Și animalele au emoții, „chiar dacă nu li se înroșesc obrajii și nu le tremură mâinile, chiar dacă nu au riduri să se încrunte ori glas să spună mi-e dor”. Cum arată viața sălbatică prin obiectivul fotografului Rareș Beșliu

Rareș Beșliu a visat mereu să fie artist. A început cu pictura în ulei, apoi cu muzica. Compunea versuri și cânta la chitară ori de câte ori era îndrăgostit. Dar după 20 și un pic de ani, viața lui de artist în devenire s-a oprit și a început să se concentreze doar pe cariera de unde putea avea un venit stabil. Însă destul a avut un plan pentru el. Așa că i-a adus fotografia în viață. Și a ajuns să învețe tainele acestei arte la New York Institute of Photography, secția Nature & Landscape. 

Astăzi serviciul înseamnă doar câteva ore pe zi. Restul timpului și-l petrece cu familia și marea sa dragoste: fotografia. Cum l-a schimbat ea pe Rareș Beșliu? Îl las pe el să ne spună în câteva cuvinte „e o aventură plăcută, dar care m-a făcut să ies din zona de confort. Înainte nu eram obișnuit să mă trezesc zile-n șir cu noaptea-n cap pentru un răsărit, nu aveam răbdare să stau nemișcat cu orele, nu știam să rezist frigului sau caniculei, nu puteam suporta insectele. Acum, toate astea vin la pachet cu fotografia și nu am încotro. Trebuie să le fac față, iar aventura continuă”. Dacă vreți să aflați mai mult despre Rareș Beșliu, despre fotografie și despre emoția dintre animalele din viața sălbatică, vă invit să citiți interviul de mai jos: 

Povestește-ne puțin despre tine. Cine este Rareș Beșliu…

Sunt tată, fotograf, antreprenor, economist, călător, meloman, cinefil. Sunt curios, îmi place să descopăr încontinuu și caut să dau un alt înțeles uzualului. Îmi place să am o viață activă, să nu stau locului și să cunosc oameni noi.

Rareș Beșliu: „FRUSTRARE. Un iepure gelos că nu are penaj colorat. Un fazan mâhnit că ar putea auzi mai bine cu urechile mari. Ce păcat că nu se văd cât sunt de frumoși! Împreună și fiecare-n parte.”

Care este cea mai frumoasă fotografie pe care ai făcut-o? Și care este povestea din spatele ei? 

Aleg „iepurele și fazanul” pentru că e cadrul cu care nu cred că o să mai am vreodată ocazia să mă întâlnesc, nici dacă aș mai trăi o sută de ani. Și asta nu pentru cât e de frumoasă, ci pentru cât e de inedită.

O să las descrierea ei din albumul „Emoții”, pe care-l voi lansa în primăvară: „FRUSTRARE. Un iepure gelos că nu are penaj colorat. Un fazan mâhnit că ar putea auzi mai bine cu urechile mari. Ce păcat că nu se văd cât sunt de frumoși! Împreună și fiecare-n parte.”

Eram în Cehia și vânam mori de vânt, rapiță, texturi, biserici și, într-o dimineață, m-au trezit păsărelele pe la 3. Au insistat așa mult cu gălăgia, că la 4 m-am ridicat din pat și am plecat pe câmp să caut iepuri. Am găsit mulți, dar nicio emoție. Pe la 7 dimineața, în spatele unei tufe de rapiță, a apărut un fazan și, cât timp îl pozam, a venit iepurașul chiar lângă el și s-au așezat spate în spate, de parcă s-ar fi certat. E fotografia care îmi aduce mereu aminte cât de mult noroc am câteodată! (râde).

Povestește-ne puțin despre expoziția „Emoții”, este pentru prima dată când un fotograf român explorează viața sălbatică prin prisma emoțiilor transmise de păsări și animale…

Când Ionuț Trandafirescu, fondatorul Bucharest Photofest, m-a invitat să organizăm expoziția, m-a cuprins un fel de panică. Sunt mii de imagini și nu știam ce să selectez dintre ele. Să le împart pe categorii, specii, țări, culori? Nimic nu părea suficient de captivant. Și atunci m-am gândit ca expoziția să fie un preambul la viitorul album, „Emoții” pentru care începusem lucrul de aproape 2 ani și îmi pusesem tot sufletul în el. Așa că acum pot avea ocazia să văd reacția oamenilor înainte de tipar, să le văd expresiile și poate, de ce nu, să schimbăm impresii și să găsim noi emoții pentru fotografii.

Expoziția înseamnă 31 de imagini, 31 de emoții, 31 de file de carte. E deschisă până pe 9 octombrie la Muzeul Național al Țăranului Român, iar intrarea e liberă. 

Pentru această experiență ai fost în multe colțuri ale lumii – de la păsările din Delta Dunării și ursul din Carpați, până la pufinii din Feroe, chirele din Islanda, flamingii din Cuba sau veverițele din Canada. Cum a fost această aventură pentru tine?

De multe ori, nu știu în ce zi a săptămânii sunt. La început a fost foarte obositor, dar cu timpul a devenit rutină. E o aventură plăcută, dar care m-a făcut să ies din zona de confort. Înainte nu eram obișnuit să mă trezesc zile-n șir cu noaptea-n cap pentru un răsărit, nu aveam răbdare să stau nemișcat cu orele, nu știam să rezist frigului sau caniculei, nu puteam suporta insectele. Acum, toate astea vin la pachet cu fotografia și nu am încotro. Trebuie să le fac față, iar aventura continuă. 

Citește și: Povestea unui strungar devenit avocat, devenit fotograf. Cum îți schimbă viața o călătorie în India? Și cum a ajuns Ștefan Dinu să lase pixelii fotografiei digitale pentru ambrotipie

Cum îți alegi subiecții pentru fotografiile tale?

Fotografiez tot ce mișcă. Orice vietate îmi poate transmite o emoție nouă sau mă face să o simt într-un mod diferit. Pornind de la banala vrăbiuță, până la pescărușul albastru, una dintre cele mai râvnite păsări pentru fotografi – toate sunt capabile să transmită cele mai diverse emoții. 

De multe ori, păsările mă aleg pe mine. Mi s-a întâmplat să am un plan clar, să-mi pun cortul de hide într-un loc unde așteptam să vină egretele, iar în locul lor să apară orice altă specie. În natură, totul e posibil și dinamic.