fbpx

Căutare

Share this article

Valentin Butanche a devenit fundraiser pentru ViitorPlus, o organizație non-guvernamentală de mediu, după ce mai mulți ani a fost antrenor, arbitru și dansator în cel mai spectaculos sport care îmbină precizia mișcării și creativitatea artistică, dansul sportiv.

Campion național la 12 ani, în primul campionat național de dans sportiv din România, Valentin a crescut ca un om care știe ce vrea și care găsește și instrumentele de a obține ce-și propune 😊

Iată povestea unui campion!

De ce ai ales să virezi la 180 de grade, să intri într-o zonă de preocupare financiară după o lungă carieră în zona artistică?

Valentin Butanche: Oricât de surprinzătoare ar părea această mișcare, aș vrea să-ți spun că în realitate, noi, dansatorii sportivi, suntem formați într-o manieră foarte disciplinată și pragmatică și nu e loc deloc de boemia artistică. Noi înțelegem ce înseamnă dezvoltarea personală, lucrăm la ea, avem o grijă asupra vieții, a rutinei ei și a modului în care trăim. Iar acest pragmatism cu care creștem ca sportivi ne dă abilitățile de a face ulterior aproape orice.

Dacă ne-am fi auzit acum un an de zile și ți-aș fi propus să fii fundraiser pentru un ONG, ce mi-ai fi răspuns?

Valentin Butanche: Probabil ți-aș fi răspuns că exact același lucru făceam deja de mai bine de 17 ani pentru asociația mea.

Cluburile sportive sunt asociații sportive, de fapt, deci o structură juridică și financiară a unui ONG. Cu alte cuvinte, legile care guvernează asociația de dans sportiv pe care o conduc, Pygmalion Dance, sunt aceleași care guvernează și ViitorPlus. Iar sursa de întreținere pentru fiecare dintre aceste organizații este tot finanțarea independentă de guvern, care vine doar prin eforturi de fundraising.

Valentin Butanche, fundraiser pentru ViitorPlus

Am înțeles de-a lungul timpului că poți să ai talent cu carul, poți fi cel mai bun dansator, poți avea cunoștințele de pe toată Planeta, dar dacă nu ai bani, nu ai cum să te dezvolți. Așa am decis să-mi asum eu acest efort de a căuta finanțare.

Ați găsit maniera prin care să întâlniți experiența ta în dans sportiv cu mediul?

Valentin Butanche: Am reușit să punem la punct un eveniment de mișcare în folosul mediului, practic, am construit un maraton în urma căruia să putem strânge fonduri pentru unul dintre programele ViitorPlus, Adoptă un copac, program care gestionează, probabil, cel mai longeviv eveniment de plantare de puieți forestieri și care a reușit până acum să transforme câteva zeci de hectare de teren în pădure.

Planurile noastre sunt să susținem evenimentul în luna mai, ceea ce înseamnă că este foarte probabil ca acesta să se petreacă online, iar fiecare participant, din toate colțurile țării, să fie provocat să facă mișcare așa cum crede mai potrivit.

Acțiune de plantare din cadrul programului „Adoptă un copac”, al ViitorPlus

Care este cea mai mare provocare de fundraiser?

Valentin Butanche: Pentru mine, ca pentru oricare alt fundraiser, cea mai mare provocare este să-i convingi pe oameni să îți dea bani sau ce le ceri. 😊

În general, prima reacție pe care o primești sună cam așa: „ce lucruri minunate faceți! E impresionant! Dar nu sunt eu persoana potrivită care să vă dea banii!”

 Deci cel mai mare talent al tău este acest balet până ajungi la omul care dă banii!

Valentin Butanche: Cam așa ceva sau să reușești să-l convingi că puterea de a finanța stă și în mâinile celui care nu crede asta.

Deci talentul și dificultatea stau în a-i convinge pe oameni să îți dea bani, nu să îi convingi că ce faci este bun și eficient.

Cum ai ajuns tu prima dată la dans?

Valentin Butanche: Eram prea mic, să-mi amintesc. Trebuie să o întrebi pe mama. (râde)

Mama a făcut dans popular când era mică și a rămas toată viața atașată de această idee. E ușor de înțeles de ce nu a făcut din asta o meserie, fiindcă în vremurile comuniste, despre care vorbim acum, nu existau prea multe opțiuni.

Valentin Butanche, la vârsta la care a început dansul

Cum eu eram singurul ei copil, și-a propus să dea mai departe pasiunea ei și să fac eu dans. Am început de la grădiniță, pe la 5-6 ani am ajuns la Palatul copiilor, unde am întâlnit o profesoară foarte bună, doamna Melcescu, deși cam exigentă. Era o pasiune pentru ea, din vremea când dansul sportiv nu exista în România, deși noțiunile pe care le cunoștea ea erau mai degrabă de dans de societate.

