Drumul din marile bucătării ale lumii în studioul de food stylist. Cum a reușit Mihaela Albu Metaxa să importe conceptul de ,,foodporn" în România

Mihaela Albu Metaxa își dorea o meserie pe care să o facă cu atâta pasiune încât să nu-și dea seama că muncește și pentru care să primească bani. Părinții, oameni crescuți în comunism și obișnuiți cu munca i-au spus că nu există așa ceva, că munca e muncă, trebuie prestată și abia apoi vine răsplata. Mihaela a plecat capul și a continuat să viseze. A urmat sfaturile părinților a ales o facultate economică însă, într-o zi și-a dat seama că dacă vrea să se bucure de mâncăruri alese trebuie să și le gătească singură, neavând destui bani pentru restaurante. Așa a început călătoria ei.

Destinul i l-a scos în cale pe Alex care gusta tot ce ieșea din mâinile ei și orbit de dragoste sau chiar de gustul preparatelor ei îi repeta constant că face minuni în bucătărie și o încuraja să nu renunțe la visul ei. După facultate a plecat la Londra pentru a urma un curs de bucătari.

Mihaela Albu Metaxa a ajuns să lucreze apoi în cele mai mari restaurante din capitala Angliei însă știa că nu va putea face asta toată viața, munca din bucătărie fiind de-a dreptul istovitoare pentru o femeie. Poate acesta e răspunsul la întrebarea aceea misogină: de ce cei mai mari bucătari sunt bărbați? 😀

Și-a luat o cameră foto și a început să se joace cu preparatele, cu luminile, cu decorurile și în scurt timp a avut primul client pentru care făcea food styling. Azi are două studiouri, unul în Londra, altul în București și creează fotografie culinară pentru clienți din toată lumea.

Am întrebat-o pe Mihaela Albu Metaxa dacă părinții ei sunt mândri de ea și mi-a spus că a citit acest lucru în inima lor atunci când i-a anunțat că urmează să scoată o carte. Va fi o carte de rețete în limba engleză, editată de o casă din America, ce se va vinde în SUA și UK la finalul acestui an, iar această informație nu a mai apărut nicăieri 😀

Cu ce te ocupi tu? Ce faci tu în fiecare zi?

Pe scurt: gătesc toată ziua, fac fotografie și videografie. Specializarea mea este pe fotografie culinară, sunt fotograf și videograf de mâncare. Am o agenție de creare conținut, iar eu sunt director creativ aici.

Și asta faci pentru niște clienți anume, nu?

Da. Avem mulți clienți, marea majoritate din străinătate, dar și din România.

Clienții aceștia sunt restaurante?

Nu sunt neapărat restaurante, ci branduri de alimente și tot felul de site-uri. De exemplu sunt multe site-uri de diete care vând meal plan-uri, e-book-uri și cărți. În afară a explodat foarte mult treaba asta cu dietele, sau poate că așa a fost tot timpul, însă acum, mai mult ca niciodată toată lumea pare înnebunită să mănânce cât mai sănătos. Și atunci sunt foarte multe site-uri care te învață să gătești, cum să combini alimentele astfel încât să trăiești sănătos, dar și să slăbești.

Dar tu trebuie să știi și să gătești în postura de director creativ? Adică fotografia culinară pare deja o chestie complicată, mai e nevoie și să stai în bucătărie?

Nu trebuie neapărat, dar eu de acolo am pornit, de la gătit. În job-ul meu nu trebuie neapărat să știi să gătești, dar eu pornind totul din bucătărie, îmi place și îmi dau seama că toți pașii mi s-au legat în viață datorită gătitului.

Ai putea să fii bucătar și într-un restaurant?

Am fost bucătar și într-un restaurant, în mai multe și chiar în unele mari. Acum 7-8 ani am făcut niște cursuri de bucătar la Londra și apoi am început să lucrez în restaurante. Preferatul meu a fost Zuma, un restaurant japonez ce are locații în mai multe capitale ale lumii. De acolo am învățat extrem de multe lucruri, a rămas restaurantul meu preferat și de fiecare dată când mă duc la Londra sau în alte orașe mari, merg acolo să mai gust acea mâncare care m-a fascinat.

Am mai lucrat la Ottolenghi, am lucrat la restaurantul unui hotel de cinci stele… am început cu munca brută din restaurante și munceam în jur de 16 ore pe zi. Îmi plăcea extrem de mult să fac asta pentru că pur și simplu mă simt foarte în largul meu într-o bucătărie, îmi place să pun cap la cap alimentele și să observ ce iese din ele, ca să nu mai spun să le și mănânc.

Nu se vede!

De-a lungul timpului mi-am dezvoltat niște obiceiuri și aleg mai degrabă să gust decât să mănânc o porție întreagă și compensez cu sportul.

Hai să ne întoarcem și mai mult în timp. De unde ești tu?

M-am născut la Râmnicu Vâlcea…

Acum câți ani?

Acum 32 de ani.

Și ce spuneai tu că te vei face atunci când erai mică?

Să știi că nu am avut niciodată o idee clară, pur și simplu visam să am un job pe care să nu-l simt ca job. Părinții îmi spuneau că e doar un vis, iar eu știam că trebuie să se transforme în realitate. Îmi doream foarte mult să fac ceva ce-mi place și din activitatea asta să câștig bani, dar nu știam nici măcar ce-mi place și cum aveam să găsesc drumul acesta.

Dar părinții tăi ce erau de îți spuneau că e un vis?

Părinții mei au o firmă de transporturi la Vâlcea și nu au știut niciodată altceva decât munca brută, nu au avut timp de visuri și alte prostii ce aveam eu în cap. Cred că așa sunt cam toți părinții de vârsta lor. Nu înțelegeau ce înseamnă să nu muncești și să câștigi bani.  Oricum le-aș fi spus despre visul meu, nu ar fi sunat bine pentru ei.

Dar mâncarea îți plăcea când erai mică?

Da, mi-a plăcut tot timpul însă nu tot timpul mi-a plăcut să gătesc. Mi-am dezvoltat pasiunea asta acum vreo 11 ani când stăteam deja singură în București, fiind studentă.

Atunci începusem să-mi gătesc pentru că eram destul de mofturoasă. Și am spus că „dacă nici nu-mi place chiar orice, nici nu am atât de mulți bani încât să mănânc la restaurante fancy, atunci trebuie să încep să gătesc eu ceea ce-mi place”. După aceea l-am cunoscut pe Alex, cel care acum îmi este soț. Am început să petrecem foarte mult timp împreună, eu am început să-i gătesc iar el era dat pe spate pentru că i se părea că gătesc foarte bine.

Sau era dragostea mare și orice mâncare părea divină?

Posibil 😀 Fiind atât de îndrăgostiți totul a mers foarte lin, iar el m-a sprijinit foarte tare în direcția asta. Vedea că-mi face și mie mare plăcere, așa că m-a încurajat tot timpul.

Adică tu te-ai apucat să gătești cumva din dragoste pentru el…

Da! Da! Da!. Chiar așa. Tot timpul glumim cu asta pentru că acesta a fost motorul, dragostea. Nici măcar de foame nu m-am apucat să gătesc, cred că dragostea e și mai bună să te împingă la lucruri pe care nu credeai că le vei face.

Pun pariu că ai terminat o facultate care nu are nici o legătură cu ce faci azi….

Exact! Am terminat Finanțe Bănci, dar nu mi-a plăcut deloc. Am terminat-o pentru că părinții mei au considerat că e o facultate foarte bună, de viitor și probabil că așa e dacă ești genul de persoană potrivită pentru așa ceva.

Dar când te-ai dus la ai tăi și le-ai spus că pleci la Londra să înveți bucătărie, nici vorbă de a te angaja în bancă, visul oricărui părinte pentru copilul lui?

Să știi că inițial am încercat. Am încercat să pornesc pe îndrumările lor, o perioadă am lucrat la ei la firmă și mi-am dat seama din ce în ce mai mult că e ceva ce nu mă face fericită. Și cred că și ei au observat că atât timp cât nu mă face fericită nu o să dureze prea mult. Nu era un job pe care aș fi putut să-l fac pe termen lung și cumva cred că s-au așteptat și ei să-mi iau zborul.

Pot să spun că am fost un copil crescut cu foarte multă independență, ai mei au avut tot timpul încredere în mine, nu cred că le-a surâs ideea de a pleca, dar știau în sinea lor că voi reuși. Tot timpul mi-au spus că dacă nu voi reuși ei mă vor aștepta și pot să mă întorc când vreau. Bineînțeles că pentru mine nu era opțiunea asta, însă a fost bine să știu că îi am pe ei alături.

Ca să pleci la Londra te-au sprijinit ei financiar?

Nu neapărat. Eu am lucrat la ei la firmă chiar dinainte de facultate, am lucrat și în facultate și aveam ceva bani puși de-o parte. Împreună cu iubitul meu am plecat la Londra și am luat viața de la zero. Aveam bani puși de-o parte amândoi, părinții lui erau deja acolo, așa că am pornit și noi.

