Povestea pălincii Sanct Georgius, singura din România medaliată cu aur la nivel internațional. Fustos Imre: „Se spune că fructele care nu merg la dulceață, merg la țuică. Pentru pălinca noastră nu e valabil”

Fustos Imre are 53 de ani și aproape toată viața sa a fost antreprenor. A terminat facultatea de construcții de mașini de la Brașov, dar nu pentru că ar fi avut vreo chemare anume pentru acea meserie, ci mai degrabă să scape de armată și de presiunea socială. Curând după Revoluție și-a deschis un business care azi îi asigură un venit mai mult decât decent și care îi permite, din punct de vedere financiar să-și satisfacă pasiunile. Are o firmă de geamuri termopane, una dintre primele din Covasna prin care a demonstrat încă o dată că pune preț pe calitatea lucrului bine făcut, ceea ce i-a atras tot mai mulți clienți de-a lungul vremii.

După ce a pus pe picioare un business profitabil, Fustos Impre a avut răgaz să-și dea gas pasiunilor sale, iar una dintre ele era pălinca de calitate.

Spune că a început cumva de la coadă la cap, a făcut cursuri de somelier de distilat de fructe, ca să înțeleagă care trebuie să fie calitățile unui produs valoros, dar mai ales ce greșeli nu ar trebui făcute în producție, după care a investit într-o instalație performantă de distilat și a început să producă pălincă.

Pălinca Sanct Georgius a participat curând la concursurile din Europa și aproape de fiecare dată s-a întors acasă cu medalii importante. Poate cea mai importantă este medalia de aur pentru palinca de caise, ce tronează pe peretele distileriei din Sfântu Gheorghe.

L-am întrebat pe Fustos Imre care e secretul unei pălinci atât de apreciate în lume. Răspunsul a fost unul extrem de interesant: „Se spune că fructele care nu merg la dulceață, merg la țuică. Noi sortăm manual toate fructele care intră în fermentație și le alegem doar pe cele mai bune, niciodată nu ne scapă un fruct stricat”. În plus, pentru că pălinca Sanct Georgius este un business născut din pasiune, a fost realizat cu o investiție proprie, fără credite și fără alte presiuni, motiv pentru care niciodată nu se face rabat de la calitate.

Iar asta pot confirma după ce am gustat, ce-i drept, doar palinca de gutui și pe cea de afine, într-o zi caldă de vară, când am fost în vizită la Sfântu Gheorghe. Iată povestea unui om care a reușit în viață, o sursă de inspirație pentru oricare dintre noi.

Fustos Imre: „La noi în țară avem fructe bune, avem tradiție, dar probabil că unele lucruri s-au copiat greșit sau s-au alterat de la o generație la alta”

Sunteți un om împlinit?

Pot să spun că da. Consider că sunt un om împlinit, am o familie frumoasă, doi copii, o fată și un băiat și am reușit să dezvoltăm activitatea de zi cu zi într-un mod care ne asigură o viață relativ bună.

Când v-a venit ideea aceasta de a face palinca de Sfântu Gheorghe?

Legat de ideea cu distilatul de fructe, cu palinca, s-a născut mai mult ca un hobby. Nu este o tradiție de familie, nu este ceva moștenit, am avut ocazia prin călătoriile în străinătate să vedem că există o diversitate mult mai mare decât cea cu care eram obișnuiți acasă și uneori și o calitate mult mai ridicată. Pur și simplu ne-am făcut o ambiție din a demonstra că această calitate se poate obține și aici. La noi în țară avem fructe bune, avem tradiție, dar probabil că unele lucruri s-au copiat greșit sau s-au alterat de la o generație la alta.

Neavând tradiție în familie, am început cu celălalt capăt. După ce ne-am dat seama că există palincă foarte bună și sortimentație foarte mare în Germania, Austria, Ungaria, Elveția de exemplu, care scot mult mai mult din fructe decât eram noi obișnuiți să găsim într-un pahar de distilat – am zis că dacă ei pot, trebuie să se poată și aici – am început cu cursuri de degustare. Am făcut ani de zile cursurile de somelier ca să știm care e pălinca bună, care e pălinca medie. De exemplu, la prună, am vrut să știm care prună se potrivește cel mai bine aromatic la ce considerăm noi că le-ar plăcea clienților noștri, așa că am început puțin invers. Prima dată am învățat ce înseamnă produsul bun, care sunt defectele și cum se pot evita defectele din produs, iar producția a venit abia ulterior.

Adică îmi spuneți că ați gustat pălincă bună în străinătate, pălinca fiind un produs al nostru, din Ardeal?

Pălinca, da, dar distilatul de fructe, care este până la urmă același lucru, îl găsim în Germania, în zona Pădurea Neagră la sute de distilării, în Austria – chiar la nivel de pensiune au un utilaj mic de distilat și pălinca proprie din fructe sălbatice sau din fructe normale din jurul gospodăriei. Acuma și Calvadosul, de exemplu, la italieni, este un distilat de mere și Grappa, pe care tot de la italieni o știm, este un distilat de tescovină. Nu sub denumirea de pălincă, ci distilat de fructe, aceeași tehnologie, numai că pălinca este o denumire înregistrată la nivel de Uniune și, într-adevăr, aparține României.

Ați spus că a pornit ca un hobby, dar un hobby foarte costisitor pentru că a necesitat o investiție foarte mare din ce văd eu aici…

Afacerea a pornit într-adevăr ca un hobby, însă țelul a fost să producem calitatea care se producea la momentul respectiv în Europa. Și pentru asta nu am putut să facem compromis la tehnologie. A trebuit să luăm utilaj de distilat destul de performant: s-a păstrat cuprul pentru tradiție, în schimb putem controla foarte exact, la o zecime de grad și răcirea și încălzirea, asta însemnând că e o tehnologie la zi. Avem vase de fermentație cu fermentație controlată și asta ne-a impus, să spun așa, o anumită limită. În primii ani am avut o distilerie puțin mai mică – la partea de utilaj de distilat și vase de fermentație – dar fiindcă făceam asta în timpul liber, am luat un utilaj mai mare nu neapărat că nu făceam față producției, ci ca să mai scutim din orele de distilare.

Încet, încet se pare că a fost o decizie bună pentru că reușim an de an să creștem puțin pe piață.