Top 10 cărţi pe care orice copil trebuie să le citească
E greu să faci un top al cărţilor. Mi se pare nedrept, pe de o parte şi subiectiv, pe de alta. Sunt stiluri atât de diferite, momente potrivite sau mai puţin potrivite pentru anumite lecturi, încât e mai mult decât provocator să spui că o carte este mai bună decât alta atunci când vorbim despre romane foarte bune. M-am încumetat totuşi să fac un top 10 cărţi pe care orice copil trebuie să le citească, unul extrem de subiectiv, construit şi pe renumele unora dintre recomandări, dar mai ales pe impactul pe care l-au avut asupra propriului copil şi al prietenilor săi. Şi a mea, de ce să nu recunosc.
Top 10 cărţi pe care orice copil trebuie să le citească: Harry Potter, J.K. Rawling
Primul volum din aventurile micului vrăjitor, Harry Potter și piatra filosofală, a fost la un pas să nu vadă niciodată lumina zilei şi să lase lumea fantastică a literaturii cu mult mai săracă. Cartea a fost respinsă la rând de mai multe edituri şi abia în vara lui 1997 şi-a făcut apariţia în librării. Nu a durat mult până a devenit bestseller şi a început să fie tradusă şi în alte limbri. Următoarele 6 volume s-au bucurat de şi mai mult succes, au fost traduse în mai mult de 80 de limbi şi au fost transformate în filme pentru marele ecran.
Recomandare: Cărțile Harry Potter sunt la super reducere pe elefant.ro!
Micul prinț, Antoine de Saint-Exupery
Una dintre cele mai citite cărţi din lume, Micul Prinţ rămâne la fel de iubită de copii la aproape 78 de ani de la prima publicare. Povestirea lui Antoine de Saint-Exupery fascinează indiferent de vârsta cititorului datorită felului în care sunt prezentate legăturile umane, magia prieteniei şi necesitatea iubirii. Sunt lecţii de viaţă importante transmise într-un mod simplu, uşor de înţeles de oricare dintre noi.
Recomandare: Cartea are reducere de 35% pe elefant.ro!
Alice în țara minunilor, Lewis Carroll
Una dintre cele mai populare cărţi pentru copii din istorie este ca şi predecesoarele ei, genul de lectură potrivită pentru orice vârstă, care îţi prezintă noi şi noi valenţe la fiecare recitire. Scrisă în urmă cu 156 de ani, povestea lui Carroll a fost tradusă în peste 80 de limbi şi a fost transpusă în filme de desene animate, seriale, piese de teatru şi filme pentru marele ecran. Este cu adevărat o carte magică pentru că este povestea a cei mai mulţi dintre copii – curioşi, creativi, imaginativi.
Top 10 cărţi pe care orice copil trebuie să le citească: Mary Poppins, P.L. Travers
Celebrul personaj a fost creat în 1933, iar prima carte din serie a fost publicată un an mai târziu. Bona poposită în casa de la Aleea Cireşilor odată cu vântul de la răsărit fascinează prin autoritatea blândă pe care o impune, prin lumea minunată în care îi introduce pe copii şi prin felul în care ştie tot. Sigur, filmele sunt minunate, dar cărţile cuprind mult mai multe aventuri ale bonei care călătoreşte cu umbrela, însoţită mereu de geanta care adăposteşte tot ce visezi şi mai mult decât atât.
Recomandare: Colecția Mary Poppins este acum la ofertă 2+1 pe libris.ro!
Poveşti de seară pentru fete rebele / Poveşti pentru băieții care au curajul să fie altfel, Elena Favilli, Francesca Cavallo / Ben Brooks
Cele 2 serii sunt cărţi care n-ar trebui să lipsească din biblioteca niciunui copil şi ar trebui citite şi unele şi altele, atât de fete, cât şi de băieţi. Nu te lăsa indus în eroare de titluri. Sunt cărţi care transmit mesaje extrem de puternice şi, mai ales, încurajatoare. Scot în evidenţă faptul că nu există reţete bătute în cuie pentru succes, că piedicile şi oamenii din jur nu ar trebui să aibă putere să te oprească din visul tău. Sunt cărţi despre oameni adevăraţi care au luptat cu prejudecăţile, cu societatea, uneori cu proprii părinţi ca să ajungă acolo unde îşi doreau. Şi mai presus de orice, nu sunt doar oameni cunoscuţi sau care au ajuns să facă lucruri remarcabile pentru umanitate, dar sunt oameni perseverenţi şi inspiraţionali.
Recomandările LIFE.ro:
- „Sunt o fată rebelă” – 33% discount pe elefant.ro
- „Povești de seară pentru fete rebele” – 25% reducere pe elefant.ro
- Povești pentru copiii care au curajul să fie altfel. 100 de istorii adevărate despre copii și tineri remarcabili, care au schimbat lumea
Matilda, Roald Dahl
Povestea copilei geniale care adoră să citească și să învețe, dar căreia îi sunt puse piedici în acest sens chiar de către părinții săi, este nu doar extrem de emoționantă, dar și inspirațională. Învățătoarea ei este cea care îi deschide porțile către învățare şi îi oferă şi iubirea şi înţelegerea după care tânjea. Presărată cu farse teribil de amuzante, dar şi cu pasaje care te ţin cu sufletul la gură, Matilda este una dintre capodoperele lui Roald Dahl, care îşi merită cu prisosinţă locul în top 10 cărţi pe care orice copil trebuie să le citească.
Cronicile din Narnia, C.S. Lewis
Seria scrisă de Lewis este, alături de Harry Potter, un must read în zona de fantasy pentru copii. Magie, creaturi uimitoare inspirate din folclorul nordic și mitologia clasică, vrăjitoare și demoni malefici, lei care vorbesc și oameni care se transformă în dragoni, toate își unesc forțele pentru a-i duce pe micii cititori într-o lume fantastică a copilăriei.
Recomandarea: cărțile sunt acum la ofertă 2+1 pe elefant.ro!
Top 10 cărţi pe care orice copil trebuie să le citească: Pânza Charlottei, E.B. White
E.B. White prezintă prietenia dintre păienjeniţa Charlotte şi porcuşorul Wilbur, scoţând în evidenţă faptul că prietenia nu are şi nu trebuie să aibă graniţe. Este romanul-fabulă dedicat prieteniei şi sacrificiului, o carte plină de umor şi sensibilitate, cu mesaje de iubire şi mesaje educaţionale nu doar pentru copii, ci mai ales pentru adulţi. Cartea este acum la ofertă 2+1 pe elefant.ro!
Țup, Alex Donovici
Aventurile lui Ţup, puiul de ciocârlie care a învăţat limba oamenilor ca să salveze pădurea sunt unele dintre cele mai frumoase cărţi pe care le-am citit în ultima vreme. Un amestec excelent de emoţie, sensibilitate, umor, suspans, aş spune chiar că e o scriitură mai puţin obişnuită pentru scriitorii români de cărţi pentru copii. Este exact genul de carte pe care nu o poţi lăsa din mână până la final pentru că fiecare final de capitol se încheie în tensiune şi ai neapărată nevoie să afli ce urmează. Printre minunatele lecţii pe care le dă seria este cât de greşit este să judecăm pe cineva după aparenţe şi cât de important este să nu ne pierdem speranţa.
Recomandare: pachetul cu toate cărțile lui Alex Donovici are 27% reducere pe elefant.ro!
Caietul, roman mic pentru fetiţele care cresc mari, Ioana Chicet-Macoveiciuc
Cartea Ioanei Chicet-Macoveiciuc este o altă lectură care nu trebuie să lipsească din casă şi, din nou, chiar dacă titlul arată că ar fi dedicată fetelor, este la fel de bine de citit şi de către băieţi. Cartea prezintă drumul Murei printre emoţiile şi gândurile ce pun stăpânire pe ea pe măsură ce creşte şi corpul ei începe să se transforme. Copiii descoperă aici cele mai arzătoare întrebări din această etapă, dar şi răspunsuri care îi ghidează şi îi ajută să înţeleagă mai bine lucrurile de care se lovesc în fiecare zi.