Se dă startul IN:Fusion – un incubator de idei pentru artiști și oameni de știință - LIFE.ro
Sari la conținut

Se dă startul IN:Fusion – un incubator de idei pentru artiști și oameni de știință

IN:Fusion: apelul deschis de proiecte artistice, între 1 august și 1 septembrie. Ce trebuie să știe artiștii care vor să aplice?
Share this article

Apelul deschis de proiecte artistice, între 1 august și 1 septembrie

Pe 1 august, Asociația Qolony începe prima etapă a celui mai nou proiect pe care îl derulează, IN:Fusion, un hackathon experimental ce aduce împreună oameni de știință și teoreticieni cu artiști și designeri pentru a dezvolta împreună idei artistice inovative. Astfel, până pe 1 septembrie, artiștii din România pot înscrie pe site-ul asociației proiecte din sfera conceptului IN:Fusion – Biophilia – Technophilia, în care să își prezinte ideile de reconciliere a tehnologiei care crește exponențial cu nevoia de conectare cu natura.

Echipa artistică a proiectului, formată din Mihaela Ghiță, manager cultural, jurnalist de știință, Floriama Cândea artist, curator, Diane Pricop, manager cultural, jurnalist de art & science, dr. Ana Butcaru, cercetător științific, Centrul de Cercetare pentru Studiul Calității Produselor Agroalimentare și dr. Anca Aldea, cercetător științific INFIM, va selecta 10 artiști dintre cei înscriși pentru a participa la hackathon-ul care se va desfășura între 16 – 22 septembrie, la conacul Oteteleșanu aflat în patrimoniul Institutului Național de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Materialelor de pe platforma Măgurele.

Asociația Qolony și-a propus să promoveze colaborarea transdisciplinară între artă și cercetare științifică așa că recurge la un hackathon – context folosit mai degrabă de antreprenori, ingineri și programatori – în vederea dezvoltării unei infrastructuri colaborative între artiști și oamenii de știință. Acest tip de program are potențialul de a crea noi oportunități de învățare și de dezvoltare profesională și personală pentru disciplinele aparent diferite pe care le aduce împreună.

IN:Fusion: apelul deschis de proiecte artistice, între 1 august și 1 septembrie

IN:Fusion va da artiștilor posibilitatea de a-și testa și de a-și dezvolta ideile de proiecte împreună cu cercetătorii din institutele de cercetare partenere (Institutul de Științe Spațiale, Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Materialelor, Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Laserilor Plasmei și Radiației, Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Textile și Pielărie, Centrul de Cercetare pentru Studiul Calității Produselor Agroalimentare, GeoEcoMar – Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Geologie și Geoecologie Marină). De asemenea, prin participarea la program, artiștii vor putea avea acces la informațiile științifice și facilitățile din institute iar cercetătorilor le va oferi  prilejul de a interacționa cu un alt tip de creativitate, miza fiind formarea unor  parteneriate de lucru mai puțin convenționale.

Tema aleasă de IN:Fusion va investiga contrastul aparent dintre biofilie și tehnofilie, concepte care par a descrie doi poli opuși ai relației noastre cu lumea înconjurătoare. Cu toate acestea, schimbările rapide în contextele sociale, științifice, tehnologice și ecologice au dus la o coexistență a acestor două direcții – pe de o parte, tehnologia în creștere exponențială și, pe de altă parte, o preocupare crescândă pentru conservarea și protecția mediului înconjurător. 

Spre exemplu, omenirea a dezvoltat deja practici biomimetice, prin care recunoaște inteligența intrinsecă a speciilor non-umane (animale, ciuperci, bacterii, fungi), modelează tehnologii bazate pe aceste forme de inteligență, realizează clădiri vii, roboți auto-organizați și altele. În paralel, conștientizând impactul manipulării biologiei, există și un scenariu low-tech care imaginează o lume a rezilienței, a dezvoltării durabile, a industriei cu zero deșeuri, o lume care încearcă să schimbe tehnologiile care perturbă mediul natural. 

“Cum putem susține atât această creștere a interesului pentru tehnologie, cât și nevoia noastră intrinsecă de a fi conectați cu natura și de a proteja ecosistemele fragile ale Pământului? Putem privi tehnologia doar ca un agent al separării noastre de natură sau o putem valorifica ca pe un agent de conexiune cu mediul înconjurător? Putem stabili cu adevărat granițele clare între biologic și sintetic? Pot tehnologiile noastre digitale și modelele de sustenabilitate să remodeleze cultura pentru a fi aliniată cu nevoile lumii naturale? Ce contribuții aduce cercetarea științifică în acest sens?”, sunt întrebările la care își propun să răspundă prin acest hackathon inițiatorii proiectului.

În concluzie, IN:Fusion aduce în prim-plan provocarea de a găsi echilibrul între tehnologie și natură, de a integra progresele tehnologice în moduri care să fie în armonie cu mediul înconjurător, de a cauta modele științifice și de a implica comunități aparent diferite – artiști și cercetători pentru a explora împreună aceste scenarii. 

Mai multe detalii despre IN:Fusion se găsesc pe site: https://qolony.eu/infusion-open-call/ și în regulamentul aplicației.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora