O școală dărăpănată dintr-un sat uitat de lume și de timp din inima Bărăganului transformată într-un reper pentru educația din România. Povestea unei comunități și a unor oameni cu suflet mare

Povestea de azi e povestea unei comunități care nu s-a lăsat învinsă de barierele impuse de timp și spațiu, de mentalități, prejudecăți, dar mai ales de lipsuri și nevoi. E povestea comunității de la Sălcioara, un sat din Ialomița. Este o comunitate defavorizată, cu acces dificil la locuri de muncă, cu nevoi, griji și probleme. Dar este o comunitate pentru care educația copiilor are cel mai mare preț.

Descoperă povestea unei comunități și a unor oameni cu suflet mare

Și dincolo de asta e povestea oamenilor de bine care au decis să treacă peste idei preconcepute, să creadă în șansa fiecărui copil în viață, să investească, să muncească și să sprijine cu toate resursele comunitatea locală.

Povestea începe cu mai bine de 20 de ani în urmă când, Nicoleta Dan, absolventă a liceului pedagogic, se visa înconjurată de copii, într-o zi de toamnă călduță, colorată în culori aurii și zâmbetele celor mici. Se visa apoi la catedră, cu zeci de voci care cereau ajutor punând cuvântul „doamna” la fiecare început de propoziție. Și se visa asemenea unui artist ceramist care modelează lutul, modelând la rândul ei caractere frumoase, cunoaștere și primele poteci în viață către un viitor strălucit.

Visele acestea s-au transformat în altceva pentru că Nicoleta Dan s-a îndrăgostit, a lăsat Bucureștiul și s-a căsătorit undeva în Ialomița, într-un sat ce poartă numele Sălcioara. Aici a primit catedră la școala din sat și de aici a început totul.

Apoi povestea se continuă în zilele noastre când o companie mare a decis să sprijine visurile unei întregi comunități, să investească în școală, dar mai ales în copii, astfel încât ei să aibă șanse egale cu cei de seama lor către viitor.

O școală dărăpănată ca o magazie părăsită

Școala Gimnazială din Sălcioara arăta ca o magazie părăsită, mâncată de carii și de vreme și părea că mai avea puțin și se surpa. Cu geamuri sparte, cu tâmplărie care nu se închidea și prin care bătea vântul și ploaia, cu acoperișul găurit, cu pereții scorojiți, părea o clădire dintr-un film de groază.

La un moment dat s-a eliberat postul de director și Nicoleta Dan a dat concurs și a obținut punctajul necesar. De a doua zi s-a înființat la primărie și a început să caute soluții, oportunități, dar mai ales idei salvatoare pentru școala din sat.

A scris proiecte, a cerut ajutorul organizațiilor non profit, a căutat fiecare portiță care avea să deschidă un drum mai bun pentru „copiii ei”.

Citește și: Copiii din Băicoi nu vor mai merge zeci de kilometri pe jos, prin frig și ploaie până la școală. Un înger bun și Narada le-au dăruit un autobuz

Într-un final a obținut buget de la primărie și a schimbat acoperișul, evitând astfel ca apa prelinsă prin tavan să producă un scurt circuit la rețeaua electrică. Următorul pas a fost să facă rost de ceva mobilier și abia apoi a descoperit Narada, organizația ce activează în domeniul educației. A înscris o alertă pe HartaEdu – platforma ce mapează nevoile școlilor din România și mobilizează comunitățile pentru a găsi soluții – documentată cu poze autentice și astfel, în vara anului trecut a reușit să renoveze cât de cât școala. Însă tot nu a fost suficient.

O școală ce se învârte după soare

Marea majoritate a studiilor demonstrează faptul că mediul în care cresc copiii are o semnificație covârșitoare pentru dezvoltarea lor și pentru felul în care își însușesc achizițiile legate de învățare.

La Școala din Sălcioara infrastructura era probabil o problemă foarte gravă pe care Nicoleta Dan o avea de rezolvat deoarece punea în pericol siguranța elevilor la ore. Dar dincolo de asta, era ceva fără formă, deloc palpabil, ce punea în pericol viitorul copiilor: cei mai mulți dintre elevii școlii provin din medii dezavantajate, au situații vulnerabile acasă, iar șansele lor de a urma un liceu, poate și o facultate sunt destul de mici. Pe de-o parte e situația socio-economică a familiilor, pe de altă parte e lipsa de viziune și imposibilitatea de a primi suport din partea cuiva. Acest tablou s-a transformat într-un balaur cu șapte capete, pe care Narada, cu sprijinul Roca Industry, Miso Architects, dar și al comunității din jurul școlii și-a dorit să-l distrugă, aducând soarele strălucitor pe cerul vieții acestor copii. Toți au știut încă de la bun început că stă în puterea lor să le ofere acces la o altfel de învățare, să le creeze un mediu prietenos la școală, un mediu colaborativ, ce încurajează creația și inspirația, să le deschidă orizonturi, să le arate altceva, să le dea curajul de a încerca, de a-și depăși propriile granițe și mai ales pe cea a satului.

Azi Școala din Sălcioara se învârte după soare, cum spun oamenii din sat. E complet renovată, clasele sunt amenajate în așa fel încât fiecare spune o poveste, arată ca o școală din Finlanda transpusă în peisajul satului ialomițean, iar copiii au trecut și urmează să treacă printr-o multitudine de experiențe de învățare extracuriculare, menite să-i ajute să-și atingă propriul potențial.

Școala visurilor pe hârtie

Chiar în primele zile de primăvară, echipa Narada venea la Sălcioara însoțită de câțiva membri din board-ul Roca Industry, un fond de investiții ce are în portofoliu mai multe companii de construcții.

Au fost primiți cu pâine și sare și au acceptat să ia parte la o sesiune de lucru, o experiență împreună cu copiii. S-au format echipe de elevi, coordonate de câte un reprezentant al Roca Industry și tema a fost: o machetă, un desen, orice creație artistică care ar putea să evidențieze școala visurilor copiilor. O echipă și-a imaginat o sală de clasă, alta curtea școlii, o echipă holul, iar alta biblioteca. Unii au desenat, alții au lipit, unii au făcut machete, alții prezentări din foi de hârtie. Toate au fost ușor stângace din cauza emoției însă juriul, adică Daniela, parte a echipe Miso Arhitects, o firmă de design interior și arhitectură ce s-a oferit voluntar să coordoneze acest proiect a decretat: visurile copiilor sunt absolut superbe, frumos colorate și trebuie aduse la realitate.

Toți și-au strâns mâna și au plecat spre București apoi, cu un zâmbet fericit pe față. Membri grupului Roca Industry știau deja că vor finanța transformarea școlii, echipa naradienilor se simțea încă o dată emoționată datorită încrederii în proiect, iar Daniela Marinescu știa că trebuie să se apuce urgent de desenat.

„Am decis la începutul anului că vrem să facem un proiect de voluntariat. Nu știam exact ce și cum, dar am simțit că pe măsură ce evoluăm, creștem ca echipă și companie, putem să dăm o parte din experiența acumulată. Am luat legătura cu echipa Narada și întâmplarea a fost să facem această legătură într-un moment foarte bun în care Narada avea nevoie de designer de interior și arhitecți pentru a crea un proiect special, o școală model pentru viitor și cumva am fost am fost oamenii potriviți la momentul potrivit și împreună am pornit acest proiect undeva prin luna martie”, spunea Daniela.

A urmat o perioadă în care elevii au fost introduși în tot felul de programe de învățare, de gestionare a emoțiilor, de trai sustenabil și pregătire pentru viitor, au organizat săptămâni tematice în școală, au învățat să facă voluntariat, să recicleze și s-au bucurat teribil când au fost invitați în trei excursii. Au fost să vadă câteva dintre fabricile grupului Roca Industry, au aflat cum se fac vopselurile, cum arată roboții industriali, cum se obțin anumite materiale de construcții, pe scurt, cum e viața într-o fabrică și ce meserie ar putea să-și aleagă.

Școala visurilor în construcție

Timp de două luni și jumătate la Școala Gimnazială Sălcioara a fost șantier. De cum a sunat ultimul clopoțel înainte de vacanță, muncitorii s-au și echipat și au început renovarea.

„Școala Gimnazială Sălcioara s-a transformat total în această vară, cu ajutorul Narada și al echipelor care au lucrat la acest proiect minunat. Ce a presupus acest lucru? S-au tencuit din nou pereții, s-au gletuit, s-a schimbat instalația electrică în anumite săli de clasă, am primit mobilier nou, toate clasele sunt personalizate, s-a creat practic o poveste în fiecare sală de clasă, o poveste care să corespundă nevoilor clasei respective.

La proiectul respectiv, Narada a cooptat și o firmă de design și arhitectură care a reușit să creioneze practic mediul educațional al școlii noastre. S-a muncit foarte mult, dar rezultatele se văd și mă aștept ca elevii noștri să aprecieze”, povestea Nicoleta Dan înainte cu câteva zile de începerea școlii.

Tot atunci o echipă de 60 de voluntari, angajați, dar și directori ai grupului Roca Industry, ce sprijină și cred cu tărie în Fundația Impetum Group, au venit echipați și gata să pună la punct ultimele detalii. Au vopsit pavele, au construit mese și băncuțe din paleți, au vopsit cauciucurile din curte, au amenajat biblioteca (asta după ce aproape toți angajații au donat sute de cărți către școală), cu alte cuvinte au dat ultima pensulă și s-au asigurat că toate sunt la locul lor, așteptându-i pe copii.

Unii dintre ei, cum este cazul Mirunei Munteanu, directoarea de marketing a Roca Industry, de exemplu, s-au minunat și au mărturisit cât de mult le-ar fi plăcut să aibă șansa de a învăța într-o școală ca asta.

„Am venit să ajutăm școala de la Sălcioara să-și deschidă porțile pe data de 11 septembrie într-o nouă formă care să-i ajute pe copii să fie mai bine pregătiți și să se uite cu mai mult interes către partea de educație.

Da, mi-ar fi plăcut tare mult să învăț aici. Să văd culori, să văd dulapuri, o bibliotecă foarte bogată…”

La final toți s-au arătat impresionați, emoționați și recunoscători – da acesta e cuvântul – că au putut să ajute, au putut să aducă cu adevărat sens în viața și educația acestor copii.

Ștefan va merge la liceu, iar Ana Maria se va face doctoriță

De-a lungul timpului, de la Sălcioara au început să iasă la iveală și foarte multe povești ale copiilor, spuse chiar de ei sau de profesorii și părinții lor.

Așa i-am cunoscut pe Ștefan și pe Ana Maria, doi copii extraordinari care, deși în teorie au șanse egale cu toți ceilalți copii din România, în realitate drumul lor e plin de bolovani. Sunt acele pietre de moară pe care situația socio-economică a familiei, mediul din care provin și prejudecățile, le leagă cu lanțuri grele de picioarele lor, împiedicându-i să-și ia zborul și să viseze.

Ștefan este premiant, cel mai bun elev din clasa a VII-a, liderul grupului său și exemplul pe care îl urmează atât surorile lui, cât și colegii. Citește toată ziua, are numai note excepționale, se străduiește și are toate șansele să ajungă departe. Are grijă de surorile sale mai mici, face teme cu ele, le pune să lucreze suplimentar și le îndrumă mereu către reușită. Marele lui amar este că doar tatăl aduce un venit în casă, insuficient pentru a-i mai plăti și lui abonamentul de transport pentru a merge la liceu. Așa că, se roagă de mama sa să se angajeze, să fie ceva mai mulți bani în casă, ca să poată să-și continue studiile.

Ana Maria s-a născut suferind de nanism. Comunitatea a acceptat-o, colegii au îndrăgit-o, iar profesorii o iubesc de-a dreptul pentru că e foarte isteață și învață foarte bine. Mama ei a murit de cancer, iar tatăl e plecat cu lunile la oi. O crește o bunică care a fost nevoită să o ia în plasament și care face ce știe ea mai bine și mai mult pentru a-i asigura accesul la educație. Cumva toți din jur, din prea multă protecție și grijă i-au insuflat că nu va merge mai departe la liceu ca să nu râdă copiii de ea. Văzând atâția oameni în jurul ei, oameni de bine, necunoscuți ce i-au zâmbit, i-au întins mâna și au încurajat-o, Ana Maria a spus că vrea să se facă doctoriță.

Poveștile sunt multe, prea multe să le putem cuprinde în câteva rânduri pentru că aproape fiecare copil și fiecare familie din Sălcioara are ceva de zis. Mai e Maria, mai e Amalia, Iulian, Mădălin și lista ar putea continua la nesfârșit. Cert este că acum acești copii au o șansă în plus, acești oameni au mai pus o cărămidă la fundația viitorului lor. Iată doar un fragment dintr-un dialog pe care l-am avut cu Maria și Ana Maria, venite să ajute la ultimele lucrări ce se făceau în școală:

Maria, ce vrei să te faci când o să fii mare?

Mie îmi place să desenez și să cânt. Pe lângă astea îmi place să dansez și chiar sunt înscrisă la dansuri și îmi văd o carieră în dans și desen.

Crezi că o să înveți mai bine dacă școala arată așa frumos?

Da. Pentru că arată mult mai frumos școala, are bănci noi, totul e schimbat și cred că putem să învățăm cât mai nou și mai bine cu cât e școala mai nouă și mai renovată.

Ana Maria, tu ce vrei să te faci când o să fii mare?

Când o să fiu mare vreau să mă fac doctoriță. Pentru asta trebuie să învăț mult ca să devin ce o să vreau în viață.

Ce poți face tu dacă școala e așa frumoasă?

Să învăț mai bine că mi-e drag să învăț.

Un clopoțel, un nou început

11 septembrie 2023. Este probabil data ce va fi scrisă cu litere de-o șchioapă în analele școlii de la Sălcioara. Atunci părinți, copii, profesori au pășit cu emoție în curtea școlii, dar și cu enorm de multă nerăbdare și entuziasm pentru că știau deja că vor avea o surpriză.

Citește și: De la corporate la educație: Raluca Jianu, calculatorista ce a lăsat o super carieră într-o multinațională pentru a îmbunătăți viața a 500 de mii de copii și a transforma radical sistemul educațional din România

Ionuț, CEO-ul Roca Industry anunțase asta încă din luna martie: „În septembrie, copiii de la această școală vor avea o mare surpriză”.

„Cred că am făcut ce am putut pentru a-i ajuta pe acești copii să crească, să se dezvolte, să-și atingă potențialul. Dar, din punctul meu de vedere e un gest de normalitate. Am dat înapoi comunității, de acum ține de ei să construiască mai departe”, spunea tot Ionuț la deschiderea noului an școlar.

Din păcate, oricât mi-aș fi dorit, vorba lui Harap Alb să mă transform într-o muscă, nu am reușit nici măcar să fiu în fiecare clasă atunci când copiii au văzut prima dată cum arată. Am surprins doar câte un „wow!” șoptit – că au fost învățați de mici să nu se extazieze – și din când în când câte un „ce frumooos!”. Însă ochii lor spuneau totul: spuneau că sunt emoționați de atâta atenție câtă li se acordă, că sunt impresionați de cum arată școala lor, că sunt norocoși că au întâlnit atâția oameni de bine, dar mai ales promiteau că nu vor irosi nicio șansă de aici înainte. Pentru că ei sunt cei care pot aduce transformarea în comunitate și, mai ales în întregul sistem educațional din România.

„Școala de la Sălcioara ar trebui și sperăm să fie un reper pentru celelalte școli din România și în special pentru școlile de la sat, în care, investiția, după cum știm, e destul de precară. Și atunci venim noi aici, departe de ceea ce înseamnă poate lumea civilizată și furnicarul acela din București și arătăm că se poate. Că și într-o școală de la sat se poate ca atunci când intri să sari în sus de bucurie și să zici: „Wow! Oare asta e școala mea?”, a povestit Adelina Panaite, manager operațional la Narada.

Ce vrea să facă Narada pe viitor cu acest reper? Către ce țintește, am întrebat-o pe Adelina.

„Visul nostru cel mai mare este să ajungem la cei 500 de mii de copii care ne dau motorul ăla de schimbare pentru educație și pentru potențialul copiilor. Dar nu numai pentru potențialul copiilor. Atunci când ai 500 de mii de copii care practic sunt motorul unui sistem de învățământ, atunci ajungem mai aproape de schimbarea întregului sistem și de a zdruncina din rădăcini tot ce înseamnă școala românească”, mi-a răspuns ea încrezătoare.