Povestea lui Dwayne Johnson. Cum a ajuns de la băiatul sărac, cu nici 7 dolari în buzunar la superstarul The Rock, cu o avere de sute de milioane de dolari
A făcut istorie în wrestling. Este unul dintre cei mai bine plătiţi actori din lume şi cu filme aflate în topul încasărilor. Are o avere de peste 320 de milioane de dolari, un avion privat, case de milioane de euro şi afaceri de succes. Dar viaţa lui Dwayne Johnson nu a fost nici pe departe una presărată cu petale de trandafiri. A cunoscut sărăcia din copilărie până la maturitate, a cunoscut absenţa fizică, dar mai ales emoţională a tatălui şi a vizitat arestul secţiilor de poliţie în repetate rânduri.
Dwayne Johnson, o copilărie marcată de sărăcie şi lipsuri emoţionale
Copilăria lui Dwayne Johnson nu a fost una deloc de invidiat. Tatăl, wrestler profesionist, îşi lua familia oriunde primea el contract, aşa că Dwayne n-a apucat să prindă rădăcini nicăieri. A stat o scurtă vreme în Noua Zeelandă, cu familia mamei – şi ei, wrestleri celebri. Dwayne a prins însă drag de rugby. A renunţat la el când s-a întors în SUA şi a început să se mute dintr-un stat în altul, după cum hotăra tatăl său. Bărbatul nu stătea însă mai deloc cu familia, banii erau extrem de puţini, iar toate adunate au dus la certuri de proporţii în casă şi, pe când Dwayne avea numai 14 ani, părinţii săi au divorţat.
Puştiul cu alură de luptător a început să caute belelele. Adunase atâta furie şi dezamăgire încât refula în scandaluri pe stradă. Când el şi mama sa au fost evacuaţi din casă a crezut că a ajuns la fundul sacului. S-a apucat să fure haine din magazine de lux, pe care apoi le vindea pe stradă. De 9 ori a fost arestat până la vârsta de 17 ani, iar scăparea lui – la acel moment – a fost sportul.
A ajuns să joace fotbal american la Universitatea din Miami după ce a primit o bursă completă. Era bun, dar erau alţii şi mai buni, iar accidentările n-au făcut decât să încurce şi mai tare situaţia, aşa că Dwayne şi-a pierdut locul în echipă. A absolvit colegiul şi a plecat în Canada, ca să continue să joace fotbal. Primea un salariu mizerabil, dar tot era mai bine decât ceea ce avea să urmeze. A fost dat afară după doar câteva luni şi a intrat în depresie.
Trecând prin depresie, unul dintre cele mai importante lucruri pe care ai putea să le realizezi este că nu eşti singur. Nu eşti primul care trece prin aşa ceva, nu eşti ultimul care trece prin asta. Aş vrea să fi avut pe cineva care să-mi spună: „O să fie bine, nu te teme.” Nu mai voiam să fac nimic, nu mai voiam să merg niciunde, plângeam tot timpul. În cele din urmă ajungi în punctul în care realizezi că nu mai ai lacrimi.
Avea mai puţin de 7 dolari în buzunar şi îşi vedea toate visurile năruite.
Wrestlingul, moştenirea de familie care l-a salvat
Ştia însă că i-a rămas totuşi ceva – sportul. Aşa că luat pentru prima dată în considerare să încerce şi el wrestlingul. Nu mai luptase niciodată în ring, dar organizatorii nu ştiau asta.
Nu aveam bani să-mi iau nici echipament. Mi-am sunat unchiul şi i-am cerut să-mi dea echipamentul lui. Mi-am cumpărat nişte apărătoare de genunchi pentru volei şi am luptat pentru prima dată.
Nici aici nu i-a fost însă deloc uşor, aşa cum ar părea când ne uităm acum la rezultatele lui. Publicul nu-l plăcea deloc şi îl huiduia de când apărea în ring până când ieşea. O accidentare la genunchi era să pună capăt şi carierei de wrestling înainte să înceapă, dar Dwayne ştia că nu poate şi nici nu vrea să renunţe.
S-a antrenat într-un ritm care pentru oricare dintre noi ar părea o nebunie, fiind mai bun de la o luptă la alta. Pe măsură ce câştiga tot mai mult, publicul se înmuia. A început apoi să interacţioneze cu el, iar când a pus mâna pe microfon lucrurile s-au schimbat radical. Dwayne nu era doar un luptător fabulos, ci şi un entertainer pe măsură.
În numai 7 ani Dwayne Johnson a câştigat tot ceea ce se putea câştiga în wrestling: a fost de 7 ori campion în World Wrestling Federation, a câştigat Royal Rumble – unul dintre cele mai mari evenimente de wrestling din lume, a câştigat de mai multe ori meciul anului, iar oamenii deja vorbeau despre el ca unul dintre cei mai mari wrestleri din istorie.
Actoria l-a îmbogăţit, dar i-a adus noi contestatari
În paralel a început să cocheteze cu actoria, la primul lui rol trebuind să-l interpreteze chiar pe tatăl său, într-un serial de televiziune. A apărut apoi într-un episod din Star Trek: Voyager, după care s-a mutat la Hollywood şi a făcut-o în stil mare. A primit cea mai mare remuneraţie pentru un actor începător, în rol principal: 5,5 milioane de dolari.
A decis să renunţe la wrestling ca să se concentreze asupra noii sale cariere, moment în care fanii l-au taxat fără milă. Brusc, era din nou ca la începuturile lui în ring, când spectatorii îl înjurau şi blamau. Nici cu actoria nu era mai bine. Criticii dădeau cu el de pământ la fel cum dădea el cu adversarii în ring şi îi repetau constant că nu va fi niciodată un actor adevărat.
A revenit în wrestling, dar de data asta nu pentru bani. Filmele, deşi contestate, îi aduceau cu mult mai mult decât ar fi câştigat în mai multe vieţi de wrestling. Iubea însă atmosfera şi competiţia de acolo, iar asta s-a văzut imediat. În primul an de la reîntoarcerea în ring a luat cel de-al 8-lea titlu din carieră şi a continuat să facă istorie în ring, ajungând la 10 titluri de campion mondial, 2 de campion intercontinental, 5 de campion Tag Team şi 6 de Triple Crown.
În acelaşi timp filmele sale deveneau succes de box-office, iar el era unul dintre cei mai bine plătiţi actori de la Hollywood. Apariţia în franciza Fast&Furious a contribuit din plin la creşterea popularităţii lui Dwayne Johnson, iar serialul produs de el pentru HBO, Ballers, a fost cea mai urmărită comedie de pe această platformă vreme de 6 ani. A produs şi sitcomul autobiografic Young Rock, iar cartea autobiografică The Rock Says a devenit rapid un bestseller.
Un bărbat puternic care nu se teme să-şi arate sensibilităţile
Actorul a fost căsătorit de 2 ori. Prima dată, vreme de 10 ani, cu Dany Garcia – femeie de afaceri şi bodybuilder profesionist. În 2001 s-a născut fetiţa lor, Simone, dar 6 ani mai târziu cei doi anunţau că au decis să se separe. Fără scandaluri, fără dezvăluri „incendiare”, ci ca 2 prieteni care şi-au dat seama că nu le mai este bine împreună. Iar prietenia a rămas, dovadă compania de producţie pe care au făcut-o împreună, după divorţ. Numele companiei, Seven Bucks, face referire la cei 7 dolari pe care îi avea Dwayne în portofel când a fost dat afară de la clubul de fotbal din Canada.
Pe de altă parte Simone, fiica lor, nu a fost interesată de zona de actorie sau producţie, ci şi-a urmat tatăl în carieră şi în 2020 şi-a făcut debutul în wrestling.
În 2019 Dwayne Johnson s-a recăsătorit cu Lauren Hashian, cu care are alte 2 fete: Jasmine şi Tiana, iar actorul nu pierde nicio ocazie să se mândrească cu toate fetele din viaţa lui. Mai mult, îi încurajează mereu pe bărbaţi să-şi respecte iubitele şi să le fie alături cu orice ocazie.
E crucial să fiţi la căpătâiul doamnei voastre atunci când naşte, să o sprijiniţi cât puteţi de mult. Dar dacă chiar vreţi să înţelegeţi cel mai puternic, primul moment al vieţii, unicul, atunci priviţi când vi se naşte copilul. E ceva ce vă va schimba viaţa, iar respectul şi admiraţia pe care le veţi avea pentru acea femeie vă vor ţine legaţi pentru totdeauna.
Anul trecut, în plină pandemie, actorul a lansat şi un brand propriu de tequila, Teremana. Ai fi zis că e cea mai proastă mişcare: când toată lumea se punea la adăpost, el îşi inaugura noul business. Dar vânzarea de băuturi alcoolice a crescut în pandemie, iar în numai 9 luni actorul a vândut peste 300.000 de cutii a câte 9 litri de tequila fiecare. Dar nu este singura afacere care îi aduce profituri importante lui Johnson. Echipamentele pentru exerciţii fizice Under Armour se vând şi ele foarte bine.
Iar Social Media are şi ea un cuvânt important de spus în succesul actorului şi al afacerilor lui. Dwayne Johnson este unul dintre cei mai importanţi influenceri de pe Instagram, cu 246 de milioane de followeri şi este extrem de activ acolo. Vorbeşte despre familia sa, despre afaceri, are campanii publicitare, dar nu se fereşte nici de subiecte sensibile.
Citeşte şi: Cei mai populari oameni de pe Instagram – LIFE.ro
I-a susţinut public pe Barack Obama, iar mai apoi pe Joe Biden şi, în ciuda ştirilor care au circulat anul trecut, cum că ar fi pierdut milioane de urmăritori din cauza sprijinului pentru actualul preşedinte al SUA, realitatea a arătat că fanii i-au rămas aproape. Îi sunt aproape şi când vine vorba să-i sprijine fundaţia caritabilă care ajută copiii suferinzi de boli grave.