Dramaturgul, romancierul şi poetul franco-român Matei Vişniec a primit cu premiul „Jean Monnet” pentru Literatură Europeană 2016, pentru romanul „Negustorul de începuturi de roman” (Le marchand de premières phrases: roman kaléidoscope), apărut la editura Jacqueline Chambon.
Premiul „Jean Monnet” pentru literatură europeană, care recompensează în fiecare an un scriitor european pentru opera scrisă sau tradusă în limba franceză, a fost decernat lui Matei Vişniec pentru cartea apărută în 13 ianuarie la editura Jacqueline Chambon şi tradusă din română de Laure Hinckel. Scriitorul va primi recompensa pe 19 noiembrie, la Centrul „La Salamandre” din localitatea Cognac, a anunţat livreshebdo.fr, citat de news.ro.
Matei Vişniec a devenit cunoscut în anii 1980 pentru poezia sa şi piesele de teatru, interzise în ţara natală. A cerut azil politic în Franţa în 1987 şi a lucrat ca jurnalist pentru BBC şi pentru RFI.
Romanul lui Matei Vişniec imaginează povestea unui scriitor în pană de inspiraţie care cere ajutor unui anume Guy Courtois pentru a găsi prima frază pentru noua sa carte. Schimbul dintre cele două personaje dezvăluie puţin câte puţin secretele celor mai celebre prime propoziţii din literatură.
Încă din anul 1995, premiul „Jean Monnet” pentru literatură europeană se acordă de către Consiliul departamentului Charente unui autor european. Selecţia a fost încredinţată unui juriu prezidat de Gérard de Cortanze şi compus din scriitori, critici, jurnalişti. În 2015, scriitorul austriac Christoph Ransmayr a fost desemnat câştigătorul