Lucian Burlea, fondatorul singurului institut de psihiatrie din România: „8 ani am avut o suferință atroce. Mi s-a îmbolnăvit tatăl, am mers cu el să se trateze și într-un final l-am pierdut”

Lucian Burlea este numele bărbatului care a pus Iașul pe harta medicinei românești, schimbând statutul unui spital de psihiatrie în institut, singurul institut de psihiatrie din România, de altfel.

A urât școala, dar încă se școlește și se amuză că va ieși la pensie de pe băncile școlii. La 5 ani credea că va deveni tractorist pentru că iubea natura și mașinile. Pe ele încă le iubește, deși a ales o altă meserie. Provine dintr-o familie de medici și multă vreme s-a considerat cel care trage familia în jos. A luptat să schimbe paradigma: de unde lumea îl știa fiul lui Marin Burlea, să ajungă să vorbească despre acesta din urmă drept tatăl lui Lucian Burlea.

Nu se consideră masculul Alpha, deși definiția l-ar recomanda.

Glisează între caracterele umane, decizii, genuri muzicale și ambiție, oricât de separată ar părea enumerarea. Astăzi am reușit să vorbesc pe îndelete cu el și să aflu de a ajuns în situații toxice, de ce a ieșit din locul pe care l-a ridicat, în cătușe și cum arată femeile prin ochii lui albaștri.

Purgatoriul lui de 8 ani pare să fi luat sfârșit acum, când pe lângă alte funcții adunate în CV adaugă și iubirea.

Eu i-am spus enciclopedie pentru că se poate adapta culmilor, dar și adâncimilor.

Luci sau Lucian? Cum vrei să te abordez astăzi?

Lucian sunt pentru mai toți oamenii cu care nu am o legătură apropiată. Luci, cum mi-e drag mie să fiu strigat și cum mă prezint, îmi spun mai toți prietenii și cunoscuții. În liceu am avut o porecla, Kreator, pentru că pentru o perioadă de câțiva ani am fost fan al trupei germane de trash metal, Kreator, și majoritatea prietenilor și colegilor de școală, mă strigau așa.  

Ca să revin, pentru tine, pentru prieteni și pentru majoritatea cunoscuților și a colegilor, eu sunt Luci. Luci Burlea.

Lucian Burlea: „Sunt obișnuit să mi se adreseze o largă plajă de persoane și de personalități”

Oare dacă te-aș fi abordat cu: Bună ziua, domnule Lucian Burlea!, aș schimba întregul registru al interviului?

Aș crede că ai vreo problemă în dragoste, că n-ai dat de cine trebuia (Glumesc!) Între noi nu cred că se mai pune problema așa vreodată, decât dacă te-aș supăra cu ceva și nu cred că reușesc eu o asemenea „performanță”. Ca să-ți răspund serios, sunt obișnuit să mi se adreseze o largă plajă de persoane și de personalități, pentru că hașurez cu ușurință, în toate sensurile, de sus în jos și invers, și de la dreapta la stânga și invers printre membrii claselor sociale și socio-profesionale, deci mă adaptez la orice formă de comunicare. Ca să răspund totuși, până la capăt întrebării tale, dacă vrei să discutăm sobru, putem merge în acest registru, dar cum mă știi și tu pe mine, știi că-mi place mult să iau câteodată, nu mereu, viața în râs. E o chestiune pe care am moștenit-o fără să vreau de la tata și dacă nu aș fi fost așa, în unele momente, cred că aș fi înnebunit. 

Viața ca viața, Luci, dar de fapt, eu vreau să știu sub ce stea s-a născut băiatul Lucian?

În toate postările mele de pe rețelele sociale și la toate interviurile și podcasturile, am spus mereu că marele noroc al vieții mele, steaua mea norocoasă cum îi spui tu, a fost că m-am născut în familia asta, din așa mamă și așa tată, care pe lângă darul vieții pe care mi l-au dat, următorul mare dar pe care mi l-au oferit, a fost să am așa o soră. În aceaste direcții nu am avut niciun merit, în schimb le sunt recunoscător pe toată perioada existenței mele, cât voi trăi.