Lucian Burlea, fondatorul singurului institut de psihiatrie din România: „8 ani am avut o suferință atroce. Mi s-a îmbolnăvit tatăl, am mers cu el să se trateze și într-un final l-am pierdut”

Îmi amintesc episodul. Te-ai simțit înfrânt atunci?

Nu știu cine a fost înfrânt în  această situație. Eu îți povestesc și tu tragi singură concluziile. După data mai sus menționată, am fost trimis în judecată cu patru acte de abuz în serviciu și un act de fals intelectual. La judecată au picat cele patru acte de abuz în serviciu și am fost condamnat pentru actul de fals intelectual, sentința nedreaptă, din punctul meu de vedere, pentru că eu înțeleg falsul intelectual dacă semnezi cu bună știință că faci ceva greșit, ori eu am semnat „în orb”, mințit fiind de un angajat și într-un moment de neatenție. În plus, nu a fost vorba despre vreo șpagă, iar prejudiciul a fost 0. Din experiența proprie, dar și din ceea ce mi-au spus juriștii din sistem, avocați, dar și procurori și judecători prieteni, în alte vremuri, să spunem mai normale, această situație era maxim catalogată ca neglijență în serviciu. Dar la mine nu s-a vrut decât execuția publică, mai ales că eram și un trofeu atractiv, datorită notorietății numelui și a instituției pe care o conduceam. În plus, la vremea respectivă, tata era și senator al României. Să revin! Judecata a durat 2 ani și jumătate, am primit sentința un an de închisoare cu suspendare și doi de probațiune, cu interdicțiile aferente să nu mai ocup funcții publice, să nu fiu ales, etc. După acești 2 ani mai trebuia să aștept încă trei ani, până la reabilitarea cazierului, adică la sfârșitul anului acesta. În total, aproape 8 ani, tras pe tușă. Își atinsesera obictivul, pentru că acesta a fost obiectivul lor. 

În aceșți 8 ani, am avut o suferință atroce, în unele momente, am fost furios, am plâns, am râs, am fost vesel sau m-am prefăcut, mi s-a îmbolnăvit tatăl, am mers cu el să se trateze și într-un final l-am pierdut. În acest timp am scăpat de o mare porcărie pe care o trăiam de câțiva ani, o relație deosebit de tumultoasă și de toxică. Tot în această perioadă am urcat două trepte profesionale în ierahia universitară și am făcut și niște școli importante, dar cea mai importantă este aboslvirea acum două săptămânii a facultății de medicină generală, pentru că eu am terminat inițial medicină dentară.

Tot în acest timp, Socola este din nou în faliment. Are două milioane de euro datorii și n-o invidiez deloc pe actuala manageră, care este venită de câteva luni acolo, pentru situația pe care a preluat-o. În plus, știi care este treaba? Managerul dinaintea mea, a fost anchetat. Managerii de după mine au fost și sunt anchetați, dar doar pe mine m-au ars pe rugul oprobiului public și am fost condamnat. Dar nu asta este ideea! Ideea este că nu au rezolvat problema scoțându-mă pe mine. Dacă toți managerii de după mine au fost și sunt anchetați, însemna că problema persistă și nu este la manageri. Dar pentru ei, trofeele sunt managerii, nu cei care fac marile porcării, dinăuntru sau dinafara instituției. În fine!

Timpul și istoria își fac treaba!

Culmea este că oamenii care au jupuit această instituție și care mi-au pus la cale tot acest spectacol, sunt liberi. Unii ies la pensie liniștiți, alții încă mai jumulesc, alții beau liniștiți la serviciu și râd cu gura până la urechi pe salarii și beneficii bune. Acum te întreb… cine crezi că este înfrânt în situația pe care ți-am expus-o?

Lucian Burlea: „Am reușit să duc Socola acolo unde n-a mai fost”