TIFF 2021. Tot ce vrei să știi despre cel mai important festival de film din România
TIFF 2021 începe mâine și este probabil cel mai așteptat eveniment cinematografic al anului în România. În 2002, la prima ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania, toată lumea ridica din sprânceană. Fuseserăm obișnuiți cu filme românești cu buget mic, multe dintre ele pe aceeași temă a comunismului, era o perioadă în care ne întrebam ce avem noi bun de arătat. Aveam pentru că tinerii regizori români deja își arătau talentul la festivalurile de film internaționale și era vremea în care lumea aplauda frenetic niște nume precum Cristi Puiu, Mungiu, Jude sau Giurgiu. De fapt, chiar unul dintre ei a avut ideea ca România să aibă și ea propriul festival de film, visând probabil la ceea ce avea să ajungă acest eveniment, dar imaginându-și probabil că e doar un vis frumos.
TIFF 2021. O scurtă istorie a festivalului
Tudor Giurgiu este cel care a creat TIFF. Și l-a crescut ca pe un copil care a ajuns mare și a ajuns să-i fie recunoscute meritele în lumea întreagă.
„În 2002, TIFF s-a născut în ciuda tuturor condițiilor de atunci, într-o țară cu o industrie cinematografică în amorțire, în care sălile de cinema se goleau și se închideau. Nimic nu a fost obișnuit în evoluția noastră ca festival, deci nici aniversarea de 20 de ani nu avea cum să fie altfel decât specială.
Ne dorim să rememorăm alături de cât mai mulți cu fani, prieteni și invitați dragi ai TIFF-ului momentele grozave pe care le-am trăit în aceste decenii. Am optat pentru cea mai sigură variantă în care putem s-o facem.”, declară Tudor Giurgiu, președintele TIFF într-un comunicat emis de tiff.ro.
Citește și: Tudor Giurgiu: „Breasla noastră e dezbinată, mai ales din cauza accesului la finanţare”
De-a lungul anilor, iată 20 la număr acum, pe covorul roșu de la TIFF au defilat nume importante ale cinematografiei mondiale precum Julie Deply, Michael Radford, Annie Girardot, Catherine Deneuve, Claudia Cardinale, Jacqueline Bisset, Sophia Loren sau Alain Delon.
Azi regizori de peste tot vin la Cluj, la TIFF și își prezintă creațiile. Iar pentru români este o mare mândrie.
Cunosc oameni care își rezervă anual câteva zile de concediu pentru a vizita Clujul în timpul festivalului. Și se întorc încântați de fiecare dată. Anul acesta TIFF se organizează puțin mai târziu decât de obicei, însă vestea aceasta bună a umbrit orice alt neajuns.
TIFF 2021. Când începe și cât costă un bilet?
Ediția de anul acesta a Festivalului Internațional de Film Transilvania va avea loc între 23 iulie și 1 august. Festivalul se va desfășura în mai multe locații printre care piața Unirii din Cluj Napoca, Casa de Cultură a Studenților din Cluj, Muzeul de artă și Castelul Banffy din Bonțida.
În ziua deschiderii festivalului, vor fi proiecții aniversare în 20 de locații din țară, simultan. Vineri, pe 23 iulie, de la ora 21:00, comedia spaniolă Dineu cu vecinii de sus (r. Cesc Gay) va avea parte de o proiecție specială în Piața Unirii din Cluj-Napoca și se va vedea, în paralel, pe marile ecrane din: Alba Iulia, Arad, Bistrița, Borșa, Brașov, Criț (jud. Brașov), Florești (jud. Cluj), Iași, Lugoj, Miercurea Ciuc, Morău (com. Cornești), Oradea, Salonta, Satu Mare, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Sighet, Târgu Mureș și Toplița.
Costul unui bilet depinde de proiecția din ziua respectivă, dar și de locația în care va putea fi vizionat filmul. Aici găsești programul complet al festivalului, dar și tipurile de bilete disponibile.
Ce vom vedea la TIFF 2021?
Ca și anul trecut, o selecție de filme va putea fi vizionată online, pe platforma de streaming TIFF Unlimited (unlimited.tiff.ro).
Filmul românesc este „regina balului” la cea de-a 20-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (23 iulie – 1 august, Cluj-Napoca), mai mult ca niciodată fidel misiunii sale de a promova și susține dezvoltarea cinematografiei autohtone. Un număr impresionant de 45 de titluri, dintre care 32 de lungmetraje si 13 scurtmetraje, constituie selecția de filme românești din programul acestui an.
Cele trei filme care reprezintă România la Festivalul de la Cannes se vor vedea pentru prima oară în țară la TIFF. Inclus în secțiunea Quinzaine des Réalisateurs, Întregalde (r. Radu Muntean) spune o poveste captivantă cu accente de thriller despre limitele generozităţii.
Cele două scurtmetraje, When Night Meets Dawn (r. Andreea Borțun) și Interfon 15 (r. Andrei Epure), proiectate în Quinzaine des Réalisateurs, respectiv Semaine de la Critique, se numără printre cele 11 titluri care concurează pentru cel mai bun scurtmetraj românesc la TIFF.
Filme selecționate sau premiate în marile festivaluri ale anului trecut – Cannes, Veneția și San Sebastián – dar și noutăți absolute semnate de regizori precum Pedro Almodóvar sau François Ozon vor completa seria de surprize rezervate publicului TIFF, la cea de-a 20-a ediție.
Citește și: TIFF 2020 — Cum a fost posibilă organizarea primului mare festival din România în timp de pandemie
Unul dintre cele mai așteptate filme ale anului, semnat de Harry Macqueen și prezentat în premieră la San Sebastián, este Supernova, cu Colin Firth și Stanley Tucci, o poveste de dragoste tandră în care cei doi protagoniști călătoresc prin locuri dragi lor pentru a-și revedea prietenii, întrucât unul dintre ei se luptă cu pierderea memoriei.
Despre amintirile care ne leagă vorbește cu nostalgie și Gli anni più belli, de Gabriele Muccino, o istorie a Italiei văzută prin prisma unei prietenii care se întinde pe patru decenii. Moda, muzica și atmosfera anilor ’80 sunt fundalul aventurii amoroase dintre doi adolescenți pe care o singură vară îi va schimba pentru totdeauna. Cu 12 nominalizări la Premiile César, Été 85 nu e doar un tribut adus celor dintâi fiori ai dragostei, ci și revenirea regizorului François Ozon la stilul îndrăzneț, bizar și fermecător care l-a consacrat.
Filmul a fost selecționat la Cannes 2020, unde ar fi trebuit să aibă premiera și Enfant Terrible (r. Oskar Roehler), un frenetic rollercoaster biografic dedicat „copilului teribil” al cinematografiei germane, Rainer Werner Fassbinder, fabulos interpretat de Oliver Masucci.
Tilda Swinton este electrizantă în rolul unei actrițe abandonate în The Human Voice, proiectat anul trecut la Veneția.
Primul film în engleză al lui Pedro Almodovar este un monolog labirintic inspirat de piesa lui Jean Cocteau. În drama distopică New Order, a mexicanului Michel Franco, premiată cu Leul de Argint la Veneția, protestele violente răstoarnă întregul sistem, destabilizând, în vâltoarea lor, viețile tuturor.
Citește și: Cum a ajuns băiatul unui arbitru, licențiat în economie, unul dintre cei mai apreciați regizori la Cannes. Povestea lui Corneliu Porumboiu surprinsă din „decupajele” sale de viață
Aflat pe lista scurtă la Oscarul pentru Cel mai bun film străin și prezentat la Veneția, La nuit des rois (r. Philippe Lacôte) este o fabulă fascinantă despre puterea imaginației. Un tânăr trimis în mijlocul pădurii ivoriene, în faimoasa închisoare La Maca, condusă chiar de deținuți, are de îndeplinit un ritual cu final neprevăzut: să spună o poveste care să țină o noapte întreagă.
