Povestea unei doctorande la Sorbona. Ionela Pădure, femeia a cărei culoare a pielii i-a pus piedici în societate, s-a întors în România să ajute copiii de aceeași etnie ca ea
Faci parte dintr-o echipă care se ocupă de copiii din comunitate și te dedici lor sub forma unor activități nonformale, nu?
Da. Nu avem neapărat legătură cu școala. Activitățile pe care le facem în sat sunt în afara programului școlar. Ce încercăm noi?! Încercăm să le oferim o alternativă de petrecere a timpului liber, construind activități care vin de la ei, de fapt. Mi se pare foarte important să ținem cont de competențele pe care le au puștii, doar că le trebuie un cadru, un context. Am crescut ușor, ușor. Am început cu activități remediale. Este o problemă a societății, cu care încă ne confruntăm. Am spune că este o problemă de sistem, dar este o expresie atât de utilizată, dar trebuie să recunoaștem că metodele sunt aceleași, încă sunt cele învechite. Conținutul este stufos, profesorii nu sunt neapărat pregătiți să lucreze diferențiat. Și atunci se întâmplă ce se întâmplă în prezent, iar rezultatele la Evaluarea Națională vorbesc de la sine. Acum trei ani, la noi în sat, niciun copil nu a luat examenul de capacitate.
De când ai venit în sprijinul lor, ai văzut vreo diferență? Și apropo, ai pronunțat mai devreme faptul că sunteți „noi”, nu „tu”. Care noi?
Noi suntem o asociație formată din mine și soțul meu. Noi lucrăm cu copiii din sat și așa cum spuneam, am început cu aceste activități remediale, dar mi-am dat seama că până acolo, avem de construit altceva. Avem de construit pe partea emoțională.
Se confruntă copiii de azi cu alte probleme, decât cele de natură școlară, ce ar trebui să-i preocupe mai mult la vârsta lor?
Prioritatea mea, copil fiind la 7-10, dincolo de sărăcie, cea pe care am cunoscut-o cu toții în mai mică sau mai mare măsură, ceea ce nu are de-a face cu etnia, mai sunt câteva elemente care influențează parcursul unui școlar. În Vizurești, vorbim despre o comunitate cu un procent de 80% romi. Atunci, se mai întâmplă că vine la pachet cu toate prejudecățile și stereotipurile pe care le-am moștenit. Și atunci acea vorbă cum că noi, romii, trebuie să muncim de zece ori mai mult, este foarte adevărată.
Încă există etichete?
Sigur.
Ionela Pădure:„ Intervine rasismul când vrem mai mult decât locul pe care societatea ni-l oferă”
Crezi că educația i-ar salva pe romi de etichete?
Dacă vorbim de reușita în viață, cred că este destul de relativă. Nivelul de educație, ci mai mult are de-a face cu propriile valori care diferă de la invidid la individ. Îmi aduc aminte de o întâmplare pe când eram în Franța și acolo romii sunt cumva diferiți pentru că ei călătoresc foarte mult în scopuri economice, nu că acesta e stilul lor de viață. Și pentru că ei călătoresc, copiii lor au lipsuri la școală. La un moment dat, o profesoară a venit acasă la o familie „de voiajori” și le-a spus:„ Domnilor, fata dvs. trebuie să vină la școală” și tatăl replică uimit „în fiecare zi? Și ea când o să aibă timp să învețe?”. Deci, cam așa stă treaba. Atunci vorbim de ceva complex, când vorbim de educație. Educație e mult mai mult, nu doar despre conținuturile din școală. Nu știu dacă educația formală, i-ar salva pe romi de etichete. Eu merg pe ideea modelului.
Pe aceeași temă
Citește mai multe
