Madonna a făcut publică adopţia gemenelor din Malawi
Madonna cu două fetiţe de mână într-un peisaj african – este imaginea care a făcut furori pe internet începând de ieri, când artista pop a recunoscut, pe contul său de Instagram, într-un mesaj ce însoţeşte fotografia, că procesul de adopţie al gemenelor a luat sfârşit.
”Pot să vă confirm în mod oficial finalizarea procesului de adopţie a unor fetiţe gemene din Malawi şi sunt copleşită de bucurie că ele fac parte de acum înainte din familia mea”, a mărturisit Madonna, conform news.ro.
Ştirea că artista este pe cale de a adopta alţi dou copii din Malawi – primi doi fiind David, adoptat în 2006, şi Mercy, adoptată în 2009 – circula deja în urmă cu câteva săptămâni în presa internaţională însă Madonna negase vehement informaţiile.
Impresionată de povestea gemenelor Esther şi Stella (în vârstă de patru ani), care au fost nevoite să trăiască într-un orfelinat după ce mama lor murise iar tatăl se recăsătorise, Madonna a depus mai multe acte la Tribunalul Superior din Malawi, prin care solicita adopţia lor.
Faptul că Madonna a prezentat instanţei documente ce dovedesc că îşi poate creşte copiii într-un mediu mai mult decât sigur (”într-o reşedinţă luxoasă, spaţioasă şi confortabilă, amplasată într-un cartier de lux dintr-un oraş din Statele Unite”) dar şi că este aptă din punct de vedere medical să aibă grijă de ei (în ciuda faptului că are 58 de ani, depăşind astfel limita de vărstă avută în vedere în cazul persoanelor care vor să adopte) au cântărit mult în instanţă.
Madonna – a cărei legătură cu Malawi este cunoscută încă din 2006, când a înfiinţat acolo fundaţia de cartitate Raising Malawi (fundaţie ce schimbă vieţile multor orfani şi oferă burse de studiu elevelor) – şi-a mărit astfel familia, oferindu-le lui Lourdes Maria Ciccone Leon (născută din relaţia artistei cu antrenorul de fitness Carlos Leon), lui Rocco John Ritchie (rezulatat din relaţia Madonnei cu e regizorul britanic Guy Ritchie) şi celor doi copii malawi David şi Mercy, încă două surioare.