Tot de la Veneția, unde a câștigat trofeul Queer Lion, vine și The World to Come (r. Mona Fastvold), o poveste de iubire răvășitoare din America secolului al XIX-lea, filmată în România, în care Vanessa Kirby (nominalizată la Oscar pentru Pieces of a Woman) descoperă dragostea în brațele altei femei.
Au trecut 18 ani de la atacul terorist asupra Teatrului Dubrovka din Moscova, dar timpul n-a reușit să vindece rănile celor afectați. Conference (r. Ivan I. Tverdovski), prezentat la Veneția, recurge la o reconstituire inedită pentru a spune povestea unei supraviețuitoare căreia tragedia i-a răpit totul.
Tot din Rusia vine și Dear Comrades, în regia Andrei Koncealovski, distins cu Premiul Special al Juriului la Veneția și nominalizat la BAFTA. O dramă istorică inspirată din fapte reale, filmul vorbește despre confruntarea dintre „puritatea” idealurilor comuniste și realitatea sovietică, prin intermediul represiunii sângeroase a unei greve din 1962.
Citește și: Povestea Oanei, cealaltă jumătate a TIFF, despre copilăria ceaușistă, tinerețea ca jurnalist și experiența de mamă cool
O poveste adevărată l-a inspirat și pe regizorul Uberto Pasolini (dublu laureat cu Premiul Publicului la TIFF) în Nowhere Special, drama unui tată care-și petrece ultimele luni din viață încercând să-i găsească o nouă familie fiului său de numai patru ani.
O istorie reală stă și la baza celei mai bune comedii a anului la Premiile Academiei Europene de Film 2020, Un triomphe (r. Emmanuel Courcol), în care un regizor reușește să construiască o legătură incredibilă cu deținuții pe care îi pregătește pentru debutul în lumea teatrului. Vor reuși ei să dea lovitura la marea premieră de la Paris?
Cele mai importante premii de la TIFF 2021
Pe lângă câștigătorii competiției pe care îi vom afla abia pe data de 1 august, știm că se vor acorda câteva premii speciale.
Nume sonor în cinematografia română, îndrăgită și apreciată pentru aparițiile sale pe micul și marele ecran, dar și în teatru, actrița Cezara Dafinescu va fi celebrată la cea de-a 20-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (23 iulie – 1 august). Artista care a cucerit inimile românilor în zeci de roluri interpretate pe scenă și în producții autohtone de succes, va fi distinsă cu Premiul pentru întreaga carieră la Gala de închidere TIFF 2021, pe 31 iulie. În prezența sa, la Cluj va fi proiectată în aceeași zi comedia muzicală Cucoana Chirița, regizată de Mircea Drăgan, în care actrița interpretează un rol memorabil.
Nae Caranfil, unul dintre cei mai iubiți regizori români și un oaspete drag al Festivalului Internațional de Film Transilvania, va fi distins cu Premiul de Excelență la cea de-a 20-a ediție (Cluj-Napoca, 23 iulie – 1 august 2021). Regizorul este parte a istoriei TIFF încă de la prima ediție, iar cel mai recent film al său, comedia 6,9 pe scara Richter, a deschis festivalul în 2016. La TIFF 2021, în onoarea sa, va fi proiectat lungmetrajul său de debut, E pericoloso sporgersi, într-o copie proaspăt restaurată în format 4K. „Nu sunt părintele TIFF-ului – nici n-aș fi avut cum! – dar un fel de unchi tot mi se pare că-i sunt. Am participat la botezul lui în 2002 cu Filantropica; am sacrificat somnul câtorva sute de oameni prin avanpremiera în miez de noapte a lui Restul e tăcere în 2007; am testat Closer to the Moon ca work in progress în 2013; am celebrat 20 de ani de la debutul meu cu E pericoloso sporgersi cam tot atunci; în fine, am inaugurat ediția din 2016 în Piața Unirii cu 6,9 pe scara Richter…”, spune regizorul într-un mesaj transmis echipei TIFF.