Simo, învățătoarea de pe Youtube ce predă cele mai amuzante și interesante lecții de mate și română. Sau Simona Florea, dascălul care folosește la maxim tehnologia într-o școală primară dintr-un cătun din Bihor

Toată lumea o știe de Simo, învățătoarea de pe Youtube, însă puțini știu că nu e vreo influenceriță, nici vreo vedetă, este Simona Florea, o învățătoare din satul Petreasa, din apropiere de Beiuș.

Simona are aproape 50 de ani și, deși a fost crescută după doctrinele și mentalitățile comuniste, la un moment dat a realizat că singura șansă a sistemului românesc de învățământ este digitalizarea. Înainte de pandemie avea impresia că vor mai trece 100 de ani până vom putea și noi să ajungem ca școlile din Europa, ca să nu mai vorbim de America. În pandemie, deoarece trebuia să predea simultan la toate cele cinci clase ale ei, în online, simțea că are nevoie de mai multe materiale, de lecții video pe care să le împărtășească copiilor ei. Nu a găsit nimic simpatic, amuzant, pe placul copiilor, dar totuși concentrat pe programa școlară. Și pentru că nimic nu o face să renunțe, Simona Florea și-a suflecat mânecile și-a ales o aplicație cu care să poată crea animații, a învățat să o folosească după tutorialele de pe Youtube și a creat primul video. Apoi încă unul și încă unul și tot așa.

Dacă intri pe canalul ei de Youtube, Simo are lecții despre înmulțire, împărțire, perimetru, fracții sau scriere corectă. Spune că nu are de gând să se oprească pentru că mai are multe de spus. Când va avea o colecție completă? Greu de spus. Dar nu se dă bătută. Iar aripi să viseze are multe, mai ales când vede cum crește numărul de abonați.

Spuneam că e ambițioasă și puternică. Și nu dezmint. Pentru că Simo este mamă a patru copii, dintre care trei sunt tripleți. Și Simo tocmai ce a învins un cancer extrem de urât și agresiv. Și dacă a fost în stare să ducă aceste bătălii cu viața, cu siguranță vom mai auzi de ea.

La ce clasă predați?

Simona Florea: Eu am toate clasele 😀. Predau simultan la clasele I-IV și clasa pregătitoare. Lucrez la o școală cu copii români și romi, doar că la clasa pregătitoare am înscris doar un copilaș, însă nu a venit niciodată la școală pentru că e în străinătate.

Am lucrat 27 de ani la Școala Gimnazială Remetea și această școală mai are o școală mică, primară, pe cale de desființare de ani de zile, iar eu aici predau.

Cum ați ajuns aici?

În urmă cu trei ani m-am îmbolnăvit de cancer, am făcut chimio și radioterapie și mi-am dorit puțin mai multă liniște. M-am gândit că aici sunt mai puțini copii și am ales să predau la această școală mică.

Vai! Ce fel de cancer? Și acum sunteți bine?

Da. Acum sunt bine. A fost un cancer la sân în stadiul 3. Tocmai ce s-au împlinit trei ani de când am fost diagnosticată. A fost un cancer invaziv, foarte urât, dar cu ajutorul lui Dumnezeu a trecut.

Dincolo, la Școala Remetea avem 20 de copii în cinci clase și îmi era foarte greu. Era prea obositor și simțeam că nu mai pot. Dincoace, la școala la care sunt acum, erau doar cinci copii la momentul acela pentru că acei copii romi înscriși mai mult nu veneau la școală. Între timp au revenit dragii de ei și acum sunt 8. Teoretic sunt 12 copii înscriși, însă pe patru dintre ei nu i-am văzut niciodată, nu au venit deloc la școală.

Câte școli sunt în comună?

Simona Florea: În Remetea sunt două școli gimnaziale și au mai fost încă două primare. Una s-a desființat și probabil și școala la care predau azi va avea aceeași soartă pentru că nu sunt copii.

Dar e o comună mare de era nevoie de așa de multe școli?

Are cam 3000 de locuitori comuna Remetea. Cazul acesta nu e numai în Remetea, este peste tot în țară. Înainte aceste școli aveau un număr mare de elevi, la școala centrală din comună, de exemplu, au fost și zece clase de a întâia. Treptat primarii au început să comaseze aceste școli, însă, așa cum se întâmplă în România, lucrurile s-au mișcat destul de lent. Au preferat să mențină aceste școli micuțe uneori din motive electorale, alteori să le facă pe plac părinților. Ei nu realizează că ar fi mult mai bine să fie 15 copii într-o clasă decât 10 în toate clasele, cel puțin din punct de vedere al costurilor. Dar asta e o discuție lungă.

Ca un rezumat: dumneavoastră predați acum celor 8 copii, din patru clase diferite.

Da. Teoretic predau la cinci clase simultan, practic predau doar de la clasa I până la clasa a patra. Iar dintre acești 8 copii, unul e în clasa a III-a, am unul de 14 ani în clasa a IV-a, sunt copii care au fost cândva la școală, dar care nu au trecut mai departe. Ca să vă imaginați, sunt copii cu care, de multe ori, nici nu știu ce să lucrez cu ei. Unii dintre ei nu știau nici măcar să scrie și să citească deși erau în clasa a III-a sau a IV-a. Misiunea mea este să-i fac, în primul rând, să nu abandoneze școala și apoi să lucrez cu ei măcar la nivelul minim al programei.

Au situații grele acasă, provin din familii vulnerabile?

Material, nu. Ei sunt copii care pur și simplu nu au venit la școală pentru că au fost în străinătate cu părinții, la cerșit, mai știu eu pe unde… Au case, mașini, nu au probleme materiale. Pur și simplu au fost cărați peste tot. Datorită pandemiei au revenit, însă noi nu știm cât vor rămâne. Eu știu că atâta timp cât îi am la școală, mă străduiesc să-i fac să îndrăgească cartea. Și de multe ori reușesc 😀. Le place la școală.

Din februarie, de când am început să revenim în format fizic în bănci, copiii romi au venit și ei. Până atunci, toată perioada aceea de predare online, eu nu i-am văzut pe niciunul dintre ei. De la începutul anului până în februarie, eu am fost doar cu patru copii în online, ceilalți nefiind de găsit.

Am început să folosim tehnologia și la clasă, avem câteva tablete și laptopuri și le place foarte tare și acestor 4 copii romi. Și pentru că inițial nu știau să scrie și să citească, s-au agitat foarte tare să recupereze ca să se poată bucura și ei de tehnologia de la clasă. Altfel, nu știau să tasteze și să caute pe internet, la fel cum făceau ceilalți.

Câți ani aveți?

Simona Florea: Mulți. 49 de ani voi împlini în septembrie. 😀

Nu sunt așa mulți…

Vai, când mă uit în spate mi se par mulți. Am un băiat de 27 de ani și tripleți care au împlinit anul acesta 24 de ani.

Aș vrea să nu plecăm de la tehnologie pentru că ce mi-a atras mie atenția la dumneavoastră este tocmai această situație incredibilă: o învățătoare dintre-o școală de la țară, se ajută de tehnologie ca să-i învețe carte pe copii. Învățătoarea copiilor mei, în centrul Bucureștiului, interzice telefoanele la școală… Cum se poate o așa discrepanță?

Wow! Eu atât de mult iubesc tehnologia și le spun tuturor: dacă nu ne adaptăm vom fi niște analfabeți. Cei care nu se adaptează la tehnologie în secolul XXI, pur și simplu vor muri încet. Dacă nu venea pandemia asta, ne-am fi mișcat extrem de greu în sensul dezvoltării tehnologiei în școli. Cred că digitalizarea asta ar mai fi avut mult timp de așteptat. Datorită pandemiei lucrurile, zic eu, în sfârșit vor deveni normale.

Apropo de asta, în urmă cu cinci ani, copiii mei s-au înscris la facultate în Anglia. Când am făcut înscrierile pentru facultate am fost șocată să văd că totul s-a făcut online. Totul era la un click distanță. Și atunci mă întrebam: nouă, în România, ce ne lipsește? De ce trebuie să se ducă mama cu copilul la facultate, cu dosarul șină în brațe și să completeze o mie de formulare?

Citește și: Clara Grecu, învățătoarea ce folosește tehnologia la o școală de la țară, cu mult înainte de pandemie: „Copiii vin oricum cu telefonul la școală. De ce să le interzic telefoanele când pot să mă folosesc de ele pentru ceva bun?”

Când a apărut aventura dumneavoastră cu tehnologia? Când v-ați dat seama că vă puteți folosi de ea?

Simona Florea: Erau tripleții mei în clasa a III-a când am cumpărat primul calculator. Încet, încet am văzut niște lucruri și am început să realizez cât de minunat e.

Am avut tot timpul în minte ce oportunități aș putea găsi. Am câștigat un proiect în 2008 de am renovat aproape întreaga școală. Am participat la Țara lui Andrei, un concurs pentru elevi și am câștigat o tabără pentru clasă. După aceea, în 2010, era un concurs pentru liceeni, EuroScola, al cărui premiu era o excursie la Strasbourg pentru o clasă întreagă. Copiii mei erau în liceu atunci și m-am dus la diriginta lor să o conving să participe. Ea mi-a spus că e aproape imposibil, mai ales că urma să concurăm cu cele mai mari licee din țară. Am făcut proiectul și au câștigat și au plecat la Strasbourg, o clasă de copii de la liceul din Beiuș.

Apoi am început să văd în online că există oportunitatea de a ieși din țară pe banii altora. Am fost în Austria cu copiii, la Bruxelles și astfel am văzut că tehnologia îți deschide noi orizonturi.

La școală când ați început să folosiți tehnologia?

Simona Florea: Înainte cu puțin de pandemie pentru că nu aveam nici măcar video proiector. Făceam totul de pe laptopul meu. Mă informam și aplicam la tot felul de concursuri. Era nu știu ce expoziție de pictură în Japonia, eu încărcam desenele, am descoperit e-Twining-urile și astfel înscriam clasa în proiectele de învățământ din lumea întreagă. Din păcate, directorii de școli, primarii, autoritățile locale nu înțelegea cu nici un chip necesitatea tehnologiei în școli.

Acum toată clasa este dotată cu device-uri?

Noi suntem 8 și avem patru tablete și două laptopuri pe care le-am primit din donații. Am primit doar patru tablete pentru că atâția copii erau la începutul anului. Și le-am spus copiilor că dacă la toamnă vin toți la școală, o să mai cer tablete de la acel sponsor pentru că acum chiar le putem folosi.

Azi, de exemplu, lucram cu ei și îi învățam să compună cărți online într-un program special. Și copilașii romi erau extrem de motivați să învețe cât mai repede să scrie pentru că încă se chinuiau cu cărticelele acelea și aveau tot timpul nevoie de ajutorul meu și al colegilor.  Însă tehnologia asta face școala mult mai interesantă și pentru ei.

Când ați descoperit Youtube-ul și cum v-a venit ideea să vă faceți un canal de Youtube?

Ideea mi-a venit în pandemie că de descoperit l-am descoperit demult.

În pandemie, când avurăm atâta vreme să ne tot uităm pe Youtube, am constatat că nu am resurse. Eu trebuia să predau la patru clase și mă tot gândeam că până pregătesc eu imagini, clipuri, lecții pentru toți, ar fi trecut o zi întreagă. Eu aveam nevoie de ceva scurt, concis, de informații potrivite fiecărei clase, astfel încât să îi pot lăsa pe cei de clasa a IV-a, de exemplu să aprofundeze, cât timp eu mă ocupam de clasa a II-a. Eu nu gândesc ca învățătorul care predă la o singură clasă, la mine totul trebuie să fie scurt și condensat pentru că nu am timp. Eu trebuie să trec mereu de la unii la alții.

Pentru o clasă te poți mobiliza să încarci poze și informații pe Google Classroom, dar pentru patru? Și mă tot gândeam de ce nu avem resurse. Măcar câteva lecții scurte.

