Căutare

Share this article

Corneliu Porumboiu a fost nominalizat anul acesta pentru marele premiu de la Cannes, Palme d’Or, cu cel de-al cincilea lung metraj semnat de el, filmul „La Gomera”. În competiție au mai intrat nume grele ale filmului mondial, precum Pedro Almodovar sau Quentin Tarantino. Premiul le-a fost ,,suflat „de un regizor din Coreea de Sud despre care criticii scriu uimitor.

Filmul lui Corneliu Porumboiu a fost primit cu multe aplauze, iar printre invitații speciali din sală s-au numărat părinții regizorului, arbitrul de fotbal Adrian Porumboiu și mama sa, fosta profesoară de română, cea care i-a insuflat dragostea pentru povești, cum însuși Corneliu povestește.

Îmi doream de mult un interviu cu Corneliu Porumboiu și iată că a venit ocazia perfectă. Am vorbit despre film, despre copilăria pe terenul de fotbal, despre iubirea vieții sale și despre părinții lui. Am povestit despre aproape orice și iată ce a ieșit:

Ai văzut filmul regizorului sud coreean ce a câștigat Palme dOr la Cannes?

Nu am avut timp.

Mă întrebam cum de v-a suflat marele premiu… Că înțeleg că au fost multe nume mari în competiție..

Da, au fost și Tarantino, Almodovar, regizori foarte buni. Dar depinde de multe. E foarte greu de vorbit dacă nu am văzut filmul. Am citit cronici foarte bune și o să-l văd și eu imediat ce o să am timp.

Cum descrii tu „La Gomera”?

E un film polițist despre un polițist corupt care merge pe o insulă să învețe acel limbaj care să-l ajute într-o afacere foarte dubioasă cu droguri și până la urmă, fără să-și dea seama, acest limbaj se transformă în altceva.

Limbajul acesta chiar există?

Da. L-am descoperit într-un reportaj la o televiziune din Franța, acum vreo 10 ani și am aflat că pe insula La Gomera, acest limbaj fluierat, el silbo, face parte din patrimoniul UNESCO și copiii chiar fac cursuri acolo ca să-l învețe. Pe mine m-a ajutat șeful catedrei de el silbo de pe insulă care a fost un fel de trainer pentru actorii români și străini.

Cu ce îi ajută pe copii acest limbaj?

Pentru a păstra și a duce mai departe cultura lor. Insula e accidentată, e o insulă vulcanică și folosesc acest limbaj ca tip de comunicare la distanță. Îmi povestea un localnic că până în urmă cu 30 de ani era foarte dificil să treci de pe un munte pe altul.

Ce te-a marcat pe tine la experiența acestui film?

E prima oară când lucrez cu actori străini și toată experiența a pornit de la scenariu. Mi-a plăcut foarte mult ideea asta și m-am documentat mult pe marginea ei. M-a fascinat acest limbaj fluierat și după documentare am aflat că sunt cam 40 de zone în lume unde se folosește, e o codare universală care m-a atras.

Corneliu Porumboiu, La Gomera, Foto: Vlad Cioplea

Dar ce ți-a venit să iei actori străini?

Așa m-a dus povestea.

Cum aștepți să fie primit aici?

Sper să fie bine primit, iar TIFF-ul să fie un prim pas pentru distribuția în România ce va avea loc pe 13 septembrie. Și sper ca oamenii să-l vadă, să-l placă și să și vorbească despre film.

Corneliu Porumboiu, La Gomera, Foto: Vlad Cioplea

De ce Corneliu Porumboiu regizor? Când a prins rădăcini în sufletul tău dorința aceasta?

Pe la 19 ani. Studiam aici, la București, la ASE, nu-mi plăcea deloc și la un moment dat, un verișor de-al meu m-a dus întâmplător la Cinematecă. Vărul meu trebuia să plece în Canada și s-a simțit dator, responsabil pentru mine, eu venit de la Vaslui și a vrut să-mi arate niște locuri importante din București. Unul dintre locurile acestea a fost Cinemateca, unde am văzut „La Dolce Vita” al lui Fellini. Mi-a plăcut foarte mult și apoi am început să mă duc singur. După câțiva ani de Cinematecă am spus că-mi place foarte mult treaba asta cu filmele și vreau să încerc să fac și eu.


Citește și: Povestea de viață a celui mai mare producător de film: De la visul de a deveni actriță, la Facultatea de Instalații și până la Cannes și Oscar. Cum iubește Ada Solomon?


Dar tu până atunci nu erai pasionat de film?

Vedeam foarte multe filme, mai ales pe VHS-uri, știam tot ce era cu Bruce Lee, toate filmele de comando, American Ninja 😂

Aveam un video și se strângea tot blocul la mine.

La câți ani ai avut video?

Pe la 13, 14 ani.

Corneliu Porumboiu în liceu

Cu casetele dublate din rețeaua clandestină…

Evident 😂

Mă duceam la cinema și în Vaslui. Acolo am văzut primele serii Spider Man. Din 1986 după ce s-a pus embargo-ul pe filmele americane, nu prea mai aveam unde să merg. Dar țin minte că la un moment dat se făcea videotecă, undeva la Casa Sindicatelor din Vaslui unde veneau mii de oameni.

Și era legal?

Nu, dar…

Așa că eram mare consumator de filme, dar nu descoperisem filmele de artă și nu m-am gândit niciodată să fac asta. La Cinematecă am descoperit un alt tip de cinema care m-a atras și de acolo mi-a venit ideea.

Filmele rusești?

Nu, era tematica aceea săptămânală și aveam multă diversitate. Apoi am realizat că și la TVR erau foarte multe filme clasice, multe westernuri bune, tot la televizor am văzut și Hitchcock.

Dar care ai spune tu că e filmul copilăriei tale?

Nu am unul care să mă poziționeze în copilărie. Vedeam și filme românești, dar nu pot să spun că m-a marcat vreunul… Îmi plăceau mult desenele animate, Stan și Bran în fiecare sâmbătă dimineață, dar dacă mă întrebi unul, nu pot să-ți spun.

Dar când erai mic, ce spuneai că vrei să te faci?

Prima dată cred că am vrut arheolog. Mă pasiona istoria și am avut și un profesor foarte bun în generală. Citeam și mitologia și orice îmi pica în mână.

Dar la fotbal când te-au dat?

La fotbal am fost în două perioade: de la 8 la 10 ani și apoi de la 14 la 16 ani. Am jucat fotbal, dar acolo mi-am dat seama destul de repede că nu e de mine.

De dragul tatei?

Nu, nu. Îmi plăcea foarte mult, am rămas cu foarte multe povești, am trecut peste nenumărate clișee pentru că am avut colegi de toate felurile și pot să spun că mi-a folosit foarte mult acea perioadă și pentru sănătate, dar și pentru faptul că am învățat rigoarea și treaba în echipă. Însă mi-am dat seama destul de repede că nu o să …

Corneliu împreună cu părinții săi, la un meci de fotbal

Că nu o să fii Hagi… 😂

Asta clar!

Nici măcar Lăcătuș 😂

Nu, pentru că eu jucam mijlocaș. Mai degrabă Gâlcă sau Lupescu. Ca să fii fotbalist ai nevoie de o anumită foame, în sensul bun, foame de rezultat, iar eu nu o aveam. Aveam meciuri în care jucam bine, meciuri în care nu avea importanță cum joc.

Adică nu „ți-ai dorit mai mult victoria” 😂

Da 😂, nu-mi doream tot timpul victoria.

Bine, eu făceam și un liceu teoretic și îmi plăcea foarte mult matematica. Cred că ai mei m-au văzut că stau foarte mult singur în casă și au zis: „hai să te ducem la sport!”.

Mie îmi plăcea mult să citesc, mă uitam cu mare plăcere și la meciuri – și acum mă uit la fotbal, dar nu eram nici atât de talentat ca să spun că pot să fac performanță.

Te-ai gândit cum ar fi arătat tabloul de azi dacă rămâneai în fotbal?

Nu aveam cum să rămân pentru că nu aveam cum. Deja din clasa a XI-a când am început să mă pregătesc, la școală era mai dificil și mi-am dat seama că trebuie să renunț la ceva și era clar că la fotbal.

Corneliu și fratele său, Octavian

Vorbești mult despre tatăl tău în interviuri, dar cu mama ce amintiri ai?

Sunt multe. Mama a fost profesoară de română, de la ea cred că-mi vine înclinația asta pentru povești. Ea tot timpul mi-a zis: „e foarte bine să citești, trebuie să citești, să-ți faci un program cu asta…”. A contribuit foarte mult în educația mea.

De cine ai fost mai apropiat, de tata sau de mama?

Pot să spun că de amândoi, ei sunt foarte diferiți și fiecare în felul lui m-a format și a fost important pentru mine. Mama e mai calmă, mai așezată, tata mai strict, dar asta a fost bine pentru mine pentru că am putut să iau ce e bun de la fiecare.

Nu ți-a dat nici unul bani pe ascuns?

Așa nu. Tata era mai riguros în program, iar când mai ieșeam la chefuri știa doar mama: „Să nu-i spui lui tata că am fost, sau că am băut trei beri”. Și când luam o notă mai proastă tot mamei îi spuneam.

Care e mirosul ce-ți amintește de copilărie?

Cred că mirosul acela de mâncare de pe scara blocului. Noi stăteam la etajul doi și până acolo, la fiecare ușă simțeam alt fel de mâncare. Îmi amintesc în special mirosul de prăjituri.

Mama îți făcea?

Da, iar specialitatea ei era negresa.

Cum îți ziceau când erai mic? Corneliu?

Ai mei tot timpul mi-au spus Corneliu, iar la fotbal îmi spuneau Belu, de la Porumboiu, porumbelu, belu. Când eram copil, în spatele blocului îmi spuneau Orac. Orac a fost un fotbalist la Dinamo, foarte talentat și mai scund de înălțime. Când eram mici, tot timpul jucam fotbal în spatele blocului, iar la școală, tot timpul intram în echipa celor mai mari pentru că aveam minge – îmi aducea tata mereu mingi bune. Și când jucam cu ăia mari, eu eram mic și d-asta îmi spuneau Orac.

Corneliu într-o vacanță

Care e amintirea aia din familie ce s-a tot povestit?

Nu mai știu, dar spuneau tot timpul că sunt neîndemânatic. Când mă puneau să fac ceva pe la țară, tot timpul stricam câte ceva. Petreceam toate vacanțele la bunicii din partea lui taică-meu, în Buzău.

Dar nu ai făcut niciodată vreo trăsnaie din aia însemnată?

Am făcut, de la spart geamuri, până la nici nu mai știu ce. Am făcut tot felul de din astea, ca orice băiat.

La Vaslui cât de des ajungi?

Cam de două, trei ori pe an, din păcate. Însă mai vin ai mei în vizită.

Ce vârstă au fetițele tale?

Una are 8 ani și una 13.

Cine vă ajută cu ele?

Mai avem aici pe cineva, mai vine o mătușă, dar încercăm să stăm cât mai mult noi cu ele.

Cum ai convins-o pe soția ta să rămână aici?

Am convins-o să vină. Ea e din Țara Bascilor.

Corneliu și soția sa, Arantxa

Ce i-ai zis? „Vino că e o țară frumoasă, bogată….”

Exact 😂Am convins-o. A venit aici, nu știm cum va fi pe viitor, dar rămâne de văzut.

Asta se întâmpla când?

Ea a lucrat aici la un moment dat, apoi ne-am văzut în Paris și din 2005 e aici. Evident că în timpul acesta ne tot gândim ce o să facem, unde o să mergem, mai ales că fetele cresc… Nu am zis niciodată că venim în România și o să rămânem aici. Mergem destul de des în Franța, de unde e ea, e important și pentru fete să meargă acolo…

Asta mă întrebam: cum de a lăsat Franța… sau „ce nu face omul din iubire”?

Cam așa. Dar nu a zis nimeni că murim aici. Ea e artist plastic, lucrăm împreună și la filme…

Unde ai cunoscut-o?

În București, terminase scenografie de teatru și așa am cunoscut-o la teatrul din Iași unde lucra.

Fetele vorbesc franceză?

Da, vorbesc franceză, română și sper să învețe și bască.

Erai vedetă în liceu? Erai în gașca copiilor cool?

Eram foarte glumeț. Aveam o gașcă de prieteni și cred că eram un fel de cool de anii aceia. Am avut noroc de niște prieteni cu care țin și acum legătura.

Chiuleai?

Da, mai ales în clasa a X-a sau a XI-a.

Tata știa de ele?

Mai știa, dar am avut norocul că niciodată nu au făcut mare caz, nici pentru absențe, nici pentru note. Au zis că important e să fac ce-mi place. Fiind profil de mate-fizică, poate era o problemă dacă aveam note mai mici la astea două, în rest nu conta. De altfel am și fost corigent la franceză și la engleză. La franceză chiar am rămas pe vară.

Și ți-ai luat o franțuzoaică…

😂

Hai să ne întoarcem la ASE. Ai renunțat la facultate?

Nu, am terminat. Mi-au zis și ai mei să  termin pentru că s-au speriat puțin când le-am zis ce vreau să fac, cel puțin taică-meu. Mama mi-a zis de la început că o să fiu foarte bun.

Evident că au avut temeri, pentru că în 1994 -1995 când am început să mă gândesc la asta, se făceau 3 filme pe an. Iar tata mi-a zis: „Ce o să faci în viață? Termină-ți ASE-ul totuși, ca să ai și tu o meserie serioasă. Mai sunt perioade din astea în viață, o să-ți treacă și să ai și tu ceva”. Îi înțeleg, normal. Și mie dacă mi-ar veni una din fete și mi-ar spune că vrea să facă artă, aș spune: „Ok, dacă îți place și vrei să faci, poți să încerci”. Dar evident că vrei o chestie mai sigură pentru copilul tău, să aibă o slujbă, o vechime, o pensie….

Corneliu Porumboiu, La Gomera, Foto: Vlad Cioplea

Apoi însă m-au susținut foarte mult. Facultatea de Regie am făcut-o cu plată că așa era atunci, a doua facultate se plătea oricum. Ei au plătit, apoi mi-au dat bani pentru primul film…

Dar ai intrat din prima la Regie?

Din a doua. Nu mai era nebunia aia de la începutul anilor ’90 la admitere, când am dat eu deja erau doar 4 pe loc.

După Facultate?

Am reușit în facultate să lucrez și să am și succes, iar după, am scos „A fost sau n-a fost?” care a funcționat foarte bine, iar din banii primiți în urma acestui film, am făcut următorul și tot așa. Cu mai mici sau mai mari, am reușit.

E vreun regizor român care scoate două filme pe an?

Nu, dar eu am avut pauză și de 3 ani, iar dacă te uiți în afară, trebuie să te miști puțin mai alert. Dar depinde și de infrastructură. Deocamdată eu îmi scriu singur scenariile.

La Gomera din ce a fost finanțat?

CNC-ul românesc, ARTE Franța, Arte Germania, un fond suedez, etc. Toate filmele mele au fost finanțate și din exterior și cu bani românești, în afară de primul.

Ce-mi spui de fetele tale. Ce vor să se facă când vor fi mari?

Nu știu, nu am avut discuții din astea. Cea mare probabil va trebui să aleagă într-un an sau doi, dar nu ne grăbim. E foarte conștiincioasă, se ocupă singură de școală.

Pentru mine e important ca ele să fie bine, independente, iar eu să am de învățat de la ele. Am o relație foarte faină cu ele și îmi place foarte mult generația lor.

Tu ce lecție de viață ai primit de la taică-tu și ce ai vrea să le lași moștenire lor?

Într-o vară am făcut antrenamente cu taică-meu în fiecare zi și atunci am învățat cât de mult lucrează cineva. Spui că e arbitru și că nu trebuie să muncească mult, însă noi și vacanțele ni le făceam în locurile în care el alerga și își făcea recuperarea fizică.

Pe la 14 ani mi-a zis: „În vara asta nu pleci în vacanță, o să ne antrenăm amândoi”. Cred că vara aceea a fost mai importantă decât orice școală, chiar dacă eu am țipat că vreau la mare sau mai știu eu unde.

Cred că asta e cel mai important: să valorizezi și să înțelegi că nimic nu-ți vine fără să muncești. Iar dacă o faci și din pasiune, e și mai bine.

Corneliu Porumboiu, pe platourile de filmare pentru La Gomera, Foto: Vlad Cioplea

Ce te face fericit?

Sunt multe lucruri, de la ceea ce fac până la soția mea, fetele mele, tot.

Și ce-ți mai dorești? Să nu spui sănătate.

😀 În lumea noastră contează cel mai mult ultimul film. Ca regizor, ești cel mai expus din industria asta. Dacă iese bine, toată lumea spune că a ajutat, dacă iese prost, e vina regizorului. Sunt multe lucruri pe care le mai am de făcut: deocamdată nu sunt 100% mulțumit de nici un film de-al meu. Învăț din fiecare experiență și încerc să aplic în următorul film.

Ce zic părinții tăi acum despre tine?

Taică-meu a văzut filmul acesta și a zis: „Băi, îmi place și mie un film făcut de tine” 😀Am făcut test și am zis că dacă îi place lui, e bine.

Sunt foarte mândri, au fost și la Cannes acum cu mine…

Mama a fost și la „Comora”, iar tata a fost la „Polițist, adjectiv”.

read
next

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO