O carte de colorat cu mesaj artistic şi caritabil
Cartea de colorat cu coperta lui Dan Perjovschi este un proiect social care are ca scop, nu numai realizarea unui produs destinat copiilor, ci şi conştientizarea unor probleme actuale. Cartea de colorat este rezultatul atelierului de desen condus de artistul Dan Perjovschi pe parcursul a trei zile, împreună cu copiii celor peste 2.000 de familii de rromi (şi nu numai) care locuiesc la Pata Rât, groapa de gunoi de lângă Cluj-Napoca. Desenele sunt realizate de copiii care au fost provocaţi să îşi imagineze casa de vis. Cartea de colorat costă 15 lei, iar banii din vânzare se întorc integral asociaţiei care se ocupă de proiectul SOS Pata Rât.
Cărţile pot fi comandate la adresa de email [email protected] şi pot fi cumpărate direct de la Casa Isho şi librăria La Două Bufniţe (Timişoara), iar în Bucureşti, de la Beans&Dots, concept store-ul Molecule-F din mallul Promenada şi de la Galeria Galateca.