Și așa mi-a venit ideea.

Și cum ați reușit să faceți filmulețele?

L-am întrebat pe feciorul meu cel mare cum de se poate să faci niște animații așa interesante, că tare mi-ar plăcea să fac și eu așa ceva. Atunci el mi-a trimis o listă de aplicații. Nu înțelegeam nimic. El mi-a spus să-mi aleg una și să încep să mă uit la tutoriale pe Youtube. Și așa am făcut. Când am văzut că se mișcă și la mine personajul, am fost extrem de fericită. Încă mai învăț.

Câte lecții aveți acum pe Youtube?

Simona Florea: Nici nu mai știu. Vreo 20, dar sunt puține. Merge foarte greu pentru că nu am timpul necesar. De curând am început să învăț să editez și partea de audio și pot spune că m-am experimentat. Dacă ar fi după mine, aș sta toată ziua să fac astfel de animații, dar mai sunt și altele de făcut.

Dar nu renunț. O să fac în ritmul meu până o să reușesc să-mi fac o colecție completă de lecții.

Câți abonați aveți?

Vreo 2500 cred. Dar, având în vedere că au fost vreo 500 până în ianuarie și abia de atunci au mai apărut 2000, eu cred că e un succes 😀

Atunci mi-am dat seama că oamenii au nevoie de lecții.

Peste câțiva ani o să vă treziți că facem bani din Youtube, ca influencerii… 😀

Cu lecții? Nu. Lucrez cu un copilaș de la mine din clasă care e și priceput, dar și foarte pasionat de Youtube. I-am spus și lui: „Cu educația nu o să facem noi bani din Youtube. Oamenii intră aici să se uite la divertisment”. Eu am spus mereu: Youtube-ul este locul unde poți fi găsit.

Citește și: Brio, platforma care testează real și corect cunoștințele copiilor noștri. Cu Gabi Bartic despre ce înseamnă digital în învățământ, despre fondul clasei, sistemul de notare și necesitatea de a construi viitori adulți educați

Dumneavoastră sunteți din Remetea?

Simona Florea: Nu, sunt din Beiuș și fac naveta de 30 de ani. Petreasa, satul în care lucrez acum e la 5 kilometri de Beiuș. Școala din Remetea, unde am lucrat 27 de ani, era la 9 kilometri.

Sunteți născută și crescută în Beiuș?

Da. Am terminat Liceul pedagogic la Oradea și Facultatea Babes Bolyai în Cluj.

Ce meserie aveau părinții dumneavoastră?

Muncitori. Dar, mama mea, care azi are 71 de ani, în tinerețe a început un Institut de matematică, însă a renunțat la jumătatea drumului, după doi ani de studii. S-a dus să lucreze la fabrică, însă și în ziua de azi îi place matematica și cred că moștenesc de la ea această pasiune. Tatăl meu nu mai este.

De ce ați ales calea asta? De ce ați ales să vă faceți învățătoare?

Simona Florea: Cred că îmi plăcea de mică. Eu nu știam altceva decât să mă joc de-a școala. Îl înnebuneam pe fratele meu. Veneam amândoi acasă de la școală și eu mă transformam imediat în învățătoare.

Cred că acest vis din copilărie s-a transformat în realitate și pentru că eram oameni simpli, oameni săraci și mama tot timpul îmi spunea: „Eu nu am bani să te port la facultate și prin urmare o să faci ce o să poți”. La vremea aceea cred că mi-aș fi dorit să devin profesor, însă m-am adaptat situației. Oricum, la vremea respectivă era extrem de greu să termini un Liceu Pedagogic. Nu era atât de greu să intri, cum era să supraviețuiești până la final. Atât de mult am învățat și atât de greu a fost încât, acum când le povestesc copiilor, nu le vine să creadă.

Și primul post l-ați avut la Remetea?

Da. Aici am primit repartiție. Ca să primești repartiție aproape de casă, se calcula media din toți anii de liceu plus media de la BAC.

V-ați fi dorit în Beiuș?

Mi-am dorit să rămân în Oradea pentru că mi-a plăcut foarte mult orașul. Și, deși aveam medie mare, nu erau posturi în Oradea, așa am fost repartizată la Remetea. M-am căsătorit aici și aici am rămas.

Cum adică ați terminat liceul și v-ați căsătorit? Unde l-ați găsit pe soțul dumneavoastră?

În Beiuș. Era suplinitor la o școală din apropiere, însă nu are nici o legătură cu învățământul. El e mecanic și lucrează ca mecanic la o fabrică din oraș. Era vărul unei colege de-ale mele și așa ne-am cunoscut.

Și cât de repede au apărut copiii?

La 2 ani am născut primul copil și la 24 de ani aveam deja patru 😀. Tripleții mei au azi 24 de ani și eu le spun că la vârsta lor eu aveam deja 4 copii. Vă dați seama că nu pot să proceseze chestia asta, e prea complicată 😀

Nici eu nu pot să procesez 😀. Cum tripleți? Ați știut vreo secundă că urmează să aveți tripleți?

Simona Florea: La început nu. Am avut probleme cu prima sarcină. Cu cel mare am stat vreo 6 luni în spital, din cauza unei iminențe de avort. Când am rămas însărcinată a doua oară nu m-am dus la doctor. Am fost extrem de inconștientă, nici nu vreau să-mi amintesc. La cinci luni, când nu mai puteam să umblu pentru că mă durea burta îngrozitor, m-am dus la medic. Mi-a făcut ecografie și mi-a spus că am doi copii. Atunci eu mă gândeam: „Cum o să duc o sarcină cu doi copii când eu de-abia am dus o sarcină cu unul”. M-am internat în spital pentru că deja se anunța o sarcină cu probleme și după o săptămână mi-au făcut altă ecografie. Era un medic tânăr, îmi amintesc și acum, care, în timpul ecografiei a început să numele: „1,2, 3.. aici sunt trei copii.”. I-am născut la șapte luni și am stat cu ei în spital două luni înainte să se nască și două luni după.

Ce fac ei azi? Cu ce se ocupă și câți mai sunt prin țară?

Cel mare a terminat Electronică și lucrează pentru o firmă din Statele Unite. E căsătorit cu o americancă, trăiește pe lângă Timișoara și vrea să-și deschidă un business propriu.

Fata a terminat psihologie și lucrează tot pentru o firmă americană. Când m-am îmbolnăvit, ea a lăsat tot și a venit să stea cu mine. Știți cum e? Fetele parcă simt altfel.

Unul dintre tripleții băieți a terminat criminologie și lucrează la o închisoare în Birmingham, iar celălalt locuiește lângă Los Angeles. El a terminat business și marketing și lucrează la o companie foarte cunoscută în toată lumea.

Trei băieți și o fată. Dumnezeu a fost bun!

Da, așa e. Când eram însărcinată, mă rugam să fie și o fată. Iar fiică-mea mă întreabă acum: „Dar tu de ce nu te-ai rugat să fie și două fete?”. Și eu îi răspund: „M-am speriat că ar putea să fie toți băieți” 😀.

Citește și: Narada, „unitatea de primiri urgențe pentru educație” care oferă tablete și internet copiilor pentru școala din timpul pandemiei. Și povestea copilului desculț, de la țară, care azi ajută alți copii

Nici nu pot să-mi imaginez cum a fost să-i creșteți…

Știți cum e? Când ești tânăr totul e mai simplu. Eu cred că am avut tot timpul mindset-ul acesta de creștere pentru că întotdeauna am văzut numai lucrurile pozitive. Nu m-am gândit niciodată ce greu e, mă gândeam: „O să ajungă la școală și o să facem lecții împreună”. Până la 3 ani am fost doar eu cu soțul meu. El lucra atunci de noapte ca să poată să mă ajute ziua. De la 3 ani până au mers la școală a venit mama mea să ne ajute.

Le-ați fost învățătoare?

Nu. Și îmi pare rău, dar părerea de rău am înțeles-o mult mai târziu. Acum i-aș lua la mine în clasă.