Ștefan Dinu este fascinat de călătorie, de emoție și de latura tehnico-magică din spatele camerei de fotografie. Prima dată când s-a simțit mândru a fost când una dintre fotografiile sale a fost expusă pe un ecran din Time Square. Era o fotografie a unui copil din India, țară care l-a determinat să lase pixelii imaginii și să fie interesat de o tehnică laborioasă numită ambrotipie. Ce este aceasta? Ne explică Ștefan Dinu în interviul de mai jos.
Mereu în căutarea emoției. Ștefan Dinu, după liceu a stat un an acasă, fără să dea examen la vreo facultate. Atunci s-a angajat într-un atelier unde lucra la strung și la mașina de găurit sau frezat. Dar, în ciuda relației speciale pe care a avut-o cu maestru său și a pasiunii pentru lucrurile făurite de mâna lui, a dat la facultate. Și a devenit avocat de insolvență. Își lua aparatul în timp ce mergea spre tribunal și fotografia tot ce i se părea interesant în cale.
Dar a renunțat la o carieră de avocat pentru a-și urma pasiunea pentru fotografie. A plecat în India, în vacanță, cu un aparat digital scump și un altul ieftin pe film, cu care a făcut poze mai mult seara, fără să aibă nicio așteptare de la ele. Iar când le-a developat a fost plăcut suprins să descopere profunzimea imaginilor făcute de aparatul analog. Atunci a trecut de la pixeli, la emoția diapozitivului.
Astăzi, Ștefan Dinu este „creator de obiecte fotografice, promotor al fotografiei analog prin Asociația Fotografică Allkimik” și organizatorul evenimentului Share, Tag or Dye, organizat de Asociația Fotografică Allkimik. Unde se vede peste câțiva ani? Ștefan spune că „mă văd nomad, plimbându-mă încet și documentând foto, la alegere din noianul de proiecte adunate în cap”. Despre visurile sale și, mai ales, despre cum ar arăta o petrecere organizată de el (promit să vă placă răspunsul), vă invit să descoperit în interviul de mai jos:
Cine este Ștefan Dinu?
Ștefan Dinu este momentan creator de obiecte fotografice și promotor al fotografiei analog în general prin Asociația Fotografică Allkimik.
Când a apărut interesul tău pentru fotografie și pentru artă în general?
Fotografia m-a fascinat de mic, dar mai mult latura tehnico-magică din spatele camerei. Pasiunea pentru artă s-a dezvoltat în anii ‘90 când am putut călători în afară unde am intrat în contact direct, nemijlocit, cu capodoperele artei clasice, dar mai ales cu impresioniștii.
Citește și: Cum povestea vântului care bate prin frunze se poate transforma în mii de lei? Alexandru Claudiu Maxim: „Mi-aș dori să trăiesc doar din artă, dar momentan trăiesc din talent”
Mai ții minte care a fost prima fotografie de care ai fost mândru?
Mi-ar fi plăcut ca mândria să nu aibă legătură cu validarea din partea celorlalți, însă primul lucru care mi-a trecut prin minte este fotografia care a câștigat un concurs Kodak și a fost expusă pe durata unei zile pe un ecran imens în Time Square. Era fotografia unui copil din India.
Ștefan Dinu: „Mi-ar fi plăcut ca mândria să nu aibă legătură cu validarea din partea celorlalți”
Povestește-ne puțin despre proiectul pe care l-ai fondat împreună cu Alex Spineanu, atelierul Allkimik.
Atelierul Allkimik care ulterior s-a transformat în asociație a pornit încă de la început cu ideea susținerii comunității de fotografi analog, a cărui nișă a apărut o dată cu atelierul, în urmă cu aproape 15 ani. Nu am avut vreunul din noi ideea unei afaceri ci, mai degrabă, încă de la început, proiectul a fost văzut ca o extravaganță, care totuși să susțină pasiunea amatorilor de fotografie analog, printre care ne număram și noi.
Într-o perioadă în care toată lumea face fotografii la un click distanță, tu și Alex ați decis, prin atelierului Allkimik, să realizați portrete folosind o tehnică laborioasă, specifică jumătății secolului al XIX-lea – ambrotipia. De ce? Și ce este ambrotipia?
La ambrotipie am ajuns destul de organic, în urma experimentării cu diverse tehnici istorice și alternative. Fiecare dintre aceste tehnici ne-a plăcut pentru diverse motive, pe lângă ideea în sine de experiment, am descoperit veleități unice pentru fiecare dintre aceste tehnici.
Dacă vorbim despre ambrotipie, aceasta a rămas tehnica cea mai potrivită pentru realizarea unui portret fotografic chiar și în ziua de azi. De fapt, am insistat mereu pe ideea că nu suntem nostalgici sau retro-cool ci, pur și simplu, tehnica aceasta istorică a rămas până în ziua de astăzi tehnica cea mai complexă și potrivită pentru realizarea unui portret care să surprindă în argint o expresie foarte naturală și starea interioară a subiectului.
Cum ai aflat de ambrotipie?
Cu ambrotipia ne-am întâlnit, atât eu, cât și Alex, concomitent, dar în două faze distincte. Prima dată am aflat că se practică așa ceva în Statele Unite de către noii pionieri încadrați în curentul Antiquarian Avangarde într-un documentar BBC, The Genius of Photography. Dar informația asta nu ar fi însemnat nimic dacă nu vedeam pe viu realizarea unei plăci, dar mai ales rezultatul final.
Cu aproximativ 15 ani în urmă, în cadrul primei ediții a nopții Institutelor Culturale, am asistat la realizarea unui ambrotip de către un fotograf maghiar și am fost ambii profund impresionați de experiență și am decis pe loc că trebuie neapărat să încercăm. Deja îmi developam singur diapozitivele și trecusem un test important când am realizat o serie de măriri analog de pe diapozitive prin tehnica Cibachrome. A durat aproximativ 6 luni până am făcut rost de tot ce aveam nevoie să putem realiza primele ambrotipii.
