a trebuit să-mi schimb pașii pe care îi știam înainte de pandemie, să-mi regândesc strategiile și abordările în tot ceea ce înseamnă relațiile cu profesorii, cu elevii și așa mai departe.

Livia Antoci
Foto: Raduly Laszlo

Este școală gimnazială?

Da. Școala Gimnazială Elena Cuza. Anul acesta, pe muchie bătuți sunt 650 de elevi înregistrați în sistem. Toată lumea se ferește să folosească cuvântul „periferia orașului”, dar aceasta e poziția școlii, în cartierele Canta, Păcurari și, din acest motiv, populația școlară, spunem noi, este multietnică, multiculturală și vine la pachet cu provocările existente la o astfel de școală.

Să înțeleg că este o comunitate vulnerabilă, preponderent de etnie romă?

Nu este preponderent de etnie romă, de aceea și titlul pe care l-am obținut la capitolul „Egalitate de șanse” se potrivește foarte bine acestei școli, pentru că nu e doar diferența aceasta etnică.

Anual avem aproximativ 50 de copii de etnie romă înscriși în școala noastră, dar la Gala „Directorul anului” am venit cu doi copii blonzi, tocmai pentru a vedea că suntem într-adevăr prezenți în toate categoriile, iar asta ne face nouă plăcere să spunem că suntem o școală pentru toți copiii.

Avem în școală elevi din medii bune, mai puțin bune, dar și elevi romi și ne simțim foarte bine împreună și învățăm lecția aceasta a diversității împreună, atât profesori, cât și elevi și părinți.

Dacă ați fost nominalizată și ați câștigat și titlul de Directorul anului la categoria „Egalitate de șanse”, înțeleg că există o diferență față de momentul în care ați venit în școală și cel prezent. Cumva ați reușit să egalizați șansele tuturor. De aceea aș vrea să-mi spuneți ce ați găsit în școală, în 2016, când ați preluat funcția de director…

Sunt profesor în această școală din 2011 și tot timpul ne confruntam cu un absenteism ridicat.

Share this article

Pe aceeași temă

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora