Maria Apostol, om de vânzări, iubitor de copii, visător la Fundația Leul Albastru: „Boala m-a ținut un an de zile la pat, iar acest câine, Bailey, m-a salvat!”

Maria Apostol schițează povestea ei cu seninătate, deși ne poartă prin suferință, prin povești cu boli foarte rare, cu vise neîmplinite la vremea lor, dar cumva, printr-o magie de neînțeles, păstrezi din povestea ei doar optimismul, iubirea și veselia pe care o ghicești din fotografii.

Maria Apostol vine din Pitești, este om de vânzări la Editura Diana, a visat dintotdeauna să lucreze cu copiii, a aflat în urmă cu doi ani că suferința cu care a trăit de la 21 de ani și până acum se datorează unei boli rare, a călătorit de la Pitești la Brașov în scaun rulant pentru a-l prelua chiar ea pe Bailey, un Beagle superb, iar acum se luptă alături de toate colegele, familia ei din Editura Diana și Fundația Leul Albastru pentru a construi un centru de zi pentru copiii din Bradu (Argeș), care au nevoie de sprijin în educație și formare.  

De ce ai ales să intri în Fundația Leul Albastru?

Maria Apostol: Lucrez de vreo 12 ani pentru Editura Diana, unde fac vânzări de carte pentru copii și suntem, pot să mă mândresc cu asta, în top 3 edituri pentru copii din țară. Prin natura muncii, am acces în grădinițe unde duc manuale și cărticele pentru micuți, mai cu seamă în perioada de început a anului școlar.

În fiecare an rămâneau cărți nevândute, pe care le dăruiam celor care aveau nevoie; am organizat și concursuri, am onorat cereri de sponsorizări pe care le primeam frecvent din partea școlilor, pentru copiii care nu puteau să cumpere manualele auxiliare, iar toate le făceam prin organizația noastră, Fundația pentru Evaluarea Competențelor în Educație, care între timp a devenit Fundația Leul Albastru, fiindcă am vrut să transmitem mesajul puterii educației. 

Acum ne dorim să construim un centru de zi pentru toți copiii din satul Bradu, județul Argeș, unde editura noastră își desfășoară activitatea, care au nevoie de sprijin în educație.

Profilul managerilor mei este foarte bine legat de cel antreprenorial, așa încât pe lângă editură, avem și o tipografie, care a fost făcută din fonduri europene. Deci știm procedurile, iar când am aflat că putem accesa fonduri și pentru un centru de zi, o cauză socială, n-am mai așteptat. Am făcut proiectul, l-am depus și am luat legătura și cu primăria locală, dar nu am primit susținerea lor. Așa încât am decis să ne asumăm noi demersul până la capăt.

Tu îi știi pe copiii pentru care voi veți construi centrul?

Maria Apostol: Avem o familie cu 4 copii care au rămas orfani de tată, mama lor, probabil din pricina suferinței prin care a trecut, a ajuns la un centru psihiatric, iar copiii au ajuns în plasament.

Decizia recentă a judecătorilor a fost de reîntregire a familiei, iar copiii se vor muta din nou cu mama lor. Noi, oricât ne-am dori ca familia să fie din nou ca înainte, avem emoții pentru cei mici.

În plus, avem copii ai căror părinți sunt plecați în străinătate, copii cu familii, care muncesc, se zbat, pe salarii infime și care ar avea nevoie de mai mult suport decât pot ei să le ofere.

Cum s-a creat legătura ta cu acești oameni, cu editura, cu tipografia, iar acum, iată, te implici și în crearea acestui centru de zi?

Maria Apostol: Mie îmi plac foarte mult copiii, am susținut tot felul de evenimente distractive pentru copiii din grădinițe, cu jocuri, cu povești, în care de fiecare dată mă atașam iremediabil de copii.

Am și trecut prin niște situații medicale care nu-mi vor permite să am copii, așa încât îmi place mai mult decât orice să stau cu cei mici și le caut prezența cu orice ocazie.

Îmi amintesc despre câinele tău, Beagle, despre care vorbeai când ne-am cunoscut. Mi-a rămas în minte acest atașament special.

Maria Apostol: Bailey, un Beagle minunat, este copilul meu. Este un suflet apropiat pe care mi l-am dorit foarte mult și cu care am o conexiune specială.

Cum a intrat în viața ta?

Maria Apostol: Mi-l doream deja de vreo doi ani înainte să ajungă în casa noastră.

Eu și soțul meu suntem împreună de 12 ani, dar abia în urmă cu 4 ani am reușit să ne mutăm în casa noastră și ne-am promis că vom avea un cățel.

Câinele de dinaintea lui Bailey a murit exact în aceeași perioadă în care eu mi-am descoperit problema de sănătate.

Mi-amintesc bine fraza ta: „am stat un an la pat, iar acest câine m-a salvat!”. Povestește-mi un pic despre problema de sănătate despre care ai pomenit mai devreme.

Maria Apostol: Toată viața am avut mai multe probleme de sănătate care veneau, aveam să aflu mai târziu, din aceeași sursă.

La 21 de ani am avut ocluzie intestinală, o problemă a cărei sursă a rămas complet misterioasă pentru medici. Am trecut prin trei intervenții chirurgicale fără să înțeleg exact din ce pricină medicală le suport.  

În fine, am trecut peste ele, pentru ca în urmă cu doi ani să se întâmple ceva la fel de misterios. Eram la Gaudeamus, la târgul de carte, și brusc, fără niciun avertisment, am simțit un cârcel la picior. Durerile au devenit în scurt timp insuportabile, piciorul se umflase și nu mai reușeam să îl pun în pământ.

Am ajuns la Spitalul de Urgență, unde am primit diagnosticul de ruptură musculară. Dar după câteva zile în care reveneam la spital cu aceeași problemă, doctorii au realizat că era vorba de anevrism.

Aș zice atunci că am avut un șoc și un mare noroc. Îmi amintesc momentul când a venit doctorul în sală și a strigat: „Nu puneți bisturiul pe ea că o să moară!”.

El și-a dat seama că toate problemele mele se trăgeau din acest sindrom Ehler-Danlos, o boală extrem de rară. El mai văzuse un caz ca al meu și știa bine manifestările bolii.

Cât de rară este?

Maria Apostol: Cred că vorbim despre statistici de 1 caz la 50.000 de locuitori. În România suntem două cazuri de care am cunoștiță: eu și o fetiță.

Ce presupune?

Maria Apostol: Este o mutație genetică ce afectează producția de colagen din organism. Această dereglare a colagenului afectează articulațiile, vasele de sânge sau organele interne.

Mi s-a spus că ochii, un pic exoftalmici, ar fi așa din pricina acestui diagnostic sau faptul că am pielea translucidă, mi se văd vasele de sânge prin ea, ori că îmi „fugea” genunchiul foarte des.

Ce s-a întâmplat apoi?

Maria Apostol: Nu-mi plac deloc spitalele, nu vreau să văd rău în jurul meu, așa că am cerut să fiu externată. Știam că dacă ajung acasă, unde era liniștea de care aveam nevoie, mă voi reface.

Doctorii m-au sfătuit să nu las piciorul în jos pentru că se va tromboza ruptura. S-a întâmplat doar că destul de greu, așa încât mai bine de jumătate de an am stat în pat, cu piciorul ridicat pe o pernă.

Puteam să aleg să mă operez dar nu am vrut să risc, fiindcă puteam ieși cu bine din operație sau puteam să nu mai ies deloc.

Tu cum ești acum?

Maria Apostol: Acum sunt bine, doar că nu pot flexa foarte simplu laba piciorului, ceea ce-mi dă un oarece defect de mers, dar nu foarte vizibil.

Cum s-a petrecut vindecarea?

Maria Apostol: Aș zice că s-a petrecut cu multă credință. Am aflat că toată viața voi lua un tratament ce va ține pulsul la o intensitate necesară așa încât să nu se mai întâmple așa ceva.

În plus, imediat după recuperare am început să căutăm un câine, neapărat Beagle, fiindcă ne doream această rasă. Am mers până la Brașov să-l luăm, eu eram încă în scaun rulant atunci, iar el era cât o palmă de mic.

De ce zici tu că acest Beagle te-a salvat?

Maria Apostol: Pentru că mi-a dat veselia lui și ce aveam nevoie pentru a fi bine.

Dar tu stăteai în pat, cu piciorul sus, iar el avea nevoie să fie scos afară. Cum făceai?

Maria Apostol: Acasă avem o curticică, iar eu doar îi deschideam să iasă. Cu timpul am reușit să mă pun în scaun rulant și să mă deplasez prin casă. Apoi am reușit să mă ridic în cârje, apoi doar într-o cârjă și apoi am mers singură.  

Tu ce studii ai făcut?

Maria Apostol: Am terminat pedagogie, dar nu am predat niciodată. Îmi dau seama acum că acesta este un răspuns la prima ta întrebare, de ce sunt în această fundație.

Înainte să mă angajez la editură visam să intru în învățământ. Am terminat facultatea, dar nu am reușit să profesez, dar acum văd o oportunitate de a fi ceva ce mi-am dorit cândva în centrul de zi pentru copiii din Bradu.