fbpx

Căutare

Share this article

Mihai Ritivoiu trăiește în Londra. La începutul anului viața sa arăta aproape perfect: concerte, planuri, călătorii și colaborări foarte interesante. Cântă de la șase ani la pian. Iar după ce a absolvit Universitatea Națională de Muzică din București a plecat să facă un masterat la Guildhall School of Music & Drama din Londra. Astfel, la 23 de ani a plecat din România și de atunci trăiește în Marea Britanie. Iar în momentul de față se află, la fel ca foarte mulți alți muzicieni, în așteptarea unei normalități care poate va mai reveni cândva.

Muzica a venit în familia sa firesc. Întâi prin intermediul înregistrărilor colecționate de părinții săi. Apoi prin sunetul orchestrei simfonice care, spune Mihai Ritivoiu, că „îmi era foarte cunoscut chiar înainte de a ști cum arată majoritatea instrumentelor din orchestră”. Iar drumul său în viață a fost stabilit de mult timp, chiar dacă, în copilărie și-ar fi dorit să fie pilot sau poate pictor, asemenea tatălui său.

Dar cum a reușit pianistul Mihai Ritivoiu? Cum arată viața unui artist român la Londra? Și de ce îi este cel mai dor din România?

Mihai Ritivoiu, care este piesa pe care ați folosi-o pentru o primă întâlnire, o lucrare care să ne spună cel mai bine cine sunteți?

Unul dintre lucrurile minunate când ești pianist sau interpret de orice fel este că te poți pune puțin deoparte pe tine, încercând mereu să descoperi mai degrabă „personalitatea” piesei la care lucrezi. În acest proces găsești lucruri cu care te identifici mai ușor și altele care poate îți sunt puțin străine. Însă nu este niciodată plictisitor! De aceea, probabil aș cânta una dintre piesele în care sunt „cufundat” în momentul în care primesc această întrebare!

Mihai Ritivoiu
Mihai Ritivoiu la un concert în Palermo

Cum a ajuns muzica în viața dvs?

Deși nu am muzicieni în familie, muzica era prezentă în casa noastră când eram copil, prin intermediul înregistrărilor colecționate de părinții mei. Pot spune că sunetul orchestrei simfonice îmi era foarte cunoscut chiar înainte de a ști cum arată majoritatea instrumentelor din orchestră.

Când aveam vreo șase ani am fost la primul concert la Ateneu și îmi amintesc și acum impresia aproape copleșitoare de a asculta o orchestră pe viu. Am fost, în egală măsură, impresionat și de sala Ateneului, al cărei tavan l-am studiat în detaliu în timpul concertului, ceea ce mi-a atras observații din partea profesoarei mele de pian: „mi se pare că nu prea ai ascultat muzica!”

Apoi îmi amintesc și de emisiunile lui Iosif Sava de la televizor. Cu siguranță nu înțelegeam mai nimic din ce se discuta acolo, cel puțin la început, însă carisma și felul său unic de a vorbi pe de-o parte, și fragmentele muzicale difuzate, pe de alta, mă țineau captivat.

Mai țineți minte care a fost primul contact pe care l-ați avut cu muzica?

Nu mai țin minte exact, cu siguranță am ascultat muzică dinainte să îmi pot aminti. Prima lecție de pian am avut-o la 6 ani, însă nu aș putea numi chiar muzică ceea ce făceam la primele lecții. A fost chiar puțin dezamăgitor, date fiind așteptările mele, însă cumva am înțeles că acesta este procesul de învățare și am avut răbdare. Eram destul de docil în copilărie.

Concert la Barbican Hall, octombrie 2020, cu public distanțat social și livestreaming

La șase ani ați început să cântați la pian, de ce acest instrument? Cine l-a ales?

Poate acest lucru a fost influențat și de înregistrările care erau în casa noastră, predominant simfonii și concerte pentru pian. Ca instrument solist mă atrăgea cel mai mult pianul, poate pentru că se apropie cel mai bine de efectul unei orchestre întregi. Desigur, au contribuit și părinții la această decizie, însă nici mai târziu nu mi-am dorit vreodată să schimb instrumentul, cel mult m-am gândit să devin și dirijor. Este interesant că, recent, urmând un curs de dirijat, am descoperit cât de mult are de învățat un pianist de la instrumente monodice și câtă măiestrie este necesară pentru interpretarea unei „simple” melodii într-un mod natural și expresiv.

Când v-ați dat seama că acesta este drumul pe care vi-l doriți?

