Iertaţi-mă, sunt confuză. Orice am alege pentru cizmuliţele din această seară, încălcăm o lege sau o regulă. V-aţi gândit la asta? S-o luăm pe rând. Cum adică o nuieluşă? Ştim că Sfântul Nicolae se plimbă sau zboară cu nuieluşe în sac pentru copiii ne-cuminţi. Bietul de el. E total anacronic! Nu ştie că zboară în anul 2016, când există telefonul copilului la care se pot face plângeri şi reclamaţii legate de folosirea obiectelor contondente cauzatoare de traume sau învineţiri? Şi Moşul nu se gândeşte oare că, de fapt, părinţii acelor copii ne-cuminţi ar merita ca în cizmuliţele lor să găsească năbădăioasa nuieluşă? El habar nu are că un copil este imaginea şi oglinda părintelui său, pentru că, nu-i aşa, pe vremea lui, omenirea nu era pregătită pentru psihologi.
Şi cum adică o bombonică sau un dulce? Nu am stabilit cu toţii că zahărul e „moartea albă”? Că zahărul este duşmanul şi distrugătorul nostru? Moşu’ n-o ştie nici p-asta… Mi-e şi milă de el, zău!… Nimic din ce are în sacu lui nu e bun azi. Tot ce propune ca răsplată are o conotaţie negativă sau o imagine proastă… Sfântu’ nu prea mai ştie prin ce secol a nimerit. Dar are, totuşi un noroc, că altfel nu ar fi unul din moşii iubiţi şi de copii, şi de cei mari. Norocul lui este că face, generează şi patronează fapte bune. Prima lui faptă bună este că-şi scutură barba, ceea ce înseamnă că poate să fulguiască generos începând de azi (dacă nu se întâmplă asta, înseamnă că Moşul întinereşte – aşa zice tradiţia), iar a doua este că deschide oficial sezonul faptelor bune făcute de alţii.
De azi, generozitatea devine obligatorie, devine literă de lege, devine scop şi atitudine. Pentru că de numele lui se leagă caritatea, fapta bună, gestul acela dulce şi parfumat cum e cozonacul. Na, că tot la asta îmi fuge mintea… Ştiu, ştiu ce gândiţi: că fapta bună trebuie făcută mereu, că nu ţine de o anumită sărbătoare. Şi da, aveţi dreptate, deşi, dacă v-aş întreba acum repede când aţi făcut una, cu mici excepţii, v-ar lua ceva timp să vă aduceţi aminte.
Eu mă gândesc onest că fapta bună are nevoie de un start, are nevoie de un fluier de plecare. Şi de ce să nu fie de mâine? Ziua de mâine este la fel de bună ca oricare alta. E la fel de bună ca şi ziua de azi, de exemplu. Aşa că, cine nu vrea nuieluşă în ghetuţă, să facă iute o listă cu nişte oameni care au nevoie de ajutor (şi ştim cu toţii unul sau doi, nu-i aşa?). Şi da, pe lista aia poate fi chiar şi un singur nume, căci fapta bună nu cântăreşte în cantitate, ci doar în calitate.
Aşa că, pentru început, eu, organizată cum mă ştiu, mă duc să-mi iau… nuuuu, nu o bomboană, nuuu, nici o nuieluşă. Mă duc să-mi iau o pereche de ghetuţe. Sau de cizmuliţe. Sau de botine… Sau văd eu, că doar n-au intrat ideile în sac…
Pe aceeași temă
Citește mai multe
