Putem să mai salvăm școala românească? O voce puternică, o femeie determinată, Oana Moraru despre problemele și viitorul sistemului de învățământ

Deci nu sistemul e de vină…

Sistemul a pervertit partea umană, întotdeauna sistemele asta fac. Sistemul este de vină, însă în momentul acesta s-a uzat foarte mult partea umană. Acum poate ai putea să repari procedural sistemul, dar nu mai ai cu cine să lucrezi.

Păi și care ar fi soluția?

Soluția e o politică macro de țară, pe termen lung. Toate țările care și-au reformat educația de sub nivelul mării, în general post belic, cum a fost Coreea de Sud și Finlanda, sau Polonia, de exemplu, care nu au reformat doar educația, ci tot sistemul macro economic și politic. Nu a putut nimeni să ridice doar educația.

Gândește-te că în momentul acesta toată lumea, inclusiv marii rectori de la Cluj, acoperă atâtea teze și atâția plagiați, iar asta se întâmplă pentru că politicul și cei de dedesubtul lor susțin încă partea asta de impostură.

Și în condițiile acestea tu ți-ai luat bucățica ta și încerci să lucrezi pe ea…

Așa este în orice țară și în orice sistem, când nu există colaborare, există varianta lup singuratic 😊. Te duci singur și faci ce poți în dreptul tău.

Hai să ne întoarcem puțin în copilăria ta. Tu ai fost crescută și educată în București?

De la 14 ani m-am mutat în București unde am făcut liceul pedagogic, apoi am făcut facultatea și am mai lucrat încă 11 ani într-o școală privată. M-am întors în Călărași la 34 de ani când am construit acolo o școală. În timpul acesta fiica mea a făcut 14 ani, ne-am reîntors în București și am prelungit proiectul Helikon de la Călărași în București. Acesta a început cu un centru de orientare a părinților către școli, consiliere-evaluare, iar în 2019 am deschis școala.

Așadar sunt crescută până la 14 ani în Călărași, după care m-am mutat vreo 20 de ani în București, m-am întors vreo 10 ani la Călărași și acum sunt din nou în București cu proiectul de grădiniță, școală primară și gimnaziu. La Călărași a rămas varianta de grădiniță și școală primară, pe care am deschis-o împreună cu asociatul meu.

M-aș uita puțin la primii tăi ani în școală. Ce fel de educație ai primit tu? Ai cunoscut și tu rigla și alte metode de disciplină de genul acesta?

Pentru generația mea izbucnirile nervoase, rigla, indicatorul, scosul în fața clasei, rușinările erau instrumente obișnuite, erau normalitatea. Toate acestea cuplate cu un număr de profesori și învățători care, pe fondul fricii create de sistemul comunist, aveau o responsabilitate bine asumată la clasă, în sensul că aceiași profesori care foloseau metodele acestea rudimentare și grele din punct de vedere emoțional, erau niște profesori care prezentau materia foarte structurat, foarte ordonat, consecvenți în evaluare și erau foarte atenți la cum ajutau copiii care rămâneau în urmă.

Dacă îți amintești, pe vremea aceea, profesional vorbind, era o rușine să ai la clasă repetenți, învățătorii trăgeau foarte mult de copii. Eu am avut o învățătoare foarte dedicată și pasionată, dar foarte autoritară, care ridica mâna asupra copiilor și care reușea să estompeze latura asta ce părea normalitate cu bună rigoare pedagogică.

Sunt foarte multe deprinderi pe care eu și colegii mei ni le-am format pentru tot restul vieții.

Astăzi ajung generații întregi de copii la facultate care nu scriu corect gramatical. Pe vremea mea nu prea existau copii care nu scriau corect gramatical.

Am crescut și cu bățul, dar și cu morcovul, cu foarte multe tensiuni și frici să nu dezamăgim, să nu intrăm în bucluc.

Se făceau foarte multe rușinări în fața clasei, așa de multe că până în adolescență nici nu le mai luam în serios.

Ce profesie au avut părinții tăi?

Mama a fost educatoare și a fost extrem de pasionată, iar tata a condus o gară mică, la Căile Ferate.

De unde vine dorința asta de a alege profesia de învățătoare/profesoară?

Am trăit lângă pasiunea mamei. Pe vremea aceea educatorii buni, pasionați își creau materialele didactice acasă. Se lucra mult cu copiii cu material concret. Cred că microbul mi-a intrat de când mama decupa, colora, desena, pregătea manipulabile (așa se cheamă) pentru orele de matematică, jetoane pentru orele de dezvoltare a vorbirii. Când trăiești lângă o așa mamă jucăușă care confecționează, lucrează într-o perioadă în care ordinea socială presupunea multă uzură, stat la cozi, stat în frig, acceptat întreruperile de curent electric, e un mare dar să vezi că unul din părinții tăi își păstrează latura asta creativă.

Am crescut lângă energia asta și mi-a plăcut. Fiică-mea a crescut și ea în energia asta, dar nu-i place pentru că depinde mult și de predispoziția copilului, nu numai despre ce se întâmplă în jurul lui.

Termini liceul pedagogic la București și primul tău loc de muncă într-o școală privată. De ce privată?

Nu a fost primul meu loc de muncă într-o școală privată. Imediat după liceu am intrat pe post de învățătoare și l-am dus în paralel cu facultatea. La facultate eram foarte bună așa că a trebuit să las catedra ca să pot să fiu zilnic la școală. Dar m-am angajat ca profesor de engleză în niște grădinițe de stat, în zona Dristor. Vreo cinci ani am lucrat ca profesor de școală și grădiniță de stat. Imediat după ce am terminat licența s-a deschis una dintre primele școli private din București, unde mi s-a promis încă de la interviu că voi avea mână liberă pe crearea curriculei, pe materiale didactice, lucru ce părea la vremea respectivă un mare fenomen.

În cei 5 ani de liceu pedagogic, pe lângă cei 5 ani lucrați în sistemul de stat, făceam practică în școlile de stat, undeva prin Drumul Taberei, timp în care am tot adunat multe frustrări. Erau frustrări legate de ce se întâmplă în școlile de stat, de cât erau de dure învățătoarele, de fixiste, de autoritare și lipsite de creativitate. Am ieșit din facultate cu deja 10 ani de înțeles sistemul de stat, cu silă și cu dorința de a schimba ceva, de a face ceva pe cont propriu.

Școala aceasta privată, într-adevăr, mi-a dat mână liberă și am ajuns curând pe coordonare, am ajuns director adjunct, am format oameni și am avut catedră de învățătoare și dirigintă până am născut-o pe fiică-mea.

M-am angajat la privat cu dorința de a arăta că lucrurile pot fi făcute altfel, însă am realizat curând că pentru asta e nevoie de resurse materiale și de un manager cu o viziune deschisă.