Dar el ce a terminat?

El a terminat Dreptul și ar fi trebuit să fie avocat, însă nu a lucrat niciodată.

Și el ce a lucrat în Londra? Sau s-a specializat și el în Bucătărie?

El avea și încă are o pasiune pentru bursa de valori, așa că a lucrat în domeniul acesta. M-a sprijinit foarte tare moral, dar și financiar până am obținut eu primul job în restaurant.

Întrebarea obligatorie și extrem de realistă: de ce v-ați întors?

Să știi că nu ne-am întors să facem rădăcini aici. Așa s-au legat lucrurile. Noi ne-am întors aici pentru că voiam să deschidem un al doilea studio.

Aveați deja unul?

Aveam deja în Londra și încă îl avem. Numai că perioada asta nu ne-a mai permis să călătorim foarte des între București și Londra.

Hai să ne întoarcem iarăși înapoi: când ai descoperit treaba asta cu fotografia culinară?

Eu lucram în restaurante, am făcut asta mai mulți ani, voiam să continui să gătesc, însă am căutat o latură mai artistică, mai ușoară pentru o fată. Munca în restaurant pentru o femeie e foarte grea, sunt foarte multe ore de stat în picioare, e o treabă epuizantă. Și pe cât de mult îmi plăcea, pe atât de tare realizam că nu e ceva sustenabil, nu aș putea face asta toată viața. Și atunci am căutat o cale de a rămâne în domeniul acesta, dar pe o latură mai artistică. Așa mi-am cumpărat prima mea cameră foto și am început singură să învăț despre asta, lucrând în același timp la restaurant.

Dar cu ce gând ți-ai cumpărat această cameră, voiai să-ți faci un blog?

Da, așa am pornit inițial, cu un blog. Știam de job-ul acesta de food stylist, nu aveam cunoștințe la momentul respectiv, însă voiam să le dobândesc. Așa că pe blog puteam să experimentez și să învăț în același timp, să-mi construiesc un background ca mai apoi să pot să iau clienți.

Dar de la ce vine termenul de „food porn”?

Probabil pentru că-ți oferă un orgasm culinar 😀. O mâncare care arată extrem de apetisant ce-ți poate produce un orgasm culinar.

V-ați făcut și al doilea studio în București. V-ați căsătorit între timp?

Da, ne-am căsătorit în România pentru că aici aveam cea mai mare parte din familie și prieteni.

Îți amintești primul tău client?

Da, e și acum clientul meu, este unul dintre cei mai buni clienți și între timp am devenit și prieteni foarte buni. Este un brand din America, un site cu diete. Vinde meal plan-uri, cărți, facem conținut în online pentru ei, cărți, fotografie, videografie, tot ce au nevoie.

Cum arată o zi la tine?

Mă trezesc dimineața, mă îmbrac și fug la studio pentru că aici e a doua casă a mea. Aici mănânc micul dejun, aici îmi beau cafeaua, frigiderul de acasă e tot timpul gol. Apoi vine și restul echipei, punem la punct toate detaliile pentru ziua ce începe, facem cumpărăturile, urmărim lista cu rețetele ce trebuie gătite, gătim și facem materialele video și foto.

Mâncați mâncarea gătită?

Da, tot timpul. Nu prea folosim trucuri necomestibile. Îmi place foarte mult să aleg partea naturală, dar nici nu am întâlnit vreodată vreo rețetă care să mă forțeze să-i adaug tot felul de chimicale ca să o pot fotografia.

Pe voi v-a afectat în vreun fel pandemia asta?

Nu pe partea de studio. Noi mai avem și alte business-uri în afară de acesta și acolo am suferit puțin. Dar aici s-a văzut că domeniul online a crescut foarte mult pe perioada pandemiei și astfel a fost o cerere mai mare de producție de conținut. Studioul nostru are puțini angajați și nu am fost nevoiți să închidem și să stăm acasă.

Dar despre ce alt business vorbești?

Noi mai avem o firmă de producție ustensile de bucătărie, iar acesta a fost oarecum afectat pentru că au fost întârzieri în producție, unele produse nu s-au mai vândut la fel de bine ca înainte pentru că alimentele le-au luat locul…

Care e momentul cel mai frumos din zi?

La finalul fiecărei zile punem pe masă tot ce am gătit și luăm masa împreună cu echipa. E un moment foarte mișto pe care îl păstrăm de foarte mult timp. Ce rămâne împărțim și duce fiecare acasă. Mâncarea tot timpul aduce oamenii împreună și iată că toți cei care lucrăm aici avem o pasiune pentru mâncare.