Viața actorului Alexandru Repan: a iubit o singură femeie și a devenit tată după 55 de ani - LIFE.ro
Sari la conținut

Viața actorului Alexandru Repan: a iubit o singură femeie și a devenit tată după 55 de ani

Artist al Teatrului Nottara, Alexandru Repan s-a născut pe 26 februarie 1940, la București. Bărbatul șarmant și cuceritor a avut o singură iubire în viață: soția sa Simona, în vârstă de 51 de ani.
Share this article

Artist al Teatrului Nottara, Alexandru Repan s-a născut pe 26 februarie 1940, la București. Bărbatul șarmant și cuceritor a avut o singură iubire în viață: soția sa Simona, în vârstă de 51 de ani. Deși pare greu de crezut, actorul este căsătorit cu Simona Repan, în vârstă de 51 de ani, pe care o știe de când aceasta avea 7 ani.

Împreună au doi băieți

S-au văzut prima dată când actorul urca pe scena școlii pentru a interpreta un rol într-o piesă. Destinul a făcut să se reântâlnească după mulți ani, la Institutul de Teatru.

Alexandru Repan și soția sa

“Juca în spectacolul “Craii de curtea veche”, probabil că știți, era un one-man-show pe care Alexandru Repan îl făcea cu mare succes. Prietena mea m-a trecut prin culise în sală. În culise l-am văzut, își lega lavaliera. Era o lavalieră mov, și-acum o țin minte. Și a început să țipe la Ileana, că “de ce a adus copilul ăsta, care n-o să înțeleagă nimic din spectacol și oricum o să facă gălăgie!”. Am fost foarte revoltată la momentul acela, cum adică credea el că eu nu o să înțeleg nimic din spectacol? Am intrat în sală, evident că nu am înțeles nimic din spectacol, dar am stat cuminte pentru că îmi era frică de vocea aia care tunase înainte”, a povestit soția sa, Simona.

Citește și: Povești de dragoste între actori români: marii rivali care s-au căsătorit cu aceeași femeie

Apropiații spun că Alexandru Repan este timid și visător

S-a căsătorit târziu, la 50 de ani și a avut copii după 55 de ani. ”Eu, unul, cred că dacă o viață întreagă îl cauți pe Dumnezeu și nu reușești să-l găsești, te mulțumești și cu solii lui, cu îngerii. Copiii sunt îngerii noștri, trimiși de sus să ne mai aline ceva din nefericirea existențială”, mărturisea maestrul Alexandru Repan.

Alexandru Repan

O carieră impresionantă

Cu o activitate care a inclus peste 70 de roluri în teatru și mai bine de 50 de roluri în filme, printre care „Dimitrie Cantemir” (1973), „Războiul de Independenţă” (1977) şi „Amen” (2002), Alexandru Repan este stâlp de bază al Teatrului Nottara din București, instituție unde a fost angajat în 1968. În 2002, actorul a fost decorat cu Ordinul național Serviciul Credincios în grad de Cavaler.

Citește și: Top filme şi actori celebri care au filmat în România

Mama sa a fost cea care l-a îndemnat să studieze la Facultatea de Istorie, iar tânărul Repan a ascultat-o

Însă, soarta îi rezerva o surpriză de proporții: o carieră de actor de succes. Chiar înainte să-l aducă pe lume pe micul Alexandru, Marghit Repan i-a spus doctorului că își dorește să aibă un băiat, să fie frumos și să se facă actor, povestea actorul într-un interviu mai vechi, la Formula As. Ursitoarele au ascultat-o. Actorul Alexandru Repan s-a născut pe 26 februarie 1940, în București, pe bulevardul Pache Protopopescu. O capră, iedul acesteia și o trotinetă au fost singurele sale ”jucării”, după cum mărturisea.

Alexandru Repan

A intrat din prima la Teatru

Părinții săi, Marghit și Alexandru, erau considerați mici burghezi: tatăl –profesor de lucru manual, iar mama – casnică. Iubeau teatrul și l-au dus pe unicul fiu la multe spectacole. Adolescentul Alexandru știa pe dinafară rolurile marilor actori ai timpului. Tot pe la 14 ani a descoperit filmul, în cinematograful din vecinătate, unde își petrecea chiar și o zi întreagă, văzând filme, unul după altul.

Citește și: Actori români în filme străine: atunci când treci graniţele în căutarea succesului

Din dorința mamei, la 16 ani, se înscrie la Facultatea de Istorie, pe care a absolvit-o în 1961

În același an, dă cu succes examen de admitere la Institutul de Teatru. Intră din prima încercare cu o schiță de Caragiale, ”Amicul X”, și cu un sonet de Eminescu. Are colegi ce vor ajunge nume mari în teatrul românesc: Emil Hossu, Melania Cârje, Ștefan Sileanu, Olga Bucătaru, Peter Paulhoffer și Alexandru Bocăneț.

Sursa foto: Facebook

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora