Unde plecăm în vacanţă în România: 10 destinaţii mai puţin promovate - LIFE.ro
Sari la conținut

Unde plecăm în vacanţă în România: 10 destinaţii mai puţin promovate

Accesul se face doar pe jos şi destul de greoi din cauza lipsei marcajelor. Se poate dovedi însă o aventură pe cinste pentru cei dornici de vacanţe petrecute în sânul naturii.
Share this article

România este o ţară perfectă pentru cei pasionaţi de călătorii şi cărora le place să viziteze mai mult decât cele mai populare obiective turistice. Îţi trebuie doar ceva timp liber şi disponibilitatea de a lua la pas zone care îţi vor scoate la iveală frumuseţi nebănuite. Am făcut o listă cu 10 destinaţii mai puţin promovate din ţara noastră pentru cei care se întreabă unde plecăm în vacanţă în România fără să ne întâlnim acolo cu jumătate din populaţie.

Cetatea Neamţ

Renovată recent şi cu o privelişte spectaculoasă asupra oraşului Târgu Neamţ, cetatea Neamţ este o destinaţie care merită cu vârf şi îndesat să fie trecută pe lista celor de vizitat. Construită la sfârşitul secolului al XIV-lea la cererea domnitorului Petru I, aceasta a fost fortificată un secol mai târziu de Ştefan cel Mare şi distrusă în 1718 din ordinul lui Mihai Racoviţă, rămânând multă vreme în ruină.

Mijlocul secolului al XIX-lea i-a adus gloria în scrierilor cărturarilor români, printre care Costache Negruzzi şi Dimitrie Bolintineanu, a fost apoi declarată monument istoric şi a intrat în lucrări de consolidare la sfârşitul anilor `60. În perioada 2007 – 2009 cetatea a intrat într-un proces de reabilitare complex şi este o bijuterie medievală ce ar trebui vizitată măcar o dată în viaţă.

Foto: Facebook Cetatea Neamţului

Satul Rimetea

Situat la poalele Munţilor Trascău, în judeţul Alba, Rimetea şi-a câştigat renumele de unul dintre cele mai frumoase sate din România. Înconjurat de dealuri şi vârfuri muntoase din granit, cu sute de căsuţe zugrăvite în alb, cu tocurile ferestrelor vopsite în verde şi arhitectura unică a secolului XIX, acest sat din Transilvania ar putea fi definiţia fotografică pentru cuvântul pitoresc. Un arhitect UNESCO ajuns acolo în 1999 a fost atât de fermecat de tot ce a văzut încât a cerut intrarea localităţii în Patrimoniul Mondial UNESCO.

Cetatea Făgăraşului

Ridicată la începutul secolului al XIV-lea pentru apărarea părţii de sud-est a Transilvaniei în faţa atacurilor tătarilor şi otomanilor, Cetatea Făgăraşului este una dintre cele mai mari şi mai bine conservate din ţară. A fost mărită şi transformată în secolul al XVI-lea, la cererea voievodului Ştefan Mailat, iar în 1599, după ce cetatea a fost ocupată de Mihai Viteazu, acesta i-a dăruit-o soţiei sale, Doamna Stanca. A fost mai târziu cazarmă, închisoare militară, iar în perioada comunistă a fost închisoare pentru deţinuţii politici. După ce a fost dezafectată cetatea a intrat într-un amplu program de restaurare, iar dacă ajungi acolo în week-end poţi asista şi la schimbul de gardă.

Foto: Facebook Cetatea Făgăraşului

Pietrele vii de la Costeşti

Pe drumul care leagă Târgu Jiu de Râmnicu Vâlcea, la Costeşti se găsesc nişte formaţiuni de piatră dintre cele mai ciudate. Pietrele vii sau trovanţii au dimensiuni de la câţiva milimetri la câţiva metri în înălţime şi forme cât se poate de diferite. Se spune despre aceste formaţiuni că sunt vii pentru că sunt capabile să crească în dimensiuni şi chiar să se mişte din loc. Fenomenul este posibil pentru că partea exterioară a acestor pietre este formată, de fapt, din nisip, iar fiecare ploaie torenţială duce la formarea unor mici pietre pe cele deja existente, primind astfel denumirea de pietre crescătoare.

Tunelul iubirii de la Obreja

Aflat în Caraş Severin, între localităţile Obreja şi Glimboca, tunelul dragostei nu este altceva decât o bucată de cale ferată abandonată care creează însă o atmosferă de poveste. Acoperită cu crengi şi vegetaţie crescute în formă de arcadă, calea ferată este acum un tunel de verdeaţă care în timpul primăverii şi al toamnei devine un spectacol fascinant de lumină şi culoare. A fost descoperit din întâmplare de un cuplu de fotografi care au făcut publice imaginile şi l-au promovat aşa cum merită.

Laguna Albastră de la Aghireşu

La aproximativ 30 de kilometri de Cluj Napoca, pe locul unei vechi exploatări de caolin s-a format un lac ce a primit în timp denumirea de Laguna Albastră a Transilvaniei. Ploaia s-a adunat în gropile excavate de aici, iar apa, datorită caolinului – o argilă albă cu nuanţe de galben şi verzui – este de un turcoaz adesea comparat cu cel al Mării Mediterane.

Foto: Facebook Laguna Albastră, Aghireşu

Bisericile rupestre din Buzău

În Munţii Buzăului stau ascunse mai multe construcţii rupestre ale căror origini merg până în perioada preistorică. Sunt peşteri, chilii, biserici săpate în piatră ce au fost folosite de-a lungul anilor pe post de refugiu dar şi ca lăcaşuri de cult sau rugăciune. Sunt 30 de astfel de locuri identificate în Masivul Siriu şi Subcarpaţii de Curbură, iar accesul se face doar pe jos şi destul de greoi din cauza lipsei marcajelor. Se poate dovedi însă o aventură pe cinste pentru cei dornici de vacanţe petrecute în sânul naturii.

Podul lui Dumnezeu de la Ponoarele

Podul de la Ponoarele este cel mai mare pasaj rutier natural din România şi cel de-al doilea pod natural ca mărime din Europa, dar unicul deschis traficului rutier. S-a format prin surparea tavanului Peşterii Podului, formând o arcadă uriaşă din calcar peste care trece acum şoseaua ce leagă Baia de Aramă de Drobeta Turnu Severin.

Citeşte şi: Locuri unde poţi merge cu rulota în România – LIFE.ro

Grădina Zmeilor

La 30 de kilometri de Zalău, în comuna Bălan din Sălaj descoperi o arie protejată de interes naţional ce poate fi asemuită cu un tărâm din poveştile de odinioară, cu Zmei şi Feţi-Frumoşi. Natura a format aici, printre copacii care se înalţă semeţi, un ansamblu neregulat de stânci cu forme pe cât de bizare, pe atât de permisive unei imaginaţii bogate, dornică să creeze noi şi noi poveşti. Găseşti aici Zmeul şi Zmeoaica, Călugării, Căpitanul, Fata Cătanii, Soldaţii, Degeţelul, Sfinxul şi multe alte stânci care creează un peisaj unic în zonă şi extrem de spectaculos.

Geoagiu Băi

Mai puţin populară ca alte staţiuni termale din România, Geoagiu Băi adăposteşte peisaje şi poveşti milenare ce merită descoperite. Băile termale romane Germisara au o vechime de mai bine de 2.000 de ani şi se spune că pe atunci erau o destinaţie exclusiv pentru bogaţii vremurilor. De altfel, aici au fost descoperite o mulţime de monede şi plăcuţe de aur, semn al belşugului în care se scăldau cei care veneau în zonă.

Foto: Facebook Germisara Hotel Resort&Spa
Citeşte şi: Cele mai instagramabile locuri din România – LIFE.ro

Imagini din acest articol ne-au fost furnizate de depositphotos.com.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora