Ștefan Dinu: „Până acum, da. Am călătorit foarte mult, de toți banii. Dar cel mai bine m-am simțit acasă și m-am bucurat mult de fiecare dată să mă întorc”
Ți-ai găsit locul aici, în România?
Până acum, da. Am călătorit foarte mult, de toți banii. Dar cel mai bine m-am simțit acasă și m-am bucurat mult de fiecare dată să mă întorc. Nu știu dacă starea asta de lucruri va continua, sunt destul de fluid în decizii, nu aș spune că nu aș emigra niciodată.
Îmi place încă mult să călătoresc, visez la o viață nomadă, măcar pentru o perioadă de timp, dar peste 12 ani mă văd clar înapoi în țară, având grijă de grădina de legume și de cele 4-5 capre din bătătură, undeva verde.
Ce îți stimulează creativitatea, imaginația?
Creativitatea este un proces continuu, nu îl poți opri și nu se rezumă doar la artă. În cazul nostru, în privința fotografiei, creativitatea a fost susținută și de disponibilitatea de a experimenta cu diferite tehnici fotografice și de a căuta pentru fiecare dintre aceste tehnici veleitățile ei unice, punctele ei forte. Nu ne oprim din experimentat, mai sunt câteva tehnici fotografice pe care nu le-am bifat (nu multe), după care începem să le mixăm între ele.
Pe de altă parte, încă din perioada în care fotografiam digital și mă plimbam prin țări „străine” pentru a fotografia strada, fotografia m-a învățat să îmi controlez atenția și să o folosesc mai mult ca pe o resursă proprie decât ca pe ceva care poate fi ușor distras de factori externi și trasă inconștient în toate direcțiile. Practic, pot spune că fotografia a fost prima mea formă de meditație.
Recomandă-ne câțiva artiști care te inspiră…
Îmi plac foarte mult fotografiile color și de aceea sunt mare fan al celor care au adus fotografia color în galerii și muzee depășind preconcepțiile vremii care vedeau fotografia color doar în mediul comercial.
Este celebră scrisoarea publică de protest adresată către MoMa de Ansel Adams, părintele fotografiei americane, după prima expoziție foto în culori a lui William Egglestone. Pe lângă Bill, au mai fost Joel Meyerovitz, Mark Epstein și mai târziu Stephen Sore, Martin Parr sau Luc Delahaye.
Dacă ai putea organiza o cină la care să inviți 5 oameni – din orice timp (prezent, trecut, poate chiar viitor). Pe cine ai alege și de ce?
Aș face o petrecere adevărată, nu cină cu următorii: Alexandru cel Mare, Ginghis Han, Leonardo da Vinci, Hitler și Iisus. Nu cred că avem cum să ne plictisim, mai ales dacă îl convingem pe Mesia să mai facă o dată trucul cu apa transmutată în vin și îl provocăm din nou pe Alex să bea toată cupa lui Ulise plină de vin divin. Pe Hitler l-aș invita mai mult să se simtă prost și inadecvat față de ceilalți ca atunci când a fost respins de școala de arte frumoase.
Și ce i-ai întreba pe fiecare dintre ei?
În primul rând i-aș întreba „de ce?” și apoi îi las să vorbească între ei, îi mai ajut eu cu pagini de Wikipedia ca să se familiarizeze mai repede între ei.
Și, ultima întrebare, ce îți dorești de la următorii 5-10 ani?
Cred că am răspuns la asta mai devreme fără să îmi propun. Mă văd nomad, plimbându-mă încet și documentând foto, la alegere din noianul de proiecte adunate în cap.
