„Sunt o supraviețuitoare a abuzului emoțional”. Violența în școlile românești: 1 elev din 2 amenințat sau agresat. Cum vede Ruxandra Mercea educația românească și cum putem spune STOP violenței

Ruxandra Mercea: „Doar atunci când le vom ridica eticheta de „cauzatori de probleme”, copiii se vor simți în siguranță să spună ceea ce li se întâmplă”

Cât de deschiși sunt copiii să vorbească despre ce li se întâmplă? Și cum pot fi implicați elevii în prevenirea și combaterea violenței în școli, precum și în promovarea unei culturi a respectului și a toleranței?
Înainte să îți răspund la întrebare, îi rog pe toți cititorii să se gândească de câte ori au auzit că, de fapt, „copiii din ziua de azi sunt problema”. În acest context, copiii sunt atât de deschiși pe cât sunt și adulții. Adică aproape deloc. Copiii ar fi mai deschiși în a vorbi despre ceea ce li se întâmplă decât adulții, dacă li s-ar oferi un context de încredere și de siguranță. Cheia în combaterea violenței, precum și a culturii respectului și a toleranței, este și a fost întotdeauna la adulții din jurul copiilor și se poate acționa doar într-un cadru în care adulții își asumă schimbarea. Doar în acest mediu pot fi implicați în schimbare și elevii mai mari, de liceu sau gimnaziu, prin a fi mentori, peer meditators cu training, și prin șansa de a da o mână de ajutor colegilor mai mici. Doar atunci când le vom ridica eticheta de „cauzatori de probleme”, copiii se vor simți în siguranță să spună ceea ce li se întâmplă. 

Care sunt consecințele pe termen lung ale violenței în școli, atât pentru elevi, cât și pentru comunitatea în care trăiesc?
Absolut nimic nu poate să justifice violența asupra copiilor și orice act de violență asupra lor va lăsa urme care mai pot fi reparate doar prin ajutor de specialitate (psihologi, terapeuți) și cu un efort personal imens și constant pe care vor fi nevoiți să îl facă mulți ani la rând. Actele de violență la care îi supunem pe copii vor avea impact asupra vieții lor ca adulți și se vor traduce în probleme în relațiile cu partenerii lor de viață, probleme în relațiile de la locul de muncă și o durată a vieții mai scăzută. Iar acestea sunt cazurile cele mai fericite. Despre cazurile nefericite ne este și mai greu să vorbim, având în vedere faptul că penitenciarele sunt pline de victime care au devenit, în timp, delincvenți. Un astfel de impact își pune amprenta în mod major și, din păcate, uneori ireversibil asupra vieților lor.

Ce măsuri pot fi luate la nivel de politică educațională pentru a preveni și gestiona violența în școli?
Având în vedere că trăim într-o țară în care controversata lege a educației, aflată în acest moment în dezbatere în parlament, nu menționează și nu face referire nici măcar o dată la sănătate emoțională sau la emoții, cred că este clar de unde ar trebui să începem. Este nevoie de un cadru legal care să creeze contextul de care avem nevoie pentru a gestiona violența în școli la nivel național. Directorii unităților de învățământ au nevoie atât de motivație, cât și de unelte pentru a acționa și pentru a putea prioritiza siguranța și sănătatea fiecărui copil (atât fizică, emoțională, cât și mentală).

Citește și: Violenţa părinţilor asupra copiilor. Metode prin care poţi evita să-ţi loveşti copilul chiar dacă ai fost, la rândul tău, lovit de părinţi

Cum pot fi instruiți și sprijiniți profesorii pentru a face față violenței în școli și pentru a promova un mediu de învățare sigur și plăcut?
În orice comunitate stările emoționale se transmit, iar dacă membrii unei comunități simt constant stări negative, cum ar fi anxietatea, stresul, insuficiența, neîncrederea, vor transmite, la rândul lor, aceleași stări și celorlalți membri ai comunității. Ca să schimbăm asta, trebuie să realizăm că întreaga instruire, precum și ajutorul profesorilor pornește de la relația cu directorii. Investiția în formarea directorilor ca lideri puternici este esențială în crearea unei comunități în care profesorii să conviețuiască într-un mediu sigur și plăcut. În momentul de față, în România, directorii de școli sunt îngropați în hârtii și au prea puține ocazii (și prea puțin timp) de a fi lideri de echipe. Starea de bine este dată de către director spre profesor, doar așa profesorul o va putea experimenta la rândul său și, mai apoi, în sala de clasă. 

Ce rol au părinții în prevenirea și combaterea violenței în școli și cum pot aceștia colabora cu cadrele didactice și elevii pentru a promova un mediu educațional sigur și sănătos?
Rolul părinților este similar cu cel al profesorilor. În primul rând, trebuie eliminate atât de la școală, cât și de acasă, critica, pedeapsa, judecata, umilirea, rușinarea, comparația. Toate acestea duc la comportamente violente pe care copiii noștri le adoptă. În timp, le vor scădea încrederea în ei și le vor produce stări de stres și anxietate, iar motivația de a învăța și de a progresa va scădea semnificativ. Aceste elemente negative e bine să fie înlocuite cu iubire necondiționată, acceptare de sine, încurajare și încredere. Așa arată un stil de parenting asumat și concentrat pe sănătate emoțională, în care limitele se pot seta cu calm, iar părinții investesc timp de calitate în relațiile cu copiii. Acest stil poate fi folosit în mod similar și în relația părinți-profesori. Este timpul să venim împreună, să nu ne mai poziționăm de-o parte și de alta a unei văi, ci să fim uniți și să avem același scop – acela de a crește viitori adulți sănătoși, independenți, cu identitate proprie, autonomi, ghidați de o motivație intrinsecă și o viziune și dorință de mai bine, dar și cu acceptare reciprocă și setare de limite. 

Ruxandra Mercea: „Copiii vor greși, se întâmplă mai mereu, uneori chiar și fără intenție, dar dacă le punem etichete de victime și abuzatori, nu vom face decât să le adâncim problema”

Ce se poate face pentru a ajuta victimele violenței în școli să se recupereze și să se integreze din nou în comunitatea școlară?
Această reintegrare trebuie văzută astfel: 80% cum prevenim? 20% cum acționăm în momentul în care copiii o dau în bară? Copiii vor greși, se întâmplă mai mereu, uneori chiar și fără intenție, dar dacă le punem etichete de victime și abuzatori, nu vom face decât să le adâncim problema. Adulții trebuie să fie acolo lângă elevi, să îi sprijine și să îi ajute să își repare relațiile, să își asume greșelile dar și procesul de reparare. Acesta e rolul școlii, de fapt – de a-i învăța pe copii cum să aibă relații sănătoase atât acasă, cât și la școală, dar și cum să repare rupturile și cum să mențină relațiile sănătoase. Este nevoie, deci, de o modificare a politicilor de comportament în ceea ce privește bullyingul, dar și de un mecanism de acțiune în adresarea comportamentelor nesănătoase în rândul copiilor. 

Care sunt cele mai bune practici internaționale în prevenirea și combaterea violenței în școli și cum pot fi acestea adaptate la realitatea din România?
Noi am adus și în Școala Încrederii câteva dintre cele mai bune practici internaționale de prevenire și combatere a violenței în școli: procesul „Leader In Me”, implementat în acest moment în peste 5000 de școli la nivel global; procesul „Restorative Approaches”, cel prin care școlile învață practici de reparare a relațiilor; practicile de wellbeing dezvoltate și documentate în Transylvania College.