La Palatul copiilor, în contextul unui eveniment de dans, am avut șansa să-l cunosc pe viitorul meu antrenor, Viorel Năstase, omul care m-a format ca dansator de performanță. El era antrenor de baschet, de fapt, însă cu o pasiune pentru dans sportiv. Se împrietenise cum antrenorii din Republica Moldova, renumiți chiar și în România, de-a lungul timpului, iar prin intermediul lor, el a reușit să aducă sportul și la noi.

Mama, care era cu mine la acest eveniment, despre care îți povesteam, a luat legătura cu antrenorul, iar acesta i-a recomandat să mă scoată de la Palat și să trec în grija lui.

Așa am creat prima pereche de dansatori care a început să facă dans sportiv în București, în 1991. În restul țării mai apăruseră, la Timișoara – două perechi foarte bune, una la Cugir. Aveam 10 ani.

În același an, Viorel Năstase a înființat Federația de Dans Sportiv.

Ideea de a începe de la grădiniță este o excepție sau o regulă?

Valentin Butanche: Este o regulă, fără îndoială. E foarte greu să ajungi campion național dacă nu ai început foarte devreme.

De ce? Explică-mi puțin care sunt abilitățile fizice pe care le poți dobândi astfel. Și dacă trebuie să fii construit într-un anumit fel pentru a face acest sport?

Valentin Butanche: Aici începe o discuție amplă și delicată. Dansul sportiv este destul de exclusivist din mai multe puncte de vedere.

Aspectul fizic trebuie să fie unul armonios. Putem să executăm niște mișcări precise, corecte din punct de vedere al arbitrului, dar dacă ele nu sunt făcute cu grație punctul se retrage.

Pe de altă parte însă sunt trăsături pe care le poți modela și iată motivul pentru care este recomandat să începi sportul de la vârste mici, astfel încât să poți modela mușchii în felul pe care ți-l dorești.

Am văzut destul de mulți copii, cu o postură defectuoasă a spatelui. E ceva ce se poate corecta, dacă lucrăm anumite grupe musculare ale spatelui.

Valentin Butanche, arbitru și antrenor de dans sportiv

Te-ai gândit vreodată să renunți? I-ai spus vreodată mamei tale: „nu mai vreau! Merg acasă, vreau să joc fotbal, cu ceilalți copii!”?

Valentin Butanche: Sigur că da. Cred că în fiecare an, până pe la 14 ani, voiam să renunț. Pentru că eram destul de mic și nu pricepeam ce vreau și ce e bine pentru mine.

Ce era greu?

Valentin Butanche: Munca. Să te duci la școală dimineața, pentru vreo 5-6 ore, să faci teme, apoi, iar de la 7:00 până pe la 9:00 seara la antrenamente, ani de zile la rând, în fiecare zi nu e deloc ușor. Copiii de la bloc se jucau, iar eu eram la antrenamente. E greu de priceput și de acceptat așa ceva până pe la 13-14 ani.

La 14 ani, când am simțit gustul succesului nu a mai trebuit să mă împingă nimeni de la spate.

Dar care erau argumentele mamei tale, cum reușea să te readucă să faci ceva, bine, ceva ce altfel nu prea te mai trăgea inima să faci?

Valentin Butanche: Nu-mi amintesc foarte bine, dar cert este că funcționa în acea vreme, să ne amintim că era perioadă tulbure de după 1990, când oamenii își pierdeau locurile de muncă, când toată lumea era nevoită să se reinventeze, când cel mai bun sfat pe care îl puteai da copilului tău era acela de a încerca cu toate forțele să se dezvolte.

Podiumul, marea promisiune a fiecărui campion

Este un argument pe care l-ai folosit și tu cu copilul tău?

Valentin Butanche: Fără îndoială! Reducem totul la discuții simple. Ca orice copil, zice și el: „nu am chef să mă duc astăzi la înot!”.  Și-l întreb ce ar vrea să facă altceva. Dacă-mi zice că vrea pe jocuri sau la Tv, răspunsul meu vine imediat: „exclus! Dacă vrei, poți merge în camera ta, fără telefon, fără Tv și vezi dacă-ți convine!” Ce crezi că face în 10 minute? Decide că mai bine merge la înot.

Când ai realizat tu că poți deveni campion?

Valentin Butanche: A fost invers, de fapt. Am devenit campion înainte să-mi dau seama. (râde)

Nu e falsă modestie, crede-mă! Fiind la începuturi, practic, dansul sportiv a început o dată cu mine, iar eu am început cu dansul sportiv în România, rezultatele au venit repede și de partea mea.

În 1993, la 12 ani, am fost prima pereche de campioni din primul campionat organizat în țară pentru cei de vârsta mea. Existau și alți dansatori, fără îndoială, doar că eu începusem cu un an mai devreme decât ei și eram mai bine pregătit. Iar acest lucru s-a văzut pe podium.

După ce am primit titlul și am devenit conștient de el, mama, chiar de-ar fi vrut să mă retragă din sport, nu ar mai fi reușit.

Îmi place cum ai zis despre responsabilitatea acestui titlu. Astăzi, pentru copiii noștri, succesul este foarte ușor de atins, rețelele de socializare sunt mijloace neîngrădite de a obține validarea publică din partea a milioane de oameni.  Ce a însemnat pentru tine acest titlu și succesul? Ți-a luat mințile?

Valentin Butanche: Titlul acesta, la modul ideal, vine cu niște responsabilități. Succesul însă te poate îmbăta destul de ușor, cu atât mai mult la vârste mici.

Ți-ai pierdut mințile?

Valentin Butanche: Nu aș zice așa, dar ce pot să-ți spun este că mi-amintesc de mine când eram sportiv că aveam o atitudine ce ar depăși aroganța. Recunosc. Și este o trăsătură pe care am rezolvat-o între timp, de la 20 la 40 de ani.

Aveam o aroganță, și nu numai eu, ci mulți colegi de-ai mei, dar nu una grobiană, pentru că dansul sportiv exploatează foarte mult eticheta și o anumită postură a corpului. Altfel zis, din modul în care suntem educați să ne menținem postura, susținut, și privirea orientată în sus, nasul la fel, deci era simplu să iei asta drept aroganță.

Dar se tratează cu primul concurs când ți-o iei în barbă! (râde) Apoi revii cu picioarele pe pământ și te apuci de treabă.

Tu când ți-ai luat-o? Sau ți-a pus piedică vreun coleg binevoitor la școală?

Valentin Butanche: Nu, la școală mi-a fost foarte bine. Profesorii, în acele vremuri, când făceai un sport și aveai și rezultate erau foarte atenți și îngăduitori cu noi.

Pe de altă parte, dacă mă uit la generația fiului meu și la dans, ți-aș spune că el a făcut dans sportiv de mic, dar nu mi-am dorit pentru el să facă performanță, fiindcă, în ciuda multor lucruri bune care mi-au venit o dată cu premiile, am și pierdut foarte multe lucruri.

Valentin Butanche, Maria Olaru și Aurelian Temișan

Ce anume?

Valentin Butanche: Îți spuneam mai devreme despre timpul de joacă pe care colegii mei de școală generală îl aveau; ei rămâneau în curtea școlii la joacă, iar eu mergeam la antrenamente.

În adolescență toți colegii de liceu ieșeau în parc cu fetele, mai ieșeau în bar, eu eram la antrenamente.

Apoi am terminat cu dansul ca sportiv, dar am rămas antrenor. În continuare eram privat de foarte multe lucruri. În cursul săptămânii munceam, mergeam la facultate, iar la sfârșitul săptămânii arbitram. Din nou, aveam alt program decât prietenii mei.

Te-ai îndrăgostit vreodată de partenera de dans?

Valentin Butanche: Sigur că se întâmplă. Unii rămân parteneri și în viața din afara ringului de dans și întemeiază familii!

Tu de ce nu ai făcut așa?

Valentin Butanche: Pe de o parte fiindcă am întrerupt dansul când aveam 20 de ani.

Cazul meu a fost unul mai aparte, fiindcă eram atât de concentrat pe partea de sport de performanță, încât nu mă interesa prea mult aspectul emoțional al relației. Iar cu ultimele două partenere nu am avut niciun fel de relație.

Știi cum e? Mergi la competiție, dormi cu partenera în aceeași cameră, fiindcă nu merge nimeni altcineva cu voi. Te descurci cumva. Iar dacă există chimie, această relație civilizată, putea deveni una de iubire.

De ce ai renunțat la dans?

Valentin Butanche: La vremea aceea, am făcut-o dintr-o revoltă împotriva sistemului competițional și a celor care ajunseseră să conducă dansul sportiv. Iar pentru o vreme m-am rupt de tot, însă m-a convins să revin tot antrenorul meu, Viorel Năstase.

Care este cel mai celebru nume pe care îl ai acum în telefon? Un nume la care te uiți cu admirație?

Valentin Butanche: Am o admirație pentru oamenii de cultură care nu au făcut greșeala să intre în politică, pentru sportivi renumiți, pentru artiștii din toate categoriile.

Dacă mă întrebi de nume însă ți i-aș spune pe Aurelian Temișan, am rămas amici, Mitză, de la Bere gratis, care mi-a fost coleg de liceu, Mihai Petre, cu care am fost coleg și am rămas prieteni.

Care este cea mai mare sumă pe care ai strâns-o într-un efort de fundraising?

Valentin Butanche: Vorbim despre aproape 20.000 de euro, obținuți pentru un eveniment de dans sportiv, într-o perioadă financiară fastă pentru România, în 2007. În anii următori însă sumele au început să scadă, firmele au devenit mult mai rezervate cu finanțările, iar noi, cu aproape aceleași eforturi am obținut jumătate din acești bani.

read
next
promoted
articles
loading...

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO