O viață departe de țară, dar cu România mereu în suflet. Pianista Alexandra Silocea: „Când totul devine prea mult, îmi imaginez un întrerupător pe care îl sting pentru o perioadă de timp, iar în acel timp sunt doar mamă”

Pianista franceză de origine română, Alexandra Silocea, spune că România înseamnă bunici, tradiții și o limbă maternă, care nu poate fi înlocuită de nimic. Legătura emoțională este atât de specială și de unică, încât cei doi copii ai săi vorbesc, citesc și trăiesc în românește chiar dacă în casă se vorbește mai mult limba germană.  

Alexandra Silocea nu mai trăiește în țară, iar soțul său este franco-german. Așa că cei mici vorbesc în română cu mama, în franceză cu tatăl, iar adulții vorbesc între ei în germană. Însă, muzica este cea care unește totul, mai ales atunci când cântă împreună la pian, vioară și trompetă.

La 16 ani, în clasa a X-a, Alexandra Silocea a plecat pentru prima dată să studieze în străinătate. A intrat la Universität für Musik und darstellende Kunst din Viena, iar pentru asta a trebuit să studieze singură, să învețe ce înseamnă solitudinea, dar și să se bucure de o experiență transformatoare care avea să îi schimbe viața pentru totdeauna. Și nu a fost deloc ușor. În toată acea perioadă, Alexandra Silocea venea cu trenul de noapte la sfârșit de semestru în România pentru a-și da tezele și examenele la Liceul de Muzică „G. Enescu” din București. După Viena a urmat Parisul, Alexandra Silocea fiind admisă la Conservatoire National Supérieur de Musique et de Danse din Paris. 

Iar cariera sa este una impresionantă. Pentru prima oară invitată să cânte alături de Orchestra de Cameră Radio, pianista Alexandra Silocea a debutat pe marile scene ale lumii, precum Konzerthaus sau Musikverein din Viena, Carnegie Hall – New York, Bridgewater Hall din Manchester, Royal Festival Hall și Wigmore Hall din Londra, unde a avut onoarea de a interpreta la patru mâini alături de celebra Elisabeth Leonskaja, în cadrul concertului aniversar al acesteia, la împlinirea a 70 de ani. Iar miercuri, 9 noiembrie, la Sala Radio, Alexandra Silocea va cânta una dintre partiturile semnate de Mozart: Concertul nr. 17 în Sol major pentru pian şi orchestră. Mai multe informații și bilete găsiți aici. Până atunci, însă, vă invităm să o cunoașteți pe Alexandra Silocea în interviul de mai jos. 

Alexandra, ai cântat alături de State Academic Symphony Orchestra „Evgeny Svetlanov” la Festivalul George Enescu în 2019, cât de mult a însemnat pentru tine să fii din nou pe scenă în România?

Debutul meu la Festivalul Enescu din 2019 a avut o însemnătate emoțională aparte. Ani la rând, încă elevă fiind, m-am imaginat pe scena Sălii Palatului și am trăit emoțiile interpreților invitați, ca și când ar fi fost emoțiile mele. 

Apoi a venit rândul meu să cânt alături de maestrul Vladimir Jurowski – de care mă leagă o strânsă relație profesională și alături de care mai lucrasem și în trecut, împreună cu London Philharmonic Orchestra – și primii pași pe scenă au fost copleșitori. În același timp, eram conștientă că acest concert, această șansă, a venit la momentul potrivit. Este un eveniment care mi-a deschis ulterior foarte multe uși și pentru mine este unul dintre cele mai dragi și importante concerte pe care le-am susținut până în prezent. 

Apoi a urmat invitația din 2021, tot alături de maestrul Vladimir Jurowski, de data aceasta alături de Orchestra Radio – Simfonică Berlin (RSB) când am interpretat „Nunta” de Stravinski, o lucrare pentru care am avut nevoie de patru piane de concert. Firma Bösendorfer – eu fiind un artist Bösendorfer de peste douăzeci de ani – mi-a pus la dispoziție cele patru piane și, în urma selecției mele, le-a adus gratuit la București pentru acest eveniment. Pentru mine Festivalul Enescu este poate cea mai mare mândrie în palmaresul meu personal.

Alexandra Silocea: „Trebuie să crezi mereu în visurile tale, în drumul tău și totul este posibil prin muncă și dăruire”

Spuneai într-un interviu că familia ta a fost în sală atunci. A fost prima dată când fata ta te-a văzut cântând în România? Cum a fost pentru voi acel moment?

Fiica mea avea vârsta de 5 ani atunci și încă mă emoționează amintirea reacției ei la vederea Sălii Palatului, când a realizat magnitudinea evenimentului și îmi amintesc că s-a concentrat cu mare atenție la Concertul nr. 2 de Șostakovici. Știu că nu va uita niciodată acel concert și îl va avea mereu drept etalon: trebuie să crezi mereu în visurile tale, în drumul tău și totul este posibil prin muncă și dăruire. 

Știu că m-a întrebat după concert cum se vede publicul de pe scenă și mai ales cum se aude acea masă de oameni și m-a întrebat și dacă nu mi-a fost teamă să ies pe scenă. Așadar curajul și încrederea de sine îi vor rămâne și ei în amintire și sper că o vor călăuzi pe drumul ei.

Ce înseamnă România pentru copiii tăi și pentru familia voastră?

România înseamnă bunici, înseamnă tradiții pe care încercăm să le dăm mai departe și înseamnă limba maternă. Chiar dacă nu trăim în România, copiilor mei le vorbesc în română. Soțul meu, fiind franco-german, le vorbește în franceză, iar noi, adulții, vorbim germană între noi. Fiica mea citește cărți în română, băiatul este încă prea mic. Chiar dacă limba germană este foarte puternică, ceea ce este natural, limba maternă nu se poate înlocui, după părerea mea, prin nicio altă limbă. Legătura emoțională este atât de specială și de unică. 

Citește și: Povestea unui român libanez. Lubnan Baalbaki: „am schimbat 3 școli, vreo 4 case și orașe și asta din cauza mutărilor pe care părinții mei au fost obligați să le facă pentru a ne salva viața”