Liviu Popescu, jurat Masterchef: „Degeaba ştii să găteşti bine, dacă nu ştii să-ţi prezinţi preparatele, să vorbeşti despre ele, să le vinzi”

Liviu Popescu, fratele geamăn al lui Mihai Popescu (am spus asta pentru că cei doi sunt o apariţie în peisajul monden românesc) este jurat în showul culinar care începe la Protv în februarie. Liviu este un tip cu o mare curiozitate, este viu şi iubitor de schimbare şi de experienţe noi. A fost fericit să iasă din confortul personal când a acceptat propunerea celor de la Protv de a fi jurat în  Masterchef. Nu ştia cum e să fii sub lumina reflectoarelor. Credea că dacă a făcut faţă mulţimii de clienţi în Fratelli, clubul al cărui coproprietar este, va fi relaxat şi în platoul unei emisiuni tv. Nu a fost aşa.

Ce rol joci în juriu? Ce fel de jurat eşti?

Când au început filmările Masterchef, nu ştiam nici eu, nici producătorii, ce fel de rol voi avea, pentru că a fost prima dată când au invitat în emisiune pe cineva din domeniul meu de business, de servicii…. Dar am găsit împreună rolul şi acela a fost rolul profesionistului din domeniu. Ce înseamnă asta? Că, de pomană ştii să găteşti bine, dacă nu ştii şi să-ţi prezinţi produsele, să vorbeşti despre ele, să le vinzi… Eu vedeam în concurenţi potenţiali bucătari, oameni care îşi pot schimba destinul! Că mulţi erau stomatologi sau arhitecţi şi care, iubind să gătească, într-o zi s-au hotărât să devină bucătari.

Crezi că această pasiune e mai aproape de cei educaţi?

Da, eu am o teorie care spune că, dacă vrei să fii bucătar bun, trebuie să ai o cultură bună.

Care ar fi bucătarul pe care l-ai angaja la restaurantele tale şi mâine?

Colegul meu de la Masterchef, Samuel Le Torriellec, fără îndoială! Serios! El a colaborat cu toţi marii bucătari francezi, a lucrat de asemenea în restaurante de 2 şi 3 stele Michelin! Ce mi se pare cu adevărat extraordinar la el este faptul că comunică ceea ce găteşte. Mare atenţie, un bucătar bun, foarte greu dă din casă ceea ce face… iar Samuel nu are nici un secret, povesteşte în detaliu cum găteşte fiecare preparat, ne gătea foarte des şi ne explica şi variante de gătit la acelaşi produs. Lucru foarte rar pentru un bucătar de talia lui. În general, bucătarii mari îţi spun că au făcut, nu ştiu… carne cu cartofi, dar nu îţi dau nici un detaliu despre cum au gătit efectiv carnea, cartoful, cât au stat pe foc, ce condimente au folosit, etc etc.

Cât câştigă un bucătar bun? Un chef?

Având în vedere că e o uşoară criză de bucătari în România, că toată lumea visează să lucreze pe vapoare, un chef bun poate ajunge şi la 2000, 3000 de euro… dar depinde, desigur, de dimensiunea businessului pe care îl ai, că dacă ai un restaurant cu 40 de locuri, nu poţi plăti un bucătar cu 2000 de euro…

Ce-ţi atrage ţie atenţia în materie de gătit?

Povestea. Eu, în primul rând vând poveste, sunt sensibil la poveste… Ce te-a inspirat? De unde ştii reţeta asta? De ce îţi aduce aminte? Totul, totul mă intersează. Chiar şi dacă îmi prezintă o friptură cu cartofi prăjiţi. Şi aceea poate avea o povestea… că dacă în copilărie o făcea bunică-sa, şi avea un anume gust pe care acum vrea să-l reproducă, este o poveste, da, pentru mine. Eu joc rolul aceluia care cumpără produsul şi îl vinde mai departe, îl comisionează! Şi noi, la rândul nostru, în restaurantele pe care le avem, vindem produse cu poveste!

Simţi omul, nu?

Da, îl simt. Şi prefer un angajat de nota 7 sau 8 care îmi este fidel şi care vrea să devină mai bun, decât unul care e de nota 10, dar care e plafonat şi nu mai are chef de treabă. Vreau să lucrez foarte mult în echipă. Sunt în permanent contact cu toţi angajaţii mei…

Ce mâncare îngraşă?

Mâncarea pe care o mănânci peste momentul în care te-ai săturat.

Cum ai descrie domeniul serviciilor din România?

Este încă o zonă de pionierat. Noi, românii avem restaurante de 20 de ani în Bucureşti. Restaurantele care se închideau la 10 seara şi care nu prea aveau clienţi, nu se pot numi restaurante, din punctul meu de vedere…

Dar Caru’ cu bere? Hanul lui Manuc?

Acelea vin din trecutul îndepărtat…  Am avut experienţă cam până în perioada interbelică, după care am intrat într-o perioadă de 50 de ani, în care am mâncat de foame, iar de 27 de ani avem restaurante. Dar 27 de ani nu înseamnă nimic pentru istoria culinară a unei ţări. Gândeşte-te că noi concurăm cu italienii, care au bucătărie de sute de ani şi o îmbogăţesc în fiecare an, fără să aibă, cum a fost în România, o pauză de 50 de ani, timp în care nu s-a gătit, ba mai mult, s-au pierdut şi reţete! În perioada interbelică, în Bucureşti, nu existau restaurante fără reţete cu melci sau raci. Caută acum raci sau melci şi vezi cât îţi ia! În plus, şi şcolile sunt la pământ acum.

Am văzut personalul din unele restaurante de lux care încă pronunţă „facturica”, „ciorbiţa”, care iese la fumat pe lângă restaurant şi vorbesc urât, uitând unde se află…

Trebuie să existe mereu o balanţă între ce spui că oferi şi ceea ce primeşte clientul. Dacă ai o terasă de 300 de locuri, merge să spui „doriţi o ciorbiţă”, dacă e un restaurant cu pretenţii, nu mai merge, trebuie atenţie la limbaj. Atât cel verbal cât şi cel nonverbal. Cât despre restaurantele de lux, nu cred că există, după părerea mea, mai mult de 5 astfel de restaurante în Bucureşti.

Ce relaţie ai cu banii?

Cam proastă. Îi primesc şi-i dau. Serios vorbind, investim mult, peste 50 la sută din profit. Simtim că e potenţial, facem mereu lucruri noi, iar investiţiile sunt de multe ori peste dimensiunea businessului.

Ce ţinte aveţi?

Să facem lucruri noi, frumoase, alte restaurante…

Cum vei gestiona celebritatea care ţi se va crea în scurt timp…?

Nu ştiu. Cred că sunt pregătit. Eram zilele trecute pe stradă şi două doamne strigau după mine, „masterkef, masterkef”… Le-am zis „bună ziua, bună ziua”… Nu sunt o persoană care se duce la mall toată ziua sau la cumpărături unde să sară admiratorii pe mine. Nici nu-mi dau seama dacă voi avea admiratori.

S-a scris despre tine că ai dosare penale şi că Protv nu a fost prea inspirat că te-a ales. Este adevărat?

Nu. Nu am niciun dosar penal, nu am nicio calitate în niciun dosar penal. A fost o confuzie legată de folosirea unui soft pe care noi nu l-am folosit niciodată.

Cum comentezi ce s-a întâmplat la Bamboo?

Îmi pare foarte rău de ce s-a întâmplat. Acel incediu se putea produce oriunde: şi la Primăria Generală, şi la Casa Poporului, şi în Parlament. Eu recomand, însă, să nu se ia niciodată decizii când eşti panicat. Am văzut că imediat după aceea au fost date multe declaraţii… Sunt lucruri care nu s-au făcut în România de 26, 27 de ani… Hai să le facem acum! Cum a fost şi Colectiv… Aşa funcţiona societatea asta, aşa funcţiona! Hai să vedem cum putem schimba! Nu se poate peste noapte, trebuie să existe un timing, oricât de mult şi-ar dori cei din birouri care dau legi, dar care nu ştiu că, în realitate, lucrurile sunt altfel. Oricum, Bamboo şi-a făcut o imagine foarte bună acum, pentru că deşi a fost un asemenea incendiu, nimeni nu şi-a pierdut viaţa, ceea ce arată că erau pregătiţi pentru aceste situaţii şi sunt convins că dacă o să deschidă, o să aibă un succes foarte mare, ceea ce le şi doresc! Oricum, noi i-am sunat pe băieţi, iar fratele meu, Mihai, care este designer, şi-a oferit ajutorul fără să ceară nici un ban… Pentru că e un lucru care se poate întâmpla oriunde…

Vorbeşte-mi despre concurenţii de la Masterchef…

Ca să ies din confortul meu, am dorit să fac altceva.. Şi iată, am făcut. Am acceptat propunerea celor de la Protv (dacă nu era acest canal, nu mă duceam la televiziune) şi m-am pomenit eu, coproprietar la Fratelli, pe un platou cu 120 de oameni, în plină lumină a reflectoarelor. Mă simţeam sub ultimul concurent… Acolo nu mai conta cine erai, conta ce erai, conta să laşi tracul, emoţiile, conta să fii tu însuţi cu tot ce eşti, cu tot ce ai acumulat… 120 de oameni se uitau la mine şi aşteptau…Am început să simt asta, şi am zis hai să o iau de la zero, să mă bazez pe cunoştinţele mele generale, poate mă ajută! Şi uşor, uşor a început să-mi placă din ce în ce mai mult, îmi plăcea şi că ieşeam din confortul meu personal, că în fiecare zi făceam altceva şi am început să descopăr concurenţii, că la început te uiţi aşa şi vezi 50 de concurenţi… E greu să-i judeci. Cum poţi să-i judeci? Pentru că sunt mulţi care gătesc bine acasă, dar când ţi-a pus lumina pe tine, 3 camere, reporteri şi ai 60 de minute să găteşti, nu e sigur că reuşeşti… Şi am început să descopăr caractere printre concurenţi şi cei mai mult mi-au plăcut cei curioşi, care voiau să înveţe. Fiindcă noi acolo nu le puteam spune ce să facă, dar îi puteam întreba dacă sunt siguri că au pus una alta în mâncare… Şi le dădeam tot felul de mici detalii pe care cei mai atenţi din ei le reţineau şi nu mai repetau greşelile.

Ce face diferenţa dintre concurenţi, că sunt toţi amatori?

Capacitatea lor de a învăţa şi concentrarea! Se sculau la 3, 4 dimineaţa concurenţii, nu-şi vedeau familiile, erau ca ntr-un cantonament… Şi asta timp de 3 liuni! Cei mai atenţi, care învăţau din greşeli treceau mai departe. Exact ca în viaţă!

Exarhu?

Un om cult, de la care aveam mereu ceva nou de învăţat. Umor sofisticat, plin de poveşti. Scotea din el citate şi nu din două, trei cuvinte, ci elaborate, se vedea că le avea în cap şi că nu le învăţase pentru ziua aia. Şi asta e rar în ziua de azi, că nu mai auzi oameni vorbind din citate, din cărţi, poate maximum din filme, genul acela de replici „I will be back”…J Are un gust şi un miros foarte fine. Poate alimenta o discuţie despre un preparat la nesfârşit… este o sursă de inspiraţie!

O să continui?

Da… dacă mă vor, eu îi vreau, ca să vorbesc şi eu în citate. Nu m-am uitat la emisiunea filmată, mă voi uita şi eu ca toată lumea când va fi difuzată.

După ce vei fi celebru, soţia ta crezi că va fi geloasă?

N-are de ce să fie! Nici nu prea ştiu ce va însemna celebritatea asta, dar voi vorbi cu ea, că eu nu am de gând să mă schimb… Eu, oricum salut pe toată lumea, sunt deschis, nu mi se pare că se va schimba ceva … Ştii cum e? Când lucrezi în domeniul serviciilor atâţia ani, la un anumit nivel, popularitatea nu mai e o chestiune care să te surprindă… Dar, revenind la întrebare, eu sunt căsătorit de 18 ani, am trei copii cu aceeaşi soţie de 18 ani, 15 ani şi un an şi jumătate… Cred că e greu să se mai întâmple ceva. Şi valorile noastre sunt altele, nu sunt legate de celebritate… Nu sunt genul care să perceapă baia de mulţime altfel decât o fac în mod normal printre  clienţii noştri din Fratelli. Mă salut cu toată lumea în mod normal….

Ai un frate geamăn. Celebritatea ta va fi şi a lui!

Da! Chiar mi-a spus: „Uite, îţi dau eu banii pe care ţi-i propun cei de la Protv, numai nu te duce, că mă stresezi pe mine!”

Dacă vei continua, cum crezi că va fi?

Acum a fost primul sezon, iar noi trei, deşi ne ştiam din piaţă, nu interacţionasem niciodată. Al doilea sezon vom fi mai relaxaţi, iar eu chiar vreau să le propun celor din faţa televizoarelor care ştiu să gătească (şi nu sunt puţini în România) să vină la emisiunea asta. Suntem noi acolo, nu-i stresăm, nu-i punem să facă altceva decât ceea ce le place cel mai mult să facă: să gătească! Şi aşa putem să arătăm ce bine se găteşte în România.