Sânge albastru. De ce se credea pe vremuri că nobilii aveau sângele de altă culoare

Să ai sânge albastru este o expresie care, în prezent, se referă la persoanele de viță nobilă. Este acceptat faptul că membrii familiilor regale au “sânge albastru”, însă nimeni nu mai crede ad litteram acest lucru. Pentru că da, în vremurile medievale, nobilii chiar se mândreau că au sângele de culoare albastră și nimeni nu contesta acest lucru. E vreun sâmbure de adevăr în treaba asta?

Expresia s-a consemnat pentru prima oara într-o publicație la începutul secolului al XIX-lea, însă cu siguranță ea se folosea cu mult timp înainte. Unii spun că “sângele albastru” a fost văzut chiar înante de Hristos.

Unde își are originile expresia “sânge albastru”

Întrebarea e: aveau sau nu aveau nobilii sânge albastru? 🙂 Pentru că erau bogați, aveau un anumit statut, aceștia își petreceau zilele feriți de lumina soarelui și își puneau slujitorii să le facă toate treburile. Astfel, pentru că stăteau mai mult închiși în castelele și palatele lor, aristocrații erau atât de palizi încât pielea lor era albă, palidă, translucidă, făcând că venele lor să fie mult mai vizibile. Lucrul ăsta îi făcea pe oameni să creadă că au sângele albastru.

Unde și când a apărut prima oara termenul “sânge albastru”

Termenul este, de fapt, traducerea din spaniolă a “sangre azul” și a apărut consemnat, pentru prima oara, în 1811. Acesta se referea la nobilii din Regatul Castiliei, care pretindeau că au sânge albastru, datorită originilor lor gotice ,,pure”. Aceștia perpetuau mitul sângelui albastru și nu se căsătoreau cu reprezentații altor “rase”, de teama să nu își altereze sângele nobil. Ei voiau să își păstreze acea piele albă, translucidă, care să le evidențieze venele cu “sânge albastru”.

Într-o publicație britanică de la începutul secolului XIX se scria că nobilimea din Valencia era împărțită în trei clase – sânge albastru, sânge roșu și sânge galben.

În vremuri îndepărtate, militarii spanioli de origine nobilă își expuneau venele proeminente pentru a-și etala clasa, distingânu-se astfel de inamicii lor mauri, cu pielea mult mai închisă la culoare.