Mihaela Vețan, femeia care ne aduce pe masă coșurile cu legume sănătoase direct de la micii producători

Mihaela Vețan este absolvent de Științe Politice la Universitatea de Vest din Timișoara, specialist în politici publice și creatoarea singurei asociații de la noi care face ingenioasa legătură directă între consumator și producătorul de legume.

Organizația se cheamă Asociața pentru Susținerea Agriculturii Țărănești (ASAT) și aduce împreună consumatorii și producătorii; primii plătesc un abonament producătorilor de legume naturale, sănătoase, fără pesticide, pentru câteva zeci de „coșuri” pe care le primesc săptămânal, din aprilie până în noiembrie.

Proiectul a debutat în 2007, iar acum asociația gestionează parteneriate în Timișoara, București, Sibiu și Odorheiu Secuiesc.

„Foarte importantă aici a fost pentru mine ideea de solidaritate, atenție, nu caritate! Adică ideea de a dezvolta niște relații echitabile, corecte, cu oameni care muncesc, din greu. În general, munca micului producător nu este valorizată în societate, iar noi vrem să corectăm acest lucru.”

De ce un absolvent de științe politice se apucă să facă o asociație dedicată țăranilor?

Mihaela Vețan: Am avut oportunitatea să colaborez într-un program internațional cu Consiliul Europei, Teritorii de coresponsabilitate, prin care am intrat în contact cu diferite organizații din domeniul economiei sociale și solidare și am ajuns pe platforma Urgenci, care promovează conceptul de agricultură susținută de comunitate, așa cum este și Asociața pentru Susținerea Agriculturii Țărănești (ASAT). Ce mi-a atras foarte mult atenția, ca absolvent de științe politice, au fost pe de o parte mecanismele participative, faptul că era un proces democratic de luare a deciziilor, iar pe de alta partea de inițiativă locală.

Eu deja activasem în câteva grupuri studențești, inițiative locale și faptul că acest demers, de agricultură susținută de comunitate, pleacă de la asocierea consumatorilor, care formează un grup de suport în jurul unui producător mi-a plăcut foarte mult.

Astea au fost motivele care m-au determinat să pun foarte multă energie în înțelegerea modelului pe care ni l-am luat, cel francez, și ulterior în a discuta cu oameni, consumatori și mici producători din România pentru adaptarea acestuia.

În 2007 am avut prima prezentare în Timișoara, când a venit la noi și inițiatoarea din Franța, Denise Vouillon, care ne-a prezentat modelul lor, iar 2008 a fost primul an în care s-a început livrarea. Am început cu 20 de consumatori, iar până acum am avut 24 de producători. Spre comparație, Franța a început cu 5 ani înainte, iar până acum au avut peste 2000 de parteneriate.

Ce relevanță are modelul, de fapt?

Mihaela Vețan: Modelul arată că ai putere ca și consumator. Noi, consumatorii, 10-15 oameni, ne asociem și producem oferta locală, adică susținem un producător acoperind toate costurile lui de producție, așa încât el să poată produce natural.

Experiența noastră, din 2007 deja, ne arată că în momentul în care primește această plasă de siguranță, care este grupul de consumatori, el își transformă maniera de producție. În ASAT am avut un singur producător care a intrat în rețea certificat organic. Restul veneau din agricultura convențională, dar au înțeles că noi vrem acest gen de producție naturală, că îl susținem și au făcut această trecere.

Pe de altă parte, prin ASAT noi facem o plată în avans, toamna sau iarna. Când vorbim de mici producători, în general e vorba de oameni care nu sunt eligibili pentru credite bancare, unii dintre ei au și teama de a lucra cu banca pentru a-și acoperi niște costuri, așa încât acești bani în avans sunt esențiali pentru ca ei să-și poată susține pregătirea culturii de anul următor.

De asemenea, foarte important, iar mie mi s-a părut esențial pentru că am rezonat dintotdeauna cu această valoare a solidarității, este regula că dacă producătorul pierde o parte din producție din motive care nu țin de el, consumatorii plătesc același preț al abonamentului, chiar dacă nu primim aceleași legume pe care le-am discutat toamna.

Tocmai pentru că înțelegem că nu e vina și responsabilitatea producătorului, dacă suntem într-o agricultură naturală și depindem de capriciile vremii.

Toate acestea sunt lucruri pe care le găsim în modelele de peste tot în lume când vorbim despre agricultura susținută de comunitate. Ele au arătat că este posibil un alt tip de relație între consumator și producător, fiindcă de obicei îi punem în două lumi cu interese diferite, contrarii, chiar: producătorul care vrea să înșele versus consumatorul care caută cel mai mic preț.

Or, noi, în ASAT, ne-am propus să schimbăm tocmai această mentalitate, fiindcă nu poți avea o hrană de calitate fără să-ți pui problema cine îți produce această hrană. Așa încât, în absența unor politici publice, iar asta este marea mea durere, noi trebuie să ne gândim să îi susținem pe cei care produc pentru noi.

Sună extrem de curajos și aș vrea să îmi imaginez cum au fost începuturile acestei asociații la noi. Mă ajuți tu?

Mihaela Vețan: Sincer, la momentul respectiv aveam 27 de ani și a ajutat mult asta. (râde). Atunci au fost niște oameni în jurul meu care mi-au spus că sunt ușor inconștientă. Iar cel mai mare risc pe care îl evidențiau suna așa: „ce vei face, Mihaela, când producătorul va fugi cu banii?”

Să fiu sinceră cu tine, eu nu am vrut niciodată să duc acest subiect până la capăt.

Și s-a întâmplat vreodată?

Mihaela Vețan: Nu, nu s-a întâmplat niciodată. Iar până acum am avut colaborări cu 24 de mici producători din diferite părți ale țării. Dimpotrivă, s-a întâmplat reversul. Am avut mai mulți producători care mi-au mărturisit cu lacrimi în ochi că după întâlnirea de semnare a contractului s-au dus acasă cu banii de avans, imaginează-ți, undeva spre 6.000 de lei, și mi-au spus că au fost săptămâni întregi când nu au putut să doarmă, simțindu-se foarte responsabilizați de acest gest de încredere care le-a fost acordat și se gândeau la tot felul de scenarii: dacă nu iese cultura, dacă nu e suficientă, dacă va fi secetă, iar ei vor dezamăgi.

Ce vreau să spun este că am învățat în acești ani că atunci când acorzi încredere, aceasta împuternicește omul. Iar ASAT-ul construiește acest capital de încredere, în sensul că niște oameni care nu s-au văzut niciodată până atunci intră în această colaborare: unii plătesc un avans în toamnă, pentru niște coșuri de legume pe care le vor primi anul următor. Și funcționează.

O piedică pe care am mai întâlnit-o noi până acum este legată de transparență. Producătorul care intră în ASAT trebuie să fie transparent și vizavi de practici, ce semințe folosește, ce instrumente de combatere a bolilor are, este deschis la vizitele consumatorilor, dar și față de buget.

Noi avem un buget colectiv, propus de producător, care se împarte la numărul de familii incluse în parteneriat. Dacă avem 10.000 de lei buget de producție, se împarte la 20 de familii și fiecare plătește abonamentul de aproape 500 de lei. Dar pentru a accepta acest buget, toate costurile trebuie să fie foarte transparente: noi știm cât câștigă producătorul, cu cât își plătește zilierii, uneori îl încurajăm să dea mai mult pentru a avea siguranța forței de muncă la nivel local și așa mai departe. Dar s-a dovedit că transparența a fost o piedică pentru unii producători cu care am discutat.

De ce crezi că s-a întâmplat asta?

Mihaela Vețan: Nu-mi dau seama. S-au simțit controlați și nu au înțeles ideea de parteneriat. Și cred că nu au înțeles de fapt cât de mult ajută transparentizarea bugetului pentru a pricepe care sunt costurile unei producții naturale. Ei nu au văzut valoarea pedagogică, educațională a unui exercițiu, ci au pus-o doar într-o variantă de control, în care eu sau consumatorii trebuie să știm cât câștigă ei. Așa încât unul dintre producătorii cu care am început aici, în Timișoara, după un an în care nu s-a simțit deloc confortabil cu aceste detalii, s-a retras.

Apoi, în ASAT se cultivă diversificat. Adică fiecare producător încearcă să-ți cultive cam tot ce ai nevoie și se poate cultiva în zona respectivă. Acest lucru poate să fie pentru unii o piedică, fiindcă mulți dintre cei prezenți pe piață s-au specializat pe anumite culturi care, fie sunt mai rezistente, deci nu pierd foarte repede producția, fie pe culturi timpurii, în care pot câștiga un preț mai mare.

O altă piedică pentru producători a fost faptul că nu este un model în care să te îmbogățești de la un an la altul. Este un model în care poți crește în timp, poți face o activitate sustenabilă, dar nu de îmbogățire. Și îți dau un exemplu: am avut la început un producător care nu avea aproape nimic: nu avea solar, nu avea puț, nu avea sistem de irigație, nici măcar mașină de transport. Iar în fiecare an, în bugetul de cultură și-a pus acest gen de investiții, așa încât acum doi ani avea deja două solarii și o infrastructură de producție foarte bună.

Cum i-ați ales pe acești oameni?

Mihaela Vețan: Ca profil, noi ne-am orientat spre micul producător care nu avea nicio șansă de a intra în piață ori avea foarte mici șanse. Acesta a fost unul dintre criterii. Apoi, era important pentru noi să fie dispus să treacă la producția naturală. În plus, voiam să fie oameni care să rezoneze cu aceste valori ale parteneriatului: transparență, corectitudine. De pildă, modelul funcționează în acest fel: dacă e un an cu pierderi pentru producător, noi plătim același abonament, dar dacă anul a fost mai bun, iar producătorul obține mai multă cultură decât cea planificată, surplusul trebuie împărțit cu partenerii săi, fără ca noi să plătim suplimentar. Așa încât trebuie să ai încredere că acel om nu va specula acest lucru și nu se va duce în piață să vândă surplusul.

Ei reușesc să acopere și alte cereri sau produc doar pentru voi?

Mihaela Vețan: În mare majoritate, în România, produc doar pentru ASAT. La Sibiu, există o excepție, în care Agnes, producătoarea noastră de acolo, avea implementat un sistem de comenzi înainte să intre în ASAT. Acum ea are 25 de coșuri pentru noi, iar o parte o vinde prin comenzi.

Cine sunt consumatorii?

Mihaela Vețan: Sunt tineri, 30-45 de ani, mulți dintre ei sunt și părinți, iar acesta este un detaliu foarte important. Dacă vorbim despre veniturile lor, vorbim despre venituri medii, cel puțin, dar sunt și peste. De la început am avut profesori, medici, iar acum vin mulți consumatori din zona IT sau din zona multinaționalelor. Dar în general sunt persoane care înțeleg și filozofia, nu vin doar pentru legumele sănătoase, ci rezonează și cu valorile proiectului și au conștiența faptului că ajută economia locală.

Care sunt costurile unui abonament?

Mihaela Vețan: Ele diferă de la un producător la altul, în funcție de câte coșuri își planifică, de investițiile pe care le introduce în buget și așa mai departe. Dar îți dau un exemplu: un abonament de 42 de coșuri, deci aproape un an întreg, în Timișoara a fost 2.750 de lei anual. La București, unde sunt 32 de coșuri, abonamentul este de 2.443 de lei.

Ce cuprinde acest coș?

Mihaela Vețan: În general, legumele de sezon. Marțea trecută noi am primit: 2 dovlecei,  o legătură de sfeclă roșie, un kg de cartofi noi, două salate, o varză, o legătură de mangold, o legătură de morcovi, 2 ardei iuți, o jumătate de kg de castraveți, un brocoli și 2 ardei și 4 roșii (primii ardei și roșii de anul acesta). Cantitățile sunt stabilite de consumator. La începutul sezonului vom avea mai puțin, dar noi ne-am stabilit ca în sezon să primim 2 kg de roșii, cu posibilitatea să fie săptămâni când vom primi 4 kg de roșii.

Și cum plătiți abonamentul?

Mihaela Vețan: Un avans la semnarea contractului, adică 500 de lei, în parteneriatul unde sunt eu, pe care îi plătim toamna. Apoi se scade avansul și se plătește o rată lunară în lunile în care există coș. Dacă am început în aprilie, până în noiembrie, în fiecare lună, plătim 241 de lei.

Deci ele vin săptămânal și îți sunt suficiente, nu? Sau mai mergi și la piață?

Mihaela Vețan: Depinde foarte mult de obiceiurile alimentare. Noi nu mai facem piața. Dar eu, dacă nu am roșii, nu cumpăr din piață, chiar dacă mi-ar plăcea să o fac fiindcă mi-e poftă. Dar aștept să se facă cele sănătoase, fiindcă știu sigur că sunt crescute în ritmul natural.

Dar sunt consumatori care spun că sunt prea multe legume în coș. Unii dintre cei care nu mai reînnoiesc contractul spun că sunt prea multe legume, iar ei nu sunt obișnuiți să gătească diversificat.

Noi, de pildă, suntem în a 11-a săptămână în care primim frunze de mangold, o legumă asemănătoare cu spanacul și foarte sănătoasă și hrănitoare. Acum a trebuit să fim foarte inventivi cu rețetele: poți face cremă, salată, sau plăcintă. Iar aici trebuie să-ți spun că avem și un grup online de consumatori unde mai facem schimb de rețete.

În ce orașe sunteți de găsit?

Mihaela Vețan: Anul acesta avem 3 parteneriate în Timișoara, în București unul, în Sibiu încă unul și un parteneriat în Odorheiul Secuiesc. Iar parteneriat înseamnă un producător și grupul de consumatori din jurul lui.

Când te-am întrebat de ce ai creat ASAT, mi-ai povestit despre acel proiect european inițial. Dar aș vrea să aflu care este motivația ta internă pentru asta?

Mihaela Vețan: Valorile cu care cred că mă identific aici. Foarte importantă a fost pentru mine ideea de solidaritate, atenție, nu caritate! Adică ideea de a dezvolta niște relații echitabile, corecte, cu oameni care muncesc, din greu. În general, munca micului producător nu este valorizată în societate.

Pentru mine a fost un laborator social. Adică a fost un context care mi-a permis să fiu coerentă cu valorile mele, mi-a permis să întâlnesc oameni care au valori similare, fie că vorbim de consumatori, fie că vorbim de producători.

Tot ce fac în ASAT este activitate voluntară, iar jobul meu este în Asociația CRIES, pe programe de formare, de educație și mi-am dat seama că în ASAT pot acționa concret, aici putem schimba comportamente.

Oamenii, când intră în ASAT, schimbă lucruri la ei: obiceiurile alimentare, o dată pe săptămână merg să ridice coșul, își bat capul să priceapă bugetul, fac voluntariat, schimbă felul în care se raportează unii la alții.

Merită?

Mihaela Vețan: Merită pentru oamenii pe care îi întâlnesc. Anul acesta sunt trei tineri care au intrat ca producători în acest parteneriat.

Eu mi-am schimbat parteriatul și am devenit consumator la ei, am reluat procesul de la început și mi-am dat seama că merită foarte mult să ajungi la ei, oameni care vor să muncească, vor să rămână în țară, în România, vor să facă o treabă calitativă, chiar dacă nu sunt susținuți.

Te-ai gândit vreodată să pleci din țară?

Mihaela Vețan: Nu. Dar am avut tot felul de oportunități de a călători și de a învăța, dar nu m-am gândit niciodată să rămân acolo.

Nu am vrut să plec de aici fiindcă, știu că sună ca un clișeu, dar sunt atât de multe lucruri de făcut și cumva simt că aici pot avea o contribuție mult mai valoroasă, mai importantă decât aș fi putut să am într-un context în care lucrurile sunt mult mai așezate, dinamicile sunt mai clare, în zona de economie socială.

Ai fost în Franța, unde ai văzut modelul?

Mihaela Vețan: Am fost în Franța, dar după ce am lansat modelul. Prima vizită făcută în Franța acoperea deplasarea a trei persoane, așa că am cedat locul meu unui producător, fiindcă am simțit că este mult mai important ca ei să vadă ce se întâmplă acolo. Pe lângă el, au mai fost un consumator, primul din ASAT, și cineva de la Universitate.

Dar ce pot să-ți spun este că atunci când am aflat prima dată de modelul francez, aveam sentimentul că nu înțeleg bine ce aud fiindcă nu vorbeam suficient de bine limba franceză. Conceptele de solidaritate, de încredere, de implicarea consumatorilor în proces erau atât de departe de realitatea noastră românească încât mi se părea că nu pricep eu bine.

Apoi, când am participat la o discuție de final de an, toamna, unde consumatorii și producătorii se întâlneau pentru o analiză realistă a colaborării. Iar mie mi se părea ireal și imposibil ca acest lucru să se petreacă la noi, să avem astfel de consumatori în România.

Or, acum vreau să-ți spun că s-a întâmplat ca unul dintre producători să aibă nevoie de o sumă mai mare pentru o investiție substanțială, iar unul dintre consumatori i-a împrumutat această sumă, fără dobândă, pentru o perioadă mai mare de timp.

Apoi au venit consumatori care au propus să își asume o săptșmână fără coș, în perioada verii, pentru ca producătorii să aibă concediu.

Au fost consumatori care au stipulat în buget o linie de costuri neprevăzute, despre care producătorul nu poate spune de la început cum le va folosi, dar știm că tot timpul apar niște cheltuieli surpriză.

Îmi place entuziasmul tău. Aș vrea să-l completăm un pic și cu partea mai gri a lucrurilor: suprize neplăcute, conflicte, situații neașteptate care ți-au dat bătăi de cap?

Mihaela Vețan: Trăim un paradox: pe de o parte spunem că vrem să fim mai aproape de producători, vrem să avem informații despre ce mâncăm, dar în momentul în care avem ocazia să facem nu ne implicăm. Apar consumatori care nu mai au răbdarea să li se prezinte contractul, modelul, sistemul de livrare, trec repede peste contract la începutul sezonului și apoi încep să primească coșurile de la începutul sezonului, coș care întotdeauna e mai mic, o salată, o ceapă verde, și fac niște comparații cu ce văd în magazine. Acești consumatori fie pleacă din parteneriat și trebuie găsit un înlocuitor pentru ei, fie rămân în proiect dar creează probleme și o dinamică negativă.

Mai apar probleme mai ales acolo unde sunt parteneriate tinere. Dacă e un an prost și se pierd o parte din legume iar noi testăm relația de solidaritate, fiindcă acoperim o producție distrusă, unii dintre consumatori nu înțeleg asta și nu acceptă.

Structura asta a ta solidară cui se datorează ca educație? Școlii, părinților, mentorilor?

Mihaela Vețan: Dacă ar fi să mă gândesc acum, poate oamenilor din jurul meu, cu care am lucrat, pe care am ajuns să îi apreciez la un moment dat.

M-am întrebat de ce am pus atât de mult timp și energie în acest demers și răspunsul este că răspunde unor valori personale.

Cred că a ajutat și faptul că am copilărit la țară, toate vacanțele acolo mi le făceam, lângă Făget, la 100 de km de Timișoara, și poate și faptul că am muncit acolo, prindeam a doua sapă a porumbului, culesul cartofilor mi-au permis să înțeleg munca grea pe care o fac acești oameni și dificultățile pe care le au.

Părinții tăi ce munceau?

Mihaela Vețan: Tata a muncit ca geamgiu, iar în ultimii ani profesionali s-a redus tot mai mult cererea de geamuri vechi, lucra la Spitalul Județean din Timișoara, iar acolo aveau din ce în ce mai puțină nevoie de serviciile lui și îl puneau să facă tot felul de alte treburi care îl nemulțumeau.

Mama, și ea un om de poveste, lucra ca soră medicală la Spitalul „Victor Babeș”. Ea a venit din Oltenia, la 14 ani și a trebuit să își găsească de muncă aici. Prinsese o slujbă la Fabrica de cărămizi din Timișoara, unul dintre puținele locuri unde au primit-o să muncească în condițiile în care nu împlinise 18 ani și fără calificare.

Ce ți-a rămas ție de la ei?

Mihaela Vețan: De la tata cred că am primit un soi de drag pe care-l avea față de oameni, dar într-o manieră foarte onestă. Așa era și bunica mea, mama lui, acolo unde am copilărit eu. Ea își lăsa treaba ei și mergea să îi ajute pe alții. Așa făcea și tata.

Iar la mama m-a impresionat forța cu care s-a ținut de treabă și a reușit să răzbată la acea vârstă, într-un oraș complet străin. A fost mulți ani croitoreasă, apoi a făcut o școală și a devenit soră medicală.

Ea a avut această forță de a-și croi o viață diferită.

Ție ți s-a întâmplat să lupți cu atâta îndârjire pentru ceva ce voiai să faci?

Mihaela Vețan: Nu știu dacă aș putea avea atâta îndârjire, dar mi se spune că sunt o persoană extrem de perseverentă. Sunt foarte selectivă în lucrurile în care mă împlic, tocmai pentru că știu că din momentul în care am decis să mă implic, nu renunț foarte ușor. Nu vreau să zic că munca mea este ceva dificil, dar știu că am o capacitate de rezistență la drum lung.