În primii ani nu a fost niciun dubiu că vreau să devin pianist, fără să știu prea mult despre ce înseamnă asta în realitate. Mai târziu, confruntându-mă cu diverse dificultăți, am trecut prin momentele mele de îndoială. Reflectând, m-am gândit și am simțit că muzica este felul în care mă pot exprima artistic cel mai bine și că îmi doresc să îmi dedic viața ei!

Deci muzica a fost dintotdeauna dorința pentru viitor… nu v-ați dorit să fiți altceva în copilărie?

Mi-am dorit să fiu multe lucruri când eram copil, de la pilot de avion… până la pictor, ca tatăl meu. Dar cred că asta a fost înainte de a mă cufunda serios în studiul pianului.

În 2012 ați absolvit Universitatea Națională de Muzică din București, clasa de pian a profesorului Viniciu Moroianu, apoi ați terminat un masterat la Guildhall School of Music & Drama din Londra, unde ați studiat cu Joan Havill. Cum a fost trecerea din sistemul de educație românesc către cel britanic?

Am plecat din București cu o „fundație” foarte bună pe care am putut construi în continuare la Londra. În experiența mea, sistemul românesc are o anumită temeinicie și sunt încă profesori care reflectă acest lucru cu erudiție și talent pedagogic. Comparativ, la Guildhall School sistemul mi s-a părut ceva mai flexibil, mai adaptat fiecărui individ precum și realității vieții muzicale contemporane.

Mihai Ritivoiu
În drum spre un concert cu cvintetul „Pastravul” de Schubert (2013)

Cum a fost adaptarea la viața din Londra?

Adaptarea a fost foarte ușoară la început. De fapt, când ești student într-un Conservator ești înconjurat de o comunitate de oameni cu aspirații asemănătoare, cu care poți schimba idei, te poți împrieteni și chiar „concura” într-un mod foarte… productiv. Cel puțin asta a fost experiența mea.

Alt efect al vieții la Londra este că m-a făcut poate mai organizat și mai eficient, dar încă lucrez la asta. Este un oraș mare și îți poate acapara toată energia dacă nu gestionezi lucrurile cum trebuie. Ca artist aici trebuie să fii, de fapt, foarte pragmatic în mare parte a timpului, pentru a-ți permite să fii artist în continuare.

Ați rămas să trăiți în Marea Britanie, cum arată acum viața dvs?

Este o întrebare dificilă în momentul de față! Acum câteva luni, viața mea arăta într-un fel foarte apropiat de idealul pe care mi l-am dorit mereu: concerte, planuri, călătorii și colaborări foarte interesante. În momentul de față mă aflu, la fel ca foarte mulți alți muzicieni, în așteptarea unei normalități care poate va mai reveni cândva…

Vă inspiră ploaia londoneză sau poate ceaiul de la ora cinci 😊

Am fost surprins să descopăr că nu plouă nici pe departe atât de mult pe cât se spune la Londra. În primii cinci ani nici măcar nu am avut o umbrelă a mea (râde). Însă vremea se schimbă foarte des și îmi e întotdeauna dor de un cer albastru de mai, ca în România. Ceaiul de la ora cinci e un obicei care îmi place! Un mic răgaz și un impuls de energie, după care mai poți lucra vreo două ore până la cina.

Mihai Ritivoiu
Repetiție cu English Chamber Orchestra la Cadogan Hall

Ce vă place să faceți atunci când nu sunteți la pian?

Multe lucruri, pentru care am avut acum mai mult timp decât înainte. Îmi place să citesc, să văd filme, să mă plimb în natură. Îmi plac mașinile și să conduc și în unele după-amieze m-ați fi putut găsi meșterind câte ceva în garaj!

În timpul perioadei de izolare am improvizat un ecran de cinema în grădină și astfel m-am putut uita la filme cu câțiva prieteni (în momentul în care acest lucru a fost permis) ceea ce a făcut această perioadă mai… suportabilă. Închiderea sălilor de concerte m-a afectat profund și personal, însă deplâng și închiderea cinematografelor.

De asemenea, în primul lockdown am început un podcast – „Quarantine Notes” – în care am avut conversații cu mai mulți muzicieni. Recent, fiind ceva mai ocupat, l-am întrerupt, însă poate îl voi relua acum.

Podcast – „Quarantine Notes”

Vă este dor de România?

Am stat în România pâna la vârsta de 23 de ani, cred că, inevitabil, îmi va fi întotdeauna dor de anumite lucruri din țară.

Vă gândiți să vă întoarceți în tară?

Nu se știe niciodată…

Ați concertat în toată lumea, dar aveți un loc preferat? Un public cu care să creați o legătură specială?

Am amintiri frumoase de aproape oriunde am cântat. În România am întotdeauna un sentiment aparte când am concerte pentru că publicul este extrem de cald, iar amintirile pe care le am creează o emoție deosebită.

De asemenea, am fost foarte impresionat de publicul din Japonia, unde am fost de două ori până acum (și ar fi urmat să merg acolo și anul acesta, dar concertul a fost, bineînțeles, anulat). Publicul de acolo ascultă și apreciază muzica clasică într-un fel pe care nu l-am mai întâlnit altundeva.

Care a fost cea mai frumoasă experiență pe care ați trăit-o pe scenă?

Sunt multe momente frumoase pe care mi le amintesc din concerte. Experiențele sunt foarte diferite, dacă, de exemplu, cânt solo, cu orchestra sau interpretez muzică de cameră.

Când sunt și alți muzicieni implicați și este o colaborare bună se nasc o energie și o comunicare extraordinare. Când cânt solo, comunicarea este între mine, lucrarea pe care o interpretez și public. Când te afli într-o sală bună, cu un pian bun și ești în starea potrivită, ajungi la o stare de grație, în care planificarea și spontaneitatea merg mână în mână.

Ce simțiți atunci când sunteți pe scenă?

Este greu de descris în cuvinte, însă pot spune că este un sentiment unic, ce nu poate fi recreat nici în studio-ul de înregistrări, nici într-un livestream.

Ce înseamnă muzica pentru dvs?

Este greu de dat o definiție… Busoni o numește „aer sonor”. Personal, simt că ea este o prezență constantă în viața mea, de mai bine de 20 de ani.

Care este cel mai frumos compliment pe care l-ați primit?

După finala unui concurs în Spania, o pianistă din Franța, din juriu, mi-a spus că i-am amintit de sunetul lui Dinu Lipatti. Aveam 15 ani.

Care este mesajul pe care l-ați avea acum pentru Mihai Ritivoiu care se urcă prima dată pe scenă la mai puțin de zece ani?

Într-un fel, mi-aș dori să primesc eu, cel de acum, un sfat de la Mihai Ritivoiu care se urca pe scena la mai puțin de zece ani!

Din câte îmi amintesc, cântatul pe scenă a fost ceva foarte natural pentru mine și, mai ales la acea vârstă, știu că toate emoțiile pe care le aveam înainte, în culise, se opreau în momentul în care atingeam claviatura și începeam să cânt.

Cu timpul, pe măsură ce învățăm din ce în ce mai mult și lucrurile devin mai complexe, există și riscul apariției anumitor gânduri care pot chiar să „paraziteze” actul artistic. Dacă acum reușesc la un concert să combin experiența și tot ceea ce știu cu abordarea curajoasă și directă pe care o are, în mod natural, un copil când se urcă pe scenă, pot spune că sunt mulțumit de acel concert.

Mihai Ritivoiu
Mihai Ritivoiu la Camber Sands, Anglia

Și, ultima întrebare: care este sentimentul sau starea cu care v-ați dori să plece oamenii de la un concert de-al dvs?

Unul dintre lucrurile pe care nu le voi putea ști niciodată este cum ar fi să fiu în public… la un concert de-al meu!

Însă m-am aflat în public la multe concerte bune, unele chiar extraordinare, și sunt câteva pe care le consider momente artistice unice în experiența mea. Întotdeauna am simțit că plec transformat de la aceste concerte, că mă simt, chiar și fizic, mai ușor decât atunci când am venit. Poate o temă sau o mișcare anume îmi sună în minte toată noaptea și simt că mă pot „hrăni” zile, chiar săptămâni întregi, cu energia generată de un concert.

Această transformare nu are loc decât în sala de concert. Înregistrările și transmisiunile au rolul lor și pot fi minunate! Însă sunt cu totul altceva decât experiența publicului aflat în sală, asistând colectiv la un moment unic și irepetabil, ce ia naștere, se desfășoară și se încheie în fața lor. Nu pot decât să sper că ne vom întoarce la acest mod de a face muzică, ce făcea parte în mod incontestabil din viața noastră, până acum câteva luni…

Share this article
Ți-a placut povestea? Ajută-ne și promoveaz-o pe social media
read
next
promoted
articles
loading...

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO