Thierry Mugler, unul dintre cei mai influenţi designeri de modă din toate timpurile
În prima lună a anului lumea modei a pierdut 2 nume care au făcut istorie. După ce Nino Cerruti s-a stins pe 15 ianuarie într-un spital din Italia, 8 zile mai târziu designerul francez Thierry Mugler a fost găsit şi el fără suflare în propria casă. Avea 73 de ani şi deşi moartea sa a venit pe neaşteptate, agentul său a spus că a fost una naturală.
Thierry Mugler, un munte de creativitate
Manfred Thierry Mugler s-a născut la Strasbourg şi a arătat încă de mic înclinaţia deosebită către arte. La şcoală prefera să deseneze decât să fie atent la ore, iar la 9 ani a decis că vrea să studieze baletul. Avea doar 14 ani când s-a alăturat corpului de balet de la Opera naţională Rhin, iar ceva mai târziu a studiat Designul interior la Şcoala de Arte Decorative din Strasbourg.
A lucrat o vreme ca designer pentru magazinele de haine din Londra, apoi a ales să se ocupe de ceea ce găzduiau acestea. Avea 23 de ani când a început să creeze haine pentru Karim, iar stilul lui începea deja să fie remarcat datorită umerilor laţi, accentuaţi ce aveau să devină unul dintre elementele lui caracteristice.
Un an mai târziu Thierry a decis că are nevoie de o scenă mai mare, aşa că s-a mutat la Paris. A făcut vreme de 2 ani haine pentru un boutique celebru la acea vreme, Gudule, iar apoi a început să lucreze ca freelancer pentru mai multe case de modă din Paris, Milano, Londra şi Barcelona.
În aceeaşi perioadă a lansat şi prima colecţie personală, Café de Paris, un mix între sofisticat şi urban care l-a convins pe editorul de modă Melka Treanton să-l ajute pe Mugler să intre în galeria marilor designeri. În 1976 i-a cerut să-şi prezinte colecţia în cadrul unui eveniment organizat de Shiseido, la Tokyo. A mers cum nu se poate mai bine, aşa că la 30 de ani Thierry Mugler îşi deschidea primul boutique în Paris, iar în scurt timp lansa şi prima sa colecţie destinată bărbaţilor.
Anii `80 şi `90 au fost anii de glorie ai designerului francez, anii în care elementele Mugler au devenit iconice: umerii supradimensionaţi, decolteurile adânci, taioarele şi rochiile cu talie îngustă, şoldurile pline. A promovat un stil suprarealist, reinventând silueta feminină şi folosind pielea, metalul, latexul în combinaţii neînchipuite până la el.
O femeie trebuie să se mişte ca o femeie şi un star trebuie să se mişte ca un star.
Iar starurile s-au lăsat pe mâinile lui fără teamă. Michael Jackson şi Madonna au fost printre primii cuceriţi de stilul futurist al designerului francez.
Omul care a transformat prezentările de modă în spectacol
Iconice au devenit şi prezentările sale de modă, Mugler transformându-le în spectacole complexe.
Întotdeauna am crezut că moda nu este suficientă de una singură şi că trebuie prezentată într-un mediu muzical şi teatral.
Thierry Mugler a adus pe scenă blănurile false şi a militat pentru protecţia animalelor într-o vreme când nu doar că nu era la modă lucrul acesta, dar părea o atitudine desprinsă din filmele SF.
Creaţiile lui au depăşit însă scenele de modă şi magazinele exclusiviste. Mugler a creat celebra rochie a lui Demi Moore din Propunere indecentă, considerată una dintre cele mai frumoase rochii ale anilor `90. Tot el a creat ţinute pentru David Bowie şi George Michael, dar şi pentru Kim Cattrall în Sex and the City. Unul dintre cele mai bine vândute parfumuri din lume, Angel, este tot creaţia lui.
Forţat de Clarins să închidă linia de haine ready to wear, în 2002, Thierry Mugler a decis atunci să părăsească lumea modei. Vedetele nu l-au uitat însă. Lady Gaga, Beyonce, Cardi B au apelat pe rând la creaţii mai vechi sau unele noi, realizate de omul căruia nu i-au dispărut ideile odată cu retragerea de pe scenă.
A creat costumele şi decorurile pentru Cirque du Soleil şi a regizat Extravaganza, una dintre scenele din Zumanity, dar şi costumele pentru turneul mondial I am… al lui Beyonce. Le-a îmbrăcat pe Kim Kardashian pentru Gala Met din 2019 şi pe Cardi B pentru Premiile Grammy.
Iar anul trecut Mugler a revenit în faţa publicului cu ocazia expoziţiei dedicată lui, Couturissime, organizată la Muzeul de Arte Decorative din Paris.