Un diagnostic greșit îți poate distruge viața: cum învingem cele mai complicate alergii? Povestea emoționantă a Dr. Andriana Nicolae și lupta pe care multă lume o duce zilnic în tăcere

Acum am aflat și eu ceva important din punct de vedere personal, că eu credeam că am început să am reacţii la polen. Nu ştiam că poţi să ai de-a face cu mucegaiul şi în exterior.

E o explozie. Mucegaiurile au un comportament asemănător cu polenurile, dar sunt mai agresive pentru că dimensiunea sporilor de mucegai este cu mult mai mică decât dimensiunea polenurilor. Nu se văd cu ochiul liber și penetrează mult mai adânc, ajung până în tractul bronșic, în căile bronșice mici și produc hiper-reactivitate bronșică, weezing, astm, rinoadenoidite, conjunctivite.

În condițiile astea pare că nu avem scăpare. Ce avem noi de făcut ca să ne protejăm?

Ca să ne fie un pic mai bine trebuie să fim mai responsabili, în primul rând şi să ne întoarcem la simplitate. Să te întorci la simplitate nu înseamnă să te întorci la sărăcie, ci să renunți la tot felul de chestii care uneori îți pot dăuna ție sau copilului tău.

De exemplu, la mine la cabinet este regulă să nu vii parfumat sau să nu vii cu creme parfumate, pentru că poți să ai în preajmă un copil cu dermatită atopică sau alergii respiratorii. Nu ai voie să mănânci acolo unde e sala de așteptare. Mulți dintre cei care veneau la mine au zis că nu este posibil să le interzic astfel de lucruri.

Nu vreau să dau timpul înapoi, dar să ne amintim de câte ori se parfumau mamele sau bunicile noastre. Şi uite că ieșeau pe stradă, erau cochete, erau frumoase, erau curtate. Deci nu era o problemă asta, dar noi acum, dacă am avut acces la atâta modernism, sigur că nu ne convine.

Apoi, trebuie să înțelegem că dacă în familiile noastre există oameni care au alergii, părinții noștri, rudele noastre, posibilitatea ca un nou-născut să moștenească această predispoziție spre alergii este foarte mare. Atunci trebuie să atragem atenția medicului de familie, trebuie să atragem atenția ginecologului, neonatologului și să spunem: „Copilul meu s-ar putea să mă moștenească”. Şi din acel moment strategia profilactică intră în acțiune. Ne-am dori să fie cât mai bogată această strategie, dar ea se rezumă la niște lucruri foarte simple: alimentația mamei, îngrijirea pielii sugarului, nişte probiotice, poate dacă este cazul să îndemn să nască natural, să îndemn să alăpteze, să fiu atent, pe cât posibil, să nu se suprainfecteze copilul în timpul nașterii sau imediat după, ca să nu primească antibiotice și să-i zăpăcești tot intestinul care este oricum în formare. E important să ai un dialog foarte apropiat cu pediatrul tău și după, acesta, la rândul său, dacă există niște simptome foarte sugestive și care nu pot fi controlate ușor să îndrume părinții către specialiști.

Nu este tocmai corect ce se întâmplă în ultima perioadă, să vină direct să se adreseze specialistului. Oamenii au acces la foarte multă informație acum, dar uneori nu o filtrează, nu o sedimentează, se sfătuiesc pe grupuri – categoric, asta este o chestie frumoasă, că aparțin unei comunități, se ajută între ei – dar până la urmă depășesc limitele. Încep să își facă investigații, să se autodiagnosticheze sau întârzie să se adreseze direct specialistului. Și totuși, trebuie respectați pașii ăștia.

Ce putem să facem în plus pentru copiii noștri, după cum am spus, este să nu îi expunem unor diete restrictive inutil, bazându-ne pe niște analize sau niște sfaturi date de cineva care nu-i profesionist. Da, trebuie să-l apărăm și să respectăm cu strictețe regulile atunci când este diagnosticat cu alergie alimentară.

Și în acel moment să fim ceea ce numesc eu Ambasador, pentru că părinții, de cele mai multe ori vin și spun: „Este o problemă a familiei mele. Punct. Nu știu cum să fac, mă împovărează, dar dacă m-aș duce către alții să le povestesc, m-ar respinge. Nu aș mai putea să am prieteni. Poate nu aș mai putea să ies unde vreau eu, să ies în concediu, deci mi se pare foarte greu.”

Şi eu le spun: „Dacă tu nu ești ambasador pentru copilul tău, eu degeaba sunt. Când e vorba de mine ce o să creadă lumea, că am un interes de vorbesc pentru copiii voștri. Pe când, dacă voi vă duceți către populație, către cei din jur, și vin și eu în spatele vostru, atunci se crează o forță. Și impactul va fi cu mult mai mare și atunci oamenii or să zică: ăștia nu vorbesc de unii singuri. Uite, vine și ăsta în spate, care îi susține.”

Lucrurile astea trebuie să fie înțelese și de cei care sunt aici, în fața scenei și de cei care sunt lângă şi asistă la un asemenea spectacol, care până la urmă ar putea să ne facă actori pe fiecare într-un viitor foarte apropiat. Atunci când te confrunți cu problemele le vezi altfel, dar nu trebuie să stăm într-un bol. Cum am putea să influențăm, până la urmă, poluarea? Doar să înțelegem toți că am putea să mai mergem și cu metroul, că am putea să mergem și cu bicicletele. Dar şi cei cu bicicletele, ce să facă în poluarea asta? Să mai fii și alergic… trebuie să-ţi pui o cască de cosmonaut pe cap, eventual.

Din aproape în aproape ar trebui să înțelegem fiecare că putem să facem câte ceva. Nu putem să mai schimbăm lucrurile, gata. A pornit valul, a pornit tsunami, dar ce rămâne după el? Să reconstruim! Putem să o facem într-un ritm foarte lent sau putem să ne mobilizăm cu toții și încet, încet să aducem la suprafață lucrurile acestea. Repet, într-un alt cadru, poate un pic mai simplificat, poate un pic mai bazat pe relații interumane, să nu mai trăim numai în globul nostru și atât. Trebuie să facem parte dintr-o comunitate, oricum ar fi ea, şi să ne ajutăm unii pe ceilalți.

Și aşa a apărut şi Asociaţia Română de Educaţie în Alergii.

Nu vreau să enumăr ce am făcut până acum sau cum ne văd ceilalți după aceşti ani, dar faptul că am creat o comunitate, faptul că aceste familii s-au împrietenit, copiii vorbesc unii cu ceilalți, uneori se duc unii după ceilalți la anumite școli și anumite grădinițe, tocmai ca să fie împreună, participă împreună la diverse proteste, la diverse acțiuni. Se întâlnesc, vorbesc, se sfătuiesc și nu mai stau să capete informații din diverse surse neverificate. Este un lucru fantastic, solidaritatea asta a oamenilor aflați în aceeași suferință. Este extraordinară.

E şi punctul de plecare pentru o schimbare.

E o schimbare. Eu îi consider ca parte din familia mea și atunci, când mă lupt pentru copiii ăștia, eu le spun copiii mei. Așa m-am dus și am vorbit și pentru hrana din spitale. Am spus: „Şi pentru copiii mei, ce faceți? Am înțeles că le facem o farfurie mai frumoasă și mai sănătoasă, dar copiii mei ce mănâncă?”

Citeşte şi: Loredana Neghină, fondatoarea primului curs de prim-ajutor dedicat exclusiv copiilor: „Eram acasă cu fetiţa mea şi mi s-a făcut foarte rău. Am crezut că voi leşina şi m-am gândit ce va face Maya, noi fiind atunci singure.” – LIFE.ro