Narcis Pintea, românul care a făcut școala de brânzari în Elveția pentru a aduce în satul lui meșteșugul preparării brânzeturilor fine. Sau cum un business de familie ardelenească ne pune pe masă cele mai alese delicatese - Pagina 5 din 5 - LIFE.ro
Sari la conținut

Dar cum vă descurcați cu necesarul de lapte în condițiile în care litrul de lapte a devenit cumva un lux din cauza prețului?

Să știi că într-un fel mă și bucur că s-a ajuns aici pentru că fermierul tot timpul a fost ultima roată de la căruță. El trudește foarte mult de la începutul anului până la finalul lui pentru animalul acela ca să-i dea laptele și nu era plătit corect. Vorbesc că știu cum e, și noi am fost acolo și știu cum e să nu-ți fie plătit laptele când tu ai cheltuieli cu utilajele, cu motorina, cu hrana, etc. fermierul numai din asta trăiește. Acum s-a ajuns într-o situație în care, într-adevăr, laptele e mai scump, dar cred că acum e un preț corect.

Narcis Pintea

Ne descurcăm cu necesarul de lapte pentru că tocmai am început o colaborare cu un fermier care are 600 de capete și ne-am crescut și noi efectivul de animale.

Creșterea asta e una înceată, dar eu am o vorbă: o creștere înceată e una sănătoasă. Și un copil crește 20 de ani ca să fie matur. Și eu cu produsele astea am crescut încet și nici acum nu mă duc repede înainte.

Ți-ai făcut familie?

Sunt căsătorit, momentan nu am copii, dar am nepoți foarte mulți și mă bucur de ei.

Ceilalți frați ai tăi care nu sunt în fermă au plecat de la țară?

Celălalt frate e și el preot, a plecat de la țară, dar revine cu drag. Noi avem momentele noastre speciale de familie pe care nu le dăm pentru nimic în lume și ne adunăm de fiecare dată cu drag, dacă nu o dată pe lună, măcar la o lună și jumătate. Am crescut împreună în jurul casei și ne place tot timpul să ne adunăm cu drag acasă.

Narcis Pintea
Narcis Pintea în copilărie, alături de fratele lui

Tata mai profesează?

Da, mai are câțiva ani până iese la pensie.

Și sora ta?

A plecat și ea de la țară, dar nu e departe. Toți cei care au plecat, sunt pe aproape, în jurul casei, ca să zic așa. Ea are familia ei, lucrează la un birou notarial și trăiește în Cluj.

Bănuiesc că nu te-ai umplut de bani din business-ul ăsta…

Nu. În momentul de față nu pot să spun că e foarte profitabil pentru că sunt foarte multe costuri, mai ales cu nebunia asta din ultima vreme, nu poți să spui că te dau banii afară din casă. Dar dacă ții morțiș să faci ceva, te duci mai departe, faci cumva, mai strângi cureaua, faci orice ca să-ți pui visul acolo unde vrei.

Narcis Pintea

Dar visul ăsta al tău bănuiesc că nu se termină aici…

Nu, nici vorbă. La început a fost foarte greu, acum e greu, dar mai târziu o să fie bine. La început visam la ceea ce sunt azi, iar acum visez la ceea ce o să fiu mai încolo.

Dar mai încolo ce o să fii?

O să trăim și o să vedem cu toții 😊

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora