Minodora Tornean: „Nu uit să iau cu mine buna dispoziţie” - LIFE.ro
Sari la conținut

Minodora Tornean, Media & Communication Manager la Niran Co Products, întâmpină vacanţele cu relaxarea unui om pentru care călătoriile sunt un hobby. Îşi cunoaşte foarte bine destinaţiile (chiar şi pe cele în care nu a ajuns încă) şi nu uită niciodată acasă buna dispoziţie, acel „mood” care se activează în prima zi marcată cu „out of office”.

Ce planuri de vacanţă aveţi anul acesta? 

Vara a început cu un week-end la Roma. E un oraş care-mi place mult şi unde merg oricând cu plăcere, mai ales că e relativ aproape. De fapt, Italia e preferata mea în ceea ce priveşte vacanţele în Europa, nu există grad de comparaţie din punctul meu de vedere între Italia şi orice alt loc de pe continent. După Roma, am fost la Paris, la Campionatul European. Am revăzut cu plăcere locurile atât de frumoase ale acestui oraş în care orice piatră e o bucăţică de istorie şi orice colţ de stradă îţi poate spune o poveste despre trecut. Nici măcar meciurile proaste ale României nu mi-au stricat bucuria de a respira timp de câteva zile aerul atât de boem al acestui oraş! Şi, pentru că vă spuneam de Italia, ei bine, vacanţa de vară am plănuit-o în împrejurimile lacului Como pe care o să-l explorez pe îndelete, căci am înţeles că sunt nişte locuri absolut speciale. E unul din puţinele locuri din Italia în care nu am ajuns până acum. Ador să descopăr mereu locuri şi obiceiuri noi, şi, de ce nu, mâncăruri noi – mai ales că din punctul ăsta de vedere această ţară nu m-a dezamăgit niciodată.

Care este cea mai importantă, haioasă, tulburătoare descoperire făcută într-o vacanţă?

Haioasă? Poate experienţa de la Monkey Forest din Bali, unde am rămas fără ochelarii de soare preferaţi, care se pare că au acaparat şi atenţia unei maimuţe hoaţe. E unul din puţinele locuri în care animalele au această îndeletnicire, şi nu numai când vine vorba de mâncare. Una peste alta, a fost o experienţă memorabilă, în special datorită contactului atât de apropiat cu aceste animale. Poţi să le hrăneşti de pe umărul tău, dar cu grijă. Poţi să le urmăreşti comportamentul îndeaproape şi este extrem de amuzant să le vezi alergând turiştii fricoşi care au banane în mână.

Toată experienţa în insula Bali a fost memorabilă. Credinţa este un mod de viaţă în Bali. Oamenii ăia, deşi nu-s foarte bogaţi, sunt atât de săritori şi binevoitori încât poate că ar merita o viaţă mai bună. Kharma pentru ei nu e un moft, nu e o superstiţie, e felul în care înţeleg să trăiască. Ei ajută pentru că sunt convinşi că orice bine făcut se întoarce înzecit.

Extrem de tulburătoare a fost experienţa din vacanţa în Kenya, unde lăsând la o parte resort-urile de lux, intri în contact cu adevărata viaţă grea pe care o au unele naţiuni care nu au avut norocul să se nască în ţări civilizate. Pe drumul spre resort, mai exact în Mombasa, o mulţime de oameni dormeau afară pe cartoane sau pur şi simplu, fapt care te marchează şi te face să reconsideri lucrurile cu adevărat importante în viaţă şi să fii recunoscător pentru ce ai.

Importantă? Orice vacanţă e importantă, orice evadare din rutina zilnică, din stresul cotidian e un izvor de relaxare, de reîncărcare a bateriilor.

Ce vă place să faceţi imediat ce aţi ajuns într-un oraş nou?

Cer o hartă şi îmi fac traseele. Obiective turistice, locuri în care localnicii merg să se simtă bine, magazinele drăguţe. Prefer vacanţele active în general.

Niciodată nu ratez busul turistic „Hop On Hop Off”,  e o metodă foarte bună de a explora întreg oraşul şi obiectivele importante, şi în general o fac în primele zile ale unei destinaţii pe care o vizitez pentru prima oară.

Cum arată vacanţa ideală? Care este ingredientul ei secret?

Un zbor fără turbulenţe, un hotel bun, nu neapărat luxos, dar unul care să-ţi ofere acel ceva pentru care să doreşti să revii, o destinaţie care să-ţi ofere prilejul unor momente memorabile. Şi, bineînţeles, persoana potrivită pe care s-o ai alături. Sunt mai multe ingrediente, nu-i aşa? E normal, cu un singur ingredient nu iese o masă pe cinste.

Care este cea mai frumoasă destinaţie de vacanţă în care aţi fost?

De fiecare dată când revin dintr-o vacanţă mi se pare că a fost cea mai frumoasă. Până la următoarea, evident. Daca ar fi sa fac un top, aş începe cu Bali, un loc în care mi-am dorit să ajung de când eram copil şi nu ştiam prea bine unde se află pe hartă. Apoi Positano, care mi se pare cel mai frumos loc din Europa şi care e destinaţia mea de suflet. De fapt, toată coasta amalfitană e specială, inclusiv Napoli, care are un farmec aparte, dacă ai curaj să-l explorezi. Las Vegas iar e un loc în care mă întorc mereu cu plăcere, deşi jocurile de noroc nu mă atrag deloc. În schimb, sunt atâtea lucruri de făcut acolo încât cazinourile pot trece în plan secund. Despre New York nu cred că mai are rost să pomenesc, toată lumea ştie cât e de special. Iar de oraşele importante ale Europei abia ce am pomenit şi aş adăuga şi Barcelona pe listă.

Care este destinaţia în care doriţi să ajungeţi şi în care nu aţi fost până acum?

Hawai. Fără dubii. Din păcate e foarte, foarte departe, zbori o eternitate până acolo. Dar şi insula Guadalupe, aproape de Ecuator, unde mi-ar plăcea să vizitez broaştele ţestoase gigant care trăiesc acolo, fiind încă o zonă în care nu a pătruns turismul de masă.

Care este obiectul care nu lipseşte din bagajul dvs. în orice vacanţă de vară?

Cardul. Era o glumă, evident, deşi sinceră să fiu nu-mi lipseşte niciodată. De lipsit nu-mi lipseşte din nicio vacanţă buna dispoziţie, acel „mood” pe care-l activez din clipa în care plec spre aeroport. De acord, nu-i un obiect, dar eu cred că e mai important decât un anumit obiect pe care poţi să-l uiţi acasă la o adică, fiindcă oricum îl găseşti la orice magazin.

Care este rutina dvs. de makeup în concediu?

În concedii plec întotdeauna cu trusa plină, pentru că, deşi vacanţa este relaxantă, îmi place să mă aranjez pentru ieşirile la cină care sunt un ritual important pentru mine. Pe timpul zilei folosesc întotdeauna o cremă cu SPF 30 de la MURAD, indiferent dacă stau la soare sau doar mă plimb. Machiajul  este unul light, dar nu lipseşte cu desăvârşire niciodată. De obicei folosesc Eclat Mattissime Givenchy, un fond de ten cu acoperire mică şi unul din rujurile Givenchy Le Rouge  de culoare naturală şi rezistentă – pe tot parcursul zilei. Parfumul pe care îl folosesc ziua este, de obicei, un Jardin Dans la Mediteranee pentru că are o aromă proaspătă şi îl asociez mereu cu starea de relaxare şi de vacanţă. Seara machiajul devine mai complex pentru că îmi conferă o anumită stare de spirit şi eleganţă. Astfel trusa mea de vacanţă conţine de la cremă, demachiant, fond de ten, ruj, mascara, fard de pleoape şi obraji… iar lista poate continua 🙂

Ce fel de suveniruri aduceţi din vacanţe?

Întotdeauna mă întorc cu magneţi de frigider şi cu mâncare sau băutură din zona respectivă. Desigur, cea care e transportabilă. Magneţii de frigider îmi prelungesc imaginea vacanţei şi îmi păstrează vie amintirea emoţiilor trăite.

Ce carte luaţi cu dvs. în această vacanţă de vară?

Am început să citesc de curând primul din cele 3 volume autobiografice ale Reginei Maria, astfel că o voi lua cu mine şi în vacanţa care se apropie.

Ce faceţi atunci când vreţi să vă relaxaţi şi nu puteţi pleca în vacanţă?

Îmi place să mă plimb în parc şi apoi să caut un colţ liniştit unde citesc ore bune, sau scot din portbagaj bicicleta pliabilă şi colind întreg parcul. Ador să merg la picnicuri în pădure sau la mare pe plajă în extrasezon. Am un întreg arsenal de accesorii: pătură specială, coşuleţ pentru mâncare etc.

Atunci când afară e urât, prefer să ies la masă cu prietenii şi ne consolăm reciproc pentru faptul că nu suntem în vacanţă 🙂

Ce hobbyuri aveţi şi cât timp le dedicaţi?

Iubesc călătoriile. Le consider un hobby pentru că investesc destul de mult în ele. Şi sentimental, şi material, şi din punctul de vedere al timpului pe care-l aloc lor. Am colindat Europa cu rulota trasă de maşină, am poposit în cele mai spectaculoase campinguri din Europa, am străbătut mii de kilometri  cu motorul  vizitând oraşele de munte din Alpi, am vizitat Kenia şi Venezuela (ambele sport extrem, aş spune 🙂 ), iar următoarele experienţe de pe lista mea sunt Route 66 cu maşina şi poate o croazieră pe Amazon. Pe lângă călătorii, îmi plac şi sporturile extreme, însă am observat că odată cu trecerea timpului  s-au mai diminuat curajul şi disponibilitatea în direcţia asta. Acum las viaţa să mă surprindă – şi de cele mai multe ori m-a surprins plăcut.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora