Cine vor fi câştigătorii de la Cannes 2017: pronosticurile criticului de film Iulia Blaga

Grand Prix– Loveless de Andrei Zviaghintev. Din nou în Competiţia de la Cannes, rusul are toate şansele să câştige primul la Palme d’Or din carieră. Eu i-aş da al doilea premiu din palmares pentru că după ce am neorealism şi minimalism la mine acasă, nu mă mai las uşor impresionată de filme asemănătoare. Ce mi-a plăcut însă la povestea riguroasă şi austeră a rusului e felul în care caută sursa răului din societatea rusă contemporană în faptul că fiecare generaţie (care intră în viaţă neiubită) îi predă celei care vine lipsa de iubire şi de empatie, sugerând că e nevoie de multă voinţă pentru ca generaţia tânără să rupă cercul vicios şi să anuleze influenţa trecutului.

 

Prix du Jury – Nu se acordă.

 

Premiul pentru regie – Good Time de Benny şi Josh Safdie. Aflaţi pentru prima dată în Competiţia canneză, tinerii cineaşti independenţi americani conduc cu mână sigură un thriller în vena cinema-ului american al anilor ’70 şi, chiar dacă ce fac ei, Scorsese sau Sidney Lumet au făcut acum 40 de ani, povestea bărbatului (Robert Pattinson), care parcurge o noapte de coşmar încercând să-şi salveze fratele cu retard mental (Benny Safdie), arestat după hold-up-ul lor nereuşit, e o cursă contra cronometru din care ies câştigători fraţii Safdie.

 

 

Premiul pentru interpretare feminină – Vasilina Makovtseva din A Gentle Creature, de Serghei Loznita. Mi-a plăcut foarte mult Nicole Kidman anul asta, care a venit la Cannes cu patru filme în Selecţia Oficială, din care două în Competiţie – performanţă pe care nu cred că a mai avut-o o altă actriţă. În ambele filme din Competiţie, The Killing of a Sacred Deer, de Yorgos Lanthimos, şi The Beguilded, de Sofia Coppola, Kidman a dovedit un joc devenit mai epurat şi mai sigur ca până acum.

Acum vreo doi ani părea că operaţiile estetice i-au redus mobilitatea facială şi că a ajuns să semene cu o păpuşă. Cred că ceva din comentariile astea i-au ajuns la urechi şi a luat măsuri. Am avut şansa de a face un interviu cu ea la Cannes în 2012, când a lansat Hemingway and Gellhorn, de Philip Kaufmann, şi mi s-a părut extrem de profesionistă. Acest lucru l-a spus şi Kaufmann, care şi-a amintit că la o scenă au tras mai multe duble şi de fiecare dată australiana a propus o interpretare într-o nuanţă diferită. De fiecare dată a fost altfel şi de fiecare dată a fost ireproşabilă.

Deci i-aş da lui Kidman un premiu de interpretare pentru rolurile din cele două filme, deşi în filmul Sofiei Coppola nu are chiar rol principal, iar la Yorgos Lanthimos greutatea stă, totuşi, pe personajul lui Colin Farrell. (Ciudat că au jucat împreună în două filme din Competiţie. Pe covorul roşu de la filmul lui Lanthimos mi s-a părut că nu se prea plac.).

Mai îndreptăţită la premiu e Vasilina Makovtseva care duce în spate a A Gentle Creature şi apare în fiecare cadru cu figura ei de Vittoria Lipan, dârză şi deloc blândă – cum ar vrea titlul piesei lui Dostoievski din care s-a inspirat ucraineanul. Mie mi-a plăcut filmul şi în special imaginea lui Oleg Mutu, deşi Loznitsa reuşeşte să-i strice finalul târându-l pe sol vreo 10 minute. De aceea, nu ştiu, parcă nu mi-ar veni să îi dau Prix du Jury, dar, altfel, nu mai am ce premia.

Premiul pentru interpretare masculină – Colin Farrell pentru The Killing of a Sacred Deer de Yorgos Lanthimos. În filmul Sofiei Coppola, nu ştiu, mi se pare că nu are prea mult de jucat. La Lanthimos e în sfârşit foarte bun, mult mai bun decât era în Lobster. Nu luaţi prea mult în seama ce spun la capitolul asta, e foarte posibil ca Adam Sandler să-i sufle lui Farrell premiul pentru un film pe care nu l-am văzut, din păcate, The Meyerowitz Stories de Noah Baumbach, pentru că avea proiecţia într-o dimineaţă şi, pentru că scrisesem noaptea, am preferat să mai fur două ore de somn. Am citit, însă, că Adam Sandler face cel mai bun rol al său de la Punch Drunk Love încoace şi i-as dori în cazul ăsta premiul mai mult decât lui Farrell. Sandler e un actor foarte bun care face alegeri foarte proaste şi, poate, asta e şansa lui.

Nu ar fi o surpriză dacă 120 battements par minute va câştiga la Palme d’or. Are datele necesare pentru a câştiga – adică are un subiect în ton cu vremurile şi e produs de ţara gazdă. În 28 mai 2017 o să facem comparaţia cu ce a decis juriul lui Almodóvar.