Top cele mai ieftine companii aeriene cu care poţi zbura în ţară şi în străinătate
Nu ştiu alţii cum sunt, dar mie, chiar şi abia întoarsă din vacanţă, îmi zboară automat gândul la alta. Îmi place să descopăr locuri noi, societăţi diferite, obiceiuri altfel. Cum cel mai la îndemână, atunci când plec din ţară, este să aleg avionul, m-am transformat într-un mic vânător de oferte. Aşa m-am gândit şi să fac un top care să cuprindă cele mai ieftine companii aeriene cu care poţi zbura din România tot în România sau peste hotare.
Cele mai ieftine companii aeriene – Ryanair
Compania fondată în Irlanda este considerată cea de-a treia cea mai ieftină companie din lume şi, implicit, cea mai accesibilă care operează în România. Sistemul este simplu: facilităţile oferite şi confortul în avion sunt mai scăzute aici decât în cazul companiilor tradiţionale. Nu ai inclus bagaj de cală, asigurare sau mâncare. Pentru oricare dintre acestea trebuie să plăteşti în plus dacă vrei să beneficiezi.
Pe de altă parte, chiar şi cu ele plătite, costurile tot rămân, de cele mai multe ori, mai mici decât în alte părţi. Iar dacă n-ai pretenţii prea mari şi nici bagaj prea mare, te poţi bucura de zboruri către cele mai căutate destinaţii europene la preţuri începând cu 5 euro.
Blue Air
Compania este în prezent cel mai mare operator aerian românesc şi unicul low-cost autohton. Vei găsi zboruri Blue Air nu doar pe Aeroportul Otopeni, ci şi pe cele din Iaşi, Timişoara, Oradea, Constanţa, Cluj-Napoca şi Bacău. 19 ţări, 18 europene şi Israelul sunt pe lista destinaţiilor acestei companii, iar ofertele sunt greu de egalat.
Poţi găsi, de exemplu, un bilet din Bucureşti către Timişoara la preţ de 15 lei sau unul către Londra la 44 de lei. Sigur, nu de pe o zi pe alta, ci peste câteva luni, dar dacă eşti organizat, îţi poţi aranja sejururile din timp la preţuri aproape neverosimile.
Wizz Air
Compania din Ungaria are cele mai multe rute active din toate companiile aeriene care operează în România. Are zboruri directe din şi înspre aeroporturile din Bucureşti, Iaşi, Constanţa, Craiova, Cluj-Napoca, Timişoara, Suceava, Târgu Mureş şi Satu Mare şi 49 de ţări pe lista destinaţiilor internaţionale. Dacă nu ţii cu dinţii de o anumită perioadă poţi ajunge la Viena, de exemplu, cu numai 49 de lei sau la Valencia cu 69 de lei. Sigur, în banii aceştia nu poţi urca în avion decât cu un bagaj de mână. Dacă vrei să stai mai multe zile pune la socoteală şi taxele pentru bagajul mare.
Eurowings
Partea low-cost a Lufthansa Group a ajuns şi în România de câţiva ani şi oferă zboruri la preţuri începând cu 50 de euro, în care însă nu ai inclus decât check-in-ul online şi bagajul de mână. Pentru orice altceva trebuie să plăteşti suplimentar. Ai însă posibilitatea de a ajunge în 19 ţări din Europa, respectiv 48 de oraşe, o ofertă generoasă din acest punct de vedere dacă stai să compari cu alte companii low-cost. Numai pentru Germania, de exemplu, ai 11 destinaţii din care să alegi.