BooksInspiring PeopleLife Stories
Foto: Andreea Toma | Huawei P30 Pro
BooksInspiring PeopleLife Stories
Șerban Copoț, între Asia Express, rolul de tată și căsnicia nonconformistă: cum a ajuns de la marinărie la muzică și mai apoi la Liga Exploratorilor?
Ramona Raduly
|Reading time: 17 mins
Foto: Andreea Toma | Huawei P30 Pro
Share this article

M-am întâlnit cu Șerban Copoț la o cafea într-o dimineață însorită, dar foarte friguroasă de aprilie. De mult nu am mai râs cu cineva, cum am râs cu el și de mult nu m-au mai năpădit nostalgiile cum mi s-a întâmplat atunci. Parcă toată adolescența și copilăria mea treceau cu repeziciune prin fața ochilor, de la năzbâtiile pe care le făceam, la chefurile la care dansam în cerc pe piesele Animal X.

M-am întâlnit cu Șerban pentru că am auzit că scoate o carte, „Manualul Exploratorului”, un manual ilustrat ca un meniu de joc video, dedicat puștilor care vor să devin exploratori. El, mare pasionat de explorat natura, a încercat să le pună în brațe băieților lui o carte din care să învețe reguli simple de orientare și supraviețuire în natură. Nu a găsit, așa că s-a apucat el să scrie o astfel de carte. După lansarea ce întâmplă azi, pregătește o tabără pentru 90 de copii, o tabără în care să-i învețe pe cei înscriși să aplice informațiile din carte. Cred că voi fi prima care îmi voi înscrie copiii într-o astfel de aventură deoarece mi se pare un lucru extrem de important pentru cei mici. De ce spun că e important? Șerban a făcut un master în ecologie și a înființat și o asociație, din dorința de a încerca să schimbe ceva în conștiința oamenilor. Ulterior a realizat că schimbarea nu se face plecând de la adulți, ci de la copii, pentru că nu e nimic mai rușinos decât să te tragă un puști de mână ca să-ți arate că nu ai grijă de natură.

Coperta Manualului Exploratorului

Am vorbit mult despre ecologie, carte, tabără, dar nu puteam să îl am la masă și să nu-l descos pe toate părțile, așa că mi-a spus și cum a stat treaba cu muzica, cum și-a cunoscut soția și nu ne-am mai oprit din povestit despre copii.

Șerban Copoț este genul de persoană pe care vrei să o asculți vorbind pentru că zice foarte bine ce zice și nimic nu este PR sau exagerat; totul este responsabil și asumat, iar lucrurile acestea se simt.

Foto: Andreea Toma | Huawei P30 Pro

De la experiența Asia Expres ți-a venit ideea să scoți un ghid al exploratorului?

Nu, eu bat munții României de 15 ani și fac expediții de la 8 ani.

Cu cine ai plecat în expediții la 8 ani?

Cu frații mei. Eu am trei frați mai mari și ei sunt pasionați de drumeții. De la ei am învățat să construiesc arcuri, praștii, toate drăciile. Asia Expres a fost un soi de challenge: hai să vedem dacă skills-urile pe care le-am dobândit în atâția ani sunt utile și pe un astfel de teren. Dar nu are nici o treabă experiența asta a mea cu făcutul autostopului.

De carte când te-ai apucat?

Acum șase ani. Cartea nu e un roman; e o compilație de informații pe care am încercat să o structurez și să o formulez atât de prietenos încât atunci când copiii se vor uita în acest manual – pentru că e un manual- să găsească informația foarte ușor, super sintetizat și să o poată pună în practică. Este foarte frumos ilustrată de către un ilustrator din Cluj care lucrează pentru SUA.

Când se lansează cartea?

Astăzi, pe 9 mai, la Hub Design. Am studiat piața și am încercat să găsesc un manual sau o carte pe care să o dau băieților mei, pentru că am doi copii – unul de 7 ani, Tedy și unul de 3 ani, Alex. Eu plecând mult cu ei în drumeții, am căutat o cărticică, dar nu am găsit nimic. Am găsit ori cărți de survivor care te învață cum să tai foca în două și să-i bei sângele ca să nu mori de sete, ori sunt tot felul de cărți aventură care ba sunt romanțate, ba conțin explicații generale despre „de ce stă cămila în deșert”. Așa că am zis să fac o carte care să-i ajute pe copii la modul practic. Am vrut să aleg o grafică asemănătoare unui meniu de joc video ca cei mici să poată accesa foarte repede informația. Mi-a fost foarte greu să fac asta și încă nu sunt convins că mi-a reușit, dar a ieșit superb.

Ce faci apoi?

Plec într-un turneu prin școlile din București și voi încerca să le prezint copiilor cartea, conceptul de Liga Exploratorilor, ce înseamnă să fii un explorator, să fii corect, să iubești natura, să tragi de mânecă cocalarul când îl vezi că lasă gunoaiele după ce își face grătarul și se rupe pe Salam, să fie proactivi, să fie prietenoși, să încerce să-și găsească cât mai mulți tovarăși de expediții. Încerc să creez o comunitate în jurul idei de a explora natura la modul responsabil.

Și tabăra?

Tabăra va fi între 28 iulie – 3 august, la Straja, unde copiii vor primi rucsac cu tot echipamentul de explorator.

Foto: Andreea Toma | Huawei P30 Pro

Cum se înscriu copiii în tabără?

Se va face un concurs online unde vor trebui să răspundă la niște întrebări care reprezintă de fapt doar un pretext; se va face o tragere la sorți și 90 de copii vor merge în tabăra asta.

Ce vârstă trebuie să aibă copiii?

Între 8 și 14 ani. Iar acolo vor fi 10 experți exploratori care vor avea grijă de ei să învețe să facă un foc, să-și construiască un adăpost, să se orienteze, să aplice ce este în carte. Cartea asta nu e genul de manual pe care să-l înveți pe de rost.

Și unde vor dormi?

Vor dormi în hotel, dar vor avea și o noapte la cort. Vor avea activități încât o să cadă lați și îi vreau odihniți, nu-i vreau obosiți.

 

View this post on Instagram

 

Weekend frumos, dragilor!🤗 #exploratori🌲⛰🗺 #familie👨‍👩‍👦‍👦

A post shared by Serban Copot (@serbancopot) on

Părinții te duceau în expediții?

Tata fiind navigator, stătea mai mult pe mare, dar când venea acasă mai făceam câte o ieșire la pescuit în Deltă, dar nu era la modul cotrobăit pentru că fiind tata, trebuia să aibă grijă: „Nu te băga acolo!”. Noi fiind draci de meserie, făceam toate nebuniile.

Unde ai plecat prima dată cu frații tăi?

La Limanul Tașaul. Tașaul e un lac, mai încolo de Năvodari, înspre Histria. Pe vremea aceea, între Mamaia și Năvodari era o pădure de mierea ursului și acolo găseai tot felul de ochiuri de apă. Mergeam cu autobuzul sau o luam pe jos de la capătul stațiunii Mamaia, de la butoaie. Ne mai opream, mai pescuiam, mai făceam câte ceva. În primele expediții m-au luat cu ei că nu mai scăpau de gura mea și a maică-mii, dar apoi mi-am făcut eu gașca mea de exploratori cu băieții mei de la bloc. Plecam dimineața, aveam fluierătura noastră cu care ne adunam; când se auzea fluierătura ieșeam ca popândăii, eram vorbiți de cu seara, fiecare ce aduce și plecam peste tot.

Citește și Şerban Copoţ: „Nu sunt de acord cu misoginismul sau cu feminismul. Ambele sunt nişte extreme. E momentul ca în România să începem să creştem şi bărbaţi!

Și maică-ta știa?

Da, sigur. Dar știa că sunt pregătit, nu-și făcea griji. Pe vremea aceea lucrurile erau puțin mai simple decât acum.

Foto: Andreea Toma | Huawei P30 Pro

Cât timp a fost tatăl tău navigator?

37 de ani. Dar și doi dintre frații mei au ajuns navigatori. Unul dintre ei este acum comandant de navă, celălalt a fost ofițer pe telecomunicații, dar s-a întors apoi la dragostea lui, jurnalismul.

Și al treilea?

El lucrează în publicitate.

Și mama ta cu ce se ocupa?

Ea era profesoară de desen.

Ce relație ai acum cu ei?

O relație normală.

Îi vezi des?

Pe mama ieri am dus-o la Constanța.

Te ajută cu copiii?

Nu. Sunt prea în vârstă ca să stea cu ei, iar noi ne-am obișnuit să-i creștem singuri, fără bone, fără bunici. E greu, mai ales pentru soția mea, eu mai tot dispar. Dar ne-am asumat asta și avem satisfacții pe măsură.

 

View this post on Instagram

 

Paste fericit, dragilor! Suzeta este a mea, sa stiti 😄😄 #familie👨‍👩‍👦‍👦 #sarbatori #sfintelepasti

A post shared by Serban Copot (@serbancopot) on

Ce voiai să te faci când erai mic?

Navigator.

Și te-ai făcut până la urmă, nu?

Da, la 9 ani m-am apucat de yachting. Apoi am urmat liceul de marină militară, s-a desființat în clasa a 10-a și am ajuns la marină civilă.

 

View this post on Instagram

 

Amintiri din copilarie 🙂 ghiciti care sunt eu? #copilarie #14ani #liceulmilitar #uniforma #marinamilitara⚓️🇷🇴

A post shared by Serban Copot (@serbancopot) on

Adică tu ești marinar?

De profesie, da. Apoi m-am dus la litere și am făcut masterul în protecția mediului.

Dar știi să navighezi?

Cum să nu?! Sunt campion național la yachting. Ce zici tu?!

 

View this post on Instagram

 

Fericiiiiiiiiiit! #sailing

A post shared by Serban Copot (@serbancopot) on

În vacanțe nu te dai cu barca?

Ba da, voi merge și anul acesta la Regate. Când am timp, mă cheamă echipajele pentru că au nevoie de oameni cu experiență. Vara asta voi merge vreo două weekend-uri și în toamnă mă duc la Naționale. Dacă ar fi după mine, aș tot sta pe ape, dar nu am atâta timp.

Dar de muzică când te-ai apucat?

Cu muzica am cochetat de mic, mi-a plăcut să cânt, să ciripesc. Am fost în corul liceului militar. Apoi m-am apucat de dans și în 1999 ne-am întâlnit cu Laurențiu Duță la o emisiune și el ne-a întrebat: „Dansați super tare, dar știți să și cântați?”. Eu am răspuns: „Eu ciripesc ceva!”. Și s-a oferit să ne facă piese și așa am început cu Animal X. Nu am vreo școală de muzică sau ceva…

Și ceilalți doi? Erați prieteni?

Suntem prieteni de copii. Vierme era în echipa de expediții de la bloc. Pe Alex, Șopârlă, l-am cunoscut mai târziu, la liceul militar. Dar pe Vierme îl știu de când se încălța cu fesul. 😂

Mai sunteți prieteni?

Sigur că da, am rămas prieteni.

Dar voi erați prieteni când v-ați întâlnit cu Laurențiu Duță?

Da, sigur. Eram o trupă de dans. Rupeam toate discotecile încercând să găsim breakeri. Toți râdeau de noi: „Ce mai faci mă cu beak dance-ul? E mort de mult. V-ați găsit voi!”. Toți făceau dansuri moderne. Noi am învățat singuri să dansăm de la televizor, mai prindeam câte un clip de la Music Instructor și învățam de acolo, cât apucam să vedem. Aveam un casetofon rusesc, băgam caseta cu Music Instructor sau Prodigy și începeam să inventăm mișcări de dans și făceam coregrafie.

Și așa v-ați făcut voi trupă?

Da, am ajuns celebri în Constanța și ne-au invitat la emisiune.

Dar cum ați ajuns celebri în Constanța?

Mergând prin discoteci, pe la baluri, a aflat lumea de noi pentru că era un proiect inedit.

Ce vârstă aveai când ai cunoscut prima dată succesul?

18 ani. După ce ne-au luat sub aripa lor cei de la 3 Sud Est ne-am mutat la București.

 

View this post on Instagram

 

Hahaha! La 7-8 ani ce fata de vulpoi mic aveam :)))) un weekend minunat dragilor!! #amintiridincopilarie #weekendplacut🍹☕️👌

A post shared by Serban Copot (@serbancopot) on

Dar uite că ei s-au reunit și scot piese faine și acum…

Bravo lor! Cântă super frumos, au piese mișto…

Vouă nu vă mai trece prin cap?

Ba da, dar nu vrem să o facem pentru bani. Muzica în România nu o faci pentru bani. Când om fi fiecare cu treaba lui și cu business-ul lui, o să băgăm chitarele în priză să ne distrăm, să ne amuzăm, să facem ce ne-ar plăcea nouă din muzică.

De ce v-ați oprit atunci?

Noi am avut un deal: când ajungem să facem muzică doar pentru bani, ne lăsăm. Am ajuns în punctul în care mergeam să cântăm doar ca să facem bani.

Adică făceați muzică la comandă? Făceați ce se cerea?

Nu, niciodată nu am făcut ce ni s-a cerut. Asta a fost o mare bătălie a noastră cu industria, am vrut să arătăm că evoluția există, însă ceilalți nu ne-au lăsat să facem asta. Nu a fost nici o problemă, noi ne-am continuat traseul așa cum am crezut noi de cuviință, având și un studio propriu, practic am făcut ce am vrut.

Dar de ce spui că ajunseserăți să faceți totul pentru bani?

Pentru că era o alergătură după bani. Am ajuns la o vârstă la care aveam nevoie de bani, iar viața de trupă acaparează tot, nu mai e timpul de altceva. Mie venindu-mi copilul pe lume, am spus: „E cazul să fac un stop pe piept. Nu pot să fac copilul și să alerg prin țară să cânt”. M-am plictisit făcând același lucru.

Foto: Andreea Toma | Huawei P30 Pro

Nu ți-e dor acum de turnee?

Când mă uit la ce e în industrie, nu mi-e dor de loc.

Nu ți-e dor să mai faci o „băieție”, să te mai întorci acasă după câteva zile?

Pot să fac asta oricând. Am o soție atât de deșteaptă încât mi-a lăsat lesa moale, iar eu dacă am lesa moale, nu mai plec.

Când ai cunoscut-o pe soția ta?

Acum 14 ani. Ea era model și am întâlnit-o într-o emisiune. Avusese o prezentare la Paris, a venit aici, a fost invitată la emisiune, am avut așa un „coup de foudre”, ne-am întâlnit la o cafea și am luat-o bătrânește, ușor, ușor.

Când ai cerut-o de nevastă?

După ce s-a născut Tedy, la vreun an. Noi suntem foarte nonconformiști, a fost doar o formalitate pe care am făcut-o ca să nu avem probleme la grădiniță, la școală, etc. Nu ne-am căsătorit religios, am fost la primărie noi doi, cu doi martori, cu Tedy și mai era și un câine vagabond acolo.

Alex a apărut în ,,legalitate”, nu?

Daaaa.

De ce nu v-ați luat și voi o bonă?

Puteam, dar nu ne-a încântat ideea de a ne crește copilul un străin. M-aș simți foarte bizar să văd că al meu copil are apucături pe care eu sau nevastă-mea nu le avem. Și așa e șocant când vine cu goange de la școală pe care le învață de la ceilalți copii.

Care e cea mai emoționantă amintire a ta de familie de 4?

Mi-e greu să identific un moment…

Care a fost ultima vacanță în care ați fost împreună?

Vacanța de iarnă, la schi.

Schiază cel mic?

Nu, Tedy. Cu ăla mic mi-am făcut eu mâinile de gorilă că am făcut coborâri cu el în brațe. 😂A mai stat cu noi pe pârtie, îl mai dădeam cu sania, mai stătea cu bunică-su. Noi mergem la schi la Toplița, de unde e soția mea. Eu acolo am învățat să schiez, abia la 28 de ani.

 

View this post on Instagram

 

Gramadaaaa!!!!!! #sanie #familie #vacanta

A post shared by Serban Copot (@serbancopot) on

Hai să vorbim despre ecologie. Ce te-a apucat să faci master în ecologie?

Prima dată când mi-a dat prin cap să abordez subiectul acesta, a fost în 2002 când am fost în Deltă și am găsit o mare groapă de gunoi. Plecasem cu ideea că o să văd o minunăție și am găsit cu totul altceva. Atunci am zis că trebuie să fac ceva, mai ales că eram cu Animal X, eram cunoscut, dar am realizat că neavând personalitate juridică, nu pot aborda subiectul la modul serios. Așa că în 2006 am înființat Asociația Generația Verde alături de băieți. Între timp, Salvați Delta s-a apucat de treabă. Așa că noi am început să ne gândim pe ce să ne axăm. Și ne-am oprit pe schimbări climatice care trebuiau abordate la modul cât mai pragmatic și practic. Schimbările climatice nu sunt cum e terorismul unde pui o față, cum e Osama bin Laden, schimbările climatice sunt ceva care nu te afectează acum, nu știi dacă te afectează pe tine, nu au o față, nu au conturat un personaj.

Am abordat acest subiect cu amprenta de carbon unde trebuia să găsim și o soluție. Iar soluția a fost să-i aducem pe oameni în zona pro activă să-și calculeze amprenta de carbon. Am muncit la acel calculator mult timp, am avut ca inspirație un calculator de amprentă de carbon din Marea Britanie, pe care l-am adaptat la datele din România. Între timp m-am apucat și de master, iar lucrarea mea de master a fost cu amprenta de carbon. Am avut o campanie care a fost difuzată  și de National Geographic și am reușit să strângem aproape 150 de mii de oameni care și-au calculat amprenta de carbon. Numai că amprenta de carbon fără offset, adică fără compensarea ei, e doar o conștientizare, fără finalizarea acestui proces. Am încercat să introducem acest concept în 2009, însă CSR-ul la momentul acela însemna să strângem niște pet-uri și cam atât. Afară se mișcau lucrurile, erau ONG-uri care se ocupau de compensare, la noi nimic. Poate acum ar fi momentul. Am încercat să aplic pentru parcurile naționale, să fac lucruri, numai că am luat niște țepe uriașe de niște zeci de mii de euro, am întâlnit șefi de parcuri care de fapt sunt șefii braconierilor, niște chestii cum nu ai văzut.

Am luat o pauză cu Asociația, am pus-o în hibernare și acum am revenit cu proiectul acesta. M-am gândit că dacă vrem să schimbăm ceva în țara asta, nu începem cu bătrânii, începe cu copiii pentru că nu e nimic mai rușinos decât să te tragă un copil de mână când tu ești neam prost și nepăsător. Acum e un soi de come back al Generației Verzi, cu Liga Exploratorilor.

Cum sunteți voi ecologiști acasă?

În primul rând încercăm să gestionăm resursele. Începem cu sfântul bec care nu trebuie să stea aprins la nesfârșit, încărcătorul de la tableta cu care se joacă ciutanii nu trebuie să stea mereu în priză, chestii mici, nu te gândi că e vreun templu al ecologiei la noi în casă. Încerc să folosesc bunul simț și raționamentul, nu suntem într-un jihad ecologist; copiii trebuie să se bucure de confortul vieții normale, urbane.

Care ar fi cele mai importante sfaturi, lecții de viață cu care ai vrea să rămână copiii tăi de la tine?

Cred că cea mai importantă lecție pe care trebuie să o învețe un puști este să știe să spună „nu”. Anturajul te împinge să faci anumite lucruri nasoale pe care tu nu le-ai face. Să ai tupeul să spui „nu”, e cel mai important. Eu în totdeauna nu am avut nici o problemă să spun nu. Că vorbești de droguri, de alcool, de vreun viol organizat sau alte tâmpenii, dacă tu la tine în gașcă poți să spui „nu”, înseamnă că ești un bărbat conturat. Tu poți să-i dai cea mai bună educație de pe planetă, dar dacă el pică într-un anturaj dubios, poate să ți-l deraieze grav.

Ai fost vreodată în situația asta?

Cum să nu?!. Numai că eu am spus „nu” întotdeauna.

Cine te-a învățat pe tine să spui „nu”?

Frații, tata, nu știu. Dar mereu am spus: „La mine e până aici. Dacă vă deranjează am plecat”. Putea să fie cât de cool, nu m-am băgat. Întotdeauna trebuie să fii cel mai treaz din încăpere.

Cum arată un părinte perfect?

Nu știu, să mi-l arăți și mie dacă știi tu vreunul.😂

Îți reproșezi ceva ca părinte?

Da, că încercând să-mi creez această lume, stau foarte mult timp plecat de acasă, iar asta mă macină cumplit. E o luptă constantă între job-ul pe care îl am și timpul pe care mi-ar plăcea să-l petrec cu ei.

Ce planuri ai pentru vara asta?

Păi vom fi împreună în tabără și trebuie să facem niște expediții. Am o grămadă de treabă.

Ce a însemnat pentru tine Asia Expres? Dar nu PR-istic 😀

A avut un impact pe mai multe straturi.

De ce te-ai dus?

De foame de bani! 😂Glumesc. Eram curios. Am văzut sezonul 1 și am văzut că e un challenge. Am zis că pot să-l fac, am crezut că am skills-urile necesare încât să mă duc acolo și să mă întorc sănătos. Mai ales că era vorba despre India unde se știe că e groasă treaba.

Sunt genul foarte ambițios și îmi place să mă înham la niște chestii, mai ales dacă sunt pe competiție și fun.

Soția ta ce a zis?

Ce să zică? Printre lacrimi: „Du-te că mă descurc!”. Ea mă susține, e o fată atât de bună! Dacă vede la mine un strop de entuziasm, e dispusă să facă multe. Știe că sunt spirit liber, super dinamic și nu vrea să-mi taie macaroana asta pentru că probabil m-aș ofili la geam așteptând pensia.

Și s-a descurcat minunat. Și eu la fel. Pentru mine cea mai mare realizare e că m-am întors sănătos. Aproape jumătate din concurenți au plecat pe targă de acolo. E foarte intens, foarte periculos. Când te uiți la televizor vezi doar jocurile de amuletă, nu-ți dai seama de pericol, în trafic, cu oameni beți, drogați la volan, am fost alergați noaptea, am simțit rasismul pe pielea mea, se întâmplă niște chestii.

Nu m-am întors alt om, nu am plecat cu nu știu ce iluzii, la fel cum nu am fost vreo nimfă care a plecat în lume: sărăcie și mizerie am văzut și aici, bine, nu la aceeași magnitudine. Dar psihic vorbind, m-am întors la fel.

Unde te-ai mai duce?

În America de sud, Africa…

BooksInspiring PeopleLife Stories
Share this article