Dacă credeai că fobiile tale sunt doar ale tale sau le-ai dobândit pentru că părinţii te-au influenţat într-un fel sau altul, ei bine, te înşeli. Studiile arată că anumite amintiri, emoţii şi experienţe se transmit de la o generaţie la alta prin modificări în structura ADN-ului, adică involuntar.
Cercetătorii de la Şcoala de Medicină a Universităţii Emory din Atlanta, citaţi de The Telegraph, au descoperit că şoarecii de laborator puteau transmite genetic informaţii specifice puilor lor, mai exact informaţii despre noţiuni traumatice sau stresante. Mai exact, părinţilor care li se dădeau să miroasă flori de cireş, li se administrau apoi mici şocuri electrice, înainte să li se dea voie să se înmulţească. Puii lor, deşi nu fuseseră supuşi la acelaşi tratament, dădeau semne de teamă atunci când li se dădea să miroasă flori de cireş.
Această descoperire atrage asupra felului în care anumite boli pot să aibă o componentă genetică. Asta ar explica mai ales fobiile, dar şi anxietatea sau sindromul stresului post-traumatic.
Cercetătorii care şi-au prezentat studiul în cadrul revistei Nature Neuroscience au decoperit că atât creierele cât şi genomul şoarecilor testaţi prezentau modificări în ariile responsabile de detectarea mirosurilor. Acest lucru sugerează că anumite experienţe se transferă din creier asupra genelor, fiind apoi purtate de generaţiile ulterioare.
Studiul deschide calea cercetărilor asupra transmiterii trans-generaţionale a diverselor maladii care au legătură cu psihicul, dar şi obezitatea, diabetul şi bolile metabolice.