Lucian Burlea, fondatorul singurului institut de psihiatrie din România: „8 ani am avut o suferință atroce. Mi s-a îmbolnăvit tatăl, am mers cu el să se trateze și într-un final l-am pierdut”

Cea mai greșită decizie a fost una sentimentală, așadar. Cum a fost iubirea pentru tine?

Iubirea pentru mine este structurală, face parte din mine. Îmi place să iubesc și să fiu iubit. Am iubit de când eram la grădiniță, apoi la școală, în liceu și toată viața mea. În general am fost cam toată viața statornic, cu relații lungi de un an, 2 ani, 5 ani, 7 ani și cea mai lungă a fost cu distinsa mea fostă soție, 13 ani. Uitându-mă în urmă, îmi respect deosebit de mult trecutul și persoanele care fac parte din acesta. Pe unele le-am făcut eu să sufere sau să plângă, altele m-au făcut ele pe mine să sufăr și să mi se umezeasca ochii, dar a rămas loc de gânduri bune și de respect. Doar pe trei dintre ele le privesc altfel. Una, din plan mai îndepărtat, dacă-mi trece prin gânduri, mă gândesc cu dispreț sau maxim cu indiferență. A doua, parte a celor ultimi 8 ani, o detest, noroc că structural nu pot să urăsc. În schimb, observ că închid rănile, au mai rămas ceva cicatrici, însă complicațiile continuă. Orice ar fi este un capitol închis, cum și comunicarea cu aceasta în această viață și următoarele 10, dacă vor mai exista, este închisă. A treia, din plan mai recent, o privesc cu enervare, pentru că m-a prins pe picior greșit și a făcut o mare mișelie. Știi cum văd eu numărul doi și trei? Ca și cum aș fi intrat din lac în puț. Probabil că trebuia să-mi plătesc notele de plată, ca apoi să poată să se închidă cercul.

Acum, mai nou, simt iar că Dumnezeu mă mângâie pe creștet și parcă nici nu-mi vine a crede.

Lucian Burlea: „Ne-am despărțit pentru că nu am știut să gestionăm o chestiune, pe care n-am fi avut oricum niciunul experiența necesară pentru a o rezolva”

Ai o relație formidabilă cu fosta soție, Dora. Tocmai ce ai amintit-o. Nu am mai văzut un asemenea respect. Cum ați ajuns amândoi la asta?

Dora este o femeie adevărată, o femeie principială, verticală, morală și loială, cu o inimă deosebit de bună. În plus, este o mamă dedicată, dăruită total Katerinei, fetița pe care am făcut-o împreună. Unicul sens al vieții ei este tocmai această minunată fetiță, iar eu și pentru asta îi sunt recunoscător. Între noi acum este o prietenie, empatie și respect reciproc, mai ales că ea mie nu mi-a greșit cu nimic. Ne-am despărțit pentru că, ce vă spuneam despre „manualele de utilizare” ale oamenilor și ale situațiilor, nu am știut să gestionăm o chestiune, pe care n-am fi avut oricum niciunul experiența necesară pentru a o rezolva. Dar, în final, ne ținem de mână toți trei, totul în spiritul prieteniei și conlucrării spre binele fetiței noastre. ÎI sărut mâna cu maximă recunoștință, și cu această ocazie!

Ai spus că ai fost trădat în viața asta?

Dacă te referi la femei, răspunsul este da. Cele trei femei pe care le privesc altfel decât cu respect. Primele două, au înșelat trupește, a doua în condițiile de ultra compatibilitate și hiperactivitate sexuală. A treia, nu știu și nici nu conta dacă o făcea și trupește, dar a făcut-o într-o altă manieră, mai mișelească cu ecouri mult mai profunde și pe întreaga mea viață…și nu doar a mea.

Dacă te referi la prieteni, colegi sau parteneri de business, și aici răspunsul este da, dar este destul de complicat să detaliez. Excepție face episodul Socola, unde am fost mințit de un om pe care l-am considerat apropiat și care mi-a organizat acea situație dramatică. A fost mâna cu care au lucrat „oamenii”, a fost un fel de „calul troian”. Cu acea persoană nu am mai vorbit din Decembrie 2014 și nici nu mai am ce vorbi în această viață.

Cum vezi tu femeia?

După ultimele două relații, picasem pe panta misoginismului, însă de ceva vreme, odată cu vindecarea, observ că dispare această tendință sau acest mod defectuos de a gândi. Ți-am spus, iubirea față de femeie este structurală la mine. În schimb, a fost foarte complicat să găsesc o parteneră de viață, conformă cu modelul pe care l-am avut eu prin mama mea. A fost greu, dar totuși înțeleg că acum sunt atins de aproape imposibilul.

Îmi place să iubesc, să simt că sunt iubit, acesta reprezentând combustibilii cu care funcționez eu în minunata viață.

Lucian Burlea: „Știi, durerea se mai diminuează în timp, dar ea nu trece complet niciodată. A mai rămas o piatră funerară, respectul și regretul unor oameni. Și cam atât!”