Rita Engleza, basarabeanca ce-i învață pe românii și moldovenii de pretutindeni limba engleză. Povestea unui business de mega succes ce oferă servicii și locuri de muncă și pentru români și adună milioane de followers în social media

Și tu unde ai învățat atât de bine?

Singură am învățat-o. Am povestit despre asta și pe canalul de Youtube, cum am ajuns de la nivelul începător, la cel avansat. Multă lume mă întreabă cum o știu așa de bine. Nu am învățat nici în școală, nici în facultate, nu am făcut nici cursuri, nu am fost în State decât 3 luni, am învățat singură, doar că asta s-a întâmplat în decursul a mulți ani. Asta ca să nu dau impresia unora că sunt un soi de copil minune.

În clasa a XI-a eu aveam nivelul A2 spre B1 și chiar dacă vorbeam fluent, după referințele europene, nivelul meu era preintermediar-intermediar. Eu am căpătat fluență cu multă muncă: pe lângă cursurile de la facultate, foarte multe cântece ascultate, filme văzute, articole citite, Youtube, vlogguri în engleză, dar și experiența din Statele Unite m-au ajutat mult să întăresc comunicarea și pronunțarea. A fost o muncă continuă și încă este.

În State ai fost cu Work&Travel?

Da.

Ai apucat vreodată să predai la catedră după ce ai terminat facultatea sau ți-ai deschis direct un business?

Am fost în State de două ori, a doua oară când m-am întors, m-am angajat la o școală privată din Chișinău, ca profesor de engleză pentru maturi și preponderent pregăteam tineri ca să meargă și ei în Statele Unite. Îi pregăteam pentru programul Work&Travel, pentru că m-am angajat la firma cu care am plecat și eu și unde am fost și operator la call center. Acela a fost locul meu de creștere, primul meu job serios unde am muncit aproape doi ani și jumătate.

Am muncit foarte mult în primii ani, am avut peste 500 de studenți în mai puțin de doi ani pentru că aveam multe grupe, aveam lecții în fiecare zi. Știi regula celor 10 mii de ore? Eu cred că le-am acoperit în doi ani și jumătate, maxim trei. În weekend făceam ore individuale și efectiv nu aveam odihnă, voiam să exersez cât mai mult, dar voiam să câștig și bani. În State, pe postul de chelneriță făceam 3000 de dolari pe lună și când m-am întors în Moldova ca profesoară la școala privată făceam 3-4000 de lei. Treptat am ajuns la un salariu de 8-9000 mii, ceea ce însemna dublu față de cât câștigau părinții mei combinat. Așa am început să-mi strâng banii și să înțeleg că e ceea ce-mi place.

Lucrând în școala aceea privată am căpătat multă experiență, am început să mă documentez mult, să citesc cum trebuie să fie un curs corect din punct de vedere educațional sau care trebuie să fie componentele unei lecții, lucruri pe care nu le-am învățat în facultate. Și îți explic și de ce. Pedagogia e un cuvânt perceput ca fiind definitoriu pentru educație în general. Asta nu este corect. Pedagogie înseamnă știința pentru copii. Andragogie este învățarea pentru adulți. Și atunci, ceea ce făceam eu era andragogie, iar la facultate mi se preda pedagogie. Diferă în esență conceptul educațional. Pe copii trebuie să îi motivezi tu, să le atragi atenția, să dansezi în fața lor, la maturi e altceva, acolo componenta esențială este să le definești motivația. Dacă adultul nu are motivația clar definită – externă de obicei, să am un job mai bun, să nu mă bâlbâi în fața cuiva, să înțeleg serialele, să merg în călătorii – oricât de tare ai încerca, nu o să meargă.

De aceea eu singură a trebuit să mă documentez, să descopăr, să mă auto descopăr și să înțeleg ce funcționează și ce nu cu studenții mei. Am înțeles repede că nu trebuie să pui în aceeași grupă oameni de 18-20 de ani cu oameni de +40 pentru că au interese diferite. La școala aia privată primeam grupuri de maturi de toate vârstele și aproape un an de zile înainte să plec m-am luptat cu morile de vânt, am vrut să schimb și programul educațional, dar și compoziția grupelor. Aveam foarte multe idei și nu aveam libertate. Cu trei luni înainte să plec, am anunțat direcția: „Uite, eu o să plec, vreau să vă spun sincer, să nu credeți că vă duc de nas. Vreau să-mi deschid un cabinet, unde o să lucrez eu pentru că nu cresc și nu mă dezvolt aici și nu cred că o să vă aduc nici vouă multe avantaje”.

Ce au spus ai tăi când ți-ai dat demisia ca să pornești pe cont propriu?

I-am anunțat și îmi amintesc că mama mă suna săptămâni la rând și mă întreba: „Dar câți bani ai în bancă? O să te concedieze, tu nu o să mai ai banii ăia pentru pensie…”. „Nu mama, nu o să-i am”. Aveam 23 de ani atunci. Când am plecat definitiv, îmi amintesc că mama mă întreba de câte ori mergeam acasă: „Dar dacă ceva nu o să meargă, te mai primesc înapoi?”. „Da, mama, sunt specialist de top, sunt cel mai cunoscut profesor la ei, eu cred că mă vor lua înapoi. Dar nu o să fie cazul”. Apoi tata mă întreba: „Dar cum o să-ți meargă ție banii ăștia pentru pensionare?”. Părinții mei gândeau cu mindsetul lor, din dragoste pentru copilul lor evident, dar asta nu prea s-a schimbat nici azi. Am luat credit de aproape 1 milion de euro ca să cumpărăm această locație în Chișinău, avem 80 de oameni în echipă, toată lumea primește salarii mari, este o afacere care susține și pune pâine pe masă pentru oameni din Moldova și din România – pentru că avem profesori și din România și lucrează la distanță. Acum vreun an le-am povestit toate astea părinților și mama mă întreabă: „Măi fată, dar tu salariu primești?” 😊. Zic: „Nu, eu nu primesc salariu pentru că, fondator fiind, pot să aleg să-mi iau bani din dividende”. Dacă am profit iau de acolo, dar prefer să-i reinvestesc deoarece pentru viață îmi ajunge ce am. „Nu poți să faci tu acolo ceva să ai și tu o fișă așa cu salariu?” 😊. E foarte amuzant, dar nu am vrut să râd prea tare în fața ei ca să nu o ofensez. Când o să am salariu oficial și o să am istoricul acesta pentru pensionare, cred că mama mea o să fie liniștită.