Povestea de dragoste spectaculoasă între o profesoară din București și un artist din Mexic. Florentina Murteza și Julio s-au cunoscut pe plajă la Costinești. Au avut o viață și o afacere în țara lui, dar amenințările și atacurile armate i-au făcut să o ia de la zero în România

Florentina Murteza, profesoară de limbă engleză și spaniolă în București, și soțul ei, Julio Cesar Rivera Ramírez, un mexican get-beget, artist și bucătar, trăiesc o spectaculoasă poveste de dragoste.

S-au cunoscut pe plajă, la Costinești, au testat o relație la distanță, au început viața de la zero în țara lui Julio, iar după ce restaurantul lor a fost atacat cu arme și amenințări, au decis să revină în România, unde, pentru a doua oară, au luat totul de la zero. Și cu doi copii.

Acum pare că nimic nu i-ar putea separa, se țin de mână și continuă povestea de familie, de antreprenori, de oameni îndrăgostiți.

Cum l-ai cunoscut pe soțul tău?

Florentina Murteza: Ne-am cunoscut în Costinești, la mare. Eu eram în vacanță, cu niște prietene. El era pentru prima data în România. Venise în vacanță, cu niște prieteni din Timișoara. Au intrat în vorbă cu noi și așa ne-am cunoscut.

Ce te-a convins la el?

Florentina Murteza: Eram mai multe fete și băieți. Am făcut cunoștință cu el și cu un prieten de-ai lui, dar nu aveam niciun chef de socializare. Vorbind cu ei, am aflat că sunt mexicani. L-am întrebat cum e în țara lui și am început să vorbim. Mi-a plăcut foarte mult felul lui prietenos de a fi. Este o fire foarte deschisă.

Ce s-a întâmplat mai departe?

Florentina Murteza: A mai rămas vreo două săptămâni în România, am stat câteva zile la mare, apoi eu m-am întors în București, el în Timișoara, unde avea cazare. După câteva zile a venit să mă vadă, iar după 3-4 zile mi-a spus că i-a expirat viza. Mi-a lăsat un desen cu mine – el e și artist – și o casetă cu Queen și a plecat.

Pe vremea aia nu aveam Whats App, Facebook, mail… rămăsesem și fără telefon. Dar am descoperit un Internet Café aproape de mine, mi-am făcut o adresă de mail, i-am trimis-o și am început să vorbim. Ne scriam și scrisori (le-am păstrat pe toate).

Mi-a spus că va veni anul următor să mă vadă. M-am gândit că sunt foarte tânără, că nu are sens să-mi fac iluzii, i-am spus și lui că nu are sens să ne facem planuri. Am zis că a fost o chestiune de o vară.

Mi-am făcut un prieten.

În vara următoare însă am primit un telefon de la un număr necunoscut. Era Julio. Mi-a spus că a venit să mă vadă. I-am spus că nu mai eram singură, dar el a venit să mă vadă oricum.

Am încercat atunci să sugerez să fim amici și-atât. Mi-a răspuns că noi niciodată nu vom putea fi doar prieteni.

A stat vreo 3 luni în România, dar l-am văzut doar o dată. Aveam să aflu apoi că pățise tot felul de lucruri în vara aia: i s-au furat banii, cardul, actele, a făcut foamea, toate pentru că promisese că vine să mă vadă.

A trecut vara, a plecat bosumflat acasă, iar în octombrie-noiembrie i-am scris din nou. De Crăciun m-a sunat și am reluat comunicarea. La un moment dat am făcut varicelă și m-am mutat la sora mea, care avea Internet. Am început să vorbim zilnic.

În vara următoare a venit din nou să mă vadă și de-atunci suntem împreună. Am avut o relație la distanță de trei ani, pe timpul facultății.

Și cum e o relație la distanță?

Florentina Murteza: Păi era așa: el mă suna în fiecare dimineață, când plecam la facultate, iar seara ne conectam pe Yahoo Messenger și stăteam de vorbă. Mult. Mult de tot. În fiecare zi. În plus, venea o dată, de două ori pe an în România

Când ai avut sentimentul că relația voastră va dura?

Florentina Murteza: Când a venit a doua oară în România. Atunci am realizat că tot ce vorbisem, gândisem, ne propusesem s-a materializat. Era aceeași chimie, conexiune pe care a avut-o cu familia mea, cu prietenii mei.

Conexiunile astea dispar uneori atunci când apar marile schimbări, de pildă de a te muta într-o altă țară, de a renunța la tot. Ce s-a întâmplat atunci?

Florentina Murteza: Eu am vrut să merg în Mexic. Înainte de a mă muta cu totul acolo, am fost într-o vară, vreo 3 luni. Acele luni au fost cruciale. De ce? Pentru că apoi am stat o vreme despărțiți.

Acolo s-au întâmplat mai multe lucruri: întâi erau diferențe culturale, eu eram tânără și reticentă la schimbări, nu mâncam nimic pentru că nu îmi plăcea să încerc lucruri noi. Cât timp am fost acolo, doi dintre bunicii mei au murit. A fost prea mult.

Deși ne-am despărțit, vorbeam săptămânal, ne sunam să ne spunem ce ni se întâmplă… ulterior am discutat ce s-a întâmplat, ce nu a fost bine, ce ne-a copleșit și am decis să mai merg o dată și, dacă în trei luni nu mă adaptez, nu îmi găsesc de lucru sau mai apar probleme, mă întorc în România.

Am plecat în septembrie, iar în decembrie aveam bilet de întors. Numai că, de data asta, totul a fost diferit. Și eu m-am dus cu altă gândire, mai crescusem. Mi-am găsit rapid de lucru; în România deja era criza din 2008, iar în Mexic, m-am angajat imediat ca profesoară de engleză, la un centru de limbi străine. După un an, m-am înscris acolo la Universitate, la un master, am intrat cu bursă și mi-am completat studiile.

În ziua în care Florentina a susținut teza de disertație

Și cum ți s-a părut țara asta ca român, stabilit acolo?

Florentina Murteza: Oriunde m-am dus am fost foarte bine primită, mi-am făcut mulți prieteni. Posibilități de angajare sau de studii, cu bursă, sunt nenumărate. Sigur, trebuie să muncești pentru ele, dar există. Cultura, distracția, oamenii sunt foarte ok.

Dar, dacă stai mai mult acolo, începi să simți nesiguranța, crima organizată.

Dacă acum, în sectorul 4, unde locuiesc, am curaj să merg cu copiii în parc și să mă întorc la miezul nopții cu autobuzul, acolo după ora 21 nu ieșeam singură pe stradă. Niciodată nu aveam bani cash la mine, niciodată nu aveam toate cardurile împreună.

Care era amenințarea?

Florentina Murteza: De pildă, noi am fost atacați cu pistoale în localul pe care îl aveam, exact în noaptea de Revelion. Pentru că asta era crima organizată. Ne-au luat tot ce aveam, toți banii din vânzări din ziua respectivă, ne-au cerut cheile de la mașină, dar nu le-am dat, soacrei mele i-au smuls lanțul de la gât, mie mi-au luat un ceas. Am reușit să scot inelul de logodnă și verigheta și să le ascund în buzunar.

A fost oribil.

Locuiam acolo deja de vreo 3 ani. Iar în Puebla, orașul soțului meu, lucrurile erau destul de sigure până acum câțiva ani. Funcționa un fel de înțelegere între carteluri, să nu se atingă de Puebla, pentru că era orașul cu multe universități, iar copiii lor mergeau la școală acolo. Dar, la un moment dat, înțelegerea a picat și nimeni nu a mai scăpat de a fi fost prăduit sau amenințat cu pistolul. Devenise ceva foarte comun.

La scurt timp am decis să ne mutăm în România, mai ales că Mexicul nu era țara în care eu aș fi făcut copii. Fusese suficient pentru mine.

Cum e să o iei de la zero din nou, în România?

Florentina Murteza: Foarte greu. Lucrurile astea se fac când ai undeva între 20 și 30 de ani.

Noi a trebuit să vindem tot ce aveam. Ne atașasem de loc, de oameni, era acasă pentru noi. Aveam doi căței pe care a trebuit să-i las familiei soțului meu pentru că nu am avut cum să-i aduc.

Iar aici mi-a luat cred că cel puțin 6 luni să mă adaptez, deși era țara mea. Cred că m-am ”mexicanizat” foarte mult acolo, unde eram fericită. Aici a fost șocant când am văzut cât de deprimați sunt oamenii.

Am lucrat ca manager de restaurant timp de 6 luni și îmi venea să mă dau cu capul de toți pereții. De la catedră m-am trezit în restaurant. Iar soțul meu, care gătea mexican, dar știa să facă și sushi, fiindcă avusese un restaurant japonez în Puebla, s-a angajat la un restaurant chinezesc. Și a învățat să facă și mâncare chinezească. A fost greu și pentru el, că nu vorbea nici românește foarte bine.

Cum v-au schimbat copiii?

Florentina Murteza: Copiii au apărut cam la un an de când ne-am întors.

Noi ne-am dorit copii și cred că ne-au întregit, ne-au completat. Chiar îi creștem împreună, el e foarte implicat și îi învață chestiile de artă, de muzică, eu cu cititul, curățenia…

Florentina și Julio, împreună cu copiii lor, Leo și Sebi Rivera Murteza

De ce ați început drumul ăsta antreprenorial?

Florentina Murteza: L-am început cam acum un an. Nu avem mult timp în zona asta. Familia lui Julio a avut mereu restaurante în Mexic, dar aici e altceva, sunt alte legi, cu tot soiul de detalii, pe care le-a învățat. După pandemie, văzând că lucrează mult și obositor la un restaurant unde era asociat, am decis să începem și noi ceva pe cont propriu.

Am făcut un restaurant de livrări la domiciliu, pe care acum încercăm să-l reinventăm. Iar pe toată perioada verii, lângă berăria Anagram, de la Lacul Morii, o să vindem tacos.

Eu nu pot să renunț la rolul meu de profesor. În Mexic am început prin a preda adulților, apoi am predat în Universitate, iar când am ajuns în România am intrat într-o școală internațională, am preluat clase de liceu, dar acum am și clase de gimnaziu. Și am început să-mi dezvolt și eu un program de cursuri online pentru adulți începători de limbă engleză și spaniolă.