Scriitorii clasici care au rămas în memoria tuturor

Există în ultimii ani o tendinţă de a pune în oglindă şi de a crea o luptă falsă între scriitorii contemporani şi cei de odinioară. Se spune ba că textele vechi sunt greoaie şi folosesc cuvinte preţioase, ba că textele noi sunt prea facile şi nu ajută cu nimic cititorul. Realitatea este că sunt o mulţime de texte minunate în ambele categorii. Azi însă voi trece în revistă scriitorii clasici care au rămas în memoria tuturor, românii care au lăsat moştenire opere extrem de valoroase şi, multe dintre ele, la fel de actuale.

Generaţia lui Titu Maiorescu, aşa cum mai este numită, a cuprins 4 mari scriitori care s-au consacrat în 4 ramuri importante ale literaturii: poezia, povestea, dramaturgia şi nuvela.

Mihai Eminescu

Catalogat drept cel mai mare poet român din istorie, Mihai Eminescu a fost şi un prozator şi jurnalist de excepţie. S-a născut pe 15 ianuarie 1850 la Botoşani, al şaptelea dintre cei 11 copii ai familiei Eminovici, iar în clasa a III-a a părăsit casa părintească din Ipoteşti ca să meargă la şcoală în Cernăuţi.

Prima poezie i-a fost publicată în 1866, într-o broşură scoasă de elevii profesorului de limba română, Aron Pumnul, în memoria sa. O lună mai târziu debutează în revista Familia, cu De-aş avea şi tot atunci publicistul Iosif Vulcan îi schimbă numele în Eminescu. Trei ani mai târziu Eminescu pleacă la Viena, să studieze la Facultatea de Filosofie şi Drept. Aici avea să-i cunoscă pe Ioan Slavici şi Veronica Micle, cea care îi va fi inspiraţie pentru multe dintre creaţiile sale.

Începe să scrie pentru Convorbiri literare, dar şi să lucreze ca publicist pentru ziarul Albina, din Pesta. Pleacă apoi la studii la Berlin, iar când se întoarce în ţară preia postul de director al Bibliotecii Centrale, dar lucrează şi ca profesor, revizor şcolar şi redactor la ziarul Curierul din Iaşi. Continuă şi colaborarea cu Convorbiri literare ţi îl cunoaşte pe Ion Creangă, pe care îl introduce ceva mai târziu în Junimea.

În 1877 se mută la Bucureşti unde continuă să lucreze ca redactor, apoi ca redactor-şef. În aceeaşi perioadă scrie Luceafărul şi Scrisorile, poemele ce aveau să devină un bun şi o moştenire naţională în acelaşi timp.

I.L. Caragiale

Cel mai cunoscut dramaturg român s-a născut pe 1 februarie 1852 în satul Haimanale, în Prahova. După ce a învăţat vreme de un an cu preotul din sat a fost trimis apoi la studii, la Ploieşti. A urmat vreme de 2 ani cursurile Conservatorului de Artă Dramatică, dar mutarea în Bucureşti l-a obligat să le oprească. În 1871 s-a angajat pe post de sufleor şi copist la Teatrul Naţional Bucureşti, în perioada aceasta cunoscându-l pe Mihai Eminescu.

A debutat 2 ani mai târziu, în ziarul Telegraful, cu o rubrică de anecdote, apoi a început o colaborare cu revista Ghimpele, unde primele cronici ar fi fost semnate cu pseudonimele Car şi Policar. În 1974 publica primele sale poezii, în paginile Revistei contemporane, iar 3 ani mai târziu apăreau primele sale foiletoane teatrale, Cercetare critică asupra teatrului românesc, în România liberă.

Revista Convorbiri literare avea să fie însă publicaţia care îi găzduia primele piese de teatru, printre care O noapte furtunoasă şi Conu Leonida faţă cu reacţiunea. Punerea în scenă a piesei O scrisoare pierdută a fost un succes, iar în 1888 Titu Maiorescu l-a numit director al Teatrului Naţional Bucureşti.

După un scandal şi un proces în faţa unui publicist ce semna cu pseudonimul Caion, care l-a acuzat că a plagiat piesa Năpasta, Caragiale a decis să părăsească România şi s-a mutat la Berlin.

Ion Creangă

Născut pe 1 martie 1837, la Humuleşti, în Neamţ, Ion Creangă trebuia să devină preot, conform dorinţei mamei. Iar vreme de 12 ani a şi slujit în biserică, ca dascăl şi diacon. În acest timp a urmat cursurile Facultăţii de Teologie, proaspăt înfiinţată, dar şi Preperadandala, echivalentul de azi al Liceului Pedagogic, dorind să lucreze în învăţământ. A şi făcut asta, vreme de 25 de ani, după ce l-a avut ca profesor pe Titu Maiorescu, cel ce avea să-i deschidă drumul şi către publicarea poveştilor sale.

Viaţa în sânul bisericii a fost ceva mai plină de peripeţii. A fost înlăturat din cler, iar motivele care au dus la această decizie au fost mai multe: s-a separat de soţia sa, Ileana, deşi unui diacon nu îi era permis să divorţeze, şi-a tuns părul deşi diaconii erau obligaţi să îl poarte lung şi a împuşcat ciorile din curtea bisericii. În 1883 a fost reprimit în rândurile clerului, considerându-se că decizia iniţială a fost una greşită.

Ca învăţător a lucrat împreună cu alţi pedagogi la realizarea a 4 manuale şcolare, iar odată mutat în bojdeuca sa din Iaşi, după divorţ, a început să lucreze la poveştile ce aveau să facă istorie. Mihai Eminescu a fost cel care l-a încurajat să-şi pună istorisirile pe hârtie, iar primele tipărite în revista Convorbiri literare au fost Soacra cu 3 nurori şi Capra cu 3 iezi. Au urmat Punguţa cu 2 bani, Dănilă Prepeleac şi Povestea porcului, iar în 1877 Creangă a publicat prima sa nuvelă, Moş Nichifor Coţcariu. A continuat să scrie poveşti, dar anul 1881 a fost anul în care au văzut lumina zilei primele părţi din romanul său de căpătâi, Amintiri din copilărie.

Citeşte şi: La povești cu stră-stră-nepoata lui Ion Creangă, Ana Maria Caia. De la copilăria la mănăstire și Ozana cea frumos curgătoare, până la ucenicia cu Lazarov și mentoratul cu Andrei Gheorghe – LIFE.ro

Ioan Slavici

Scriitor, pedagog, jurnalist, membru al Academiei Române, Ioan Slavici face parte din patrulaterul de aur al literaturii române. Născut pe 18 ianuarie 1848, la Şiria, în judeţul Arad, Slavici nu dădea mari speranţe conform rezultatelor şcolare. A repetat clasa a IV-a, iar anii petrecuţi la liceul maghiar au fost un coşmar din cauza dificultăţilor pe care le întâmpina în învăţarea într-o limbă străină. A intrat însă, în această perioadă, în Societatea de lectură a elevilor români, fiind pasionat de literatură încă din copilărie, când bunicul îi citea poveşti seară de seară.

Urmează ani grei, marcaţi de o sărăcie cruntă şi mai multe şcoli schimbate şi nici  alegerea facultăţii nu i-a adus mai multă stabilitate. A plecat la Pesta împotriva voinţei părinţilor, ca să urmeze cursurile Facultăţii de Drept. A abandonat după 4 luni, spunând că profesorii nu i-au inspirat încredere.

Îşi ia gândul de la studii, însă recrutarea în armata imperială îl face să se răzgândească şi ajunge să se înscrie la Facultatea de Drept din Viena. Aici îl cunoaşte pe Mihai Eminescu, cu care leagă rapid o prietenie strânsă şi căruia îi împărtăşeşte câteva dintre scrierile sale. Acesta este cel care-l încurajează să continue să scrie şi îi deschide drumul către publicare. Îşi face debutul cu comedia Fata de birău, în 1871, iar prima poveste, Zâna Zorilor, vine tot la îndemnul lui Eminescu, fascinat de felul în care povestea Slavici.

În 1874 Slavici se mută la Bucureşti şi este, pe rând, secretar al Comisiei Colecţiei Hurmuzachi, profesor şi redactor la Timpul. Editează revista Vatra împreună cu Ion Luca Caragiale şi George Coşbuc, acesta fiind locul în care a fost publicat şi primul său roman, Mara, apoi colaborează cu ziarele Ziua şi Gazeta Bucureştilor.

Acelaşi Titu Maiorescu este cel care îl numeşte profesor la Liceul Matei Basarab, însă după câţiva ani articolele sale despre drepturile românilor în faţa maghiarilor îl trimit după gratii. Este eliberat de curtea de juri, însă este închis în scurt timp din nou. De 5 ori a fost închis în total, iar acuzaţiile repetate şi arestul l-au determinat până la urmă să plece din Bucureşti şi să se retragă la Paşcani.

Citeşte şi: Cele mai vechi teatre din România – LIFE.ro